BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Imunitatea parlamentară. Drept european şi jurisprudenţa CEDO
28.11.2014 | Marin VOICU

 
SMARTBILL

I. Reglementari constitutionale si jurisprudenta constitutionala europeana

1. Franta

1.1. Art. 26 din Constitutie, revizuita in 2008:
1. „Niciun membru al Parlamentului nu poate fi urmarit, cercetat, arestat, detinut sau judecat pentru opiniile sau parerile emise in exercitiul functiilor sale.
2. Niciun membru al Parlamentului nu poate face obiectul, in materie criminala sau corectionala, unei arestari sau a oricarei alte masuri privative ori restrictive de liberate, decat cu autorizatia Biroului adunarii din care face parte. Aceasta autorizatie nu este ceruta in caz de crima sau flagrant delict sau de condamnare definitiva.
3. Detentia, masurile privative sau restrictive de libertate ori urmarirea unui membru al Parlamentului sunt suspendate pe durata sesiunii; daca s-a cerut, aceasta se reuneste de plin drept in sedinte suplimentare pentru a permite, in acest caz, aplicarea dispozitiilor din alineatul precedent”.

1.2. Art. 27 alin. (1): „Mandatul imperativ este NUL”.

1.3. Doctrina constitutionala franceza recenta[1]:
„De la victoria Revolutiei s-a impus necesitatea de a proteja mandatul parlamentar, pentru ca el sa poata fi exercitat liber, fara ca nici executivul si nici judiciarul sa-i poata restrange indepedenta sa, conditie absoluta de suveranitate.
Doua imunitati au rezultat: iresponsabilitatea pentru propunerile si voturile date in exercitiul mandatului si inviolabilitatea, care-l protejeaza pe titularul mandatului contra urmaririlor penale sau arestarilor abuzive” (p. 189).

„Iresponsabilitatea este absoluta, pentru ca ea este conditia absoluta a libertatii de cuvant si a unei convingeri total libere, dar aceasta imunitate este detinuta sa apere mandatul si nu pe titularul sau. Aceasta pentru ca ea este limitata numai la acele acte direct legate de exercitiul mandatului sau priveste, de exemplu, actele din campania electorala. Iresponsabilitatea nu este sinonima cu impunitatea, caci ea opereaza numai pe durata acestui mandat si doar in limitele fixate expres si clar de textul constitutional” (p. 189).

„Acest sistem este conform cu principiul dupa care imunitatea protejeaza mandatul si nu persoana, iar urmarirea nu impedica exercitarea mandatului” (p. 192).

2. Romania

2.1. Art. 72 din Constitutia revizuita in octombrie 2003:
„1. Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.
2. Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
3. In caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei. Ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri”.

 2.2. Art. 69:
„1. In exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului.
2. Orice mandat imperativ este nul”.

2.3. Doctrina constitutionala[2] romana recenta este pe aceeasi linie de gandire cu cea franceza, sustinand neechivoc teza caracterului obiectiv al imunitatii, ca apartinand dreptului public si la care titularul mandatului nu poate renunta, solutie consacrata si in jurisprudenta, dar si de CEDO in 2009.

3. Germania

3.1. Imunitatea deputatilor – art. 46 din din Constitutia Germaniei:
Indemnitatea si imunitatea deputatilor.
„(1) Un deputat nu poate fi urmarit in nici un moment, judiciar sau disciplinar, din cauza votului sau a unei declaratii pe care a facut-o in Bundestag sau intr-una din comisiile sale ori sa fie tras la raspundere in alt mod in afara Bundestagului. Aceasta nu se aplica pentru injuriile defaimatoare.
(2) Un deputat nu poate fi tras la raspundere sau ares­tat pentru fapte pedepsite de lege decat cu incuviintarea Bundestagului, afara numai daca a fost arestat in flagrant delict sau in cursul zilei urmatoare comiterii faptei.
(3) Incuviintarea Bundestagului este, de asemenea, ne­cesara pentru orice alta ingradire a libertatii personale a unui deputat sau pentru pornirea unei proceduri judiciare impotriva unui deputat in baza articolului 18.
(4) Orice actiune penala si orice urmarire in baza arti­colului 18 impotriva unui deputat, orice arest sau orice alte ingradiri ale libertatii sale personale trebuie suspen­date la cererea Bundestagului”.

3.3. Dreptul de refuz ca martor – art. 47:
„Deputatii sunt indreptatiti sa refuze sa depuna mar­turie cu privire la persoanele care le-au confiat fapte, in calitatea lor de deputati sau carora ei le-au incredintat fapte in aceasta calitate, precum si cu privire la aceste fapte. Atata timp cat acest drept este in vigoare este inad­misibila sechestrarea de documente”.

4. Spania

4.1. Imunitatea – art. 71 din Constitutie:
„(1) Deputatii si senatorii se bucura de inviolabilitatea opiniilor exprimate in exercitarea mandatului.
(2) In timpul mandatului, deputatii si senatorii se bucura de imunitate si pot fi arestati numai in caz de infractiune flagranta. Nu vor putea fi inculpati si nici trimisi in judecata fara autorizarea prealabila a Camerei respective.
(3) In cauzele indreptate impotriva deputatului sau senatorului este competent Tribunalul Suprem, Sectia Penala.
(4) Deputatii si senatorii vor primi o indemnizatie care va fi fixata de cele dupa Camere”.

4.2. Natura mandatului – art. 67 pct. 2:
„Membrii Parlamentului nu sunt legati de un mandat imperativ”.

4.3. Tribunalul Constitutional al Spaniei a pronuntat decizia[3] istorica relativa la imunitatea parlamentara, amplu dezbatuta in doctrina[4].

Instanta constitutionala a decis, ca unic interpret suprem al Constitutiei si garant al conformitatii actelor parlamentarilor cu Constitutia, ca este competenta sa controleze, din aceasta perspectiva, actele Congresului Deputatilor si ale Senatului. In cadrul exercitarii libere a prerogativelor de imunitate, recunscuta prin art. 71 alin. (2) din Constitutie, instanta statueaza asupra cererii de autorizare a punerii sub acuzare a unuia din membrii lor, control efectuat pe calea si in conditiile cerute de recursul d’amparo, fondat pe afirmarea violarii dreptului la integritate morala (art. 15 alin. (1) din Constitutie), dreptului la onoare, la intimitatea personala si familiala si a imaginii sale (art. 18-1) si dreptul si de a obtine protectia efectiva a judecatorilor si tribunalelor (art. 24).

Textul constitutional spaniol – art. 71 – consacra trei prerogative: inviolabilitatea (art. 71-1), imunitatea (art. 71-2) si privilegiul de jurisdictie (art. 71-3), ceea ce il apropie, pana la conformitate, cu textul art. 72 din Constitutia Romaniei.

5. Italia

5.1. Imunitatea este consacrata de art. 68-1 din Constitutia italiana, care dispune ca parlamentarii nu pot fi urmariti pentru opiniile exprimate si voturile date in exercitiul functiilor lor.

Fundamentul juridic il constituie, ca si in constitutiile Frantei, Spaniei, Germaniei si Romaniei, protectia autonomiei si independentei camerelor alese fata de oricare alta putere a statului, dreptul celor alesi la mandatul liber, exercitiul normal al functiei jurisdictionale si dreptul la onoare si la reputatie, garantat pentru toti cetatenii.

5.2. Curtea Constitutionala italiana are o abundenta jurisprudenta asupra imunitatii parlamentare[5], o parte insemnata vizand solutionarea conflictelor dintre autoritatea judiciara si Parlament[6], formuland teza distinctiei dintre faptele susceptibile si cele nesusceptibile de a fi supuse ori excluse de la imunitate (decizia nr. 589/2002), Curtea a sprijinit, astfel, adoptarea Legii nr. 140/2003, care in art. 3 alin. (1) dispune: „Articolul 68-1 din Constitutie se aplica in toate cazurile de prezentare de proiecte si propuneri de legi, de amendamente, ordine de zi, motiuni si rezolutii, interpelari sau intrebari, interventii in adunari, ca si in celelalte organe ale camerelor, la orice vot exprimat, indiferent de formularea sa, pentru orice act parlamentar, orice activitate de inspectie, de divulgare, de critica si demnitate politica, avand o legatura cu activitatea parlamentara, exercitata chiar in afara Parlamentului”.

6. Japonia.

6.1. Conform art. 50 din Constitutie: „Membrii celor doua Camere, in afara cazurilor stabilite prin lege, nu pot fi arestati in timpul sesiunii parlamentare, iar parlamentarul arestat inainte de sesiune, daca exista o cerere a Camerei respective, trebuie sa fie eliberat pe timpul sesiunii”.

6.2. Dispozitia din art. 51 prevede ca „Membrii celor doua Camere nu pot fi trasi la raspundere in afara Dietei pentru cuvantarile, opiniile si votul exprimate in Dieta”.

7. Turcia

7.1. Imunitatea parlamentara – art. 83 din Constitutie:
„(1) Membrii Marii Adunari Nationale a Turciei nu pot fi raspunzatori de voturile pronuntate si de interventiile facute de acestia in timpul lucrarilor Adunarii si nici pentru opiniile pe care le exprima in Adunare, nici pentru repetarea sau comunicarea acestora in afara Adunarii, daca Adunarea nu a decis in alt fel in timpul unei sesiuni stabilite la propunerea Biroului prezidential.
(2) Nici un deputat acuzat ca a comis un delict inainte sau dupa alegeri nu poate fi retinut, interogat, detinut sau judecat fara a exista o decizie in acest sens a Adunarii. Cazurile de flagrant delict pasibile de o pedeapsa grea si cazurile prevazute la articolul 14 din Constitutie, cu conditia ca urmaririle respective sa fi fost incepute inainte de alegeri, fac exceptie de la aceste dispozitii. Cu toate acestea, autoritatea competenta trebuie ca in acest caz sa informeze Marea Adunare Nationala a Turciei despre situatia respectiva, fara intarziere si in mod direct.
(3) Executarea unei condamnari penale pronuntate impotriva unui membru al Marii Adunari Nationale a Turciei inainte sau dupa alegeri este reportata pana cand acesta isi pierde calitatea de membru; prescrierea nu este valabila pe durata mandatului.
(4) In cazul realegerii unui membru, ancheta si cercetarea respectiva sunt subordonate unei noi proceduri de ridicare a imunitatii acestuia de catre Adunare.
(5) Grupurile parlamentare ale partidelor politice din Marea Adunare Nationala a Turciei nu pot dezbate imunitatea parlamentara si nici nu pot lua decizii asupra acestui subiect.

7.2. Art. 85 – caile de atac:
„In cazul in care imunitatea parlamentara a unui deputat a fost ridicata (…), deputatul respectiv sau un alt deputat poate formula un recurs in anulare asupra acestei decizii la Curtea Constitutionala, invocand nerespectarea Constitutiei, a legii sau a Regulamentului interior, in termen de sapte zile de la data deciziei luate de Adunarea plenara. Curtea Constitutionala statueaza cu titlu definitiv asupra cererii in anulare in termen de cincisprezece zile.”

7.3. Curtea Constitutionala a Turciei a dat o interpretare unitara a acestor prevederi constitutionale prin mai multe decizii pronuntate in anul 1994, din care, pertinente apar unele pasaje, citate mai jos:
a) ”Semnificatia iresponsabilitatii si a imunitatii legislative.
Toate tarile democratice au recunoscut pentru membrii adunarilor legislative unele privilegii si imunitati ce se refera la permisiunea de a-si exercita functiile legislative asa cum se cuvine. Este absolut evident ca aceasta acordare a membrilor adunarilor legislative a unui statut diferit de cel acordat celorlalti cetateni nu ar trebui considerata in sensul ca aceste persoane constituie un grup privilegiat care este mai presus de lege[7].
b) Imunitatea legislativa nu este un scop; ci este un mijloc pentru a permite parlamentarilor sa duca la indeplinire, in totalitate, vointa nationala prin aceea ca reflecta perfect vointa poporului in cadrul Adunarii.
c) Chiar daca articolul 83 din Constitutie are titlul „imunitate legislativa” acesta stabileste doua institutii: iresponsabilitatea legislativa si imunitatea legislativa. Primul paragraf al articolului precizeaza ca membrii Marii Adunari Nationale a Turciei nu pot fi raspunzatori de voturile pronuntate si de interventiile facute de acestia in timpul lucrarilor Adunarii si nici pentru opiniile pe care le exprima in Adunare, nici pentru repetarea sau comunicarea acestora in afara Adunarii, daca Adunarea nu a decis in alt fel in timpul unei sesiuni stabilite la propunerea presedintelui Adunarii.
Cel de-al doilea paragraf al articolului instituie regula conform careia parlamentarul caruia i se reproseaza ca a comis o infractiune inainte sau dupa alegeri nu poate fi retinut, interogat, detinut sau judecat fara a exista o decizie in acest sens a Adunarii; numai cazurile de flagrant delict pasibile de o pedeapsa grea, cu conditia ca cercetarea sa fi fost declansata inainte de alegeri si cazurile prevazute la articolul 14 din Constitutie fac exceptie de la aceste dispozitii.
d) Articolul 83 din Constitutie nu precizeaza in ce conditii poate fi ridicata imunitatea legislativa iar regulamentul intern al Adunarii nu contine nici el dispozitii privind acest subiect, ceea ce nu inseamna insa ca organul legislativ se bucura de o competenta absoluta in materie. Motivele adoptarii acestei institutii, care este imunitatea, precum si evolutia istorica a acesteia arata ca aceasta competenta a organului legislativ privind ridicarea imunitatii nu este absoluta, ci limitata. De altfel, faptul ca imunitatea isi gaseste locul in Constitutie nu face decat sa se ajunga la cerinta de a defini regulile si scopurile acestei institutii in lumina regulilor si principiilor Constitutiei. Fara indoiala ca prin consacrarea imunitatii legislative in articolul 83, legiuitorul a inteles sa permita celor ce-si exercita functiile legislative sa o faca, fiind in acelasi timp protejati, in mod sigur si asa cum se cuvine, de orice grija si orice presiune. Altfel spus, scopul imunitatii legislative este de a evita ca deputatii sa nu poata sa-si exercite functiile, chiar si numai temporar, din cauza unei proceduri penale arbitrare. Astfel, competenta organului legislativ in aceasta privinta este circumscrisa temeiului pentru care aceasta institutie a fost inserata in Constitutie.
e) S-a prevazut ca deciziile de ridicare a imunitatii luate de Marea Adunare Nationala a Turciei sa fie controlate de Curtea Constitutionala in ceea ce priveste conformitatea acestora, nu numai cu Constitutia, dar si cu regulamentul intern (…).

Cu ocazia controlului asupra unei decizii a Marii Adunari Nationale a Turciei in materie, trebuie sa se decida asupra seriozitatii invinuirii si asupra masurii in care aceasta are sau nu la baza intentii politice. In plus, o astfel de decizie trebuie sa fie in conformitate cu temeiul existentei imunitatii ca institutie constitutionala”.

II. Drept comparat al Statelor europene. Caracteristici generale[8]

1. Extinderea inviolabilitatii parlamentare

1.1. Notiunea de imunitate parlamentara nu este o notiune omogena. Majoritatea Statelor europene recunosc doua tipuri de imunitati pentru parlamentarii lor: pe de o parte, iresponsabilitatea parlamentarului, care il sustrage pe acesta de la orice urmarire judiciara in urma opiniilor si voturilor exprimate in exercitarea functiunilor sale; pe de alta parte, inviolabilitatea parlamentara, care il scuteste pe parlamentar de orice arestare, detentie sau procedura judiciara, cu exceptia celor autorizate de camera de care apartine, pentru actele savarsite pe parcursul exercitarii functiunilor sale (conform raportului Comisiei de la Venetia, referitor la regimul imunitatilor parlamentare, 1996).

1.2. Gradul de extindere al inviolabilitatii variaza mult de la o tara la alta. Natura insasi a acestui aspect al imunitatii da nastere, pentru aplicarea ei, la o diversitate de regimuri juridice. Anumite state nu cunosc aceasta institutie (Olanda, San Marino). In unele tari, cum ar fi Marea Britanie, extinderea acesteia este foarte limitata: inviolabilitatea se aplica numai sub aspect civil, iar sub aspect penal parlamentarul nu beneficiaza de nici o protectie anume si este tratat in mod egal cu ceilalti cetateni. In Irlanda si in Norvegia inviolabilitatea parlamentara face ca parlamentarul sa nu fie arestat in timpul unei sesiuni parlamentare sau in drumul spre sau de la locatia sesiunii, oferind, deci, o protectie limitata parlamentarului.

1.3. Majoritatea Statelor parti la Conventia Europeana a Drepturilor Omului acorda deputatilor lor, pe durata mandatului acestora, o imunitate extra-functionala pentru situatiile penale (Albania, Germania, Austria – daca fapta in sine nu este straina de functiile politice – Cipru, Spania, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, Rusia, Serbia, Elvetia), si/sau o protectie impotriva constrangerii si masurilor de privare de libertate (arestarea sau detentia in toate tarile care prevad imunitatea in fata urmaririlor penale, la care se adauga Belgia, Franta, Georgia, Italia, Portugalia si Romania). Aceste urmariri sau masuri penale nu pot fi puse in aplicare decat cu autorizarea adunarii, cu exceptia Ciprului.

1.4. In multe State, extinderea inviolabilitatii a fost limitata ca urmare a unor reforme constitutionale recente. Astfel, in Franta, in urma reformei constitutionale din 1995, autorizatia camerei nu mai este necesara pentru declansarea procedurilor penale, ci doar pentru retinere, arestare si celelalte masuri de control judiciar. Aceeasi evolutie s-a produs in Italia, Legea constitutionala nr. 3 din 29 octombrie 1993 a exclus necesitatea unei autorizatii prealabile a camerei pentru demararea procedurilor penale in cazul parlamentarilor. In Romania, de la reforma constitutionala din 2003, un parlamentar poate face obiectul unei anchete judiciare sau poate fi urmarit penal pentru fapte care nu au legatura cu exprimarea voturilor sau opiniilor sale politice in decursul mandatului parlamentar.

1.5. In Germania, exista in Bundestag o practica care consta in ridicare, de o maniera generala la inceputul legislaturii, a imunitatii parlamentare pentru toate tipurile de infractiuni (cu exceptia celor cu caracter defaimator din punct de vedere politic). Aceasta masura vizeaza protectia tuturor membrilor Parlamentului, astfel incat acestia sa nu atraga asupra lor atentia mass-mediei in cazul in care se deruleaza o procedura pe numele lor.

1.6. Pentru ceea ce se numeste extinderea ratione materiae a inviolabilitatii parlamentare, si anume faptele aflate sub imunitate parlamentara, exista in majoritatea Statelor parti la Conventie o tendinta de excludere a cazurilor de flagrant delict din aria de extindere a imunitatii. In acest caz, autorizatia camerei nu e necesara, ceea ce nu o impiedica pe aceasta de a se pronunta ulterior asupra urmaririlor penale sau arestarii, pentru a solicita eventual suspendarea sau ridicarea (printre altele, Georgia si Romania). Anumite legislatii exclud din campul inviolabilitatii unele fapte datorita naturii sau gravitatii lor si a pedepsei (Constitutia portugheza exclude, in anumite conditii, infractiunile sanctionate cu pedepse cu inchisoarea de peste trei ani).

1.7. Durata imunitatii parlamentare variaza si ea de la stat la stat. Anumite regimuri parlamentare extind acest privilegiu la procedurile penale demarate pe numele deputatului, inaintea alegerii sale (Germania, Belgia, Spania, Ungaria, Italia, Portugalia). In alte state, desi autorizatia Parlamentului nu este necesara pentru continuarea procedurilor penale deja demarate, adunarea poate, fie din oficiu, fie la cererea partii interesate, sa solicite suspendarea procedurilor penale sau ridicarea masurilor de constrangere pe perioada mandatului parlamentar (Franta, Polonia, Elvetia).

2. Procedura de ridicare a imunitatii

2.1. Imunitatea parlamentara poate fi ridicata in majoritatea statelor. Procedura de ridicare a imunitatii este, in general, aceeasi. Ea este prevazuta, de obicei, de regulamentul camerei si este declansata printr-o propunere sau o cerere de autorizatie de la autoritatea publica competenta (cel mai adesea procurorul general), de la reclamant sau de la parlamentarul insusi. Cererea este transmisa presedintelui adunarii, fie direct, fie in anumite cazuri, prin intermedierea unei alte autoritati (ministrul Justitiei, primul ministru) si este examinata ulterior de o comisie parlamentara ad hoc sau specializata care are sarcina de a emite un aviz dupa interogarea parlamentarului respectiv. Ii revine camerei in plen, in urma unei dezbateri sau nu, cu usi inchise sau nu, sarcina de a acorda sau nu ridicarea imunitatii parlamentare. Posibilitatea introducerii unui recurs impotriva deciziei camerei de ridicare a imunitatii parlamentare nu exista decat in foarte putine tari (Austria, Germania).

3. Posibilitatea parlamentarului de a renunta voluntar la imunitatea parlamentara

3.1. Posibilitatea unui parlamentar de a renunta la imunitatea sa parlamentara este foarte putin raspandita (Polonia, Elvetia) si se limiteaza de obicei la infractiuni minore (contraventii, in Ungaria) sau determinate (calomnie in Irlanda, in Marea Britanie). In Polonia, Constitutia recunoaste dreptul parlamentarului de a consimti la cercetarea penala. In Elvetia, Legea Adunarii federale garanteaza deputatului dreptul de accepta in scris procedurile penale sau arestarea.

3.2. In majoritatea statelor membre, imposibilitatea de a renunta voluntar la imunitate porneste de la ideea ca aceasta nu reprezinta un privilegiu acordat parlamentarilor cu titlu individual, ci un privilegiu atribuit Parlamentului pentru garantarea bunei sale functionari. In traditia juridica franceza, dispozitiile referitoare la imunitate sunt de ordine publica si parlamentarii nu pot renunta in mod voluntar la aceasta.

4. Concluzie

4.1. Aceasta prezentare comparativa nu ne duce la concluzia ca exista o situatie uniforma in ceea ce priveste practicile parlamentare existente. Trebuie, totusi, sa subliniem ca majoritatea statelor continentului european au recunoscut imunitatea parlamentara si sub aspect de inviolabilitate si au integrat-o in ordinea constitutionala ca piesa esentiala de buna functionare a adunarii legislative.

4.2. Este adevarat ca exista diferente, care nu pot fi neglijate, referitoare la natura si gradul de protectie oferita parlamentarilor, prin intermediul inviolabilitatii. Reflectand experienta politica si istorica, proprii fiecarui stat, aceste diferente atesta necesitatile pe care aceasta e fondata. Privita de fapt ca fiind indisociabila de separarea puterilor in stat, de pastrarea autonomiei parlamentare sau de protejarea opozitiei in cadrul parlamentului, extinderea acestui privilegiu pare sa se defineasca, in fiecare stat, in functie de gradul de autonomie necesar pentru ca Parlamentul sa-si poata indeplini functiile.

III. Dreptul european al Consiliului Europei si al Uniunii Europene[9]

1. Dreptul european al Consiliului Europei

1.1. Dispozitii relative la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei

1.1.1. Articolul 40 din Statutul Consiliului Europei (5 mai 1949):
“a. Consiliul Europei, reprezentantii membrilor si Secretariatul se bucura, pe teritoriile membrilor, de imunitatile si privilegiile necesare exercitarii functiilor lor. In virtutea acestei imunitati, reprezentantii Adunarii Consultative (parlamentare), nu pot fi nici arestati nici urmariti penal pe teritoriile tuturor membrilor in urma opiniilor sau voturilor exprimate in cursul dezbaterilor Adunarii, in comitetele sau comisiile acesteia.”

1.2. Acordul General referitor la privilegii si imunitati al Consiliului Europei (2 septembrie 1949) stipuleaza urmatoarele:
“Articolul 14: Reprezentantii Adunarii Consultative (parlamentare) si inlocuitorii acestora nu pot fi cercetati, retinuti sau urmariti penal in urma opiniilor sau voturilor exprimate de acestia in exercitarea propriilor functiuni.
Articolul 15: Pe durata sedintelor Adunarii Consultative (parlamentare), reprezentantii Adunarii si inlocuitorii acestora, parlamentari sau nu, beneficiaza:
1. Pe teritoriul lor national, de imunitati recunoscute de membrii Parlamentului tarii respective;
2. Pe teritoriul oricarui alt stat membru, de scutirea de toate masurile de retinere si urmarire judiciara. Imunitatea se rasfrange si asupra deplasarii la locatia sedintei Adunarii Consultative (parlamentare) si asupra deplasarii de la aceasta locatie. Aceasta nu poate fi invocata in caz de flagrant delict si nu se poate opune dreptului Adunarii de a ridica imunitatea unui reprezentant sau a unui inlocuitor.“

1.3. Protocolul suplimentar la Acordul General referitor la privilegii si imunitati al Consiliului Europei (6 noiembrie 1952) stipuleaza urmatoarele:
“Articolul 3: Dispozitiile Articolului 15 al Acordului se aplica – indiferent daca Adunarea parlamentara este in sesiune sau nu – reprezentantilor Adunarii precum si inlocuitorilor acestora, indiferent daca acestia participa la o sedinta a unei comisii sau a unei sub-comisii a Adunarii, sau daca se deplaseaza la sau de la sedinta.
Articolul 5: Privilegiile, imunitatile si facilitatile sun acordate reprezentantilor membrilor nu ca un avantaj personal, ci pentru a asigura independenta exercitarii functiunilor lor in raport cu Consiliul Europei. Prin consecinta, un membru are nu numai dreptul, dar si datoria de a ridica imunitatea reprezentantului sau in cazul in care, in opinia sa, imunitatea parlamentara impiedica procesul de justitie si atunci cand aceasta poate fi ridicata fara a se aduce prejudicii scopului pentru care a fost acordata.”

1.4. In Rezolutia 1490 (2006) referitoare la interpretarea Articolului 15.a din Acordul General referitor la privilegii si imunitati al Consiliului Europei, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a declarat:
„Adunarea Parlamentara aminteste Rezolutia sa 1325 (2003) si Recomandarea 1602 (2003) referitoare la imunitatile membrilor Adunarii parlamentare, in care se stipuleaza ca aceste imunitati sunt acordate pentru conservarea integritatii Adunarii si pentru a se asigura independenta membrilor sai in exercitarea mandatului lor european.
(…)
Aceasta decide de a interpreta Art. 15.a. dupa cum urmeaza: „indiferent de regimul national de imunitate al acestora, reprezentantii Adunarii si inlocuitorii acestora sunt protejati impotriva tuturor masurilor de retinere si urmarire judiciara in exercitarea functiunilor lor in calitate de membri ai Adunarii sau cand sunt in misiune oficiala in numele Adunarii, fie in interiorul sau in exteriorul tarii de origine. In cazul in care nu-si exercita activitatea in sensul definit mai sus sau nu sunt in misiune in numele Adunarii, regimul de imunitate nationala a acestora se aplica in tara de origine.
Adunarea considera oportun ca, atunci cand se examineaza cererile de ridicare sau de interzicere a imunitatii membrilor sai, organele competente ale Adunarii sa stie daca autoritatile nationale competente au respectat Conventia Europeana a Drepturilor Omului asa cum este interpretata aceasta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului precum si celelalte instrumente si texte juridice ale Consiliului Europei ratificate sau acceptate de tarile respective. Adunarea trebuie sa-si exprime preocuparea atunci cand normele Consiliului Europei au fost incalcate in legatura cu unul din membrii acesteia.
(…)
In consecinta, Adunarea decide:
– de a adauga, dupa paragraful 6 al articolului 64 din Regulamentul sau, paragraful urmator:
Atunci cand examineaza o cerere de ridicare sau de interzicere a imunitatii unui membru al sau in numele Consiliului Europei, organele competente ale Adunarii interpreteaza dupa cum urmeaza Articolul 15.a. al Acordului General referitor la privilegii si imunitati al Consiliului Europei. Reprezentantii Adunarii si inlocuitorii acestora sunt protejati impotriva tuturor masurilor de retinere si urmarire judiciara in exercitarea functiunilor lor in calitate de membri ai Adunarii sau cand sunt in misiune oficiala in numele Adunarii, fie in interiorul sau in exteriorul tarii de origine. In cazul in care nu-si exercita activitatea in sensul definit mai sus sau nu sunt in misiune in numele Adunarii, regimul de imunitate nationala a acestora se aplica in tara de origine.

Expresia: „in exercitarea propriilor functiuni” vizeaza toate sarcinile oficiale indeplinite in Statele membre de reprezentantii Adunarii si inlocuitorii acestora, la aplicarea unei decizii luate de un organ competent al Adunarii si in acord cu autoritatile nationale competente.

In caz de indoiala, Biroul Adunarii decide daca activitatile membrilor Adunarii se incadreaza la exercitarea functiunilor acestora.”

2. Imunitatea in Parlamentul Uniunii Europene

2.1. Articolul 10 din Protocolul referitor la privilegiile si imunitatile Comunitatilor Europene (PPI), (8 aprilie 1965), prevede ca
Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiaza:
– Pe teritoriul lor national, de imunitati recunoscute de membrii parlamentului din tara lor;
– Pe teritoriul oricarui Stat membru, de scutirea de toate masurile de retinere si de urmarire judiciara.
Imunitatea se rasfrange si asupra deplasarii la sau de la locatia sesiunii Parlamentului European. Imunitatea nu poate fi invocata poate fi invocata in caz de flagrant delict si nu se poate opune dreptului Adunarii de a ridica imunitatea unuia din membrii sai.”

2.2. Articolul 6 al Regulamentului Parlamentului European, care se refera la ridicarea imunitatii parlamentare, precizeaza:
„1. In exercitarea puterilor sale privitoare la privilegii si la imunitati, Parlamentul vizeaza in primul rand conservarea integritatii sale ca adunare legislativa, democratica si asigurarea independentei deputatilor la indeplinirea sarcinilor lor.
2. Orice cerere adresata Presedintelui de o autoritate competenta a unui Stat membru de ridicare a imunitatii unui deputat se comunica in plen si se trimite la comisia competenta.
3. Orice cerere adresata Presedintelui de un deputat sau un fost deputat de aparare a imunitatii si privilegiilor sale se comunica in plen si se trimite la comisia competenta. Deputatul sau fostul deputat poate fi reprezentat de un alt deputat. Cererea nu poate fi adresata de un alt deputat fara acordul deputatului vizat.
4. In cazul in care un deputat este arestat sau privat de libertatea de deplasare ca urmare a presupusei violari a privilegiilor si imunitatilor sale, Presedintele poate lua o initiativa de urgenta, dupa consultarea cu presedintele si raportorul comisiei competente, de a confirma privilegiile si imunitatile deputatului respectiv. Presedintele va comunica initiativa sa comisiei si va informa Parlamentul. ”

IV. Jurisprudenta CEDO

1. In cauzele A. c. Marea Britanie (nr. 35373/1997, CEDH – 2002 -X), Cordova c. Italia (nr. 45649/1999, CEDH 2003- I) C.G.IL c. Italia (nr. 46967/2007 din 24 februarie 2009) si Tsalkitzis c. Greciei (nr. 11801/2004 din 16 noiembrie 2006), Curtea a afirmat principiul de control al compatiblitatii imunitatii de jurisdictie cu dreptul la un tribunal consacrat de art. 6 alin. (1) din Conventie, principiu dezvoltat in hotararea Kart c. Turciei din 3 decembrie 2009 (par. 58).

Prin aceste hotarari, in special cele doua din anul 2009 (C.G.IL c. Italiei din 24 februarie 2009 si Kart – 3 decembrie 2009), Curtea a „temperat efectele imunitatii de jurisdictie acordata parlamentarilor, consacrand principiul conform caruia nu este compatibila o preeminenta a dreptului[10], intr-o societate democratica, ca un Stat poate sustrage de la competenta tribunalelor o serie intreaga de actiuni civile si penale si sa poata exonera de orice responsabilitate grupuri sau categorii extinse de persoane”. (par. 65).

2. Hotararea Kart c. Turciei din 3 decembrie 2009 a Marii Camere a CEDO

2.1. Aceasta hotarare aduce in discutie o noua situatie, diferita considerabil de celelalte, atat prin obiectul cererii formulate de beneficiarul imunitatii parlamentare (se plange ca nu a fost judecat si nu s-a luat act de renuntarea la imunitate), cat prin dreptul parlamentarului care este subiectul unei acuzatii penale de a fi judecat de catre tribunal.

2.2. In speta, parlamentarul face obiectul a doua proceduri parlamentare, demarate inainte de dobandirea primului si a celui de-al doilea mandat parlamentar, ambele suspendate (prima in faza de urmarire penala si a doua in cursul judecatii), datorita inviolabilitatii parlamentare si a ineficacitatii juridice a renuntarii sale la imunitate.

2.3. Curtea a relevat ca:
„Inviolabilitatea parlamentara nu este decat o adaptare procedurala care nu are ca rezultat scutirea parlamentarului de consecintele propriilor sale fapte. Aceasta inviolabilitate nu duce deci la impiedicarea procedurilor penale impotriva reclamantului, ci doar la suspendarea cursului acestora. Deoarece prescrierea infractiunilor nu este implicata atunci cand procedurile penale sunt suspendate pe motiv de imunitate parlamentara (paragrafele, 30, 34-36 de mai sus), actiunea in justitie este doar amanata pana la expirarea mandatului de parlamentar al reclamantului si cercetarile penale in cazul sau pot fi reluate la sfarsitul respectivului mandat. In speta, partea interesata este sub influenta acuzatiilor penale aduse impotriva sa de mai bine de sase ani”.

De asemenea, Curtea a precizat ca:
„Vicisitudinile unei proceduri penale prelungite sunt acompaniate in general de o stigmatizare a presupusului autor al unei infractiuni. Situatia respectivei persoane este deci afectata in mod obligatoriu de faptul ca se afla de o lunga perioada de timp sub o acuzatie penala pe rol impotriva sa. In consecinta, nu exista nici o indoiala ca speta de fata influenteaza dreptul reclamantului de a beneficia de un proces intr-un interval de timp rezonabil, element inerent dreptului la un proces echitabil garantat de articolul 6 al Conventiei (vezi Deweer, citat mai sus, p. 48). In concluzie, este valida aplicabilitatea articolului 6 alin. (1) al Conventiei”.

2.4. Principiile generale afirmate de Curte

2.4.1. Dreptul de acces la un tribunal, recunoscut de articolul 6 § 1 al Conventiei, nu este absolut; acesta se preteaza la limitari implicite admise pentru ca presupune chiar prin natura sa o reglementare de catre Stat. Statele contractante beneficiaza in acest domeniu de o anumita marja de apreciere. Insa apartine Curtii stabilirea in ultima instanta a exigentelor Conventiei; trebuie sa ne asiguram ca limitarile in discutie nu restrang dreptul individului de o maniera sau pana la un punct in care aduc prejudicii esentei insesi a acestui drept. In consecinta, o asemenea limitare nu este in concordanta cu articolul 6 § 1 decat daca aceasta are un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat (Waite si Kennedy c. Germania (GC), nr. 26083/94, § 59, CEDH 199). De fapt, dreptul de acces la un tribunal este prejudiciat in esenta sa atunci cand reglementarea nu mai serveste scopurilor securitatii juridice si bunei administrari, ci constituie un fel de bariera care impiedica justitiabilul sa-si vada litigiul rezolvat penal de jurisdictia competenta (Tsalkitzis, citat mai sus, § 44).

2.4.2. De altfel, Curtea a afirmat deja ca atunci cand un stat recunoaste o imunitate parlamentarilor sai, protectia drepturilor fundamentale ar putea fi afectata (Tsalkitzis, citat mai sus, § 45). In consecinta, nu putem considera, de maniera generala, ca imunitatea parlamentara este o restrictie disproportionata cu dreptul de acces la un tribunal conferit de articolul 6 § 1. Deoarece acest drept este inerent garantarii unui proces echitabil asigurat de acest articol, nici anumite restrictii nu trebuie considerate ca fiindu-i inerente; gasim un exemplu in limitarile admise in mod general de Statele contractante referitoare la doctrina imunitatii parlamentare (A c. Marea Britanie, citat mai sus, § 83).

2.4.3. In acest sens, Curtea a recunoscut deja faptul ca Statele acorda o imunitate parlamentara, mai mult sau mai putin extinsa si ca aceasta este o practica de lunga durata, care vizeaza scopurile legitime care sunt protectia libertatii de exprimare a Parlamentului si mentinerea separarii puterilor legislative si judiciare (A c. Marea Britanie, §§ 75-78, Cordova (nr. 1), § 55, Cordova (nr. 2), § 56 si De Jorio, § 49, citate mai sus). Diferitele forme in care se poate manifesta imunitatea parlamentara pot de fapt sa serveasca protectiei unei democratii politice eficiente, piatra unghiulara a sistemului Conventiei, tocmai in masura in care acestea tind sa protejeze autonomia legislativa si opozitia parlamentara.

2.4.4. Curtea noteaza, in continuare, ca forma imunitatilor parlamentare deriva din campul parlamentar, pentru care o marja foarte larga de apreciere este lasata la latitudinea Statelor membre. Prin urmare, crearea de exceptii la imunitatea parlamentara, a caror aplicare in functie de fapte particulare ce tin de fiecare caz in parte, poate avea ca efect prejudicierea in mod considerabil a scopurilor urmarite (A c. Marea Britanie, § 88).

2.4.5. Din punct de vedere al compatibilitatii sale cu Conventia, cu cat o imunitate este mai larga, cu atat motivele care o justifica trebuie sa fie imperioase (A c. Marea Britanie, § 78). Absenta unei legaturi evidente cu o activitate parlamentara implica o interpretare stramta a notiunii de proportionalitate intre scopul vizat si mijloacele utilizate. Aceasta situatie se aplica in mod deosebit atunci cand restrictiile dreptului de acces sunt consecinta unei deliberari a unui organ politic (Tsalkitzis, citat mai sus, § 49). In acest sens, in cazul in care este vorba de un litigiu intre persoane particulare, nu putem justifica un refuz al accesului la justitie din simplul motiv ca dezacordul ar putea fi de natura politica sau legat de activitatea politica (Cordova (nr. 1), § 62, Cordova (nr. 2), § 63 si De Jorio, § 53, citate mai sus).

2.5. Aplicarea principiilor generale la speta

2.5.1. Cu titlu preliminar, Curtea constata ca, in cazul in care regimul constitutional din Turcia garanteaza in acelasi timp si iresponsabilitatea si inviolabilitatea deputatilor, numai si numai asupra acestui ultim aspect al imunitatii parlamentare se vor rasfrange faptele spetei de fata. In aceasta problema, Curtea considera ca este necesar sa se precizeze ca nu este la latitudinea ei sa se pronunte in abstracto asupra compatibilitatii dintre Conventie si regimul de inviolabilitate parlamentara din Turcia, ci de a aprecia in concreto incidenta aplicarii dispozitiilor constitutionale asupra dreptului reclamantului la un tribunal, asa cum este acesta garantat de articolul 6 § 1 al Conventiei.

2.5.2. De fapt, Curtea nu trebuie sa se pronunte asupra manierei abstracte de definire constitutionala sau asupra extinderii protectiei acordate de State deputatilor lor, ci doar trebuie sa determine in ce masura inviolabilitatea parlamentara poate influenta, in circumstantele spetei, o limitare legitima si proportionala a dreptului reclamantului de a-si vedea cauza judecata intr-un tribunal, asa cum este garantat acesta de articolul 6 § 1 al Conventiei.

2.5.3. Curtea a recunoscut deja ca particularitatile inerente regimurilor de imunitate parlamentara si derogarea de la dreptul comun implicat de aceasta au ca scop libera exprimare a reprezentantilor poporului si impiedicarea unor proceduri partizane care ar putea aduce prejudiciu functiilor parlamentare (A c. Marea Britanie, §§ 75-77, Cordova (nr. 1), § 55, Cordova (nr. 2), § 56 si De Jorio, § 49, citate mai sus). Totusi, se constata ca reclamantul nu admite legitimitatea imunitatii parlamentare decat daca aceasta presupune protejarea libertatii de exprimare a deputatilor in exercitarea functiunilor acestora si o neaga in cazul actelor independente de aceasta.

2.5.4. Curtea admite, in egala masura, ca urmaririle penale impotriva unui deputat, precum si masurile coercitive asociate cu acestea pot afecta functionarea chiar a adunarii de care apartine partea interesata si pot perturba serenitatea lucrarilor parlamentare. Ea recunoaste in acest sens finalitatea institutionala a acestei prerogative care vizeaza garantarea functionarii normale si integritatea institutiei parlamentare. In aceste circumstante, Curtea nu poate decat sa admita legitimitatea – invocata de Guvern (paragrafele 75 si 78 de mai sus) – a scopurilor urmarite de acest regim derogatoriu de la dreptul comun.

2.5.5. Totusi, Curtea subscrie la aprecierea camerei (sentinta camerei, § 83) conform careia nu poate deduce, fara a evalua circumstantele spetei, din legitimitatea inviolabilitatii parlamentare prezumtia de conformitate a acesteia la Conventie. Aceasta trebuie sa verifice in prealabil proportionalitatea acestei masuri referitoare la dreptul reclamantului prevazut de articolul 6 al Conventiei. De fapt, indiferent de legitimitatea justificarilor aflate la originea inviolabilitatii parlamentare, in spatele protectiei acordate puterilor constitutive se gaseste de asemenea in practica si protectia individuala acordata deputatilor contra oricarui tip de urmarire judiciara sau de condamnare penala la care ar fi supusi in timpul mandatului parlamentar. Ori, in circumstantele particulare ale spetei, aceasta protectie se intoarce impotriva beneficiarului sau, care isi doreste scutirea.

2.5.6. In acest context, Curtea trebuie sa verifice daca inviolabilitatea parlamentara, asa cum este aplicata aceasta de instantele parlamentare, nu restrange dreptul reclamantului stipulat de articolul 6 al Conventiei de o maniera sau pana la un punct in care aduce prejudiciu chiar esentei acestuia. Acest control al proportionalitatii implica a se tine cont de echilibrul just dintre interesul general care consta din prezervarea integritatii Parlamentului si interesul individual al reclamantului. In plus, pronuntandu-se asupra proportionalitatii, Curtea trebuie sa acorde o atentie speciala extinderii inviolabilitatii in speta de fata. Ii revine in special obligatia de a verifica daca aceasta dispozitie constitutionala, in circumstantele cazului de fata, nu a dus la o negare a justitiei. (Golder, citat mai sus, § 35).

2.5.7. In aceasta privinta, Curtea aminteste ca, sesizata de problematica compatibilitatii dintre imunitatea parlamentara si drepturile garantate de Conventie, aceasta a atribuit importanta gradului de similitudine dintre actul reprosat deputatului si exercitarea functiunii sale parlamentare stricto sensu (vezi in acest sens Cordova (nr. 1), § 63, Cordova (nr. 2), § 64 si De Jorio, § 54, citate mai sus). Referitor la natura insesi a inviolabilitatii parlamentare, Curtea estimeaza ca aceasta similitudine nu trebuie sa existe intr-o asemenea masura ca in cazul de fata.

2.5.8. De fapt, in cazul majoritatii sistemelor constitutionale, inviolabilitatea parlamentara asigura deputatilor o protectie impotriva urmaririlor judiciare pentru fapte care nu au legatura cu functia parlamentara. In acest caz, cercetarile penale impotriva reclamantului se refera la presupuse fapte comise inaintea intrarii in parlament. In acest context, este bine sa se retina ca scutirile care caracterizeaza inviolabilitatea parlamentara tind sa protejeze, dincolo de deputatul insusi, integritatea reprezentarii nationale. Din acest punct, tocmai pornind de la exigentele de prezervare a finalitatii institutionale a inviolabilitatii parlamentare trebuie sa apreciem incidenta aplicarii acesteia asupra dreptului individual al reclamantului. De aceea, cu cat masura de protectie luata in discutie serveste mai putin integritatii parlamentului, cu atat justificarea acesteia trebuie sa fie imperioasa.

2.5.9. Curtea subliniaza, de altfel ca, daca trebuie sa se pronunte asupra limitelor imunitatii parlamentare care se rasfrang asupra drepturilor prevazute de Conventie, nu este nici o indoiala ca deciziile de ridicare sau de ne-ridicare a imunitatii apartin marjei de apreciere a Statelor si ca nu apartine Curtii sa-si substituie propria apreciere in scopul de a determina daca beneficiarul imunitatii este sau nu necesar sau aplicabil intr-un caz dat. Din moment ce practica parlamentara este in consens cu imperativele prioritatii drepturilor prevazute de Conventie, Curtea nu reprezinta un mecanism de control al pertinentei alegerilor operate de instantele parlamentare in acest domeniu.

2.5.10. In cauza, Curtea constata ca procedura parlamentara de examinare a cererilor de ridicare a imunitatii este definita si incadrata de articolul 83 al Constitutiei si de articolele de la 131 la 134 din regulamentul Adunarii nationale, care stabilesc procedura. (paragrafele 31 si 32 de mai sus). In circumstantele spetei, reclamantul a avut, de altfel, posibilitatea de a exercita drepturile garantate astfel, opunandu-se deciziilor de sustragere de la cercetarea penala al carui obiect este (paragrafele 15, 22 si 27 de mai sus).

2.5.11. Referitor la argumentele reclamantului vizand imprecizia modalitatilor procesului decizional, Curtea considera ca este util sa sublinieze ca mecanismul de punere in aplicare a responsabilitatii parlamentare este un mecanism care se incadreaza in exercitiul autonomiei parlamentare. Deciziile luate in acest sens de instantele parlamentare, organe politice prin definitie, sunt deci decizii de natura politica si nu juridica, deci nu ne putem astepta de la acestea sa satisfaca aceleasi criterii de motivatie ca ultimele.

2.5.12. Asa cum este cazul, listele supuse de parti referitoare la cererile de ridicare a imunitatii si depuse la instantele parlamentare in a 22a legislatura si de la inceputul celei de-a 23 a legislaturi (paragrafele 26 si 37 de mai sus) ilustreaza existenta unei constante in practica organelor parlamentare de la inceputul celei de-a 22-a legislaturi, si anume aceea de a nu acorda nici o ridicare a imunitatii parlamentare. Aceasta este aplicata fara distinctie, atat membrilor majoritatii, cat si membrilor opozitiei, deciziile instantelor parlamentare nedand curs cererilor de ridicare a imunitatii parlamentare, indiferent de orice consideratii personale (intuitus personae), indiferent de personalitatea si de apartenenta politica a solicitantului. Procedura din speta de fata este deci lipsita de orice conotatie discriminatorie sau arbitrara.

2.5.13. In cazul de fata, Curtea nu poate ignora faptul ca reclamantul se afla sub influenta acuzatiilor penale al caror obiect este de mai bine de sase ani, durata care ar putea fi prelungita pana la expirarea mandatului sau de parlamentar. De aceea, nu exista nici o indoiala ca incertitudinea inerenta oricarei proceduri penale este accentuata in speta de fata de procedura parlamentara litigioasa, intarzierile acesteia prelungindu-le pe cele ale procedurii penale.

2.5.14. In speta, nu numai ca efectul inviolabilitatii parlamentare asupra urmaririi procedurilor penale este temporar, dar, in acelasi timp, instantele parlamentare nu intervin din principiu asupra cursului justitiei asa cum este el. Examinand cererea de ridicare a imunitatii parlamentare de catre reclamant, respectivele instante par sa fi apreciat doar daca inviolabilitatea, in calitatea sa de intrerupere temporara a procedurii din justitie, trebuie ridicata pe loc sau daca nu este cumva preferabil sa se astepte pana la expirarea mandatului de parlamentar. Astfel, acestea doar au suspendat cursul justitiei, fara a interveni sau a participa la acesta.

2.5.15Concluzie

„Curtea considera ca, daca intarzierea inerenta procedurii parlamentare este de natura a afecta dreptul reclamantului de a vedea cauza sa judecata intr-un tribunal, prin intarzierea exercitarii, totusi nu se aduce atingere, in speta, esentei insesi a acestui drept. De fapt, limitata in timp si reglementata prin reguli specifice, referitoare mai ales la suspendarea cursului prescrierii, imunitatea litigioasa nu constituie decat un obstacol procedural temporar in calea desfasurarii procedurilor penale, obstacol care insa nu-i anuleaza partii interesate posibilitatea de solutionare definitiva a litigiului.

Totusi, referitor la exigentele preemtiunii dreptului, o imunitate de tipul celei specifice mandatului reclamantului nu poate functiona decat prin raport la legitimitatea scopurilor vizate, si anume pastrarea integritatii Parlamentului si protejarea opozitiei. In acest sens, Curtea constata că imposibilitatea reclamantului de a renunta la beneficiul inviolabilitatii sale se inscrie in perspectiva scopurilor legitime astfel definite (paragrafele 90 si 91 de mai sus). In acest sens, Curtea admite ca o renuntare individuala a reclamantului nu poate surclasa o decizie a Adunarii parlamentare.

In sfarsit, dreptul de a obtine o judecare a acuzatiilor penale nefiind absolut, mai ales in cazul in care nu rezulta nici o consecinta fundamentala ireversibila in detrimentul partilor, Curtea decide ca in circumstantele spetei de fata ne-ridicarea imunitatii parlamentare a reclamantului nu a prejudiciat dreptul partii interesate la un tribunal astfel incat sa para disproportionata fata de scopul legitim urmarit”.

V. Opiniile separate si unele accente privind limitele jurisprudentei Curtii

1. Dupa opiniile separate a judecatorilor Bonello, Zupançiç si Gynlumgan (la care ne-am fi validat daca exercitam aceasta functie), aceasta hotarare este prima din indelungata jurisprudenta pretioasa a Curtii, in cei peste 50 de ani de activitate[11], in care se afirma ca „o persoana nu poate beneficia, in acelasi timp, de doua drepturi furndamentale: dreptul la un tribunal independent si impartial si de a fi judecat intr-un timp rezonabil, contra dreptului fundamental de a fi ales in Parlament”.

2. Rezulta, asadar, in esenta, ca „pentru a se bucura de un drept fundamental, o persoana trebuie sa sacrifice exercitarea altui drept; dreptul de a fi ales in Parlament este un drept fundamental, consacrat de art. 3 din Protocolul 1 la Conventie, ca si dreptul de acces liber la un tribunal si de a fi judecat intr-un timp rezonabil” (Hotararea citeaza faptul ca la aceea data erau in „stoc” 315 cereri de ridicare a imunitatii parlamentare de catre Parlamentarul turc).

3Opinia separata noteaza cateva intrebari retorice clare si precise:
– „daca imunitatea reclamantului ar fi fost ridicata si procedura penala pentru insulta si-ar fi urmat cursul in fata jurisdictiilor penale, democratia parlamentara turca ar fi primit o lovitura fatala din care nu si-ar mai fi putut reveni?”;
– „daca cererea reclamantului de a fi judecat ar fi fost aprobata de parlament, oare un „teribil dezastru ar fi amenintat institutiile?”;
– „daca Adunarea ar fi permis onorabilului domn Kart (avocat) sa fie judecat, asa cum el a insistat, o lume ingrozita ar fi asistat la prabusirea binelui in universul uman?”;
– „Imi vine greu sa cred – afirma domnul judecator Bonelli, in opinia separata – ca unicul proces de insulta al dl. Kart risca sa confiste Revolutiei Franceze titlul de tzunami politic al mileniului; dar tropotele de cai care se aud in zare ce sa fie oare? Cavalerii Apocalipsei, posibil”.

4. Intr-adevar M.A.N. a Turciei refuza sa ridice imunitatea tuturor deputatilor sai, ceea ce impiedica cercetarile si eventual aplicarea sanctiunilor legale, independent de valoarea politica a celor acuzati, ceea ce ne atrage atentia asupra unei practici de grup protectioniste excesiv si in mod vadit, pe deasupra intereselor generale, adica total disproportionat fata de scopul legitim al protectiei constitutionale prin beneficiul imunitatii mandatului.

Excesul de orice fel sub lozinca apararii intereselor generale atinge, oarecum, permanentizarea unor circumstante exceptionale, existente numai pe timp foarte scurt, ca situatii normale, de natura a justifica orice ingradire sau ingerinta in drepturile fundamentale.

De altfel si Curtea de Justitie a Uniunii Europene a facut dovada unei asemenea inconsecvente sau exceptii justificata de situatii exceptionale, cand printr-o hotarare a Marii Camere[12] a „statuat” ca directiva RE prin care avocatul este obligat sa-si denunte clientul pe motiv de „suspiciune” rezultata din asistenta juridica pe care o pastreaza acestuia, privind spalarea de bani, s.a., nu incalca prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie relative la dreptul la un proces echitabil, solutie justificata de cerintele luptei contra criminalitatii transfrontaliere.

5. Speta aceasta nu se refera la compatibilitatea dintre imunitatea parlamentara propriu-zisa si Conventie; nici nu se refera la faptul ca Statul parat, in virtutea puterii sale discretionare, aplica in general acest principiu deputatilor, situandu-i astfel, cu cateva exceptii, in afara dreptului penal, chiar pentru cazuri care nu au nici o legatura cu activitatea lor de parlamentari. Speta de fata ridica problema de a sti daca reclamantul ar trebui autorizat sa se debaraseze de protectia imunitatii sale oferita de functia sa publica pentru a transa, intr-un interval rezonabil de timp, cercetarile penale care erau deja pe rol inaintea alegerii sale si care sunt total straine de sarcinile sale ca parlamentar.

Imunitatea parlamentara este un pilon important al istoriei constitutionale si sunt de acord ca Statele membre beneficiaza in domeniu de o marja larga de apreciere. Totusi, indiferent de importanta acestei institutii, nu trebuie sa pierdem niciodata din vederea ratiunea sa de a fi. Extinzand inutil si fara spirit critic chestiunea imunitatii parlamentare la problematici care nu au nimic de-a face cu functia publica respectiva, nu facem decat sa riscam sa schimbam gradul de incredere al publicului in insusi sistemul democratiei parlamentare. Cu cat conduita de acoperire este mai indepartata de sarcinile functiei publice respective, cu atat trebuie sa justificam de o maniera mai solida autorizarea aplicarii beneficiului imunitatii si, prin extensie, devine imperios sa justificam refuzul de a ridica imunitatea parlamentara atunci cand sunt in joc drepturi fundamentale. Atunci cand imunitatea opereaza intr-o asa maniera astfel incat persoanele sunt protejate de actiunea tribunalelor penale sau nu pot avea acces la acestea chiar in cazuri care nu au legatura cu functia publica, atunci trebuie stabilit clar, si de o maniera convingatoare, motivatia refuzului de ridicare a imunitatii. Ori, in cazul de fata, nu exista nici un criteriu specific si obiectiv care sa justifice un asemenea refuz.


[1] „La Constitutional”, introducere si comentariu de Guy Carlassane, a -IX-a editie, ESSAIS-Points, Paris, nov. 2009, pag. 155.
[2] I. Muraru, S. Tanasescu, „Drept constitutional si institutii politice”, All Beck, 2008, p. 197.
[3] P. Bon/D. Maus, „Les grandes decisions des cours constitutionalles européennes”, DALLOZ, 2008, pg. 529-537.
[4] Idem, pg. 531-537, Maria Fraile.
[5] „Les grandes decisions…”, op. cit., p. 537-538.
[6] Ibid, p. 538-540: deciziile nr. 9150/1988; 289/1998, nr. 10-11 si 82 din 2000 si nr. 589/2002.
[7] Speţele nr. E. 1994/11, K. 1994/30; E. 1994/6, K.1994/25; E. 1994/18, K. 1994/37; E. 1994/13, K. 1994/32; E. 1994/5, K. 1994/24; E. 1994/20, K. 1994/39; E. 1995/21, K. 1994/40.
[8] Sinteza extrasa din jurisprudenta CEDO – Hotararea Kart c. Turciei (nr. 8917/2005 din 3 decembrie 2005).
[9] M. Voicu, Buletinul Consiliului Legislativ nr. 1/2010, pag. 19 si urm.
[10] M. Voicu, „Preeminenta dreptului intr-o societate democratica”, in RRDP nr. 4/2009.
[11] A se vedea M. Voicu, „CEDO – 50 de ani de exsitenta”, Ed. Universul Juridic, 2009.
[12] A se vedea M. Voicu, „Avocatul intre independenta si delatiune; „Critica hotararii Marii Camere a CJUC”, in RRDP nr. 5/2009.


Prof. univ. dr. Marin VOICU
Fost judecator la CEDO
Membru in Colegiul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.