BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte BRD. Cont-garanție, dreptul de proprietate al băncii și evaziunea fiscală a terțului
01.12.2014 | Mihaela MAZILU-BABEL


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

SECȚIUNEA A TREIA

Cererea nr. 8968/14
BRD – Groupe Société Générale S.A.
împotriva României
depusă la 17 ianuarie 2014 și comunicată la 23 octombrie 2014

1. Situația de fapt (precum este redată de către solicitant):
Compania reclamantă este una dintre cele mai mari bănci din România.
La 19 octombrie 2006, compania reclamantă a acordat unui terț un împrumut bancar. Împrumutul a fost garantat de un cont bancar-garanție (în numerar) acoperit și de un credit ipotecar de securitate. Garanția depusă în contul-garanție a fost de mai mult de patru milioane și jumătate de euro.
La 23 iulie 2012, după ce o anchetă penală pentru fraudă și spălare de bani a fost deschisă împotriva terțului, procurorii DIICOT au dispus instituirea sechestrului (sechestru asigurător) pe activele terțului, incluzând contul-garanție, pe toată durata procedurii penale.
La aceeași dată, compania reclamantă a confirmat că măsura de sechestrare a fost executată și a informat DIICOT cu privire la creditul bancar acordat terțului și garanția constituită în contul bancar de mai sus.
La 28 septembrie 2012, după ce terțul nu și-a executat plățile datorate companiei reclamante, banca, aceasta și-a ridicat datoria din contul bancar-garanție, pentru a compensa pierderea sa.
La 7 noiembrie 2012, DIICOT a informat compania reclamantă, banca, de faptul că a luat banii din contul bancar garanție fără consimțământul său și în ciuda faptului că măsura de sechestru nu a fost ridicată sau suspendată. Prin urmare, DIICOT a notificat compania reclamantă să retuerneze banii în contul garanție sau, dacă nu, va suferi repercursiuni penale.
La o dată nespecificată, compania reclamantă a notificat DIICOT că a returnat banii luați din contul garanție al terțului.
Printr-o ordonanță a procurorului din 7 ianuarie 2013, în temeiul articolului 10 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea fraudei financiare, DIICOT a decis să ridice măsura de sechestru și a dispus ca fondurile disponibile în contul-garanție să fie transferate într-un cont bancar aparținând Ministerului de Finanțe. În plus, aceasta a notificat compania reclamantă că refuzul transferului ar conduce la acuzații penale împotriva sa.
La o dată nespecificată, compania reclamantă a transferat banii în contul bancar aparținând Ministerului de Finanțe. Ulterior, aceasta a contestat în fața instanței ordonanța procurorului DIICOT din 7 ianuarie 2013. Banca a susținut că, în conformitate cu procedura penală în cauză, DIICOT nu ar fi putut confisca banii aflați într-un cont-garanție deschis la bancă, dar ar fi putut doar institui poprire asigurătorie deoarece proprietarul contului bancar-garanție avea datorii la bancă. În plus, conform normelor relevante din Codul civil, banii dintr-un cont bancar-garanție sunt proprietatea băncii. Prin urmare, transferul acestor sume către Ministerul Finanțelor Publice a fost un transfer ilegal. În plus, măsurile dispuse de DIICOT înainte de transfer au fost concepute pentru a conserva activele terțului și, prin urmare, transferul nu s-ar fi putut face în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare a terțului. De asemenea, în timp ce persoana acuzată de spălare de bani are dreptul să acopere prejudiciul cauzat, condamnatul nu ar putea face acest lucru cu banii deținuți de o terță parte și care astfel nu-i aparțin. În cele din urmă, dispozițiile legale invocate de DIICOT nu erau aplicabile în speță.

Prin hotărârea din 24 iulie 2013, Tribunalul București a respins contestația băncii. Tribunalul a considerat că măsura asigurătorie nu fusese ridicată, iar banii au fost utilizați pentru a acoperi daunele cauzate terților-victime. Instanța nu a reușit să furnizeze alte motive pentru respingerea contestației. Compania-reclamantă a introdus recurs pe rolul Curții de Apel București, reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe, susținând că prima instanță a omis să examineze argumentele sale. Printr-o hotărâre definitivă din 13 octombrie 2013, Curtea de Apel București a respins recursul. Aceasta a considerat că banii au fost utilizați pentru a acoperi daunele cauzate de infracțiune terților. Instanța nu a reușit să furnizeze niciun alt motiv pentru respingerea recursului și nu a abordat susținerile societății reclamante cu privire la faptul că prima instanță a omis să examineze argumentele sale.

Potrivit reclamantei, procedurile penale deschise împotriva terțului sunt încă pendinte în fața instanțelor judecătorești naționale.

2. Capete de cerere:
Bazându-se pe articolul 6 din Convenție, compania-reclamantă se plânge de inechitatea procedurii desfășurate la nivel național în măsura în care instanțele judecătorești naționale nu a examinat niciunul dintre argumentele invocate de aceasta pentru a contesta ordonanța din 7 ianuarie 2013 și pentru a oferi motivele care au stat la baza respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Invocând articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, compania-reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său de proprietate, în măsura în care a fost forțată, în mod ilegal, prin ordonanța din 7 ianuarie 2013, să renunțe la banii deținuți, fără nicio posibilitate de recuperare a acestora pe viitor.

3. Întrebări adresate părților:
1. Compania reclamantă a beneficiat de un proces echitabil, în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenției? În special, au fost considerate de către instanța de judecată argumentele prezentate de reclamantă în susținerea acțiunii sale prin care a contestat ordonanța DIICOT din 7 ianuarie 2013? Instanța de judecată a oferit motive suficiente pentru a respinge argumentele reclamantei?
2. A existat o ingerință în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor sale, în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție din cauza faptului că autoritățile naționale au dispus transferul de bani deținuți de aceasta din contul bancar-garanție în contul Ministerului de Finanțe? Dacă acesta este cazul, a fost ingerința în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, astfel cum sunt interpretate în jurisprudența Curții?

4. Dispoziții incidente:
1. de drept intern național:
Art. 2191 din Codul Civil: Depozitul de fonduri
(1) Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituţie de credit, aceasta dobândeşte proprietatea asupra sumelor de bani depuse şi este obligată să restituie aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părţi ori, în lipsă, de uzanţe.
(2) În lipsă de stipulaţie contrară, depunerile şi retragerile se efectuează la sediul unităţii operative a băncii unde a fost constituit depozitul.
(3) Instituţia de credit este obligată să asigure, în mod gratuit, informarea clientului cu privire la operaţiunile efectuate în conturile sale. În cazul în care clientul nu solicită altfel, această informare se realizează lunar, în condiţiile şi în modalităţile convenite de părţi. Dispoziţiile art. 2180 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 10 din Legea nr. 241/2005 (astfel cum era în vigoare în 2012)
(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

2. de drept CEDO:
ARTICOLUL 6
Dreptul la un proces echitabil (extras)
1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

ARTICOLUL 1
Protecţia proprietăţii
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate