Varia
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Gânduri din Sala pașilor pierduți. Culorile tribunalului
02.12.2014 | Iosif FRIEDMANN-NICOLESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Argumente:
– Cromatica tribunalului nu este numai alb și negru.
– Cine nu a trecut pe la tribunal a trăit degeaba.
– Adevărata viață pulsează numai în tribunal.

Cele trei argumente ale acestui eseu juridic s-au constituit într-o analiză a confluenței culorilor curcubeului cu viața de zi cu zi a tribunalului.

Recent am recitit o importantă lucrare din patrimoniul culturii universale, scrisă în 1810: Contribuții la TEORIA CULORILOR[1] de J. W. GOETHE[2], gândind că ar putea exista și o teorie a culorilor din mirifica lume a tribunalelor, plecând de la cele șapte culori ale curcubeului și a culorilor complementare, în viața care pulsează în Sălile cu Pași Pierduți din Palatele de Justiție.

Tribunalul este acel loc în care se regăsește ”Lumea într-o Lume”. Palatele de Justiție sunt locurile unde viețile și destinele oamenilor apar într-o cromatică reală și sugestivă, într-un tablou care înfățișează VIAȚA în esența sa. Tabloul Palatelor de Justiție în care Pictorul Universului zugrăvește în culori nemuritoare: sentimente, năzuințe, caractere și destine. Trecerea timpului estompează unele culori, alte culori sunt umbrite, iar tonurile culorilor sunt accentuate, ca și trăirile sufletești ale celor ce trec pragul unui Tribunal.

Culorilor – prin proiecție – le corespund sentimente și stări sufletești, după anumite credințe etnologice și antropologice: emoție, teamă, trac, surprindere, bucurie.

Deopotrivă, culorilor le corespund alte elemente în credințele diverselor culturi ale civilizației umane. Corespondența dintre elementele etnologice și antropologice, ar fi cifre, imagini sau sunete, sentimente și trăiri, într-o unitate desăvârșită, cu reprezentări artistice adecvate și o literatură cu putere de pătrundere uimitoare în conștiința socială, proliferată de un folclor al credințelor proprii tuturor popoarelor lumii.

În viața Tribunalelor există o mistică și superstiții care pot fi înțelese și prin intermediul culorilor și al altor elemente numerologice. Acest spațiu spiritual este locul unde viața pulsează la cote extreme, unde esența vieții este între drepturi și libertăți, locul în care energiile pozitive se impun prin legile oamenilor.

Întâmplător sau nu, un derivat al denumirii TRIBUNAL poate fi tribun și/sau tribună.

Dicționarele generale consemnează în dreptul cuvântului TRIBUN: ”Magistrat roman având atribuții militare și civile, ca magistrat.

Magistratul din Roma antică îndeplinea funcția de consul și comanda unități militare. Tot în Roma antică, magistratul avea atribuții de apărare a drepturilor și intereselor plebeilor din cetate în Senat, un fel de avocat al plebeilor, un apărător al drepturilor acestora. Tribunul în Roma antică era ales periodic, de regulă, anual pentru a îndeplini diverse atribuții publice. Funcția militară a tribunului era aceea de conducător al unei cohorte (Cohorta era a zecea parte dintr-o legiune romană).

Tribunul avea inițiativă legislativă și totodată avea în democrația Romei antice drept de veto la propunerile legislative.

Tribuna ca derivat din tribun/tribunal, în organizarea din Roma antică, denumea acea estradă care era amenajată în bazilica romană ori în cadrul unității militare (cohortă, legiune) sau acolo unde stăteau tribunii – acești magistrați sau comandanți militari – în adunarea legislativă. Tribuna era un loc bine delimitat și înălțat de la sol, spre care privitorii aveau o vizibilitate bună, putându-i vedea pe cei care ocupau tribuna și totodată facilita comunicarea cu cei din fața Tribunei, de regulă o comunicare vizuală.

Unele dicționare consemnează în dreptul cuvântului TRIBUN: persoană cu talent oratoric în forumul public, care luptă pentru interesele oamenilor din cetate.

Viața de zi cu zi, în locul unde oameni decid asupra destinului altor oameni, dă naștere și unei filosofii de viață, la confluența dintre arta de a percepe esența vieții și știința dreptului din perspectiva polifoniei culorilor, unde culorile vibrează și se transformă în sentimente. Culorile reflectă sentimente pe care le exprimă și le exteriorizează într-un anumit cod. Codul care exprimă corespondența dintre sentimente, culori și sunete la confluența vieții în Univers. Culorile au lungimi de undă, ca și sunetele, care pot fi determinate prin dispozitive tehnice și care pot fi redate grafic. Exemplificativ: are sufletul negru, ceea ce indică supărare, culorii negre îi corespund sunete în tonalitate gravă, iar unor culori pastelate le corespund sunete cristaline, vesele.

Am imaginat, din perspectiva ideilor de Justiție, Dreptate și Adevăr, un aspect particular, viața de tribunal la confluența polifoniei culorilor între armonie și suprapunere a planurilor vieții sociale, între drept și nedrept, între adevărul fiecăruia și adevărul stabilit de lege, prin raportare la culorile curcubeului. Realitatea ne demonstrează suprapunerea și proiecția planurilor – asemănător planurilor din geometria spațială – sentimente, culori, sunete într-o unitate dominată de Zeița Dreptății. Analiza spectrală a culorilor, putem transforma culorile în sunete, iar prin citirea spectrului cu un cititor sesizăm unitatea celor două planuri.

Viața tribunalelor, din perspectiva tradițiilor, obiceiurilor și credințelor, diferă ca și folclorul despre culori, în timp și spațiu, de la o țară la alta, de la o regiune la alta, de la o cultură la alta, de la un continent la altul în dinamica trecerii timpului în Univers. La toate aceste elemente apare și o filosofie care încearcă să fundamenteze acest conglomerat compozit: sentiment-culoare-sunet-numerologie.

Din perspectiva actuală a globalizării mondiale, dar și a separărilor etnico-culturale, dar și a credințelor religioase, culorile au semnificații diferite în viața tribunalelor lumii.

Tot ceea ce trebuie să facem este să observăm cum culorile interferează cu viața din tribunal.

Evoluția vieții sociale a impus folosirea culorilor, după reguli stricte.

Astfel, atunci când în evoluția sistemelor constituționale, în persoana aceluiași conducător erau reunite toate puterile: militară, religioasă, legislativă și judecătorească, acesta era îmbrăcat militar (purtând arme), sugerând puterea. Veșmintele sale având nuanțe sobre, care impuneau respect, stabilind o anumită credință asupra culorilor ce trebuiau să impună teamă și totodată respect. Atunci când Conducătorul își exercita prerogativele religioase, trecea la o altă ținută, care trebuia să sugereze legătura sa cu divinitatea, dar și teama în fața acelei divinități (divinitatea fiind Adevărul absolut și Dreptatea absolută). Exercitarea prerogativelor legislative și aceea de judecător suprem sugerând puterea pământească și dreptul de viață și de moarte asupra supușilor, presupunea o altă îmbrăcăminte sau semne distinctive, care să sugereze și faptul că judecata supremă omenească este de origine divină, ca și puterea conducătorului. Desigur, veșmintele, după un anumit ritual sugerat prin culoare, impuneau un anumit protocol de desfășurare a procedurilor specifice unui anumit eveniment (eveniment repetitiv).

Culorile, conștient ori neconștient, s-au impus în viața socială, stabilindu-se un anumit cod al culorilor[3], cod respectat ca și alte conveniențe. Toate acestea se petrec după un ritual bine stabilit, cu exactitate până în cele mai mici amănunte.

Odată cu evoluția vieții social-economice și politice, a complexității vieții sociale, asistăm la apatiția delegărilor temporare de competență. Astfel, alte persoane din anturajul conducătorului unic (militar, religios, legislator și judecător suprem) sunt delegate temporar să înlocuiască pe conducătorul militar suprem – plecat cu armata, la luptă de regulă – în activitățile religioase, legislative și judecătorești.

Toți cei delegați temporar să exercite activitățile religioase, legislative și judecătorești, conform ritualului stabilit, pe timpul exercitării delegării purtau veșmintele specifice funcției exercitate, culorile indicând de multe ori gradul ierarhic al purtătorului acelor veșminte, alături de unele semne distinctive, care, ulterior, în vremurile moderne, se vor transforma în uniforme sau elemente de îmbrăcăminte ce trebuiau purtate în timpul exercitării unor atribuții delegate de autoritatea centrală a conducătorului, prin profesionalizarea unor atribuții ce tind să fie permanente (roba, hlamida, mantia, uniforma, arme, etc.). Elementele de îmbrăcăminte, ierarhic, se deosebeau și în funcție de culoarea atribuită, la început conform unor ritualuri și credințe, ulterior conform unor cutume și uzanțe, unor reguli care tind spre generalizare.

Apariția primelor elemente de separare a puterilor în stat, care apar prin prelungirea termenului delegărilor, conduce și la prelungirea purtării unor veșminte ce devin specifice unor funcții delegate, cu însemne care preiau o anumită cromatică ce tinde la uniformizare. Prima separare a puterilor în stat, la unele popoare, a fost între atribuțiile conducătorului militar suprem și atribuțiile religioase (în unele state și astăzi conducătorul religios are atribuții în conducerea poporului). Ulterior, sunt delegate permanent atribuțiile legislative – conducătorul păstrându-și atribuțiile de promulgare a legii și de veto asupra legilor –, după care urmează separarea de puterea judecătorească, însă cu păstrarea atribuțiilor conducătorului de a grația și a amnistia.

Toate aceste schimbări sunt separări ale puterilor în stat, într-o evoluție care ne apare astăzi ca fiind firească, elementul de continuitate care a fost transmis și păstrat este cel al odăjdiilor, veșminte ceremoniale, care sunt prezente, amintind de ritualurile religioase, legislative și judecătorești. Specificitatea acestor veșminte apare și la analiza cromaticii, care amintește de originea acelei puteri delegate.

Veșmintele erau specifice fiecărei ceremonii, amintind toate de unitatea cu divinitatea inițială, făcând trimitere – explicit sau nu – la originile comune ale puterilor în Stat.

Astfel, veșmintele specifice activității de judecată amintesc de cele religioase, fiindcă dreptul era socotit a fi de origine divină, emanând de la divinitate. Regulile – morale și juridice – puteau fi impuse mult mai ușor dacă se susținea originea lor divină și voința divinității.

Veșmintele preoțești și robele judecătorești au origine comună. Culorile odăjdiilor și robelor îmbrăcate atunci când se oficiază o procesiune sunt de multe ori comparative (culoarea violet de la episcopi, identică cu culoarea violet de la funcțiile superioare ale magistraturii, indicând un anumit rang bisericesc sau judecătoresc; acoperământul capului – toca, mitra, potcapul – sunt comparabile).

Ceilalți deservenți de cult, prin delegările specifice perioadei de început, au veșminte care amintesc de originea puterii lor sau de originea atribuțiilor pe care le exercită. Astfel, și procurorii de astăzi au, în diferite reglementări ale statelor lumii, obligația de a purta o anumită ținută pe timpul exercitării atribuțiilor. Cromatica veșmintelor acestora fiind într-o directă legătură cu rădăcinile cutumiare ale delegării funcțiilor pe care le exercită.

O analiză aparte trebuie făcută veșmintelor avocaților deoarece fiecare cultură juridică atribuie acestuia un rol și o misiune socială unică și de natură divină.

Roba avocatului are o semnificație multiplă, polivalentă:
1. Avocatura este la fel de veche ca și magistratura (Omul justițiabil este și el după chipul și asemănarea Creatorului, astfel că Justiția și Dreptul la apărare sunt deopotrivă de origine Divină. Omul poate fi judecat pentru greșelile sale lumești, dar trebuie să fie apărat de excesele unei justiții pământene, prin aplicarea unor principii ale Dreptului Divin.).
2. Dreptul la apărare este mai presus de orice, fiind de natură divină, fiindcă avocatul apără OMUL. Om care este creație divină, după chipul și asemănarea Domnului.
3. Avocatura este desprinsă din magistratură (Avocatura este numită și magistratură de bară, pentru a se deosebi de magistratura de fotoliu exercitată de judecători) (Originea Judecății și a Apărării este comună, ambele având același rol social și aceeași finalitate).
4. Avocatul ca și Judecătorul au același scop în societate: apărarea ordinii de drept, restabilirea echilibrului social și aflarea adevărului, pentru menținerea păcii sociale.
5. Avocatul asigură echilibrul dintre interesele Statului și drepturile persoanelor. Avocatul se află la confluența dintre interesele omului și cele ale oamenilor organizați social.
6. Avocatul îmbrăcat în robă oficiază și îndeplinește un sacerdoțiu ca și Judecătorul, ambii fiind descendenți din Marele Preot care semnifică valoarea divină a sarcinii ce o îndeplinesc în tribunal după un anumit ritual (denumit procedură[4]), ambii apără OMUL, valoarea supremă a umanității – VIAȚA. Avocatul și Judecătorul, asemenea Preotului, trebuie să se bucure de același respect din partea tuturor (muritorilor de rând), de aceea ei sunt apărați de norme speciale în exercitarea atribuțiilor conferite de lege, roba constituindu-se într-un semn distinctiv și comun.
7. Procurorul exercită atribuțiile delegate de Autoritatea centrală, de către Conducător, în numele și pentru acesta, astfel că veșmintele sale pe timpul exercitării acestor atribuții trebuie să concorde și cu o anumită cromatică, care să reflecte și autoritatea care i-a fost delegată.
8. O altă categorie este cea a deservenților de cult, implicit al celor care sunt ajutoarele Magistratului, anume grefierii, care au în exercitarea atribuțiilor o anumită costumație, cu o anumită culoare.
9. În foarte multe organizări statale – inclusiv România – cei care exercită puterea locală, delegată de la centru – Primarii – poartă semne distinctive (eșarfa Tricoloră), delegatul de stare civilă care oficiază prin delegare procedura căsătoriei civile poartă eșarfa Tricoloră ca simbol al autorității. Normele care reglementează căsătoria, ca act important în viața societății umane sunt asemănătoare ritualului religios, având aceeași finalitate. Lumea modernă are semne distinctive ale celor care exercită unele funcții, concretizate în insigne, embleme sau uniforme.

Ne vom opri în acest eseu la minunata poveste a culorilor și la percepția asupra acestora în funcție de diversitatea culturală a semnificațiilor cromatice atribuite în universul fascinant al vieții tribunalului.

Culorile, între mit și realitate, ne marchează viața.

Universul cromatic se confundă cu universul vieții, într-o simbolistică inimaginabilă a culorilor, la intersecția dintre educație și cultură, dintre tradiție și interdisciplinaritate.

Recentele experimente reușite de cromatizare a filmelor alb-negru ale inegalabililor Stan și Bran m-au făcut să reflectez asupra filosofiei culorilor, la confluența simfoniei polifonice a cromaticii cu semnificații și în lumea tribunalelor.

Universul Palatelor de Justiție, al Sălilor cu pași pierduți, al Justiției în general are o anumită cromatică, care este prezentă în relația dintre tradiție și actualitate, între culoare, sunet și sentimente, raportat la cei care trec pragul unei instanțe.

Din cele mai vechi timpuri ale civilizației umane fenomenele sociale, evenimentele și obiectele au primit din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la rândul lor culorile au primit asocieri ale universului uman, ale unor evenimente și trăiri, reale sau mistice.

Tainele lumii și ale vieții au fost asociate de multe ori cromatic, culorile având semnificații supranaturale, legate de cele mai importante evenimente ale vieții omului.

Evenimentele cotidiene, nașterea, viața, moartea sau zeitățile sunt elemente care au câte o culoare atribuită sau asociată.

Astfel că folclorul semnificațiilor culorilor este extrem de complex și pefect conturat, dar și reliefat în cultura și civilizația societății umane.

Cărțile de vise tălmăcesc culorile în funcție de credințe și tradiții.

Cromatica curcubeului este legată de cifra 7.

Semnificația magică și numerologică a cifrei ȘAPTE se regăsește în numeroase civilizații și culturi.

Numeralului cardinal ȘAPTE îi sunt atribuite numeroase valențe, reale sau magice.

În filmografie avem “Cei 7 magnifici”, “Cei 7 samurai”, “Șapte mirese pentru șapte frați”, acestea fiind câteva din capodoperele celei de “A 7-a Artă”

Nemuritoarea poveste: Albă ca Zăpada și cei 7 Pitici.

Săptămâna are 7 zile.

Notele muzicale sunt 7.

Avem 7 ceruri, dar și 7 planete, în unele credințe.

Pisica din basme are 7 suflete.

În tradiția Bisericii Ortodoxe, avem termenul de 7 ani, cu semnificația de veșnicie.

Să nu uităm “Cele 7 minuni ale lumii antice[5]” și deopotrivă “Cele 7 minuni ale Evului mediu[6]”.

Amintim cele 7 Coline ale Romei, Cele 7 păcate biblice.

În cele mai frumoase momente îndrăgostiții sunt în “al 7-lea Cer” (unii spun al 9-lea Cer).

Conceptele educaționale și pedagogice românești fac vorbire de cei “7 ani de acasă” și enumerarea ar putea continua.

În mitologia națională a perimetrului Daco-Românesc descoperim un animal fantastic de la începuturile civilizației umane, numit BALAUR; un animal uriaș cu 7 capete.

Antropologic și etnologic, cifra 7 are semnificații numerologice diferite, influențate de credințele formate în evoluția gândirilor popoarelor lumii, la confluența cu convingerile religioase.

Anul acesta – 2014 – are o semnificație aparte, suma cifrelor acestui an totalizează valoarea numărului 7 (2+0+1+4 = 7).

În PENEȘ CURCANUL, Vasile Alecsandri are un vers: „Să n-aveți teamă, Românul are Șapte vieți în pieptu-i de aramă!”[7]

În limbajul curent avem și alte expresii:

A lua ȘAPTE piei de pe om, adică a exploata un om.

Omul beat umblă pe ȘAPTE cărări, fiindcă, bea cât ȘAPTE.

Avem un joc de cărți, un diminutiv al cifrei 7, numit: ȘEPTIC.

În vorbirea curentă a jucătorilor de cărți, există expresia: ȘEPTAR.

Agentul 007 – zero–zero–ȘAPTE este un erou cinematografic bine cunoscut.

Postul Paștelui e de 7 săptămâni.

Continentele lumii sunt 7: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia sau Oceania.

Din unghiul eseului nostru ne interesează cromatica curcubeului, care are 7 culori: ROȘU, ORANJ, GALBEN, VERDE, ALBASTRU, INDIGO, VIOLET.

ROGVAIV este un acronim[8] provenind de la culorile vizibile (roșu, oranj sau portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet) și care reprezintă o formulă mnemotehnică[9] pentru reținerea mai ușoară a culorilor și a ordinii lor din spectrul vizibil (culorile curcubeului).

La curcubeu, culorile sunt aranjate în ordinea descrescătoare a lungimilor lor de undă. Lungimea de undă a culorii Roșu este de 700 nanometri[10], iar cea a culorii Violet este de 400 nm.

De fapt, datorită faptului că spectrul este continuu, culorile sunt definite pe intervale arbitrare, între ele neexistând granițe stabilite definiv. Definirea culorii indigo din spectru este atribuită lui Sir Isaac Newton[11], care a vrut ca numărul culorilor din spectrul lui să fie șapte, pentru a corespunde zilelor săptămânii, celor șapte note ale unei game muzicale și numărului de planete cunoscute pe atunci.

Semnificația simbolică a culorilor conține elemente universal-umane, dar și trăsături diferențiatoare, conotații de ordin cultural-religios, ritual și chiar magic.

Cromatica vieții palpitante a tribunalelor poate fi analizată și din perspectiva magiei culorilor.

Robele magistraților, procurorilor și avocaților sunt de regulă negre.

În funcție de ierarhia instanțelor de judecată, robele magistraților pot fi vișinii sau de o anumită culoare sau cu unele însemne indicând gradul instanței unde funcționează judecătorul.

În unele sisteme judiciare, alături de robă, magistrații poartă o tocă sau perucă. (Peruca, de regulă albă, semnifică vârsta, adică maturitatea de gândire și experiența pe care trebuie să o aibă judecătorul.)

Toca magistraților, în funcție de ierarhia instanței, poate avea o anumită culoare, similar cu cel al episcopilor.

Culoarea veșmintelor magistraților impune celorlalți o anumită atitudine de respect într-o anumită procesiune prevăzută de norme procesuale, după un anumit ritual.

Solemnitatea procesiunilor religioase și solemnitatea ședințelor de judecată au în comun seriozitatea unui moment fundamental în viața și destinul omului, în care se iau hotărâri cruciale.

Participantul cel mai apropiat de ceremonialul sau procesiunea oficiată de judecător, care se numește proces, unde există o anumită solemnitate, ca și la procesiunile religioase, este avocatul și în unele situații procurorul.

Astfel, aceștia – judecătorul, grefierul, avocatul și procurorul – sunt îmbrăcați corespunzător ceremonialului, ca și preotul/călugărul care oficiază o anumită procesiune.

Puterea de simbolizare a cromaticii cuprinde o arie extrem de largă, culorile putând fi asociate, în funcție de solemnitatea ceremonialului.

Accesoriile robei pot fi de diferite culori. Baveta și alte însemne accesorii pot avea o cromatică specifică rangului instanței sau al gradului profesional al celui care o poartă.

Cromatica este extrem de importantă deoarece aceasta exteriorizează în cadrul solemnității ceremonialului rangul (gradul) celui care participă la procesiunea din tribunal.

Culorile comunică tuturor participanților la procesiunea solemnă de la tribunal ce rang au principalii actori – judecător, grefier, avocat, procuror – care iau parte la procesul judiciar.

Semnificații cromatice

Roșu

Este culoarea cel mai des folosită în viața de zi cu zi, folosită încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în artă, este „culoarea caldă” a sângelui și deopotrivă a vieții.

Roșul este viață și putere, simbolizează focul, iubirea și moartea.

Roșul simbolizând sângele este asociat și cu actele de violență.

Roșul reprezintă deopotrivă sângele, soarele și focul.

În cultura din China, roșul este culoarea socotită a fi sacră și totodată dătătoare de viață, semnificând culoarea împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde este considerată în Europa dură și agresivă, în China însă simbolizează longevitatea.

Fustele roșii din veșmântul tinerelor fete, buzele rujate ostentativ, dar și lămpile roșii, felinarul roșu, simbolizează dragostea, continuitatea vieții.

„Față roșie” semnifică congestia, semnificând uneori apropierea morții.

În arta tradițională creștină, roșul semnifică culoarea sângelui jertfei, iar jertfa se regăsește pe oul roșu de Paște.

Hainele lui Moș Crăciun[12] au roșu, veșmintele acestui personaj de poveste venit din Laponia sunt asociate cu una dintre cele mai importante semnificații religioase, cu o anumită filosofie de viață, aceea a Crăciunului, care este viață și o taină. Civilizația modernă, a egalității bărbatului cu femeia, ne aduce un personaj feminin, la care roșul predomină, anume: Crăciunițele.

Simbolistica populară consideră roșul ca fiind culoarea iubirii, dar și a vieții, a furiei („a vedea roșu înaintea ochilor”). Lumina roșie a felinarelor localurilor de noapte simbolizează petreceri interzise.

Ca semn de circulație are semnificația strictă de oprire și pericol pentru viață. La luptele cu tauri, culoarea roșie are menirea de a irita animalul, de a-l provoca, pentru a-i spori agresivitatea.

În Alchimia Evului mediu, roșul împreună cu albul, se constituie într-un sistem dual simbolizând focul. Roșul semnifică procreerea deoarece viață apare acolo unde este sânge.

Roșul apare și atunci când avem de a face cu apărarea vieții și sănătății: Crucea Roșie și Semiluna Roșie.

Oranj

Oranjul (portocaliu) este o culoarea caldă care dă expresie energiei, optimismului, curajului și încrederii de sine.

Portocaliul este antidepresiv, însă excesul de portocaliu dă stări iritative.

Oranjul este culoarea fericirii și voioșiei, stimulând afectivitatea, senzația de apropiere, de intimitate.

Portocaliul menține senzația de optimism.

Galben

Gelozia este una dintre semnificațiile acestei culori.

În simbolistica Chinei antice este culoarea pământului (în sensul de lut) fiind simbolul „Centrului”.

Galbenul este culoarea aurului.

Goethe, în a sa Teorie a culorilor, denumește galbenul ca fiind o culoare veselă, vie și liniștitoare. Galbenul trecea către o culoare neplăcută în caz de combinație cu o altă culoare. Galbenul strident este asociat simbolistic cu invidia și gelozia.

Galbenul este interpretat ca fiind culoarea Soarelui, a luminii și belșugului.

În simbolistica alchimiei Evului mediu, galbenul indica transformarea materiei în „piatra filosofală”, obsesia transformării materiei în aur.

Verde

Simbolic are două valențe: „verdele ca mușchiul”, culoarea vieții. Valența negativă: „verde ca veninul”, culoarea morții.

Verdele înseamnă speranță, iar visele în care verdele joacă un rol sunt interpretate pozitiv. Verdele răsare acolo unde este natură și viață, acolo este dezvoltarea naturală a primăverii, renașterea vieții este semnificația verdelui. Vegetația înseamnă viață și natură.

Verdele este culoarea ecologiștilor, care pledează pentru întoarcerea la natură, ca simbol al vieții curate, revenirea la origini a omului.

Culoarea verde o asociem cu cruditățile semnificînd forța germinativă a naturii, verdele ierbii, proaspețimea dimineții când aerul este curat, umezit fiind numai de rouă.

Soarele zilei încălzește verdele naturii, care ajunge la maturitate, într-o simbioză dătătoare de viață.

Limbajul popular a consacrat verdele ca fiind „necopt”.

”Lumina verde” înseamnă „cale liberă”. La stop, verdele e culoarea de contrast la roșu și complementară galbenului.

Simbolul cromatic politic semnifică întoarcerea la natură.

Simbolistica chineză a culorilor desemnează verdele și albul ca și culori antagonice.

Dragonul este verde în alchimia chineză.

Albastru

Albastrul este simbolul a tot ce este legat de spiritualitate, de meditație, este culoarea cerului, care invită la meditație și poezie.

Albastrul este culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, semnificând întinderile de apă. Albastrul apei jos, sus este culoarea bolții cerești.

Albastrul de Voroneț este simbolistic culoarea credinței, a meditației, a legăturii transcedentale cu bolta cerească. Boltă cerească care semnifică locul unde se află stăpânul lumii și lumea de dincolo, inclusiv Raiul.

Datorită culorii dominante a globului terestru, Pământul este numit și Planeta albastră.

”Floarea albastră a romantismului” sugerează ideile spirituale înaripate, de loialitate.

FLOAREA ALBASTRĂ a lui Mihai Eminescu, publicată în 1 aprilie 1873, reînvie romantismul, legăturile sufletești ale omului cu Împărăția cerului:

„Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

Înc-o gură și dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastră-mi, dulce floare!

Și te-ai dus, dulce minune,
Și-a murit iubirea noastră
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totul este trist în lume!”

Indigo

Culoarea indigo este o culoare care exprimă spiritualitate și totodată inteligență.

Indigoul semnifică combinația dintre intuiție și spiritualitate.

Este culoarea păcii veșnice și a calmului.

Violet

Culoarea violet este o combinație dintre albastru și roșu; simbolul spiritualității. Creștinismul asociază violetul cu penitența și reculegerea, totodată semnifică înțelepciunea și iubirea;

Violetul este culoarea folosită în biserică în perioada de reculegere din posturile mari.

Violetul este purpuriul mantiilor împăraților antici și veșmintele de gală a celor bogați, dar și culoarea regilor.

Culoarea violet apare ca și culoare a robelor – în România – la Înalta Curte de Casație și Justiție, la magistrați, dar și la robele judecătorilor Curții Constituționale.

Violetul este culoarea aristocrației, a celor care sunt pe o treaptă socială superioară.

Trebuie amintite și culorile Alb și Negru, care, deși nu formează culorile din curcubeu, ele există cu semnificații aparte.

Alb

Percepem albul ca nefiind culoare, dar este simbolul inocenței.

Veșmintele albe, necolorate în numeroase culturi, sunt odăjdiile preoților și călugărilor, simbolizând curățenia sufletească, puritatea și adevărul.

Creștinii botezați poartă veșminte albe.

Albul este valoarea simbolistică a veșmintelor albe ale Papei.

Animalele sacrificate de culoare albă erau destinate locuitorilor cerului, așa cum cele negre erau destinate lumii sub pământene.

Sfântul Duh este reprezentat ca un porumbel alb. Culoarea albă însă, din punct de vedere simbolistic, are și conotații negative, în primul rând din cauza ”îngălbenirii prin moarte”.

Fantomele sunt considerate în multe culturi niște siluete albe, oarecum ca niște umbre. Siluetele albe ale fantomelor contrastează cu noaptea cea neagră.

Simbolistica tradițională a Chinei consemnează că albul este culoarea bătrâneții, a toamnei, a virginității și purității.

În alchimia medievală decolorarea sau albirea este semnul că după înnegrire, materia primară se află pe drumul spre piatra filosofală.

Negru

Negrul este culoarea unei anumite sobrietăți. Folosită la diverse ceremoniale judiciare, roba fiind neagră, aceasta impune respect. Negrul în procedurile judiciare trebuie să reflecte respectul pentru momentul respectiv.

Negrul este totodată și culoarea ceremonialului funebru, al despărțirii de viață.

Culorile sunt într-o interferență polifonică, într-o diversitate datorată diverselor modele culturale evolutive.

Conform modelului cultural, originile polifoniei sunt legate de dezvoltarea culturii muzicale umane, transpusă la culorile din natură și din viața socială.

Potrivit modelului evolutiv, originea polifonică este mult mai profundă și este conectată cu primele etape ale evoluției umane.

Simbolistica culorilor tribunalului este o posibilă abordare a legăturii ritualurilor cu procedurile judiciare, din punctul de vedere al stabilirii culorilor robelor și ale accesoriilor acestora, între Destin, Filosofie, Artă și Știință.

Justiția este de origine divină.

Oamenii care împart dreptatea trebuie să fie respectați, dar și ei la rândul lor să respecte dreptatea care este de origine divină.

Solemnitatea procedurilor presupune și o anumită cromatică a vestimentației celor care iau parte la actul de justiție.

Culorile sunt o componentă a vieții din Tribunal, cu semnificații diverse, ca și stările sufletești ale celor care îi trec pragul.

Palatele de Justiție, Catedralele, Templele semnifică, prin grandoarea lor, importanța conceptuală a Adevărului, Dreptății și Justiției în viața OMULUI, componente ale VIEȚII și a naturii Divine a acestor instituții.


[1] Editura Princeps, Iași, 1995.
[2] Johann Wolfgang von Goethe (n. 28 August 1749 Frankfurt – d. 22 Martie 1832, Weimar).
[3] Veșmintele folosite în anumite circumstanțe, sunt diferite în funcție de sex, vârstă și de statut social, dar și de statut civil. De exemplu în Transilvania, în anumite zone, femeile după măritiș trebuie să își acopere părul, acoperământul fiind de culoare neagră, pentru a se deosebi de femeile nemăritate.
[4] Prin tradiție, unele Coduri, au preluat structura după cea a Bibliei, împărțirea făcându-se în Cărți, articole și alineate, corespunzătoare versetelor.
[5] Marea Piramida de la Giza, Gradinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeitei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria.
[6] Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Portelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia.
[7] Folclorul urban contemporan consemnează un aforism: Ne-am născut cu șapte inimi în pieptul de aramă, trăim funcționari și murim pensionari.
[8] Acronimul este o prescurtare a unei expresii lexicale, al unui multicuvânt, la care se folosesc doar inițialele cuvintelor componente, acronimul are o formă standard, obținut prin simplificare/abreviere, care să fie ușor de pronunțat, monosilabic sau disilabic, format din vocale și consoane. Acronimul intră în vorbirea curentă, devenind un cuvânt de sine stătător, care definește exprsia lexicală sau multicuvântul standardizat, de multe ori într-o formă internaționalizată ca de exemplu RADAR, LASER, U.P., NUP, etc. (inclusiv etc.).
[9] Ansamblu de procedee care ușurează memorarea unor cunoștințe sau informații științifice pe baza unor asociații mentale, pentru memorarea și redarea unor cunoștințe pe bază unor asocieri de cuvinte/termene. De exemplu în istorie și geo-politică, pentru o memorare în ordine cronologică, ”Conferințele TIP” = Conferințele de la Teheran, Ialta și Postdam. (Teheran 28 Noiembrie – 1 Decembrie 1943; Yalta 4 – 11 Februarie 1945; Postdam 17 Iulie – 2 August 1945.)
[10] Unitate de măsură a cantității fizice în metrologie.
[11] Născut la 25 Decembrie 1642 Woolsthorpe, Lincolnshire, decedat 20 Martie 1726, Kensington, Middlesex, Marea Britanie.
[12] Moș Gerilă, creație a Uniunii Sovietice a lui Iosif Visarionovici STALIN, ca replică la Moș Crăciun, care era capitalist, avea aceași costumație de aceeași culoare.


Av. doctor în științe juridice Iosif FRIEDMANN-NICOLESCU

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate