Secţiuni » Jurisprudenţă » CJUE
Jurisprudenţă CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene)
DezbateriProfesionişti

Grecia, obligată să plătească sancțiuni pentru nerespectarea unei hotărâri CJUE
03.12.2014 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Dreptul mediului, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicității marți, 2 decembrie 2014, hotărârea pronunțată în cauza C-378/13.

Grecia este obligată la plata unor sancțiuni pecuniare pentru neexecutarea unei hotărâri a Curții din 2005 prin care s-a constatat că nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din Directiva „deșeuri”.

Pe lângă o sumă forfetară de 10 milioane de euro, Curtea impune Greciei, până la deplina executare a hotărârii din 2005, o penalitate cu titlu cominatoriu al cărei cuantum efectiv va depinde de progresele înregistrate de Grecia, dar care, în lipsa unor astfel de progrese, se va ridica la peste 14 milioane de euro pe săptămână de întârziere.

Directiva privind deșeurile[1] impune statelor membre să se asigure că deșeurile se recuperează sau se elimină fără a periclita sănătatea oamenilor și fără a dăuna mediului; ea le obligă de asemenea să interzică abandonarea, descărcarea și eliminarea necontrolată a deșeurilor. Orice deținător de deșeuri trebuie să le predea unei întreprinderi care realizează recuperarea sau eliminarea lor cu respectarea directivei. O astfel de întreprindere trebuie să obțină o autorizație de la autoritatea competentă.

Printr-o primă hotărâre din 2005[2], Curtea de justiție a declarat că Grecia a încălcat directiva pentru motivul că, în luna februarie 2004, 1 125 de spații de eliminare necontrolată a deșeurilor erau încă exploatate pe teritoriul său și că închiderea tuturor depozitelor ilegale și necontrolate de deșeuri era prevăzută abia pentru anul 2008.

În 2009, apreciind că Grecia nu s-a conformat pe deplin hotărârii din 2005, Comisia a adresat acestui stat membru o scrisoare de punere în întârziere. În 2010 i-a adresat o scrisoare de punere în întârziere suplimentară. Întrucât a considerat că exista în continuare o problemă în ceea ce privește atât numărul de depozite necontrolate de deșeuri, cât și lipsa unui număr suficient de spații adecvate de eliminare a deșeurilor, Comisia a decis, în 2013, să introducă prezenta acțiune.

Ca răspuns la o întrebare adresată de Curte, Grecia și Comisia au arătat că, în mai 2014, dintr-un total de 293 de depozite ilegale de deșeuri, 70 erau în continuare active, iar 223, deși dezafectate, nu fuseseră încă reabilitate.

În hotărârea pronunțată astăzi, Curtea amintește că la data de 29 decembrie 2010[3] și potrivit informațiilor prezentate de Grecia în fața Curții în mai 2014, Grecia nu a luat încă toate măsurile necesare pentru deplina executare a hotărârii din 2005. În aceste condiții, Curtea apreciază că se justifică impunerea de sancțiuni pecuniare Greciei.

Executarea hotărârii, și anume respectarea directivei, ar presupune dezafectarea depozitelor ilegale de deșeuri, reabilitarea efectivă a acestora (nu doar programarea reabilitării lor), precum și crearea dotărilor necesare pentru a asigura respectarea directivei în mod permanent și pentru a evita crearea de noi depozite ilegale de deșeuri.

Curtea consideră că obligarea Greciei la plata unei penalități cu titlu cominatoriu constituie un mijloc financiar adecvat pentru a asigura executarea integrală a hotărârii din 2005, dar precizează că penalitatea cu titlu cominatoriu trebuie impusă numai în ipoteza în care executarea încă nu va fi intervenit înaintea pronunțării hotărârii de astăzi.

În cadrul unei proceduri în cadrul căreia Curtea a constatat deja o neîndeplinire a obligațiilor cu ocazia unei prime hotărâri, aceasta este liberă să stabilească penalitatea cu titlu cominatoriu în cuantumul și sub forma pe care le consideră adecvate pentru a stimula acest stat membru să execute această primă hotărâre.

Pentru a stabili cuantumul penalității cu titlu cominatoriu, Curtea ține seama de gravitatea încălcării constatate inițial în hotărârea din 2005, care poate pune în pericol sănătatea umană, de durata acesteia de peste nouă ani și de capacitatea de plată a Greciei, observând că această capacitate a scăzut în ultimii ani. Curtea consideră că penalitatea cu titlu cominatoriu trebuie redusă progresiv, în funcție de progresele înregistrate în executarea hotărârii din 2005.

Curtea consideră adecvată stabilirea penalității cu titlu cominatoriu pe o bază semestrială, pentru a permite Comisiei să aprecieze starea avansării măsurilor de executare. Astfel, pentru primul semestru după pronunțarea hotărârii de astăzi, penalitatea cu titlu cominatoriu va fi calculată pornind de la un cuantum inițial de 14.520.000 de euro, din care se va deduce un cuantum de 40.000 de euro pentru fiecare depozit de deșeuri dezafectat sau reabilitat și 80.000 de euro pentru fiecare depozit de deșeuri dezafectat și reabilitat. Pentru fiecare semestru următor, penalitatea cu titlu cominatoriu datorată se va calcula pornind de la cuantumul penalității cu titlu cominatoriu stabilite pentru semestrul precedent, efectuându-se aceleași deduceri în funcție de dezafectările și de reabilitările intervenite în cursul semestrului.

În plus, Curtea decide că prevenirea efectivă a repetării viitoare a unor încălcări ale dreptului Uniunii similare celei constatate în hotărârea din 2005 necesită adoptarea unei măsuri disuasive precum obligarea la plata unei sume forfetare. La stabilirea cuantumului acesteia, Curtea ține seama (precum în contextul penalității cu titlu cominatoriu) de gravitatea și de durata încălcării, precum și de capacitatea de plată a Greciei. Prin urmare, Curtea obligă Grecia la plata unei sume forfetare de 10 milioane de euro.


[1] Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO L 194, p. 39).
[2] Hotărârea Curții din 6 octombrie 2005, Comisia/Grecia (cauza C-502/03).
[3] Întrucât Tratatul FUE a suprimat, în cadrul procedurii de constatare a „dublei neîndepliniri a obligațiilor” [articolul 260 alineatul (2) TFUE], etapa avizului motivat, data de referință pentru aprecierea existenței unei „duble neîndepliniri a obligațiilor” este la expirarea termenului stabilit în scrisoarea de punere în întârziere.


Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti