Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4/2014: Restricţii de concurenţă în sistemele de franciză. Analiza Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 65 din 31 octombrie 2012 privind acceptarea angajamentelor asumate de Fornetti România S.R.L. | Ana-Maria Pielmuș
4 decembrie 2014 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Avocat Ana-Maria Pielmuș a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4/2014 articolul intitulat: Restricţii de concurenţă în sistemele de franciză. Analiza Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 65 din 31 octombrie 2012 privind acceptarea angajamentelor asumate de Fornetti România S.R.L.
Însăși definiția termenului de franciză presupune o legătură strânsă între francizor și întreprinderile francizate, ceea ce, de multe ori, poate însemna chiar adoptarea de metode comerciale comune de către toți membrii rețelei. Acest aspect este, însă, explicabil, având în vedere natura juridică hibridă a sistemului de franciză, care reprezintă o combinție între un sistem de distribuție exclusivă cu o parte dintre elementele caracteristice ale unui sistem de distribuție selectiv. Cu toate acestea, este important de stabilit care este limita maximă până la care se poate extinde controlul francizorului, astfel încât să nu contravină prevederilor legislației naționale sau internaționale în domeniul concurenței. Astfel, în acest context, trebuie remarcate două tipuri de practici de restricționare a concurenței, aplicabile, de regulă, în cadrul sistemelor de franciză. Într-o primă fază, este vorba despre practica de impunere a prețului de revânzare și, în al doilea rând, se aduce în discuție obligația de neconcurență impusă de către francizor francizatului. Autorul a ales să prezinte, în mod sintetic, ambele categorii de practici anticoncurențiale, prin raportare la una dintre deciziile Consiliului Concurenței, așa-numita Decizie Fornetti (Decizia nr. 65 din 31 octombrie 2012).
Cu privire la impunerea prețului de revânzare, autorul articolului aduce în discuție dispozițiile similare ale art. 5 din Legea nr. 21/1996, numită în continuare „Legea concurenței”, precum și ale art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În acest sens, nu trebuie confundată posibilitatea conferită de lege francizorului de a recomanda anumite prețuri francizaților cu impunerea propriu-zisă a prețurilor de revânzare, ultima dintre acestea fiind considerată un caz de concurență neloială. Diferența majoră dintre cele două concepte constă în faptul că, în cazul recomandării, francizații beneficiază în mod efectiv de un drept de opțiune în stabilirea finală a prețului, în funcție de propriile interese. Totuși, în practică, se întâlnesc tot mai multe situații în care, sub pretextul recomandării unor prețuri de revânzare, francizorul impune în fapt un anumit preț, recurgând la diverse mijloace indirecte, unele dintre acestea fiind identificate în Decizia Fornetti: monitorizarea prețurilor de revânzare și imprimarea pe produs, de către francizor, a prețului de comercializare la clientul final. Altele sunt enumerate într-o decizie a autorității de concurență elene: asumarea şi respectarea de către francizaţi a preţurilor recomandate de francizor, precum și posibilitatea denunțării unilaterale a contractului de către francizor în cazul nerespectării preţurilor recomandate din partea francizaţilor.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește obligația de neconcurență, Orientările Comisiei statuează că francizorul are dreptul de a-i interzice francizatului să vândă produse concurente sau să opereze un sistem de franciză concurent, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prescripțiilor legale. Cu toate acestea, trebuie să se verifice dacă, prin stipularea unei astfel de obligații de neconcurență, se urmărește menținerea identității și reputației rețelei de franciză. Un alt aspect subliniat de autorul articolului vizează posibilitatea autorităților de concurență de a permite întreprinderilor care au adoptat practici de restricționare a concurenței de a propune angajamente de remediere a problemelor sesizate, fără a li se aplica efectiv o sancțiune pecuniară. Această variantă este valabilă doar în cazul în care autoritatea apreciază că nu se impune o astfel de sancțiune, raportat la particularitățile situației de fapt, indiferent de gravitatea faptelor anticoncurențiale identificate. Decizia Fornetti este un exemplu elocvent în acest sens, Consiliul Concurenței considerând că este suficientă asumarea de angajamente de către întreprindere.
În concluzie, autorul, bazându-se pe liniile directoare ale legislației în materia concurenței, precum și pe interpretările diverselor instituții specializate în acest sens, propune ca practicile în domeniul relațiilor de franciză să țină cont de proporționalitatea acestora cu scopurile urmărite, precum și de limitarea, pe cât posibil, a destabilizării sistemelor concurențiale existente.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
