Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
4 comentarii

Punctul pe I. Cel mai statornic lucru este schimbarea
05.12.2014 | Dumitru-Virgil DIACONU

JURIDICE - In Law We Trust

Astăzi trăim momente de vârf, de schimbări în societate, poate şi în mentalitate. Sunt momente cruciale ce poartă cu ele puterea şi amprenta tinerilor în care întotdeauna am crezut şi voi crede, chiar dacă am avut parte și de dezamăgiri.

Şi ca să fiu în ton cu acest iureş al schimbărilor de astăzi, obţinute numai prin „dictatul” votului prin care o societate democratică guvernează, mă întreb de ce legea privind organizarea judiciară cu referire expresă la funcţiile de conducere – omul sfinţeşte locul – nu a mai fost schimbată de 10 ani? Legea nr. 304 este din 2004, iar noi suntem în 2014. De ce? Nu ştiu, nu pot să dau un răspuns. Văd însă că şi în noul proiect al CSM de modificare a acestei legi nu există nicio modificare privind accederea în funcţii de conducere.

Încerc să dau eu o soluţie la semnalul atât de acut al societăţii că prin vot poate opera schimbarea.

Ideea de esenţă este următoarea: vreau şi eu alegeri pentru funcţia de preşedinte de instanţă, fie ea de judecătorie, tribunal, curte, Înalta Curte. Vreau vot. Vreau alegeri şi nu numiri pentru funcţii de conducere ca urmare a unui concurs organizat în acest scop. De ce? O întrebare aproape retorică!

Vreau să explic în continuare reflecţiile sau părerile mele asupra acestei teme, nu înainte de a prezenta spusele lui Winston Churchill: „Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”.

Sigur, nu încape îndoială că numirea conducătorilor de instanţe şi parchete de către ministrul justiţiei conform primei legi de organizare judecătorească, şi anume Legea nr. 92/1992, nu era o soluţie, dată fiind apartenenţa ministrului de justiţie la puterea executivă, astfel că o nouă modalitate de a accede în funcţia de conducere prin concurs era şi a fost mulţi ani o soluţie bună. Dar, cu trecerea timpului, am constatat multe neajunsuri, desigur cu nuanţele subiective, ale unei percepţii ce se vrea a fi obiectivă. Astfel, interesul pentru participarea la concurs este extrem de scăzut pentru marea majoritate a magistraţilor. În genere, aceiași oameni sunt „abonaţi” la participarea la astfel de concursuri, unii „împinşi” de colectiv să meargă, alţii, mai precis „abonaţii”, „împingându-i” pe ceilalţi să nu meargă, făcând rocadă, strategii, jocuri de culise, ca să nu zic jocuri de putere.

Funcţia de conducere, prin excelenţă administrativă, devine împovărătoare pentru magistratul de scaun, nu numai prin natura sa derogatorie de la funcţia de judecată ce defineşte pe judecător ca urmare a sarcinilor extrajudiciare pe care trebuie să le efectueze, dar şi pentru faptul că trebuie să gestioneze problemele curente atât de multe de organizare şi funcţionare a instanţei, dar şi problemele profesionale şi personale ale colegilor judecători, fiecare cu personalitatea lui, cu independenţa lui, transmisă chiar de sistemul din care face parte, cu grupul lui, cu animozităţile şi afinităţile lui.

În această situaţie, fiecare judecător din cei mulţi care „se retrage” în dosarul lui face locul şi jocul celor puţini, unii – m-aş bucura să fie foarte puţini – cu sete de putere, pentru care funcţia de conducere înseamnă totul, cu orice preţ, fie el al demnităţii – scopul scuză mijloacele, spunea Machiavelli – iar judecătorul „simplu” – un termen auzit – mai nimic.

Judecătorul ce face parte din cei mulţi nu merge la concurs pentru că este greu, cu proiecte, cu examen psihologic, scris şi oral, cu multă materie de management din cursuri de specialitate sau din legi şi regulamente, un concurs care înseamnă luni de zile de a învăţa, de a te preocupa, plus alte luni de stres în timpul derulării concursului, un concurs de rezistenţă fizică și psihică – doar concurezi cu colegul – concurs care se adaugă celor atât de grele şi de istovitoare avute la INM sau după INM, cum ar fi concursurile pentru promovarea în funcţii de execuţie. Nu mai are nevoie de un nou stres, o nouă încordare, judecătorul vrea linişte pentru sine şi familia sa – dacă o poate avea – nu mai vrea apăsare. Judecătorul mai are și un alt motiv de a nu merge la concurs. Se îndoieşte de obiectivitatea concursului, întrucât uneori s-a „ştiut” dinainte cine va lua concursul, fapt confirmat de rezultatele de la proiectul oral, de pildă.

De altfel, oricât am arăta noi, magistraţii prinşi într-un corp profesionist şi de reper, că ne detaşăm de societate, totuşi n-o putem face pentru că suntem aceiaşi oameni ce aparţinem aceleiaşi societăţi cu tarele ei, cu influenţele ei, cu „preţurile”ei.

Pe de altă parte, personal – sigur pot greşi – nu înţeleg de ce se pune atât accent pe testarea psihologică, vizând capacitatea de a lua decizii și de a-şi asuma răspunderea şi verificarea rezistenţei la stres pentru un concurs pentru o funcţie de conducere. Impactul psihologic de necontestat, capacitatea de a lua decizii sau rezistenţa la stres vizează, în opinia mea, prin excelenţă, funcţia de judecată cu atâtea şi atâtea soluţii, cu atâtea şi atâtea dosare, cu zeci de volume pe care le ai de pronunţat, dar şi mai greu de motivat, această muncă de Sisif a magistratului ce te domină, te apasă. Un judecător care este capabil să exercite funcţia judiciară în aceste condiţii de rezistenţă la volumul imens de muncă şi de stres, care e capabil să conducă o şedinţă de judecată în faţa unui public, cu oamenii deseori dificili în comportament şi atitudine, care trebuie să ia decizii pe loc în sala de judecată, pronunțându-se asupra unor cereri, excepţii sau alte chestiuni ridicate de avocaţi, de procurori, de părţi, este în egală măsură capabil să conducă şi o instanţă. Nu mai e nevoie de un examen psihologic suplimentar. De pildă, mă întreb când e mai mult stres, la planificarea şedinţelor ce ţine de atribuţiile administrative ale unui conducător de instanţă sau în şedinţa însăşi care ţine de funcţia de judecată? Răspunsul este cu siguranţă, faţă de cele arătate mai sus, în şedinţă.

De asemenea, în legătură cu conţinutul acestui concurs aş face o apreciere şi asupra cunoştinţelor de specialitate, de management. Este extrem de îmbucurător că noi, judecătorii, pentru a exercita funcţii de conducere, trebuie să ştim, să cunoaştem principii şi aspecte generale ale managementului în justiţie, ale comunicării, să cunoaştem îndeaproape teoria pentru a o aplica apoi în activitatea noastră. Dar dacă sunt şi „abonaţi” la funcţiile de conducere este şi normal ca, de exemplu, după trei concursuri la care au participat, fie că au pierdut, fie că au câştigat, la al patrulea, de pildă, să aibă o şansă mult mai mare de reuşită decât cel care participă pentru prima dată. M-aş bucura să mă înşel, dar ştiu că materia de examen rămâne, în genere, aceeaşi la management, la legi şi regulamente şi doar grilele se schimbă.

Dar mai e ceva şi o spun din experienţă: sunt oameni care printr-un exerciţiu constant sau printr-o memorie aparte „recită” materia, dar puşi în faţa unui exerciţiu practic nu dau acelaşi rezultat.

Concluzia: pot fi conducători de instanţe cei care ştiu, de pildă, în teorie ce însemnă comunicarea bifând grila cu nota 10, dar în practică pot fi de nota 4 pentru că pentru ei a comunica înseamnă a-ţi aduna colectivul şi a spune ce hotărăşti şi nicidecum de a fi receptiv la ceea ce spun şi ceilalţi cu ideile, dar nu cu adversitatea lor, ceea ce înseamnă a monologa şi nu a dialoga.

În fine, pe lângă colegii oneşti, cărora trebuie să le rămânem datori că se „sacrifică” pentru noi pentru a ocupa o funcţie de conducere nerâvnită de nimeni din colectiv, sunt şi colegi „abonaţi”, cum le-am spus eu, la funcţii de conducere. Ei nu au puterea să renunţe la putere, sunt „bolnavi” după putere şi fac orice pentru a o păstra prin orice metode – chiar mi-e greu să le aştern pe hârtie – pentru ei sau pentru „urmaşii” lor.

Una dintre aceste metode ce dăinuie din timpuri străvechi, dar care este mereu actuală, este şi metoda „divide et impera” prin care se creează conflicte, exacerbând diferenţele de opinii sau de atitudini fireşti, divizări între grupuri de colegi, partizanate, aruncând anatema asupra celuilalt ce se vrea înlăturat. Ei n-au puterea să înţeleagă vorba plină de înţelepciune a lui Schopenhauer: „Numai schimbarea este statornică”.

Acest motto vizează nu numai schimbarea de legi, aşa cum e titlul de faţă, dar şi schimbarea ta ca om, ca atitudine, ca şi mentalitate, uitându-se că astăzi, în luarea unor decizii într-o colectivitate, nu mai avem unanimitatea ce aminteşte de vremuri apuse, ci majoritate. Pentru aceste cazuri de excepţie şi având în vederea rezervele pe care le am în legătură cu concursul pentru funcţii de conducere, spun clar şi răspicat: concursul trebuie schimbat!

O soluţie în consonanţă cu cele arătate este aceea a ascultării vocii corpului de judecători dintr-o instanţă, într-un exerciţiu democratic atât de actual la nivel macrosocial la acest sfârşit de an, cum este acela al exercitării votului. Orice ar fi şi oricâte critici ai avea, tu, ca judecător, ca alegător, ştii cel mai bine colegul cu calităţile şi defectele lui, de organizator, luptător pentru drepturile şi interesele tale şi ale instanţei din care faci parte, îi cunoşti tăria de caracter, echilibrul, motivarea, în fine, îl cunoşti în primul rând ca om şi apoi ca profesionist. De aceea, cred că nici unul dintre noi, printr-un vot secret, nu vom alege să ne reprezinte un coleg, chiar de ne-ar fi prieten, dacă nu e cel mai bun sau aproape de cel mai bun, în nici un caz cel mai rău sau cel mai nepotrivit pentru o astfel de funcţie de conducere.

În acest sens lansez ideea că prioritare ar fi alegerile din colegiile de conducere ale instanţei pe baza votului majoritar, urmând apoi, ca în fiecare an din cei trei ani de mandat un membru al colegiului de conducere să fie ales în funcţia de preşedinte. Nu e nimic nou sub soare. Este de altfel modul de a fi preşedinte în fiecare an la CSM la care aş adăuga şi o condiţie, şi anume aceea de a avea avizul de legalitate de la CSM. De ce n-am proceda într-un mod similar, cu atât mai mult cu cât colegiul de conducere are ca atribuţii generale buna organizare şi funcţionare a instanţei, atribuţie încredinţată de altfel şi preşedintelui instanţei? Ar fi vorba de continuitate, de responsabilitate.
Pot însă arăta şi un alt model de alegere, şi anume cel de la universităţi privind alegerea celei mai reprezentative persoane, cum este cea a rectorului, alegere care se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, conform acestei legi, în prealabil se hotărăşte pe bază de vot dacă alegerea rectorului se face prin concurs sau prin vot direct şi secret de colectivul de cadre didactice titulare. Din câte ştiu, multe universităţi, dacă nu aproape toate, au optat pentru ultima variantă şi anume de a alege rectorul prin vot. Dacă universitatea, care beneficiază şi ea de independenţă ca şi la noi în sistem – denumită specific autonomie universitară -, îşi alege rectorul prin vot, de ce şi instanţele nu şi-ar alege şi preşedintele tot prin vot direct şi secret? Poate fi astfel o altă alternativă, un alt model de alegere şi pentru instanţe şi pentru magistraţi.

N-ar mai fi atâtea concursuri, atâtea cheltuieli, atâtea energii risipite.
N-ar mai fi niciun „gol” în exercitarea funcţiilor de conducere suplinit prin atâtea delegări temporare.
N-ar mai fi nici jocuri de culise, de putere, de cei care n-au puterea să renunţe la putere.
Ar fi mai bine. Ar fi! Ar fi mereu la un an sau la trei ani o schimbare, o schimbare statornică!

Prof. univ. dr. Dumitru Virgil DIACONU
Judecător Curtea de Apel Piteşti

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Punctul pe I. Cel mai statornic lucru este schimbarea”

  1. Florin-Iulian HRIB spune:

    Propunerea cu alegerea prin vot a sefilor de instanta sau parchete e veche. Am vehiculat-o si eu pe la inceputul lui 2014. Este, intr-adevar, o metoda mai democratica si mai potrivita cu specificul fiecarei unitati vizate.

    Insa nu cred ca mandatul de conducere de un an e la fel de potrivit. Desi ati facut trimitere la CSM, ma mir ca nu ati constatat pina acum cit de ineficient este mandatul de 1 an. Nici nu apuca seful sa se dezmeticeasca din euforia alegerii, iar subordonatii nu apuca sa se obisnuiasca intrucitva cu noul lider, ca deja trebuie organizate alte alegeri. In plus, un program adecvat nu se implementeaza cu una, cu doua; e necesar, zic eu, sa treaca vreo 2-3 ani pt. a se vedea efecte si pe termen mediu, nu doar scurt. Altfel, doar peticim in continuare sacul, in loc sa aducem altul nou.

  2. Florin RADU spune:

    Stimate domnule profesor,
    Chiar credeti ca e bine ca poporul roman sa aleaga magistratii?!?!
    Va intreb asa de mirat, gandindu-ma ce mari ”personalitati” a votat acest popor in diverse functii, de la presedinte pana la primari si de foarte multe ori in mod repetat.
    Oare nu observati cat de usor este manipulat acest popor, pe fondul intretinerii, prin metode mestesugite, a unui nivel de cultura si educatie foarte scazute?!
    Va dati seama ca va trebui sa organizam adevarate campanii electorale, in care automat vor interveni bani, interese, intoxicari, manipulari grosolane?!
    Cu toata consideratia, ideea este una total nefericita.
    Acest popor trebuie sa voteze cat mai putin cu putinta.
    Altfel, tara asta chiar se distruge de tot.
    Oricum, nu mai e mult pana atunci – ultimii 10 ani au infipt cutitul adanc in inima ei, iar urmatorii cel putin 5 il vor invarti in rana, repetat si agonizant.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Evd judecatori care isi aleg presedintele de instanta din rindul lor, nicidecum de poporeni obisnuiti, care voteaza uneori cu maţul, alteori cu dosul, dar rareori cu capul. 🙂

      Prefer alegeri democratice in locul asa-ziselor concursuri, mai ales ca judecatorii/procurorii isi cunosc cel mai bine colegii de instanta/parchet. E-adevarat insa ca nici varianta alegerilor nu e foarte potrivita in unele cazuri – a se vedea MODERAT ajunsi in CSM… 🙁

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Prin cenzurarea cuvintului „ipochimeni” ati reusit sa induceti banuiala ca i-as fi insultat pe membrii CSM-ului. Cuvintul cenzurat e sinonim cu persoane, indivizi, insi. Nu mai faceti atita exces de zel!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.