Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Suceava. Infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare al Uniunii Europene, infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei. Percheziţii domiciliare
04.12.2014 | Mădălina MIHALCEA, Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA-Suceava. Infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare al Uniunii Europene, infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei. Percheziţii domiciliare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare al Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2014 şi infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei, comise în perioada octombrie-noiembrie 2014.
În cursul zilei de 4 decembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la patru locaţii situate în localitatea Udeşti, judeţul Suceava, dintre care două sunt instituţii publice şi două domicilii ale unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

:: surs: www.pna.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Mădălina MIHALCEA

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti