ICCJ. Tranzacţie judiciară încheiată între soţii împrumutaţi. Efecte
09.12.2014 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acordarea unui credit bancar unor persoane căsătorite implică o excepţie de la art. 728 C. civ. (art. 1143 NCC), ca normă generală ce consacră dreptul de ieşire din indiviziune, excepţie impusă de principiul special al protecţiei creditului acordat unor asemenea persoane, sub aspectul împărţirii pasivului comunităţii matrimoniale reprezentat de obligaţia de restituire a creditului. În consecinţă, hotărârea de expedient prin care s-a luat act de tranzacţia celor doi soţi împrumutaţi asupra obligaţiilor solidare din contractul de credit, în sensul în care doar unul dintre soţi rămâne beneficiar exclusiv al creditului, produce efecte doar între semnatarii acestui act, neputând include obligaţii în sarcina societăţii bancare care este terţ faţă de acest contract. Mai mult decât atât, împărţirea datoriilor prin contractul de tranzacţie judiciară este o novaţie cu schimbare de debitor, care, fiind făcută fără acordul creditorului, în speţă, societatea bancară, nu-i este opozabilă acestuia. (Decizia nr. 2937 din 8 octombrie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare nulitate clauză contract de credit)