Revista Română de Drept Privat nr. 6/2013: Fundamentul rezoluțiunii și al rezilierii 1 | Valeriu Stoica
9 decembrie 2014 | Ioana LIVESCUProf. univ. dr. Valeriu Stoica a publicat în Revista Română de Drept Privat nr. 6/2013 articolul intitulat „Fundamentul rezoluțiunii și al rezilierii 1”
Pentru a stabili fundamentul rezoluțiunii și al rezilierii, autorul prezintă pe scurt specificul contractelor sinalagmatice, apoi concepțiile principale în legătură cu fundamentul rezoluțiunii și al rezilierii, concluzionând cu o opinie proprie asupra acestui aspect. Astfel, din punct de vedere practic, domeniul de aplicare al rezoluțiunii și al rezilierii rămâne cel al contractelor, sub imperiul noii reglementări din Codul Civil.
Contractele se împart, după natura lor, în contracte unilaterale și contracte bilaterale sau sinalagmatice. Contractele sinalagmatice nasc obligații în sarcina ambelor părți. Acest lucru se exprimă în ideea reciprocității obligațiilor, fiecare parte asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți, ceea ce creează interdependența acestora potrivit art. 1171 fraza 1 din Codul Civil în vigoare. Astfel, reciprocitatea obligațiilor necesită trei precizări.
În primul rând, obligațiile reciproce ale părților trebuie să aibă un izvor comun, de natură contractuală. Această concluzie a fost consacrată în art. 1171, fraza a II-a C. civ., în care se precizează că dacă obligațiile nu sunt reciproce și interdependente, „contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți”.
În al doilea rând nu trebuie să se confunde ideea de reciprocitate a obligațiilor sau a datoriilor cu ideea de reciprocitate a prestațiilor. Fiind dificil să se facă o distincție între cele două noțiuni, s-a afirmat că reciprocitatea este un element secundar, nedefinitoriu pentru contractele sinalagmatice, iar în argumentarea acestei concluzii s-a recurs la invocarea stipulației pentru altul sau la contractul de societate. În asemenea situații, prestațiile nu sunt reciproce, dar datoriile rămân reciproce. Acest lucru este posibil deoarece datoriile intră în conținutul obligației, privită ca raport juridic, în timp ce prestațiile formează obiectul obligației.
În al treilea rând, reciprocitatea obligațiilor nu se confundă nici cu echivalența prestațiilor. Pentru a depăși acest impas, s-a recurs la noțiunea de „echivalență subiectivă”, important fiind ca fiecare parte să creadă că prestația sa este egală cu prestația celeilalte părți. În plus, s-a afirmat că pentru a fi în prezența unui contract sinalagmatic este necesar ca fiecare să aibă convingerea că obține nu numai echivalentul prestației sale, ci și un câștig, respectiv o plus-valoare astfel fiind pusă în discuție însăși valabilitatea contractului.
În ceea ce privește interdependența obligațiilor se pornește de la noțiunea de „cauză” – privită ca o condiție de fond a încheierii contractului și ca unul dintre elementele voinței juridice, alături de consimțamânt. În situația contractelor sinalagmatice, neexecutarea obligațiilor unei părți lipsește de cauză obligațiile celeilalte părți. Nu este vorba de noțiunea tehnică a cauzei de pe terenul formării contractului, absența acestei cauze fiind un motiv de nulitate a contractului, ci de cauză înțeleasă ca o manifestare a ideii de scop pe terenul executării contractului. Astfel, absența cauzei justifică efectele specifice ale contractelor sinalagmatice: excepția de neexecutare, riscul contractului, rezoluțiunea și rezilierea.
În ceea ce privește fundamentul rezoluțiunii în noua reglementare a fost abandonată ideea condiției rezolutorii subînțelese din vechiul Cod Civil. Ideea de voința prezumată a părților a fost invocată, mai ales pentru a fundamenta teoria riscului contractual. De asemenea ideea de echitate și ideea de bună-credință au fost invocate pentru a întemeia rezoluțiunea și rezilierea. Acestea „trebuie să fie executate de părțile contractante întocmai cum au fost asumate „. Într-o altă opinie rezoluțiunea și rezilierea sunt fundamentate pe ideea de reparare a prejudiciului cauzat unei părți de cealaltă parte care nu-și execută obligațiile asumate. Din această concepție reținem că neexecutarea culpabilă sau fără justificare a obligațiilor constituie o faptă ilicită care cauzează un prejudiciu.
Autorul consideră ca la baza rezoluțiunii și rezilierii trebuie să așezăm alaturi de ideea de cauză, așa cum se manifestă ea pe tărâmul executarii contractului, si de principiul forței obligatorii a contractului, ideea de neexecutare fără justificare. Numai împreună, aceste idei conturează în mod complet fundamentul juridic al rezoluțiunii și al rezilierii.
