Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară. Excepție de neconstituționalitate admisă
9 decembrie 2014 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din data de 5 decembrie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 599/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) şi art. 341 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală, cauze cu minori şi familie şi vizează dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. f) cu denumirea marginală Competenţa curţii de apel şi art. 341 alin. (5)-(8) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conţinut:
– Art. 38 alin. (1)lit. f):
“(1) Curtea de apel judecă în primă instanţă:
[…]
f) infracţiunile săvârşite de magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;”.
– Art. 341 alin. (5)-(8):
” (5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.
(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;
b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;
c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.
(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:
1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;
2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi
a) respinge plângerea ca nefondată;
b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;
c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;
d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.
(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea constată că reglementarea competenţei curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situaţia deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil.
Ca urmare, Curtea respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6)-(8), Curtea constată că aceste prevederi reglementează soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluţii dispuse de către procuror, după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală şi, totodată, dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunţată, cu excepţia situaţiei referitoare la cazul în care se dispune începerea judecăţii, este definitivă.
Din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că legea trebuie să prevadă posibilitatea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de camera preliminară. Aşa fiind, pentru realizarea acestor garanţii este necesară citarea lor.
În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală referitoare la judecarea plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” contravin dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale.
În principal, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi constată că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
