Revista Română de Executare Silită nr. 3/2012: Procedurile execuţionale, între formalismul excesiv şi lipsa de reglementare a unor aspecte importante ale executării silite | Ioan Gârbuleţ
10 decembrie 2014 | Maria Cristina DUMITRESCU
A se vedea și dezbaterile juridice din 24 iulie 2014: Pierdut instanță de executare. Găsitorului recompensă, respectiv din 10 februarie 2014: Încuviințarea executării silite, o instituție pe cale de dispariție?.
Judecător dr. Ioan Gârbuleţ a publicat în Revistă Română de Executare Silită nr. 3/2012 articolul intitulat: “Procedurile execuţionale, între formalismul excesiv şi lipsa de reglementare a unor aspecte importante ale executării silite”.
Autorul scoate în evidenţă o serie de probleme care subliniază discrepanţa dintre ce şi-a dorit legiuitorul să realizeze cu noul Cod de procedură civilă în partea de executare silită şi problemele practice cu care se confruntă cei care utilizează legea. Legiuitorul a urmărit să realizeze proceduri mult mai simple, mai rapide, mai puţin formaliste, cu costuri mult mai mici, însă rezultatul final este exact opusul: a creat proceduri mult mai greoaie şi mai formaliste decât cele existente, cu costuri mult mai mari, a inserat anumite dispoziţii legale inutile, nu a corelat anumite texte de lege, iar unele situaţii din practica execuţională au rămas în afara reglementării.
În prima parte a articolului se analizează lipsa de viziune a legiuitorului, punând accent pe formalismul excesiv, instituirea unor reguli speciale privind executarea silită şi urmărirea veniturilor băneşti. În opinia autorului, adoptarea noului Cod era oportunitatea care putea îmbunătăţi tehnica de punere în executare a titlurilor executorii şi, de ce nu, momentul în care s-ar fi putut crea o ramură distinctă de drept, şi anume drept execuţional civil. O altă nemulţumire a autorului este cauzată de formalismului excesiv cu care a fost rescris NCPC şi susţine acest lucru raportându-se la numărul articolelor care reglementează executarea comparativ cu vechiul Cod, fiind peste 100 de articole în plus în noul Cod de procedură civilă, precum şi la numărul (dublu, chiar triplu) de acte pe care executorul judecătoresc şi ceilalţi participanţi la executarea silită trebuie să le întocmească.
Formalismul excesiv al procedurilor execuţionale excelează, în special, în cadrul urmăririi imobiliare, unde se emit o aglomerare de încheieri şi procese-verbale, unele dintre ele fără rost. În continuare, autorul critică modul în care legiuitorul a creat reguli speciale pentru fiecare modalitate de urmărire, pe lângă dispoziţiile generale privind executarea silită, situație lipsită de logică, având în vedere dezvoltarea şi rapiditatea tehnologică a societăţii, elaborarea de proceduri execuţionale separate pentru fiecare categorie de bunuri fiind nejustificată. Încheie ideea susţinând că cel mai avantajos lucru pentru executarea silită a bunurilor, indiferent de natura lor, ar fi urmărirea după o singură procedură unitară.
În a două parte a articolului vom face cunoştinţă cu articolele inutile. Autorul prezintă o serie de situaţii în care articole având statutul de normă generală, care se aplică tuturor modalităţilor de executare directă, intră în conflict cu o normă de derogare care stabileşte doar domeniul bunurilor. O altă situaţie de legiferare inutilă este aceea în care un articol este copiat de un alt articol, schimbându-i doar locul în care sunt ordonate ideile, adică punctul 1 dintr-un articol se regăseşte de exemplu în punctul 3 al altui articol.
În a treia parte a articolului este examinată inconsecvenţa legiuitorului, autorul exprimându-și frustrarea generată de mentalitatea privind alegerea instanţelor de executare. Unele instanţe de judecată sunt mult prea încărcate cu dosare de care ar fi putut mult mai bine să se ocupe o altă instanţă. O altă problemă dezbătută tot în această parte este cea care face referire la alegerea căilor de atac potrivite, cea mai simplă soluţie fiind completarea legii respective, fără nici o altă trimite la o altă lege, astfel evitându-se complicaţiile.
Ultima parte o rezervă aspectelor nereglementate de către legiuitor, unde autorul ne explică cum unele lucruri extrem de importante au rămas nereglementate, care, susţine acesta, vor crea probleme în practică.
