Misiunea Comisiei Europene, în vizită la Avocatul Poporului
11.12.2014 | JURIDICE.ro

Avocatul Poporului a dat publicității marți, 9 decembrie 2014, un comunicat, semnat de Matei Vîrtosu – Purtător de cuvânt, cu privire la vizita delegaţiei Misiunii Comisiei Europene în
cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie.
În cadrul întrevederii, Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a făcut o scurtă prezentare a atribuţiilor şi activităţii instituţiei și a abordat problematica ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, reprezentanții CE atrăgând atenția cu privire la numărul mare al acestor acte normative. De asemenea, oaspeții s-au arătat interesați și de ordonanţele de urgenţă şi legile atacate în contencios constituţional de către Avocatul Poporului.
La finalul întâlnirii, Ombudsmanul român a exprimat disponibilitatea sa şi a instituţiei pe care o conduce de a colabora în continuare cu reprezentanţii Comisiei Europene.