Secţiuni » Arii de practică » Protective » Mediu
Mediu
CărţiProfesionişti

Stabilirea formatului pentru transmiterea informațiilor de la statele membre privind punerea în aplicare a Directivei privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase


15 decembrie 2014 | Elena ALBU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 355, din 12 decembrie 2014 a fost publicată Decizia de Punere în Aplicare a Comisiei de stabilire a formatului pentru transmiterea informațiilor de la statele membre privind punerea în aplicare a Directivei 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase.

Obiectul deciziei: La fiecare patru ani, statele membre prezintă un raport privind punerea în aplicare a Directivei 2012/18/UE. Comisia a elaborat un chestionar pentru a defini setul de informații care trebuie transmise de către statele membre în scopul raportării cu privire la punerea în aplicare a directivei. Prima perioadă de raportare ar trebui să acopere perioada cuprinsă între 1 iunie 2015, data la care directiva devine pe deplin aplicabilă în statele membre, și 31 decembrie 2018, pentru a acorda statelor membre timpul necesar să evalueze informațiile colectate și să le transmită Comisiei până la 30 septembrie 2019. Următoarele perioade de raportare de patru ani vor acoperi perioadele cuprinse între data de 1 ianuarie a primului an al perioadei de raportare și data de 31 decembrie a celui de al patrulea an al perioadei de raportare.

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Elena ALBU

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii