Monitorul Jurisprudenței nr. 40/2014
12.12.2014 | Mădălina MIHALCEA

A apărut nr. 40/2014 al revistei Monitorul Jurisprudenței.
Cuprins
JURISPRUDENŢĂ CIVILĂ
Încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect o cotă parte indiviză dintr-un imobil supus partajării. Neatribuirea în natură a imobilului către promitentul vânzător
Curtea de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 1657 din 10 octombrie 2013
Contract de credit acordat unor persoane căsătorite. Împărţirea datoriilor printr-un contract de tranzacţie judiciară. Inopozabilitatea actului faţă de bancă
ICCJ, decizia civilă nr. 2937 din 8 octombrie 2014
JURISPRUDENŢĂ PROCESUAL CIVILĂ
Răspundere civilă delictuală. Repararea prejudiciului cauzat prin activitatea necorespunzătoare a autorităţilor competente. Calitatea procesuală pasivă a Statului Român
Curtea de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 325 din 10 decembrie 2013
Stabilirea sau restabilirea de către judecător a calificării juridice a actelor şi faptelor deduse judecăţii. Interdicţia schimbării în apel a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 262/A-COM din 3 septembrie 2014
JURISPRUDENŢĂ PENALĂ
Aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Incidenţa art. 6 C. pen. în cazul recidivei şi al concursului de infracţiuni. Mecanismul de aplicare
Curtea de Apel Ploieşti, decizia penală nr. 83 din 10 aprilie 2014
Conflict de interese. Elemente constitutive. Funcţionar public. Psiholog
ICCJ, decizia penală nr. 160/A din 5 iunie 2014
JURISPRUDENŢA PROCESUAL PENALĂ
Limitele procedurii prevăzute de art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală
Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia penală nr. 39/03 martie 2014
JURISPRUDENŢA PROFESIONIŞTILOR
Suspendarea de drept a acţiunilor judiciare în cazul debitorului intrat în procedura insolvenţei
Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 861 din 17 aprilie 2014
Suspendarea executării hotărârii AGA până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii hotărârii AGA
Curtea de Apel Craiova, decizia civilă nr. 305 din data de 24 iunie 2014
JURISPRUDENŢA MUNCII
Condiţii privitoare la locul de muncă desfiinţat pentru încetarea contractului individual de muncă
Curtea de Apel Piteşti, decizia civilă nr. 650 din 8 septembrie 2014