Secţiuni » Arii de practică » Business » Media & Publicitate
Media & Publicitate
Profesionişti

ICCJ. Publicitate televizată. Nerespectarea condiţiilor de difuzare


15 decembrie 2014 | Corina CIOROABĂ

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prezentarea de către o televiziune a unor informaţii în legătură cu activitatea comercială a unei persoane juridice, în speţă a unei bănci, în vederea promovării serviciilor oferite de aceasta, constituie publicitate, fiind supusă condiţiilor de difuzare prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora publicitatea trebuie să fie uşor de identificat şi să fie separată de alte părţi ale programelor prin mijloace optice şi/sau acustice şi/sau spaţiale. În speţă, Înalta Curte a reţinut că informaţiile au fost prezentate într-o succesiune de anunţuri difuzate sub formă de text în partea de jos a ecranului (pe crawl), fapt ce nu constituie o conformare cu aceste dispoziţii legale întrucât prezentarea informaţiilor pe crawl nu reprezintă o partajare a ecranului, conţinutul editorial fiind inserat pe o bandă pe care curg informaţii de interes public. Ca urmare, Înalta Curte a statuat că este corectă sancţiunea amenzii aplicate de Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 504/2002. (Decizia nr. 3543 din 17 iunie 2011 pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare decizie de sancţionare emisă de CNA)

Corina CIOROABĂ

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică