« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
5 comentarii

Procedura executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori, între voinţa legiuitorului şi consecinţele suferite de minor
15.12.2014 | Veronica DOBOZI, Veronica DOBOZI, Mugurel TĂTARU, Tudor COLȚAN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

„Copiii încep prin a-și iubi părinții; pe măsură ce cresc încep să îi judece; uneori, îi iartă.“
Oscar Wilde

Noul Cod de procedură civilă reglementează, pentru prima dată în legislația românească, procedura executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Potrivit art. 909 alin. 1 NCPC, procedura de executare descrisă în Capitolul IV este aplicabilă şi în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, precum stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.

Executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori nu beneficia de o reglementare specifică, deși implica întotdeauna probleme deosebit de delicate atât pentru părinți, cât și pentru copil. De multe ori, executorul judecătoresc era pus în situații dificile din cauza lipsei unor reglementări care să țină seama de specificul acestei executări, care ar fi trebuit totuși să fie diferită de executarea unei hotărâri privind predarea unui bun sau chiar și a unei evacuări.

Acum avem o reglementare, aspect care constituie o evoluție importantă în domeniu. Aceasta este partea bună a lucrurilor. Partea negativă constă în lipsa unei corelări a acestei reglementări cu legislația privind protecția copilului, atât cea internă, cât și cea încorporată în dreptul intern, prin adoptarea tratatelor în materie, la care România a aderat.

Dar să urmărim pașii procedurali ai reglementării criticate. În baza titlului executoriu care cuprinde măsuri privitoare la minori, creditorul – prin ipoteză unul dintre părinți sau chiar amândoi în situația cererii de înapoiere a minorului de la persoana care îl ţine fără drept – se adresează executorului judecătoresc. Acesta va urma procedura, care prevede trei pași principali.

Primul pas constă în trimiterea somației către debitor. Astfel, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviinţare a executării, împreună cu o somaţie în care îi va comunica acestuia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării minorului de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu (art. 909 alin. 2 NCPC). În cazul în care debitorul nu se conformează somației și nu execută obligația într-un termen de 10 zile de la primirea somației, executorul, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare care va putea dispune, printr-o încheiere definitivă, aplicarea unor penalități de la 100 la 1.000 de lei, stabilite pe zi de întârziere.

Codul prevede în mod expres o sancțiune și mai gravă a neexecutării obligației. Astfel, dacă în cel mult trei luni de la comunicarea încheierii de aplicare a penalității debitorul nu își execută obligația sau dacă, fiind de rea-credință, ascunde minorul, executorul judecătoresc va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti (art. 911 alin. 2 din NCPC).

Al doilea pas în derularea procedurii corespunde executării silite propriu-zise. Dacă debitorul refuză în continuare să execute, la expirarea unui termen de o lună de la comunicarea încheierii instanței prin care a fost obligat la plata penalităților se va proceda la executare silită care se va efectua numai în prezența unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, dacă se consideră necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. O regulă importantă este prevăzută de art. 910 alin. 4 NCPC stabilindu-se că nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.

În situația în care minorul refuză în mod categoric să-l părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, executorul va întocmi un proces-verbal care va fi comunicat părților și reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, fără a ridica minorul de la părintele debitor al obligației. Acesta din urmă va sesiza, potrivit art. 912 alin. 2 NCPC, instanța competentă de la locul unde se află minorul pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. La finalul programului va fi întocmit, de către psihologul numit de instanță, un raport care se va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Textul este criticabil prin aceea că nu pune la dispoziția instanței un mecanism prin care să reevalueze, în raport cu interesul superior al copilului, măsurile cuprinse în titlul executoriu. Astfel, în situația în care psihologul va constata, în urma consilierii minorului, că pentru protejarea interesul acestuia, cel mai bine este să rămână alături de debitor, sub condiţia ca acesta să nu prezinte niciun pericol pentru creşterea şi educarea normală a minorului, instanța nu va putea decât să ia act de concluziile raportului întocmit și să dispună comunicarea acestuia în vederea executării unor măsuri potențial prejudiciabile pentru dezvoltarea fizică și psihologică a copilului.

Trebuie avut în vedere că premisa constă tocmai în refuzul categoric al minorului de a-l părăsi pe debitor sau în aversiunea manifestată față de creditor în momentul executării. Aceasta ar fi trebuit să constituie și rațiunea unui text legal care să fi dat posibilitatea instanței, dacă ar fi fost cazul, să revizuiască măsurile referitoare la minor cuprinse în titlul executoriu. Din moment ce, prin prisma reglementării actuale, instanța nu are un asemenea drept, programul de consiliere care se dispune pare mai degrabă menit să îndeplinească un rol persuasiv, psihologul urmând să-l convingă pe minor să se supună măsurilor care îl vizează, din moment ce, chiar dacă s-ar constata că este mai bine pentru minor să rămână cu debitorul, acest obiectiv nu va putea fi realizat.

Este motivul pentru care apreciem că mecanismul actual prevăzut în at. 912 alin. 1-3 NCPC ar putea aduce atingere interesului superior al copilului dat fiind că, așa cum am arătat, nu este permisă o reevaluare a măsurilor dispuse față de acesta prin titlul a cărui executare se solicită. Ori, în determinarea interesului superior al copilului, trebuie avută în vedere și opinia acestuia, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, potrivit art. 2 alin. 6 lit. b din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, aspect care este în mod evident neglijat în reglementarea amintită. Mai mult decât atât, Codul Civil prevede expres, în art. 263, faptul că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

O soluție identificată în doctrină[1] pentru ipoteza în care raportul întocmit de psiholog în condiţiile art. 912 prevede că interesul general al minorului este acela de a rămâne alături de părintele debitor ar fi posibilitatea acestuia din urmă, în temeiul dispozițiilor art. 403 NCC, de a se adresa instanţei de tutelă cu o cerere prin care să solicite stabilirea domiciliului minorului la domiciliul său. O eventuală invocare de către părintele creditor a excepției autorității de lucru judecat nu ar fi incidentă, având în vedere că în privința hotărârii în ipoteza de mai sus, aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat, dacă se dovedește schimbarea împrejurărilor avute în vedere la pronunţarea hotărârii anterioare. Cu toate acestea, însă, până la obţinerea unei astfel de noi hotărâri, cea dintâi se bucură de forţă executorie.

Al treilea și ultimul pas al procedurii nou introduse constă în reluarea executării silite după primirea de către executor a raportului întocmit de psiholog. Modalitatea de executare este similară celei descrise la pasul al doilea, precizându-se, însă, la art. 912 alin. 5 NCPC, că dacă şi în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, singura posibilitate va fi sesizarea, de către creditor, a instanţei competente de la locul unde se află minorul, în vederea aplicării unei penalităţi în condițiile art. 905 alin. 2 şi 4-6 NCPC (de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere), iar dacă după 3 luni de la data comunicării încheierii, debitorul nu execută, instanţa, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu.

Este important de observat că, în forma inițială, cea avută în Proiectul Legii privind Codul de procedură civilă, textul avea o formulare diferită, stabilind că reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului va sesiza de îndată instanţa competentă pentru a se pronunţa asupra menţinerii măsurilor privitoare la minor care n-au putut fi puse în executare (art. 882 alin. 5 din Proiectul Legii privind Codul de procedură civilă, forma transmisă Parlamentului). Așadar, în concepția inițială, se dădea posibilitatea instanței de a revizui măsurile dispuse în contextul imposibilității punerii lor în executare, putându-se dispune fie menținerea acestora, fie înlocuirea lor.

Optica legiuitorului pare, așadar, că s-a reorientat, prin modificarea formei inițiale a textului legal, în sensul în care, faţă de actualul conţinut al art. 912 alin. 5 NCPC, debitorul va fi constrâns, sub ameninţarea penalităţilor, să îşi execute obligaţia chiar dacă minorul s-ar opune în mod categoric. Considerăm, alături de alți autori[2] că, în acest caz, refuzul minorului faţă de executare, pune în discuţie însuși principiul cu incidenţă extinsă asupra întregii proceduri execuţionale, consacrat de art. 910 alin 4. NCPC, potrivit căruia nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea. Interesul superior al copilului pare, în condițiile procedurii reglementate în art. 912 NCPC, a fi sacrificat în scopul înfăptuirii unei justiții implacabile, soluția prevăzută în varianta inițială a legii fiind din acest punct de vedere una mult mai rațională[3].

Totodată, obligarea debitorului la plata unor penalități în situația în care minorul refuză și după reluarea executării să îl părăsească pe debitor sau continuă să manifeste aversiune față de creditor este o măsură a cărei utilitate poate fi pusă în mod serios la îndoială din moment ce debitorul a mai fost obligat, însă fără efect, la plata unor penalități într-o etapă anterioară a procedurii, în temeiul art. 909 alin 3 NCPC.

Mai grav este că aceste măsuri care se pot dispune față de debitor îl vizează și îl pot afecta în mod indirect pe minor, acesta însuși refuzând legăturile cu părintele creditor. Este greu de înțeles rațiunea avută la elaborarea actualului art. 912 alin. 5 NCPC, în condițiile în care, în unele cazuri, debitorul nu are nicio culpă în situația în care minorul refuză executarea. Singura explicație pe care o vedem este presupunerea ope legis că părintele debitor este un părinte alienator[4], ceea ce cu siguranță nu este valabil decât în unele situații. A egaliza cu un „tăvălug juridic” toate situațiile individuale delicate nu este cu siguranță în interesul superior al copiilor.

S-a considerat în doctrină[5] că legiuitorul a dorit să reglementeze un mecanism pentru asigurarea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești fără excepție în scopul garantării stabilității raporturilor juridice. Rezultatul, însă, constă într-o reglementare prin care se sacrifică în mod inutil interesele superioare ale minorului și care nu este în concordanță nici cu prevederile art. 12 din Convenția ONU privind drepturile copilului, obligația statului, prevăzută în textul Convenției, de a garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte fiind, în mod vădit, nerespectată. Astfel, interpretând art. 12 alin. 1 al Convenţiei ONU şi raportându-ne la dispozițiile art. 912 alin. 5 NCPC, refuzul minorului de a-și da concursul la executarea hotărârii reprezintă opinia sa asupra unei probleme care îl privește, statul fiind obligat, așa cum am menționat, să îi garanteze acest drept, aspect care este complet neglijat în procedura reglementată de Codul de procedură civilă. În final, executorul va încheia un proces-verbal de constatare a modului de îndeplinire a obligațiilor care se va comunica părților.

Concluzie. Deși salutară din perspectiva reglementării unor aspecte ale executării silite în domeniul dreptului familiei, pentru care multă vreme s-a recurs la artificii juridice și jurisprudențiale pentru acoperirea unor viduri, apariția unei proceduri inflexibile și cu vădite consecințe traumatizante pentru minorii ce vor fi supuși ei în anii ce vor urma nu este o măsură care să servească interesul superior al copilului. Din această perspectivă, apreciem că anumite aspecte ale procedurii, identificate în acest articol, necesită atenția legiuitorului în vederea unor modificări binevenite.

Mai întâi, de lege ferenda, propunem eliminarea alineatului 5 al art. 912 NCPC, care este incompatibil cu principiul respectării interesului superior al minorului. Executarea silită însăși, ca idee, este incompatibilă cu transferul minorului de la un copil la altul, precum un bun oarecare.

În al doilea rând, textul ar trebui să prevadă expres că, după întocmirea raportului psihologului, în măsura în care acesta stabilește că minorul refuză categoric să îl părăsească pe debitor, executarea silită încetează. În caz contrar, se lasă deschisă calea unei hărțuiri permanente a minorului, la diverse intervale de timp, deși aversiunea acestuia față de creditor sau doar atașamentul său față de debitor sunt evidente și trebuie respectate.

În al treilea rând, consilierea psihologică propusă de text ar trebui extinsă și la persoana creditorului, de multe ori acțiunile judiciare având ca miză persoana minorului având drept substrat doar înverșunarea creditorului împotriva debitorului.

Apreciem că cel puțin aceste trei măsuri ar putea să schimbe numeroasele posibilități pe care textul le oferă creditorului de a săvârși abuzuri în această procedură delicată de executare silită.


[1] A se vedea Ioan Leș, Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole, vol. II. art.527-1133, C. H. Beck, 2013.
[2] A se vedea Ion Deleanu, Valentin Mitea, Sergiu Deleanu, Noul Cod de procedura civilă, comentarii pe articole, Vol. II, Ed. Universul Juridic, comentariu art. 912, pag. 336.
[3] A se vedea în acest sens Ioan Leş, op. cit., art. 912, pag. 1181.
[4] Sindromul alienării părintești (sau Sindromul alienării parentale) este definiția propusă de profesorul american de psihiatrie Richard A. Gardner (1931-2003) cu privire la activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de celălalt părinte. În general, scopul alienării este câștigarea custodiei sau păstrarea custodiei copilului de către părintele alienator, fără implicarea părintelui alienat și prin excluderea acestuia. (Warshak R.A., Current controversies regarding Parental Alienation Syndrome. American Journal of Forensic Psychology, nr. 19 vol. 3, pp. 29-59).
[5] A se vedea în acest sens Evelina Oprina, Ioan Gârbuleţ, Tratat teoretic si practic de executare silită, Vol. I. Teoria generală şi procedurile execuţionale, Ed. Universul Juridic, pag. 926.


Veronica DOBOZI, Managing Associate
Mugurel TĂTARU, Junior Lawyer
Tudor COLȚAN, Junior Lawyer
STOICA & Asociații

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Dreptul familiei, Procedură civilă, Recuperare creanțe, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Procedura executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori, între voinţa legiuitorului şi consecinţele suferite de minor”

  1. ANONIM spune:

    Nu sunt deloc de acord cu interpretarea de mai sus. In primul rand ca alienarea parentala exercitata asupra minorului de catre parintele custodian este cu mult mai incidenta decat eventualele vindicativitati ale parintelui necustodian asupra celui custodian. Articolele 909-912 la care se ataseaza si 905 au rolul de a contracara tocmai o alienare parentala in cazuri generale (alienare usoara/moderata a minorului, alienator naiv/activ). Altfel ar trebui discutat in cazul unei alienari grave (parctic o spalare de creier) conjugata cu un alienator obsesiv. Pana la urma, minorul TREBUIE sa aiba legaturi cu oricare din parintii care-si doresc asta! Iar un tata nu se descalifica din rolul/statutul de TATA dupa un divort.

    • Maria VAIDA spune:

      Dincolo de faptul ca „alienarea parentale” nu a fost recunoscuta de comunitatea stiintifica medicala, fiind in continuare exclus di DSM V, legea nu poate exclude apriori existenta culpei creditorului. Nu intereseaza proportia! Intre orice penalitate si fapta trebuie stabilita o legatura de cauzalitate. Daca parintele nerezident, de exemplu, vine de 2 ori pe an la minor, sau cand vine il bruscheaza, sau o bate pe mama, reactia de refuz a copilului de a pleca cu un semi strain sau cu un agresor este strict imputabila parintelui nerezident, respectiv creditorului!

  2. Darius MARCU spune:

    Intradevar, reglementarea executarii silite are niste „ochelari de cal”.
    Programul de consiliere nu ar trebui sa aiba scopul persuasiv de convingere a minorului sa plece la parintele creditor, ci scopul de a identifica cauzele refuzului minorului. In functie de aceste cauze, instanta va putea decide:
    1. aplicarea de penalitati parintelui debitor, in cazul existentei unei vine de alienare parentala, (vorbesc de simptome, indifernet de denumirea oficiala a sindromului).
    2. Modificarea hotararii initiale, asa acum prevedea forma initiala a C.p.c.
    Cu privire la asa-zisa autoritate de lucru judecat in caeasta materie, trebuie amintit ca, desi C. civ prevede intocmirea de rapoarte PSIHOsociale in dosarele privind copiii, in practica latura psihologica a raportului nu prea exista, aceasta efectuindu-se doar cu titlu de exceptie, la cererea experesa a partilor. Multe primarii de orase din Roamania nu au angajati psihologi pentru a efectua asemenea rapoarte, ce sa mai vorbim de comune.
    Astfel, o proba legala, obligatorie pentru instante, care nu e lasata la latitudinea partilor sau a instantei, nu este administrata, de regula, in procese. Cum putem vorbi atunci de o reala autoritate de lucru judecat, cand o asemenea proba obligatorie nu s-a pus in discutia partilor?
    Nu se poate spune ca s-a aflat adevarul de catre judecator.
    In aceste conditii, de fapt, nici macar nu poate fi de o modificare a imprejurarilor avute in vedere la luarea masurii, caci situatia a fost aceeasi si in trecut, dar nu a identificat-o instanta, prin neadministrarea probei cu raportul psihologic.
    Ne mai miram ca apar probleme grave in faza de executare?

    Art. 912 alin. 5 NCPC instituie o prezumtie de vinovatie a parintelui debitor, indiferent de cauzele refuzului minorului, ceea ce este inacceptabil.
    Este o rezolvare stupida, ca si bancul in care sotul vine acasa si isi gaseste sotia in pat cu altul, ia toporul si taie patul.
    Eu am avut cazuri in care mama a abuzat fizic si psihic copii, dar cerea intoarcerea copiilor la ea, sau tatal si-a vizitat copilul de cateva ori in 10 ani, cu pauza chiar si de 7 ani si au cerut executarea silita.

  3. Doina SAFTA spune:

    Aplicarea penalitatilor nu este un mijloc de constrangere pentru parintele care nu realizeaza venituri declarate sau, eventual, le obtine in alta tara.
    Executarea silita nu poate continua daca parintele la care se afla copilul nu se conformeaza obligatiei de a-l prezenta la consilierea psihologica dispusa de instanta, astfel incat nu se poate redacta raportul de evaluare.
    Din pacate nu sunt aparate nici interesul copilului si nici al parintelui care are o hotarare judecatoreasca favorabila.
    Constat ca legea nu este susceptibila de a fi aplicata, daca parintele la care se afla copilul nu doreste sa se conformeze.

    • Maria VAIDA spune:

      Nu doar ca legea instituie o prezumtie de vinovatie a parintelui debitor, dar, intr-o fractura logica cu autoritatea parinteasca comuna, tot legea instituie a prezumtie absoluta de nevinovatie a celuilalt parinte. Care este sensul consilierii, daca rezultatul acesteia nu are nicio inrurire asupra urmatorilor pasi? Care este sensul autoritatii parintesti comune, daca stabilim de la bun inceput vinovatia unuia si nevinovatia celuilalt? Cam asta se intampla, cand dorim cu orice pret, mai putin cel al mintii, sa copiem legi, precum reteta bunicii de ardei umpluti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD