Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
6 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Managementul defectuos al împărţirii dreptăţii. Ep. 5
16.12.2014 | Adrian-Relu TĂNASE


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Rezumat
Prezentul articol evocă “travaliul naşterii identităţii” unei persoane, născută în anul 1994, într-o anumită localitate a ţării, care formulează eronat o acţiune de înregistrare tardivă a naşterii sale, acţiune admisă, “din greşeală”, în care procesul are loc cu participarea, “împotriva voinţei ei”, a unei primării care nu avea calitate procesuală pasivă în respectivul proces, nefiind primăria locului de naştere al persoanei. Pentru a “drege busuiocul”, în loc de a respinge acţiunea prin invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa “ultracompetentă” o admite, eronat, apoi “îndreaptă strâmb” aşa zisa eroare materială, rezultând în final o sentinţă vădit ilegală şi imposibil de operat la starea civilă. Se aplică “principiul” „din greşeală în greşeală spre victoria finală”.

I. Declararea şi înregistrarea naşterii persoanelor fizice în România[1]. Aspecte de ordin introductiv. Planul expunerii

Potrivit art. 14 din Legea nr. 119/1996 R2[2], (1) Întocmirea actului de naştere se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, pe baza declaraţiei verbale a persoanelor prevăzute la art. 16, a actului de identitate al mamei şi al declarantului, a certificatului medical constatator[3] al naşterii şi, după caz, a certificatului de căsătorie al părinţilor.
(2) Dacă declaraţia priveşte pe un copil din afara căsătoriei, iar recunoaşterea paternităţii are loc în momentul declarării naşterii, datele privind pe tatăl copilului se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte.
(3) Declararea naşterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu și în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Termenele se socotesc de la data naşterii. În cazul în care copilul născut viu a decedat înăuntrul termenului de 15 zile, declararea naşterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului. Pentru copilul născut mort, se întocmește numai actul de naştere.

Conform art. 15 din lege, (1) Numele de familie şi prenumele copilului se stabilesc potrivit art. 84 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza motivat, comunicând în scris declarantului, înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri sau interesele copilului, după caz.
(3) Dacă părinţii nu au nume de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. În lipsa acordului parinţilor cu privire la numele de familie, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotarârea rămasă definitivă şi irevocabilă serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale unde s-a produs evenimentul, în vederea întocmirii actului de naştere.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 119/1996 R, au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive[4], nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului.

Conform art. 17 din lege, (1) când declaraţia de naştere a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de art. 14 alin. (3), înăuntrul termenului de un an de la naştere, întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului, respectiv a şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră.
(2) Daca naşterea s-a produs în străinătate şi întocmirea actului nu a fost făcută la misiunea diplomatică sau la oficiul consular de carieră al României ori la autoritatea locală din străinătate, întocmirea actului de naştere se face în ţară, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază se afla domiciliul părinţilor, după ce Ministerul Administraţiei şi Internelor verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă naşterea nu a fost înregistrată[5] în străinătate.

Conform art. 18 din lege, (1) Când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se face în baza hotarârii judecătoreşti definitive şi irevocabile[6], care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere.
(2) Acţiunea se introduce la judecătoria în a cărei raza teritorială are domiciliul persoana interesată[7] sau unde are sediul serviciul de protecţie specială a copilului. Cererea se soluţionează potrivit dispoziţiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă. În vederea soluţionării, instanţa solicită serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecţie specială a copilului, verificări pentru stabilirea identităţii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei al cărei act de naştere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.
(3) Dispoziţiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care nașterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, iar declaraţia de naştere se face în ţară.

Potrivit art. 19 din lege, (1) Orice persoană care a găsit un copil ale cărui date de identificare nu se cunosc este obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie în termen de 24 de ore.
(2) Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza unui proces-verbal întocmit şi semnat de reprezentantul serviciului public de asistenţă socială, de reprezentantul unităţii de poliţie competente şi de medic.
(3) În procesul-verbal prevăzut la alin. (2), care se întocmeşte în termen de 3 zile de la data găsirii copilului, trebuie să se menționeze data, locul și împrejurările în care a fost găsit copilul, sexul şi data presupusă a naşterii acestuia, stabilită de medic.
(4) Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit acesta.

Art. 34 din normele metodologice detaliază procedura înregistrării copilului găsit[8].

Potrivit art. 20 din lege, (1) Întocmirea actului de naştere, în cazul copilului părăsit de mamă în unităţi sanitare, se face imediat după împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare.
(2) Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul prevăzut la alin. (1), serviciul public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza documentaţiei transmise de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are obligaţia să solicite, în termen de 48 de ore, primarului competent să întocmească actul de naştere, dispoziţia privind stabilirea numelui şi prenumelui copilului şi să facă declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. Dispoziţia privind stabilirea numelui şi prenumelui copilului se emite de către primar în termen de 5 zile de la data solicitării.
(3) Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului-verbal prevăzut la alin. (1), a certificatului medical constatator al naşterii, a autorizării instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie a fost găsit copilul, cu privire la măsura plasamentului în regim de urgenţă, a răspunsului poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a dispoziţiei de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a naşterii.

Art. 35 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 64/2011 aduce detalii suplimentare cu privire la înregistrarea naşterii copilului părăsit[9].

Potrivit art. 21 din lege, în cazurile prevăzute la art. 19 și 20, dacă nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc, prin dispoziţie, de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.

Conform art. 22 din lege, la înregistrarea naşterii, ofiţerul de stare civilă atribuie şi înscrie codul numeric personal, care se menţionează în certificatul de naştere, precum şi în toate celelalte acte care privesc persoana în cauză.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 119/1996 R, (1) În cazul adopţiei se va întocmi un nou act de naştere de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul.
(2) În situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau cu resedinţa în străinătate, noul act de naştere se va întocmi de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul celui adoptat ori sediul instituţiei de ocrotire, în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia.
(3) În noul act de naştere întocmit, rubrica „Locul naşterii“ se va completa cu datele din actul de naştere iniţial.

Potrivit art. 66 din lege, (1) La întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie şi prenumele titularului se scriu în limba maternă, folosindu-se alfabetul latin.
(2) Numele sau prenumele formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă[10].

Conform art. 42 din proiectul de modificare a HG nr. 839/2006 privind forma şi conţinutul actelor de identitate, pentru înscrierea informaţiilor în actele de identitate şi în dovada de reşedinţă sunt utilizate caracterele alfabetului latin, cu diacritice, iar pentru unele informaţii se respectă următoarele reguli:
a) numele şi prenumele care nu se încadrează în dimensiunea alocată câmpurilor aferente, se înscriu în măsura spaţiului[11] corespunzător câmpurilor nume şi/sau prenume;
b) numele şi prenumele compuse din două sau mai multe cuvinte se înscriu despărţite prin cratimă, indiferent(??!)[12] de modul în care sunt scrise în certificatele de stare civilă;
c) localitatea, judetul, sectorul şi ţara aferente locului de naştere sau, după caz, domiciliului ori reşedinţei se înscriu cu denumirea lor actuală.”

Înregistrarea tardiva a naşterii. Aspecte practice

Înregistrare tardivă. Efectele nedeclarării la termen a naşterii. Soluţii neunitare[13]

1. În calitate de practicieni în aceasta materie, evocăm faptul că la acest moment, în România, există mii de persoane cu vârsta cuprinsă între un an și o zi şi zeci de ani[14] (!) neînregistrate în registrele de stare civilă sau registrul naţional de evidenţă a persoanelor, fapt grav, cu consecinţe nefaste atât în privinţa drepturilor legitime ale acestor persoane, care nu există pentru stat şi nu li se recunoaşte niciunul dintre drepturile fundamentale, cât şi pentru stat, aceste persoane neputând fi audiate, cercetate, reţinute/arestate dacă comit infracţiuni (grave), înainte de înregistrarea tardivă a naşterii lor, care durează minimum câteva luni; într-o lucrare anterioară, văzând că dimensiunea fenomenului a căpătat proporţii îngrijorătoare, am formulat propunerea incriminării ca infracţiune a faptei părintelui care nu-şi declară copilul într-o perioadă mai mare de 14 ani (începând cu 14 ani, persoana răspunde penal dacă a comis fapta cu discernământ, potrivit Codului penal).

2. Tot în activitatea specifică se întâlneşte situaţia în care atât copilul care urmează a fi înregistrat, cât şi mama, uneori chiar şi bunica sa, nu sunt declarate şi înregistrate în starea civilă, astfel că se impune înregistrarea tardivă a naşterii în ordinea strict cronologică a faptului naşterii (mai întâi mama, ori, dupa caz, bunica, apoi copilul neînregistrat) pentru o corectă soluţionare a speţei şi stabilirea filiaţiei faţă de o persoană (părinte) cu o identitate certă.

3. Un alt caz deosebit, rezultat din practică, este acela că în anii 1990 s-au încredinţat spre a fi adoptaţi internaţional copii neînregistraţi în starea civilă (P.I.N.), cu certificate de naştere ale fraţilor acestora, care erau înregistraţi. În prezent, persoanele rămase în ţară au rămas fără identitate şi, mai grav, fără posibilitatea recuperării acestei identităţi, neputând fi puşi în legalitate cu acte de identitate. Problema apare cu atât mai gravă cu cât persoanele de sex femeiesc din această categorie au dat naştere unor copii, care nu pot fi,la rândul lor, înregistraţi în evidenţele stării civile deoarece nici părinții lor nu au identitate. S-a sugerat soluţionarea cazurilor de substituire a identităţii în cadrul adopţiilor internaţionale printr-o înregistrare tardivă a naşterii, cu aceleaşi date (nume, părinţi, loc şi dată a naşterii), dar prin adăugarea unui prenume suplimentar, (pseudo)soluţie cu care nu suntem de acord deoarece vine în contradicţie cu legea. Astfel, art. 18 din Legea nr. 119/1996, republicată, vizează înregistrarea tardivă a naşterii persoanelor care nu au fost niciodată înregistrate în registrele de stare civilă, nu a persoanelor care au fost declarate şi înregistrate la termen, fiind ulterior adoptate internaţional, persoanele în cauză având întocmite, practic, două acte de naştere; soluţia propusă apare ca fiind inadmisibilă pentru că s-ar stabili, ca stare de fapt, că mama acelei persoane a născut gemeni, ori din certificatul constatator al naşterii rezultă, fără putinţă de tăgadă, că s-a născut o singură persoană, fapt real; considerentele arătate au fundamentat zeci de sentinţe irevocabile de respingere[15] a acestei pseudosoluţii. Soluţia mai apropiată de adevăr, dar care e foarte greu de pus în practică, ar fi cea a desfiinţării/desfacerii adopţiei internaţionale încheiate dat fiind faptul că a fost încredinţată spre adopţie o persoană fără identitate, nu cea care figura în certificatul de naştere prezentat/depus la dosar, după desfiinţarea adopţiei se reactivează actul de naştere al persoanei întocmit la naştere (primul act), aceasta reactivându-şi astfel identitatea substituită, urmând a se înregistra tardiv persoana plecată în străinătate. Ne vedem nevoiţi să atragem atenţia că, la acest moment, sunt zeci sau poate chiar sute de astfel de cazuri, la nivelul întregii ţări, de persoane care nu au şi nu pot obţine o identitate, dacă o astfel de persoană va comite o infracţiune gravă, aceasta nu va putea niciodată să fie cercetată, reţinută/arestată sau condamnată deoarece nu are şi nu poate dobândi, din cauza ingineriilor juridice întâmplate la momentul adoptării altei persoane, o identitate certă.

4. În practica instanţelor judecătoreşti, s-a ridicat problema admiterii acţiunii judecătoreşti în lipsa (din diferite motive, în principal din cauza neprezentării persoanei la medic în vederea examinării sale) expertizei medicale efectuată de Serviciile medico-legale. S-au conturat două puncte de vedere, într-o opinie sugerându-se respingerea acţiunii şi, în cea de-a doua, pornindu-se de la principiul dreptului fundamental la identitate, indicându-se admiterea acestei acțiuni, ce-a de-a doua soluţie fiind recomandată şi de noi, fără rezerve.

În anul 2010, cu ocazia unei şedinţe privind unificarea practicii judiciare[16] de la CSM, s-a tranşat definitiv această chestiune, în sensul admisibilităţii acţiunii de înregistrare tardivă chiar în lipsa expertizei medico-legale (în condiţiile în care există sau nu certificatului constatator al naşterii n.n.).

Cu privire la declararea si înregistrarea naşterii nou-născutului, în Monitorul Oficial nr. 234 din 6 aprilie 2012 s-a publicat Ordinul nr. 359/2012 al ministrului sănătăţii privind criteriile de înregistrare şi declarare a nou-născutului.

Într-o concluzie, în materie de loc al naşterii şi a înregistrării copilului/persoanei în actele de stare civilă, funcţionează principiul locului în care a avut loc evenimentul/faptul de stare civilă (sunt considerate în doctrină fapte de stare civilă[17] naşterea, moartea). Acest principiu este înscris în art. 14 din Legea nr. 119/1996 R2, întocmirea actului de naştere fiind făcută doar de către de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul (naşterea propriu-zisă a persoanei).

II. Teorie contra practică. Din greşeală în greşeală spre victoria finală

În anul 2012, pe rolul unei judecătorii situate în apropierea Bucureştiului a fost pusă pe rol o clasică acţiune de înregistrare tardivă a naşterii unei persoane care abia ce împlinise, în calitate de nou născut, frageda vârstă de 18 de ani. În acelaşi an, acţiunea a fost soluţionată prin anularea cererii ca netimbrată. În loc să achite taxa de timbru, reclamantul a făcut recurs fără nici un motiv, recurs, pe bună dreptate respins de onorata instanţă.

Pentru că dreptul la identitate e unul fundamental, reclamantul, care împlinise deja 20 de ani, s-a gândit un pic şi şi-a spus că merită să mai încerce o dată marea cu degetul, punând pe rol la aceeaşi judecătorie o altă acţiune cu acelaşi obiect, înregistrarea tardivă a naşterii sale, potrivit art. 18 din Legea nr. 19/1996 R2. Principiul din lege era deplin respectat, până când copilul împlineşte vârsta de un an procedura de declarare a naşterii e una administrativă, după ce depăşeşte vârsta de un an, procedura e una exclusiv judecătorească, conform legii speciale.

Nu se poate şti din ce motiv reclamantul a formulat eronat acţiunea, reclamantul, de mână cu părinţii săi, neglijenţi în a declara la timp naşterea copilului ajuns major, solicitând înregistrarea tardivă a naşterii în contradictoriu cu primăria de domiciliu, care nu era aceeaşi cu cea a locului de naştere (pârâtul indicat în cerere nu avea aşadar calitate procesuală pasivă).

Nu putem avea pretenţia absurdă ca orice cetăţean, oricât de nepriceput ar fi el, să cunoască la perfecţie toate actele normative de drept material sau procedural în baza cărora să îşi apere drepturile în instanţă, deşi, dacă am lua de bun şi mereu actual principiul nemo censetur ignorare legem, concluzia ar putea fi fundamental diferită. Potrivit acestui din urmă principiu, invocat prea des în lumea de azi şi cu rost, uneori, şi fără temei, în destule împrejurări, nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea, adagiu latin ce exprimă, potrivit înţelegerii comune, principiul potrivit căruia se prezumă că toata lumea cunoaşte legea şi nimeni nu poate fi apărat de răspundere invocând necunoaşterea prevederilor ei; eroarea de drept nu exonerează de răspundere. Totuşi, în opinia regretatului profesor Ion Deleanu, adagiul se traduce astfel: “el nu semnifică prezumţia cunoaşterii legii în orice circumstanţe, ci numai că legea are forţă obligatorie faţă de toţi, chiar faţă de aceia care au ignorat-o; altminteri, cultivând sensul tradiţional al adagiului, rămân câteva maliţioase observaţii: cunoaşterea legii şi posibilitatea de a fi cunoscut este acelaşi lucru; deşi pentru toţi ceilalţi eşti un ignorant în drept, legea însăşi te consideră indubitabil cunoscător al ei; orice persoană, volens-nolens, este considerat jurist, chiar în pofida dorinţei lui; astfel, adagiul supravieţuieşte, cu toate că mareea legislativă inundă înţelegerea chiar şi a celor mai pricepuţi; multiplicarea legilor asfixiază legile, aşa încât trebuie fie să acceptăm că un cizmar are toate calităţile unui doctor în drept, fie să acceptăm că, de fapt, cunoaşterea legilor este rezervată unui număr mic de privilegiaţi[18]”. Această prezumţie a cunoaşterii legilor de către toată lumea a fost calificată de către unii autori ca o „magnifică ficţiune[19]”.

Nu reproşăm, aşadar, cetăţeanului că nu a cunoscut principiile de bază ale procedurii civile, reflectate în prevederile art. 32 din N.C.P.C., potrivit cărora “orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:
1. are capacitate procesuală, în condiţiile legii;
2. are calitate procesuală;
3. formulează o pretenţie;
4. justifică un interes”.

De asemenea, potrivit art. 36 din N.C.P.C., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Potrivit doctrinei[20], „calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii” (calitate procesuală pasivă).

Potrivit art. 40 din N.C.P.C., care se referă la sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, cererile făcute de o persoană care nu are capacitatea procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei capacităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz. Potrivit doctrinei[21], “excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa duce la împiedicarea soluţionării fondului cererii)”.

Fără a condamna lipsa de cunoştinţe juridice a cetăţeanului la starea civilă neînregistrat şi la prima strigare cu cererea netimbrată, pe bună dreptate dosarul său anulat/soluţionat, ne îndreptăm atenţia înspre rigoarea de care dă dovadă onorata instanţă cu privire la soluţionarea unei acţiuni având ca obiect înregistrarea tardivă a naşterii formulată împotriva unei primării care nu avea calitatea procesuală pasivă.

Instanţa ceteşte cu talent cererea şi află că reclamantul s-a născut în anul 1994 într-o localitate distinctă de cea cu care se judecă în contradictoriu pentru înregistrarea naşterii sale. Nu o impresionează câtuşi de puţin acest detaliu nesemnificativ şi purcede la judecarea cererii. Cere, potrivit legii speciale, relaţii de la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor şi i se atrage, ferm, atenţia instanţei cu privire la introducerea în proces a localităţii care va fi obligată în final la întocmirea actului de naştere al persoanei, care avea, cu adevărat, calitate procesuală pasivă. Instanţa nu citeşte adresa de răspuns de la SPCLEP sau poate nu o înţelege, nefiind suficient să citim, pentru că mai e necesar să şi înţelegem. Instanţa se concentrează mai întâi pe neplata taxei de timbru, punând în vedere că mai are de achitat taxa de 2 lei (cam de aceeaşi sumă se pricepea şi instanţa la probleme de stare civilă, cum vom vedea pe parcurs…).

Studiind atent hotărârea, ne atrage atenţia un pasaj referitor la o adresă a instanţei prin care pune în vedere reclamantului să completeze cererea pentru a indica numele pârâtei, este vorba de primăria X, scrisă de reclamant la pârât, care nu avea legătură cu naşterea reclamantului, ci doar cu domiciliul său, sau primăria Y, locul naşterii sale? (această din urmă primărie având, evident, calitate procesuală pasivă…). Mai mult de atât, instanţa se mai leagă la cap fără să o doară şi intră într-o analiză pe tema unei posibile stabiliri de paternitate deşi era vorba de o simplă înregistrare tardivă a naşterii reclamantului. Părându-i-se o speţă complicată, judecătoarea anulează cererea a doua, pentru că nu s-au mai plătit 2 lei taxă de timbru (şi a doua anulare a fost dispusă legal).

Travaliul naşterii identităţii reclamantului continuă. Reclamantul încearcă, pentru a treia oară, să ducă la bun sfârşit acţiunea de înregistrare tardivă a naşterii sale. Pune pe rol a treia acţiune cu acelaşi obiect, înregistrarea tardivă a naşterii, o timbrează corespunzător, dar indică din nou, eronat, numele primăriei care nu avea calitate procesuală pasivă.

Fără a mai chibzui cu privire la cererea reclamantului, judecătoarea înţeleaptă tranşează în 2 timpi şi 3 mişcări dosarul, admite cererea şi obligă, în temeiul art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, acţiunea de înregistrare tardivă a naşterii reclamantului, obligând o primărie, fără legătură cu naşterea sa, să întocmească actul de naştere al reclamantului.

Să o luăm pe rând, ştiinţa de carte a instanţei fiind una de înaltă ţinută academică.

Primo, temeiul de drept indicat de instanţă, bătrânul Decret nr. 31/1954, era abrogat de la 1 octombrie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil (Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat potrivit art. 230 alin. 1 lit. n din Legea nr. 71/2011). Articolul la care face referire aceeaşi instanţă (art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 31 din 1954[22]), care avea în cerere, sub ochelari, temeiul legal, de lege lata, al înregistrării tardive, art. 18 din Legea nr. 119/1996 R2, nu are şi nu a avut niciodată nici o legătură cu înregistrarea tardivă a naşterii unei persoane. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, era în vigoare Decretul nr. 278 din 1960 privind actele de stare civilă, temeiul legal al înregistrării tardive fiind art. 18 din acest Decret[23]. Se dovedeşte (a câta oară, oare?) că iura novit curia dar nu prea…

Secondo, instanţa obligă o primărie care nu avea calitate procesuală pasivă să întocmească actul de naştere al persoanei(!). Pe de o parte, instanţa a fost de două ori foarte preocupată cu taxa de timbru de 2 lei, restantă, şi cu stabilirea de filiaţie/paternitate, care nu avea legătură cu obiectul pricinii, nefiind înscrisă în capătul de cerere secundar al acţiunii formulate, dar acum dă lovitura, admite cererea în loc să o respingă, neridicând, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi respingând acţiunea, din acest ultim motiv. O instanţă competentă ar mai fi putut pune în vedere modificarea cererii reclamantului, în sensul de a indica adevăratul pârât, primăria unde reclamantul se născuse şi care ar fi avut calitate procesuală pasivă.

După redactarea sentinţei, aceasta se comunică primăriei… aţi ghicit! care nu avea legătură cu întocmirea actului de naştere, spre a întocmi, totuşi, volens-nolens, actul de naştere al reclamantului…

Ofiţerul de stare civilă studiază sentinţa, cheamă reclamantul şi observă că din certificatul constatator al naşterii rezultă clar că localitatea de naştere a persoanei/reclamantului nu avea legătură cu localitatea obligată la a întocmi actul de naştere. Ofiţerul de stare civilă are nefericita inspiraţie de a formula o cerere de îndreptare a erorii materiale a sentinţei, în sensul de a se înlocui, în dispozitiv, localitatea X, care nu avea legătură cu locul naşterii reclamantului, cu localitatea Y, localitate în care reclamantul era născut. Zis şi făcut. Cu o viteză superluminică, instanţa îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei şi schimbă localitatea obligată la a întocmi actul de naştere, din X în Y, chiar dacă procesul s-a făcut în contradictoriu cu X. În stilul acesta, chiar dacă dai în judecată pe Popescu, dacă câştigi, şi nu Popescu era dator la tine, printr-o simplă îndreptare a erorii materiale, la mintea unora dintre instanţe, poţi obliga pe Ionescu, printr-o îndreptare a erorii materiale, la a-ţi restitui suma datorată, chiar dacă nu te-ai judecat cu el, nu a fost legal citat, nu i s-au respectat drepturile, etc.

Să supunem analizei dacă procedura îndreptării erorii materiale era valabilă şi în acest caz.

Instanţa aruncă pe masă şi în sentinţă, ca temei legal al îndreptării erorii materiale, art. 281 N.C.P.C. Articolul era valabil potrivit prevederilor vechiului cod, onorată şi neinstruită instanţă, acum, că a venit reforma peste dumneavoastră şi v-a prins pe nepregătite, cu codurile-n vine, vorbim de art. 442 din N.C.P.C, potrivit cărora erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
(2) Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.
(3) În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.

Potrivit doctrinei[24], “pe calea acestei proceduri nu pot fi îndreptate erori de judecată (aşa cum e şi acest caz, judecata având loc cu privire la alt pârât, indicat eronat de reclamant) finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege. Pentru a fi întrunite cerinţele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, acestea trebuie să se circumscrie noţiunii de eroare materială, iar nu să disimuleze remedierea unor eventuale erori de judecată apte de îndreptare prin promovarea căilor legale de atac, nefiind permis ca pe calea procedurii instituie prin dispoziţiile art. 442 N.C.P.C. să se repună în discuţie fondul dreptului[25]”. În opinia noastră, problema identităţii pârâtului era una de fond, de judecată, neputând fi apreciată ca o simplă eroare materială aptă a fi corectată prin intermediul procedurii prevăzute de art. 442 din N.C.P.C.

Reclamantul, după doi ani de procese, două respingeri şi o admitere eronată a înregistrării tardive a naşterii sale, merge la starea civilă a locului de naştere cu sentinţa rămasă definitivă şi îndreptarea de eroare corectivă şi pretinde, de urgenţă, înregistrarea naşterii sale în registrele de naşteri ale primăriei. Ofiţerul de stare civilă se opune, cu temei, deoarece nu a fost parte în respectivul proces şi nu poate fi obligat să execute, din acest motiv, dispozitivul sentinţei, chiar aşa, îndreptat strâmb. Cetăţeanul e acum nemulţumit pe starea civilă, în loc să-şi verse năduful pe judecătorul competent şi pe propria sa neglijenţă de a stabili cadrul procesual adecvat prin indicarea corespunzătoarea a pârâtului. Riscurile cele mai mari sunt acum la adresa ofiţerului de stare civilă care, cu bună-credinţă, constată că instanţa a judecat cam fără judecată… din această dilemă, reclamantul poate cu greu a mai ieşi… şi fără identitate, şi cu două cereri respinse, şi cu una admisă greşit şi îndreptată eronat, şi fără certificat de naştere… aşa ceva lui i se pare peste poate…

În calitate de practicieni în materie, constatăm, la nivelul celor aproximativ 500 de servicii publice comunitare locale de evidenţă din ţară şi a celor peste 2.500 de primării care au organizate birouri/servicii de stare civilă, că, în materie de stare civilă ori evidenţa persoanelor, sunt nepermis de multe sentinţe eronate, strâmbe, fără coadă ori cap, scăpate inexplicabil din laboratoarele de creaţie ale instanţelor judecătoreşti. Judecătorii şi grefierii copy paste sunt asaltaţi cu un număr tot mai mare de dosare, riscul de a greşi crescând, şi el, direct proporţional. Nu ni se pare, însă, corect ca erorile, mai mari sau mai mici, de judecată ale altor instituţii publice să constituie motive temeinice de nemulţumire ale cetăţenilor cu privire la activitatea serviciilor publice de evidenţă a persoanelor şi aceşti din urmă funcţionari să fie cei reclamaţi pentru că au manifestat exces de zel cu privire la constatarea şi pretinderea corectării erorilor strecurate în sentinţele judecătoreşti, comise în altă parte…

Ne aflăm la episodul 7 al serialului nostru, bazat pe fapte şi hotărâri judecătoreşti 100% reale…. mai sunt multe de spus şi scris… pentru că errare humanum est… perseverare diabolicum


[1] Pe larg, Adrian-Relu Tănase, în lucrarea Persoana fizică în lumina noului Cod civil. Identificare, nediscriminare şi viaţă privată. Ed. C. H.Beck, 2013, p.80 şi urm.
[2] Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare.
[3] Potrivit doctrinei, certificatul constatator al naşterii face dovada atât a faptului naşterii, cât şi a identităţii copilului, prin acest înscris este dovedit faptul că mama a născut un copil la data şi locul indicat, precum şi faptul că posesorul certificatului de naştere şi nu o altă persoană a fost născută de acea femeie. Certificatul constatator al naşterii îndeplineşte doua funcţii importante: pe de o parte, dovedeşte raportul de filiaţie maternă a titularului, iar, pe de altă parte, constituie, faţă de terţi, dovada statutului juridic al persoanei. Folosinţa stării civile unită cu actul de stare civilă concordant creează prezumţia absolută de existenţă legală a stării civile folosite, deoarece legiuitorul nu permite reclamaţia altei maternităţi sau contestarea maternităţii rezultând din certificatul de naştere conform cu folosinţa stării civile. – Florian Emesse, Dreptul familiei, ed. 3, Ed. C. H. Beck, 2010, p. 288, 289.
[4] Exprimarea „din diferite motive” e deficitară, de natură a ascunde/încuraja și motive neserioase; propunem a se modifica cu „din cauza unor motive temeinice”.
[5] Verificările vizează mai curând nu inexistenţa actului de naştere întocmit în străinatate, ci tocmai dacă s-a mai întocmit un act de naştere în străinătate, pentru a se evita o dublă înregistrare, în baza hotarârii judecătoreşti de înregistrare tardivă a naşterii. Propunem a se reformula textul, „dacă naşterea a fost sau nu înregistrată în străinătate”. În funcţie de rezultatul verificărilor, se prefigurează următoarele solutii: a) dacă naşterea a fost deja înregistrată, se va respinge acţiunea de înregistrare tardivă de către instanţă, urmându-se procedura transcrierii; b) admiterea înregistrării tardive are loc doar în situaţia în care naşterea nu s-a înregistrat la oficiile de stare civilă din străinătate n.n.. Exemplu: O speță soluţionată recent de Judecătoria Buzău (dosarul nr. 27302/200/2011) a evidenţiat necunoaşterea anumitor probleme de stare civilă şi chiar de procedură civilă. Astfel, s-a solicitat de către reclamant înregistrarea tardivă a naşterii unui copil născut în Germania, s-au solicitat verificările prev. de lege pentru a se stabili dacă naşterea a fost sau nu înregistrată în străinătate, dar înainte de finalizarea verificărilor, instanţa a tranşat problema fară a mai aştepta avizul S.P.C.L.E.P. (obligatoriu, în opinia noastră), admiţând cererea şi a „Obligat pârâta, prin Serviciul de Stare civilă al mun. Buzău, să procedeze la transcrierea Raportului consular care confirma cetăţenia copilului născut în afara hotarelor SUA, la Frankfurt am Main, Germania, privind minora…” Prima observaţie, acţiunea avea ca obiect înregistrarea tardivă a naşterii, care putea fi admisă ori respinsă de instanţă. Deşi instanţa afirmă că a admis acţiunea de înregistrare tardivă, continuarea soluţiei pare a statua contrariul, pentru că nu dispune înregistrarea naşterii minorei în registrele de stare civilă (cum ar fi fost firesc la orice admitere a acestui tip de acțiune n.n.) ci obligă Serviciul de stare civilă la transcrierea unui document (aşadar instanţa mai curând a respins acţiunea de înregistrare tardivă indicând calea transcrierii, adică o procedură administrativă n.n.). Instanța a comis mai multe erori de apreciere, în opinia noastră. Astfel, nu a mai aşteptat finalizarea verificărilor, pretinse expres de art. 17 alin. 2 din lege, esenţiale pentru că în functie de rezultatul lor se impunea admiterea sau respingerea acțiunii. A doua eroare este cea că, deşi a admis cererea, nu a dispus înregistrarea naşterii, ci a „obligat” la transcrierea unui document, deși nu acesta a fost obiectul acţiunii, acordând, așadar, mai mult decât s-a cerut (de fapt, cu totul altceva decât s-a cerut în acţiune) şi încălcând principiul disponibilităţii. Soluţia, aşa cum a fost formulată, ar avea acoperire doar în cadrul unui proces în contencios, dacă s-ar fi refuzat iniţial transcrierea, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, dosarul de faţă urmând, însă, procedura de drept comun prev. de Codul de procedură civilă, nu procedura derogatorie, specială, prev. de Legea nr. 554/2004. (Pseudo)soluţia are ca „scuză” interesul superior al copilului de a fi înregistrat şi de a avea o identitate, principiu cu care suntem de acord, dar care nu poate fi apărat nu oricum, ci prin căile şi cu respectarea condiţiilor expres prevăzute de lege. Soluţia poate fi reformată prin intermediul căilor de atac, dar dacă acestea nu se invocă în termenele legale, rămâne definitivă şi irevocabilă (fiind formulată pe vechiul cod) şi are autoritate de lucru judecat. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă odată demarată transcrierea (a doua oară, deoarece s-a mai încercat o dată transcrierea şi s-a primit aviz negativ de la DEPABD, apreciindu-se că actul prezentat nu este certificatul original al copilului), s-ar obţine un aviz negativ de la DJEP şi cererea de transcriere ar fi respinsă? Petentul nu ar avea decât deschisă calea unei acţiuni în contencios, a cărei finalizare cu succes pentru petent ar însemna anularea actului administrativ prin care s-a dispus respingerea cererii de transcriere şi obligarea primarului la aprobarea următoarei cereri de transcriere, adică ne-am întoarce de unde am plecat, “învârtindu-ne într-un cerc vicios” şi prima sentinţă şi-ar dovedi ineficienţa. n.n.
[6] Doar definitive pentru acţiunile puse pe rolul instanţelor după 15 februarie 2013, potrivit N.C.P.C.
[7] Ne aflăm în prezența unei norme de competenţă teritorială exclusivă sau excepţională, potrivit doctrinei; a se vedea Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă. Ed. C. H.Beck, 2009, p. 154.
[8] Întocmirea actului de naştere pentru copilul găsit se face în baza următoarelor documente: a) declaraţia scrisă a persoanei care l-a găsit ori referatul reprezentantului S.P.A.S., din cadrul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia a fost găsit copilul; b) procesul-verbal întocmit şi semnat de reprezentantul unităţii de poliţie competente, de medic şi de reprezentantul S.P.A.S.; c) dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui, emisă de primar, pentru situaţiile în care nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 22; d) expertiza medico-legală privind stabilirea sexului şi a vârstei aproximative ale copilului. Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) lit. b) se înregistrează la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria care urmează să înregistreze naşterea şi cuprinde următoarele date: a) anul, luna şi ziua când a fost găsit copilul; b) sexul copilului; c) locul şi împrejurările în care a fost găsit copilul; d) numele de familie, prenumele şi domiciliul persoanei care l-a găsit, precum şi, după caz, ale martorilor; e) denumirea şi adresa instituţiei sau numele persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul; f) vârsta copilului găsit, stabilită de medic prin indicarea obligatorie a anului, lunii şi zilei de naştere, chiar dacă acestea sunt aproximative; g) rezultatul primelor cercetări efectuate de poliţie pentru identificarea mamei. Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care persoana găsită, şi a cărei naştere nu a fost înregistrată, are vârsta mai mare de 18 ani.
[9] Întocmirea actului de naştere pentru copilul părăsit de mamă în maternitate se face în baza următoarelor documente: a) procesul-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul D.G.P.C., de reprezentantul poliţiei şi de cel al maternităţii; b) certificatul medical constatator al naşterii; c) dispoziţia de plasament în regim de urgenţă (de lege lata, dupa 1 octombrie 2011, autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie a fost găsit copilul cu privire la măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2011 de modificare a Legii nr. 119/1996, republicată); d) comunicarea poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei; e) dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui, emisă de primar, pentru situaţiile în care nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului; f) declaraţia de înregistrare a naşterii.
[10] Odată cu intrarea în vigoarea normelor metodologice aprobate prin HG nr. 64/2011, fără o analiză temeinică a impactului şi consecinţelor pe care le-ar putea avea eliminarea cratimei, prin art. 24, s-a dorit eliminarea cratimei, cu orice preţ si cu orice risc, fără a se înţelege semnificaţia principiului fundamental al neretroactivităţii legii civile, prevăzut expres de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Ca orice regulă nouă, aceasta nu putea atinge actele de stare civilă şi actele de identitate întocmite înainte de intrarea în vigoare a prevederilor HG nr. 64/2011, astfel că ea viza, dacă s-ar fi interpretat corect prevederile nou introduse, doar întocmirea actelor nou născutului şi întocmirea actelor de căsătorie (mai precis, e vorba, în acest caz, de suprimarea cratimei doar dacă soţii optau pentru nume de familie reunite), neputând afecta actele de deces deoarece cratima persoanei decedate există de la momentul naşterii sale. Deşi normele metodologice nu se refereau (şi nici nu ar fi putut) şi la duplicatele actelor întocmite pe legea veche, într-un elan muncitoresc demn de o cauză mai bună s-a trasat directiva de a se suprima cratima chiar şi în cazul eliberării duplicatelor, precum şi în cazul eliberării actelor de identitate, chiar dacă persoana prezenta certificatele de naștere şi/sau căsătorie eliberate anterior în care exista cratima, astfel că zeci de mii de duplicate şi acte de identitate s-au eliberat eronat, fără cratimă, vădit ilegal. O minimă înţelegere a principiilor fundamentale, care organizează activitatea de stare civilă şi cea de evidenţă a persoanelor, ar fi generat concluzia că întotdeauna duplicatul este identic cu actul de stare civilă, iar actul de identitate este identic (niciodată aproximativ) cu certificatele de stare civilă eliberate, astfel că, sub nici un motiv, nici un ofiţer de stare civilă profesionist nu ar fi trebuit să abdice de la această regulă fundamentală. Prin prevederile OUG nr. 80/2011 intrate în vigoare la 1 octombrie 2011, odată cu Noul Cod civil, s-a încercat să se rezolve problema, clarificându-se, prin art. III, că înregistrările existente în actele de stare civilă, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, privind numele sau prenumele formate din două sau mai multe cuvinte scrise cu cratimă, rămân valabile. Clarificarea a fost binevenită, dar insuficientă, deoarece prevederile HG nr. 64/2011 au continuat să producă efecte în privinţa actelor de naştere şi căsătorie nou întocmite, scăpând din vizorul funcţionarilor doar duplicatele eliberate pentru actele întocmite pe legea veche. Surprinzător este că în privinţa actelor de identitate, chiar dacă funcţionarii aveau în faţă certificatele de stare civilă în care exista cratima, aceasta s-a şters, abuziv, din actele de identitate până pe data de 20 martie 2012, când, la 6 luni după intrarea în vigoare a OUG nr. 80/2011, s-a înţeles că suprimarea cratimei din actele de identitate nu este legală şi nici în interesul cetăţenilor. Abia prin aparitia Legii nr. 61/2011 cratima a fost repusă în situaţia anterioară, întocmindu-se actele de stare civilă cu cratimă şi eliberându-se duplicate de pe acestea tot cu cratimă. Rămâne surprinderea neplăcută a unui an şi o lună de inconsecvenţe, bâlbe şi aplicare neunitară a legislaţiei la nivelul întregii ţări în privinţa cratimei, pentru care cineva ar trebui, cândva, să răspundă. În orice caz, eliminarea cratimei nu putea fi sub nicio formă în avantajul persoanelor care aveau, de exemplu, numele reunit și două sau trei prenume, putând genera confuzii serioase dintre numele și/sau prenumele acelor persoane, dar nu numai. Dreptul la nume este, aşa cum e cunoscut, un drept personal nepatrimonial, nicio lege nouă neputând afecta acest atribut de identificare a persoanei fizice fără a fi retroactivă şi, deci, a fi neconstituţională, adică vădit ilegală. Ne rămâne doar satisfacţia că într-o lucrare (A.-R. Tănase, R. Coroian, Manual de stare civilă şi evidenţa persoanelor, Ed. Alpha MDN, Buzău, 2011, p. 3, 59, 112.) publicată imediat după apariţia HG nr. 64/2011 am criticat eliminarea cratimei şi am preconizat că suprimarea sa nu va putea fi menţinută la infinit, în detrimentul dreptului fundamental la identitate al cetăţenilor României.
[11] Problema de natură informatică, deşi insurmontabilă, generează o altă reală problemă cu privire la identificarea riguroasă a persoanei, e greu de susţinut legal că o persoană, care are în certificatul de naştere 4 sau 5 prenume, să accepte că în actul de identitate are doar 3 dintre ele, şi că persoana e deplin identificată în actul de identitate chiar dacă are înscrise doar o parte din prenumele sale.
[12] Solutia propusă, deşi dorește să îndrepte problema actelor de identitate eliberate eronat fără cratimă în anul 2011 şi 2012, generează o altă problemă, cea referitoare la încălcarea principiului elementar potrivit căruia datele din certificatele de stare civilă modifică datele din R.N.E.P., nu invers. E greu de înţeles de ce se instigă la încălcarea principiilor fundamentale, a regulilor de bază care au ţinut sistemul pe linia de plutire. În opinia noastră, datele din actele de identitate trebuie să fie identice cu cele din certificatele de stare civilă. (inclusiv în privinţa diacriticelor şi a cratimei).
[13] A. R. Tănase, N.C.C. Persoana fizică, despre familie, Ed. C. H. Beck, 2012, p. 167.
[14] În anul 2010, D.E.P. Buzău a soluționat o astfel de speță în care persoana neînregistrată în evidențele stării civile avea vârsta de 37 de ani(!).
[15] A se vedea sentinţa rămasă irevocabilă dispusă în dosarul nr. 1280/2006 pronunţată de Judecătoria Buzău privind pe reclamanta N. C.
[16] „Considerăm că instanţa de judecată are obligaţia de a lua toate măsurile procedurale pentru obţinerea „avizului medicului legist”, norma fiind imperativă, printre care identificarea persoanei, dispunerea de a fi însoţită de autoritatea competentă la medic, pentru examinare, aplicarea amenzilor judiciare – în cazul minorilor, reprezentantului legal. Fiecare persoană are dreptul şi obligaţia de a avea o identitate”. A se vedea minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10 martie 2010.
[17] Beleiu Gheorghe, Drept civil român, ed.a IX a, Ed. Universul Juridic, 2007, p. 421.
[18] Ion Deleanu, Ficţiunile juridice, Ed. All Back, 2005, p. 140.
[19] Idem, p. 141.
[20] Gabrial Boroi, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, p. 101.
[21] Idem, p. 103.
[22] Potrivit art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 31 din 1954, întocmirea sau rectificarea actelor de stare civilă, făcută în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, este opozabilă şi celor de al treilea. Aceştia sunt, însă, în drept să facă dovada contrară.
[23] Conform art. 18 din Drecretul nr. 278/1960, când declaraţia se face după trecerea unui an de la naştere, înregistrarea se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă. Instanţa judecătorească, în toate cazurile, va cere miliţiei să facă cercetări şi va lua avizul medicului judiciar cu privire la vârsta celui a cărui naştere a fost omisă de la înregistrare.
[24] Gabriel Boroi, op.cit., p. 824
[25] I.C.C.J., Dec. nr. 8167/2009, nepublicată.


Adrian-Relu TĂNASE
Director executiv-adjunct, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Buzău

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “Managementul defectuos al împărţirii dreptăţii. Ep. 5”

  1. Petronel NEDELCU spune:

    Dincolo de erorile (grave) de drept din hotararea pe care o citati, trebuie sa va semnalez erorile (la fel de grave) de drept din rationamentul dvs. Dupa cum prevede extrem de clar textul de la art. 18 din L 119/1996, la judecata cererii de inregistrare tardiva a nasterii se aplica procedura necontencioasa. Conform disp. art. 527 C.pr.civ., in procedura necontencioasa nu se stabilesc drepturi potrivnice altor persoane, astfel ca nu exista reclamanti si parati. Daca se poate vorbi totusi de o calitate procesuala activa a persoanei ce formuleaza cererea, in niciun caz nu se poate pune in discutie calitatea procesuala pasiva a persoanelor chemate inaintea instantei (persoanele chemate intr-o astfel de procedura precum cea invocata de dvs au calitatea de persoane interesate sau de persoane calificate in a da lamuriri instantei, iar nu calitatea de parti). In consecinta, desi petentul nu a chemat primaria potrivita, lipsa calitatii procesuale pasive nu putea fi invocata pentru ca nu exista o calitate procesuala pasiva, ci doar o chemare a persoanelor prevazute de lege.
    Venind la speta prezentata, nu pot sa nu remarc faptul ca in proces a fost chemata o primarie care nu a cerut chemarea in proces a primariei competente, nu a formulat cale de atac impotriva hotararii gresite, desi a participat la judecata, iar ulterior un angajat al sau refuza sa puna in aplicare hotararea (proasta, dar definitiva). De asemenea, dupa indreptarea hotararii (nu neaparat neprocedurala, avand in vedere constatatorul aflat la dosar), nu pot intelege de ce cel de-al doilea ofiter de stare civila a refuzat sa puna in executare noua hotarare (corecta de data asta). Daca totusi avea nelamuriri, de ce nu s-a dus la juristul institutiei din care face parte, pentru ca, in temeiul art. art. 534 alin. 4 C.pr.civ., primaria (oficiul de stare civila) sa apeleze hotararea indreptata.
    Ca o concluzie, dupa ce v-am citit cu rabdare toate articolele, am constatat ca sunt valoroase in prima lor parte in care explicati prin experienta practicianului dispozitiile de stare civila, dar compromiteti acest demers printr-o analiza extrem de virulenta, subiectiva si, din pacate, de multe ori gresita d.p.d.v. al cunosterii normelor procedurale sau al curgerii lor in timp. Este adevarat ca se fac foarte multe greseli de aplicare a legii imputabile judecatorului pentru ca judecatorii nu inteleg aplicarea practica a unor norme juridice extrem de tehnice din varii domenii: stare civila, fiscal, contraventional, etc., dar in procesele in care se fac astfel de erori exista si parti. De regula, cel putin una dintre parti cunoaste (de fapt, ar trebui sa cunoasca) domeniul la care se refera cauza si, daca are rabdarea si stiinta necesara, il poate lamuri si pe judecator. Asa ca, de cate ori mai aveti critici referitoare la hotarari judecatoresti, va recomand sa cititi si cererile formulate de parti in dosare. Sa stiti ca institutiile administrative au si ele obligatia de a cunoaste dreptul, inclusiv pe cel procedural civil, iar in situatia in care participa la o judecata, trebuie sa o faca cu buna credinta si competenta. Dincolo de asta, orice hotarare intrata in puterea lucrului judecata se impune ca si legea, iar alte comentarii nu cred ca mai sunt necesare sub acest aspect.
    Nu vreau sa ma intelegeti gresit, nu iau apararea judecatorilor sau avocatilor pe care ii criticati. Ei trebuie sa cunoasca dreptul, dar, daca se ajunge la o hotarare proasta, sa stiti ca dincolo de responsabilitatea juridica (disciplinara sau chiar penala a judecatorului), responsabilitatea morala ii apartine si reprezentantului partii calificate care nu a intrebat specialistul inainte de a formula o intampinare, care nu s-a prezentat la judecata sau care nu a analizat hotararea si nu a formulat o cale de atac.
    Cu stima

    • Adrian-Relu TĂNASE spune:

      Va multumesc pentru comentariu. Pe tema judecarii potrivit procedurii necontencioase, pentru rigoare trebuie mentionat ca acest text e relativ recent introdus in legea 119/1996. E la fel de adevarat ca era textul in vigoare la data judecarii cererii. Ati uitat sa pomeniti ca onorata instanta invoca prevederile batranului Decret 31 din 1954, abrogat expres de 3 ani la data judecarii cererii si care oricum nu avea nici o legatura cu inregistrarea tardiva. Apoi, nu inteleg ce e gresit in rationamentul ca un ofiter de stare civila nu poate executa ceva vadit ilegal…dvs.ati opera o tagaduire de paternitate copy pastata dintr-un acord de mediere vadit ilegal?eu, niciodata!dvs.ati executa o sentinta vadit ilegala prin care se schimba numele prin procedura judecatoreasca nu administrativa, potrivit O.G.41/2003_?sau se rectifica pe cale judecatoreasca un act de nastere desi din 2006 rectificarea se face prin procedura exclusiv judecatorească? eu nu!dvs.credeti ca articolul nimeni nu e mai presus de lege din Constitutie se aplica doar functionarilor publici, nu si judecatorilor, avocatilor ori mediatorilor?eu cred ca e opozabil erga omnes…Eu am adus la cunostinta in 7 episoade un modus operandi al UNOR judecatori, al UNOR mediatori ori al UNOR avocati si remarc, cu tristete, ca se cunoaste foarte putin din legislatia sau materia starii civile…desi sunt notiuni de baza care se studiau candva la anul I al facultatilor de drept…nu e nimeni perfect dar e penibil sa incasam 70 de milioane pe luna si sa gafam atat de grosier…apoi riscul de a fi reclamat trece pe umerii functionarilor publici…vi se pare corect asa?sau mai bine ar fi sa sesizam insepctia judiciara sa vedem cine a gresit? cu stima si multumiri….

      • Petronel NEDELCU spune:

        1. Daca prin schimbarea de nume prin procedura judecatoreasca va referiti la prima speta pe care ati prezentat-o, cea cu divortul in Spania, iar sunteti in eroare pentru ca acolo adaugarea la o hotarare judecatoreasca pronuntata in afara tarii sub imperiul unei legi care nu prevedea schimbarea numelui la divort, nu se putea dispune in procedura administrativa. Procedura de care discutati acolo este instituita printr-un ordin de ministru care adauga la lege si orice act administrativ de inscriere a unei schimbari de nume in baza metodologiei poate fi anulat in contencios administrativ pe o exceptie de nelegalitate si pe incalcarea normelor de drept international privat. Faptul ca pana acum nu a avut nimeni interes sa ataca o astfel de schimbare de nume nu confera caracter legal procedurii.

        2. Nu am sustinut ca judecatorul ar fi deasupra legii, in conditiile in care exista in lege principiul raspunderii magistratului pentru greselile grave de judecata si instrumentele pentru a fi aplicata efectiv raspunderea. Dar, asta nu absolva institutia care participa in proces de rolul ei de a contribui la lamurirea cauzei prin cereri si exceptii, motivate in fapt si in drept si prin exercitarea cailor de qatac prevazute de lege.

        Dincolo de asta, dupa ce a participat in proces si s-a comportat ca o banca din sala de judecata, institutia nu mai are autoritatea morala de a refuza executarea unei hotarari. Pe aceea legala nu o are oricum.

        3.Vis-a-vis de faptul ca se cunoaste foarte putin din legislatia si practica starii civile, sunt intrutotul de acord cu dvs, dar ar trebui sa vedeti ce se invata in anul I si cat de apt este un student la drept in anul I sa asimileze notiuni atat de tehnice precum cele de stare civila. Dincolo de asta, imi aduc aminte ca am vazut intr-un tratat consacrat de dreptul familiei pe vechiul cod confuzii grave intre actele de stare civila si certificatele de stare civila sau intre certificatul constatator al nasterii si certificatul de nastere.

        Solutia ar fi, pentru domeniul dvs, acceptarea faptului ca este un domeniu tehnic dificil, cu o istorie juridica si o practica administrativa bogate si cu o importanta deosebita in privinta efectelor, ceea ce ar justifica efectuarea unor module de pregatire a judecatorilor si crearea de complete specializate.
        PS. Incercati sa priviti cu detasarea profesionistului erorile pentru ca altfel, persoanele din categoriile din care dati exemple punctuale nu vor simti nevoia sa citeasca ceea ce este cu adevarat valoros in articolele dvs. Analiza practicii judiciare este utila doar atunci cand sustine o opinie a autorului, nu si atunci cand ii da ocazia sa-si exprime resentimentele personale subiective fata de UNII. Pentru asta exista inspectia judiciara sau LUJU.

  2. Adrian-Relu TĂNASE spune:

    scuze, din 2006 rectificarea am dorit sa spun ca se face exclusiv pe cale administrativa, nu judecatoreasca…e adevarat ca odata intrata in puterea lucrului judecat o hotarare este executorie, dar daca sunt omisiuni evidente si grave privind, de exemplu, numele dupa divort, dvs.ce nume ati trece intr-un act de identitate daca el nu rezulta din dispozitiv? in conditiile in care legea speciala ne pretinde ca el sa se regaseasca in dispoziziv?in materia evidentei persoanelor si a starii civile domeniul e unul foarte specializat si nu putem lucra cu aproximari privind identitatea persoanelor…cu stima….

    • Petronel NEDELCU spune:

      Pot sa va spun ca in practica judiciara mai veche exista tendinta minoritara de pronuntare a divortului fara ca instanta sa se pronunte din oficiu asupra numelui daca nu se solicita pastrarea. Aceasta practica se intemeia pe faptul ca legea prevedea revenirea de drept la numele anterior in urma divortului, daca nu se dispunea pastrarea. Din cate imi amintesc, problema a fost reglementata legislativ prin legea 202/2010 cand s-a stabilit expres ca instanta e obligata sa se pronunte si cu privire la numele sotilor (modificarea nu a venit din neant, ci din existenta unei practici neunitare).
      In cosecinta, cand hotararea nu cuprindea nicio mentiune referitoare la nume, rezulta implicit ca se va reveni la numele anterioare si se opera in starea civila si in evidenta populatiei schimbarea numelui ca urmare a divortului. Daca totusi persoana insista in pastrarea numelui, era indrumata sa solicite completarea hotararii de divort cu o solutie la capatul de cerere accesoriu.
      Cam asta era practica in unele servicii de stare civila si evidenta populatiei anterior infiintarii SPCLEP.

  3. Adrian-Relu TĂNASE spune:

    va multumesc pentru celelalte comentarii. Cand admiti in loc sa respingi o actiune, mi se pare ca in calitate de magistrat ai gresit grav si ca poti fi sanctionat si nu prea meriti salariul de prea multe milioane fata de stiinta ta de carte. Cand admiti cu coy paste un acord de mediere in care se tagaduieste paternitatea, mie mi se pare ca se incalca legea medierii, depasindu-se limitele ei si judecatorul in loc sa cenzureze sub aspectul legalitatii acordul il admite vadit eronat si ilegal. Cand sunt sentinte in care se admite rectificarea unui act de stare civila la 7 ani dupa ce procedura a devenit exclusiv una administrativa, inseamna ca s-au depasit evident puterile instantei judecatoresti. Cand nu se stie ca prezumtia de paternitate e valabila doar pentru copiii nascuti in timpul casatoriei, mi se pare ca e penibil ca acel magistrat sa afirme ca aluat pe bune examenul de dreptul familiei de anul 3. Sunt prea multe intamplari nefericite, doar in materia starii civile, ca sa mi se para ca doar in acest domeniu sunt erorile cele mai mari. Apreciez buna dvs credinta in a apara magistratii dar sunt UNII care nu prea au ce cauta…sunt extrem de slabi in toate materiile si aveti si dvs astfel de colegi, din pacate. Credeti ca daca trimitem la inspectia judiciara toate erorile din aceste sentinte, risca acei magistrati o sanctiune disciplinara sau eu dau dovada de exces de zel si sunt prea critic_?cu stima si respect Adrian Tanase P.S.Legea speciala nu ne permite sa admitem hotararile de divort din care nu rezulta expres numele dupa divort. Aplicam sau nu legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, in calitate de functionari?OUG 97 din 2005 R

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate