Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Revista Română de Executare Silită nr. 1/2014: Aspecte privind constituționalitatea sechestrului asigurător | Eugen Hurubă


25 decembrie 2014 | Ioana-Bianca TOFAN

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Drept constituțional, Drept penal, Revista revistelor juridice

Lector univ. dr. Eugen Hurubă a publicat, în Revista Română de Executare Silită nr. 1/2014, articolul intitulat: „Aspecte privind constituționalitatea sechestrului asigurător”.

Autorul, în prezentul articol, realizează o analiză a procedurii de instituire a măsurii sechestrului asigurător, dar evidențiază invocarea și soluționarea unor serii de excepții de neconstituționalitate.

Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea de către instanța competentă să judece procesul în primă instanță, la cererea creditorului reclamant, a unor bunuri mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului, deținute de acesta sau de un terț, pentru ca, la nevoie, când creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu, să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanței.

Pentru ca această măsură să fie instituită, trebuie ca creditorul să fi formulat o cerere principală în vederea realizării creanței sale și creanța să fie constatată printr-un act scris și să fie ajunsă la scadență. Dacă creditorul nu deține un act scris, atunci sechestrul asigurător poate fi instituit dacă creditorul face dovada că, odată cu formularea cererii de sechestru, a fost formulată și acțiune principală. În ipoteza în care creanța nu este exigibilă, măsura se poate dispune dacă debitorul, prin faptele sale, a micșorat garanția creditorului, nu a dat asigurările promise sau își ascunde sau risipește averea. În primul caz, creditorul poate fi obligat de către instanță la plata unei cauțiuni, iar în următoarele cazuri, trebuie depusă plata cauțiunii. Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, pe lângă elementele comune cererilor de chemare în judecată, și individualizarea bunurilor ce fac obiect al indisponibilizării, iar aceasta va fi soluționată de instanța competentă să soluționeze procesul în primă instanță.

Privitor la această procedură, au fost formulate numeroase excepții de neconstituționalitate. Printre aceste excepții se numără cele ce au ca obiect condițiile de înființare a sechestrului asigurător, constituționalitatea stabilirii cauțiunii, care convertește regimul juridic al cauțiunii dintr-o garanție a creditorului într-o condiție esențială de soluționare a cererii și a faptului că neplata cauțiunii poate avea ca efect imposibilitatea creditorului de a-și valorifica titlul executoriu, cele ce privesc faptul că măsura se constată prin încheiere dată fără citarea părților, dar și cele ce privesc modul de executare a măsurii, motivându-se că din redactarea dispozițiilor legale reiese că orice persoană interesată poate formula contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii.

În urma controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională a respins excepțiile, arătând că procedura nu soluționează fondul dreptului, debitorul beneficiază de posibilitatea de a se adresa justiției chiar și în acest cadru, dreptul de proprietate nu este încălcat. Autorul mai arată că măsura are o finalitate subsecventă și că legiuitorul a urmărit preîntâmpinarea riscului la care este expus titularul dreptului. De asemenea, în competența Curții nu se regăsesc aspectele ce privesc emiterea sau modificarea de noi norme juridice, aceasta putând ca, eventual, să constate incompatibilitatea între o normă și legea fundamentală.

Ioana-Bianca TOFAN

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică