Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





PICCJ. Fals intelectual, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, înșelăciune. Trimitere în judecată
23.12.2014 | Elena TOMACINSCHI, Georgiana-Camelia LUCIU, Elena TOMACINSCHI

JURIDICE - In Law We Trust

PICCJ. Fals intelectual, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, înșelăciune. Trimitere în judecată.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările în cauza având ca obiect eliberarea de reţete gratuite falsificate de către anumite cadre medicale, în baza cărora s-au decontat sume importante prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).

Astfel, prin rechizitoriul întocmit la data de 22 decembrie 2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
M. T. V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual (718 acte materiale), complicitate la înşelăciune, abuz în serviciu şi complicitate la uz de fals (1373 acte materiale);
O. G. D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (1373 acte materiale), uz de fals (1373 acte materiale) şi înşelăciune (1373 acte materiale);
D. C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (430 acte materiale), complicitate la uz de fals (430 acte materiale) şi complicitate la înşelăciune (430 acte materiale).

În urma probatoriului administrat în cauză, s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 1 septembrie 2008 – 31 august 2009, inculpatul M. T. V., în calitate de medic primar în cadrul unei unităţi medicale cu profil diabetologic, a întocmit în mod fictiv reţete gratuite pentru medicamente antidiabetice, folosind informaţii referitoare la pacienţi cărora nu le-a recomandat toate aceste medicamente sau referitoare la pacienţi care nu se aflau în evidenţa sa, ori folosind datele de stare civilă ale unor persoane decedate.
Acesta remitea reţetele întocmite de către el, dar şi pe cele completate de către inculpata D. C. (medic rezident în cadrul aceluiaşi cabinet), inculpatei O. G. D., reprezentant legal al unei farmacii, pentru ca aceasta să deconteze contravaloarea medicamentelor de la CASMB.
În acest scop, erau completate şi emise reţete consecutive eliberate în aceeaşi zi, aceluiaşi pacient, în care diagnosticul pacientului era diferit (diabet zaharat insulino-dependent în prima reţetă, diabet zaharat non insulino-dependent în cea de-a doua), reţete supradozate sau repetate la un interval de timp mai mic decât cel legal.
O altă modalitate de săvârşire a faptei era preluarea medicamentelor de către medicul M. T. V. direct de la farmacie, urmată de remiterea către aceasta a reţetelor necesare, pentru a fi decontată contravaloarea medicamentelor la CASMB.

Prejudiciul total creat prin decontarea medicamentelor prescrise în reţetele gratuite eliberate este de 2.341.794 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Elena TOMACINSCHI

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.