Tot cu privire la interpretarea deciziei nr. 3915/2013 pronunțată de ICCJ cu privire la calitatea procesuală activă a asociaților în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a unei hotărâri AGA
29 decembrie 2014 | Lucian Bernd SĂULEANU
Importanța deciziei instanței supreme în orientarea pe viitor a jurisprudenței a născut deja dezbateri serioase și un inventar al acestora cred că este util:
1. Alin Ioan Axinte, Condiţiile legale de introducere de către asociat a unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârilor AGA – comentariu de jurisprudență;
2. Petre Piperea, Nulitatea absolută a unei hotărâri AGA poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de asociații care s-au abținut sau care au votat pentru adoptarea hotărârii;
3. Adrian Vârgolici, Discuții ref. aplicarea art. 1247 alin. 3 din NCC în cazul interpretării art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
Prin decizia nr. 3915 din 13 noiembrie 2013, instanța supremă, admițând recursul, reține, în esență, că reclamantul care a participat la adunare și nu și-a exprimat votul nu are calitate procesuală activă, prevederile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 privitoare la nulitatea absolută neavând aplicare, reținând următoarele argumente:
– din modul în care legiuitorul a înțeles să legifereze art. 132 rezultă că a dorit să facă diferențierea între categoriile de persoane care pot contesta hotărârile AGA, respectiv: asociații sau terții (”orice persoană interesată”);
– asociații nu pot fi considerați ”orice persoane interesate”, în sensul art. 132 alin. 3, ei având dreptul de a contesta hotărârile AGA în condiții restrictive, anume doar dacă au lipsit de la adunarea generală sau, dacă au participat, au votat contra și au cerut să se consemneze poziția lor în procesul-verbal al ședinței;
– în măsura în care s-ar admite că asociații se pot prevala de art. 132 alin. (3), atunci alin. 2 ar fi lipsit de conținut și nu s-ar aplica niciodată;
– față de exprimarea art. 132 alin. (2) rezultă că hotărârile AGA contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate de asociați, fără a distinge între motivele de nulitate care afectează sau pot afecta hotărârea AGA, astfel că, indiferent dacă asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă dovada îndeplinirii cerințelor speciale, respectiv să fi lipsit de la adunare ori să fi votat împotriva celor decise de adunarea general și să fi cerut să se insereze acest aspect în procesul-verbal al ședinței.
Vom proceda la verificarea argumentelor instanței supreme prin raportare la conținutul normativ al art. 132 alin. (2) și alin. (3) și, cu toate că în speță asociatul a fost prezent, dar nu a votat, am preferat să extindem sfera de interpretare și să analizăm cu precădere situația asociatului prezent în adunare și care votează ”pentru”, motivat de împrejurarea că astfel de situații sunt mai des întâlnite, iar, în ceea ce ne privește, din perspectiva nulității absolute, nu există relevanță între cele două situații (asociat prezent care nu votează și asociat prezent care votează ”pentru”); pe de altă parte, analiza noastră nu se depărtează de viziunea instanței supreme, întrucât aceasta reține că doar două categorii de asociați au calitate procesuală activă, chiar și în cazul motivelor de nulitate absolută: cei care au lipsit și cei care, fiind prezenți, au votat ”împotrivă” și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.
Instanța supremă, în analiza celor două alineate, pleacă de la premisa că legiuitorul a dorit să realizeze o diferențiere între categoriile de persoane, premisă pe care o apreciem ca fiind greșită, întrucât, din punctul nostru de vedere, legiuitorul a făcut diferențierea nu pornind de la titulari, ci de la natura nulității; o astfel de concluzie desprinzându-se din alin. (3), care prevede că, atunci ”când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil…”. Interpretarea alin. (3) se face în lectura alineatului precedent, care, per a contrario, reglementează nulitatea relativă stabilind un termen de 15 zile.
Tot așa de bine, reductio ad absurdum, am putea susține că diferențierea între cele două alineate ar fi realizat-o legiuitorul după un alt criteriu, al exercitării votului, adică între asociați (singurii care pot vota) și alte persoane, interesate, dar care, nefiind asociați, evident că nu au votat, ceea ce nu este posibil, odată ce textul, dimpotrivă, face o diferențiere pivotând pe natura nulității.
Niciuna din interpretări nu este pertinentă, întrucât stabilirea calității procesuale în lipsa unei text de lege expres, care să indice persoanele care pot acționa în instanță (iar punctul nostru de vedere este că art. 132 nu poate fi considerat astfel), nu se face tautologic, ci verificând puterea de a acționa în justiție, care trebuie să se bazeze pe un interes. Cursul analizei ne duce către instituția juridică centrală vizată de art. 132, respectiv nulitatea hotărârii AGA, motiv pentru care explicațiile din acest punct trebuie să pornească. Oricât de redundant pare, totuși trebuie subliniat că, mai întâi doctrina, apoi legiuitorul a folosit, ca și criteriu în diferențierea nulității absolute de cea relativă, tocmai interesul apărat, respectiv ocrotirea unui interes general (art. 1247 alin. 1 C. civ.) față de ocrotirea unui interes particular (art. 1248 alin. 1); așadar, în interpretarea art. 132 alin. (2) și (3), trebuie să avem în vedere interesul ocrotit, la care ne vom raporta în finalul opiniei noastre.
În fundamentarea soluției, instanța preia, în mod greșit, un motiv al recurentului în speța respectivă, socotind că asociații nu pot fi considerați ”orice persoane interesate”. Afirmația o socotim și noi corectă, însă fără valoare în cazul interpretării de principiu a celor două alineate, căci interpretarea trebuie raportată strict la conținutul textului de lege. Mai mult, considerentul este și contradictoriu chiar din perspectiva constantei jurisprudențe, căci nu-l putem include pe asociat în categoria ”persoanelor interesate”, odată ce s-a apreciat că asociatul are un interes prezumat de legiuitor; chiar în decizia supusă examenului critic, se reține că legiuitorul ”operează o calificare legală a caracterului legitim al interesului în persoana asociaților”. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că legiuitorul, stabilind că nulitatea absolută poate fi invocată ”de orice persoană interesată”, a făcut-o cu scopul de a lărgi sfera persoanelor care o pot invoca, astfel că nu putem, în materie societară, să restrângem sfera noțiunii tocmai cu acele persoane, care, de plano, justifică un interes.
Punctul nostru de vedere este că asociatul, a cărui analiză o facem, are calitate procesuală activă, întrucât el formulează acțiunea în nulitate, nu din perspectiva ”persoanei interesate”, ci ținând cont de sfera largă pe care alin. (3) o stabilește, dar și a fundamentului nulității absolute. Deci, nu motivăm opinia noastră prin încadrarea în singura categorie menționată în alin. (3), respectiv ”persoane interesate”, ci apreciem că textul incident nu este restrictiv, așa după cum vom arăta în continuare.
Interpretarea gramaticală a alin. (3) conduce la această concluzie, odată ce prevede că poate fi formulată ”și de orice persoană interesată”, conjuncția ”și” fiind de natură a indica și alte persoane decât cele interesate, iar acestea nu ar putea fi decât asociații, al căror interes este prezumat legal. Pentru ca interpretarea restrictivă a celor două alineate să fie îmbrățișată, acest alin. 3 ar fi trebuit să beneficieze de o altă redactare, adică fără indicarea conjuncție ”și”, ci, dimpotrivă, de o formulare clar restrictivă.
Instanța supremă apreciază că, în măsura în care s-ar admite posibilitatea asociaților de a se prevala de art. 132 alin. (3), alin. (2) ar fi lipsit de conținut și nu s-ar aplica niciodată. Acest considerent, departe de a fi un argument, nu beneficiază, în decizia nr. 3915/2013, de vreo explicație suplimentară care să ajute la descifrarea lui. Dimpotrivă, în măsura în care se apreciază că cele două alineate vizează motive diferite de nulitate, respectiv nulitate relativă în alin. (2) și motive de nulitate absolută în alin. (3), ușor se poate observa că textul de lege invocat de instanța supremă își găsește aplicarea. Indiferent de calificarea oferită de asociați sau intenția acestora, nu toate motivele sunt de nulitate absolută, astfel că instanța urmează să aprecieze asupra sancțiunii care planează asupra respectivului act juridic.
Punctul de pornire îl constituie chiar clasificarea normelor juridice în norme imperative și dispozitive, pe de o parte, și norme de ordine publică (ocrotesc un interes general) și de ordine privată (ocrotesc un interes particular), pe de altă parte; însă, numai încălcarea normelor juridice imperative de ordine publică atrage nulitatea absolută, spre deosebire de normele juridice imperative de ordine privată. Se poate observa că soluția instanței supreme nesocotește rațiunea acestei clasificări, sugerând ca fiind esențială modalitatea în care asociatul a votat, respectiv ”pentru” sau ”împotrivă”. Or, atât timp cât existența și funcțiile instituției nulității absolute nu pot fi puse la îndoială, implicit, orice analiză trebuie să pornească de la natura normelor juridice care stabilesc condițiile necesare pentru valabila încheiere a respectivului act juridic. În cazul în care norma juridică încălcată este una imperativă de ordine publică nu mai are nicio relevanță modalitatea în care asociatul a votat, căci, părăsind sfera actelor juridice specifice dreptului societăților și transpunând situația în cazul actelor juridice strict civile, am ajunge în situația absurdă de a nu se constata nulitatea absolută a unui act juridic pentru singurul argumentul că este semnat de reclamant, deși motivul este unul real. În concluzie, raportat la speță, instanța trebuia să pornească de la analiza motivului de nulitate invocat, nefiind în prezența unei nulități exprese, și numai în măsura în care aprecia că acesta este unul de nulitate relativă, soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale active pe motiv că a votat ”pentru” este temeinică.
Oricum, pentru a înlătura temerile instanței supreme că art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu ar mai avea aplicabilitate, trebuie avut în vedere că prezumția este una de nulitate relativă (art. 1252 C. civ.), ceea ce evident că sporește aplicarea acestui text de lege; este adevărat că, în materia nulității hotărârilor AGA, puține nulități sunt exprese, însă instanțele de judecată urmează a califica natura sancțiunii, indiferent de intenția asociaților reclamanți, care, pierzând termenul de 15 zile, sunt tentați să invoce dispozițiile art. 132 alin. (3).
În fine, în al patrulea rând, instanța supremă stabilește, cu valoare de principiu, că, potrivit art. 132 alin. (2), hotărârile AGA contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate de asociați, fără a distinge între motivele de nulitate care afectează sau pot afecta hotărârea AGA, astfel că, indiferent dacă asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă dovada îndeplinirii cerințelor speciale.
Apreciem că instanța are un reper greșit în conturarea acestei soluții, întrucât pune accentul pe respectivele cerințe speciale (nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței).
Dimpotrivă, în măsura în care s-ar pune accentul pe ceea ce diferențiază cele două tipuri de sancțiuni din perspectiva posibilei intenții a asociatului reclamant, poate am identifica o altă cheie de analiză a textului de lege. Până la urmă, ce-i îndeamnă pe reclamanți să invoce nulitatea absolută? Simplu: caracterul imprescriptibil al dreptului material la acțiune.
Cu alte cuvinte, dacă am îmbrățișa opinia instanței supreme, nu am justifica opțiunea legiuitorului de a grupa și subordona ambele tipuri de sancțiuni unor condiții speciale, ci, de fapt, că a urmărit stabilirea unui termen anume pentru nulitatea absolută, adică unic pentru ambele, pornind de la justificarea că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1249 alin. 1 C. civ.). Însă, o astfel de interpretare nu este posibilă, odată ce legiuitorul, prin modificarea adusă prin Legea nr. 161/2003, a prevăzut expres posibilitatea atacării pentru motive de nulitate absolută, moment în care, cu alte cuvinte, se instituie sistemul dual de sancțiuni privitor la hotărârile AGA
Nu în ultimul rând, concluzia instanței că, din perspectiva aplicării alin. 2, este ”indiferent dacă asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă” nu este la adăpost de critici, odată ce din conținutul textului de lege nu rezultă o astfel de concluzie. Este posibil ca începutul alin. 2 (”hotărârile adunării generale contrare legii…”) să fie de vină și să încurce în interpretare, considerând că această formulare este fundamentul explicației potrivit căreia, în acest alineat, sunt reunite, în privința asociaților, și nulitatea absolută și nulitatea relativă. Or, în cazul ambelor nulități, actele juridice vizate sunt contrare legii, diferența fiind făcută din perspectiva normei care protejează un interes general sau un interes personal. Așadar, această formulare din alin. 2 nu este un argument în susținerea includerii în acest alineat a tuturor motivelor, fie de nulitate absolută, fie de nulitate relativă.
Inevitabil, justificarea uneia sau a celeilalte opinii se lovește de importanța valorii normei juridice încălcate, neexistând niciun argument pentru care am accepta o golire de substanță în parte a nulității absolute, adică de a accepta un alt înțeles în materie societară a noțiunii de ”orice persoană interesată”; privind aceste noțiuni ca cercuri concentrice, evident că cercul cel mare este cel al persoanelor interesate și include cercul mai restrâns al asociaților.
Valoarea normei juridice încălcate este dată tocmai de interesul ocrotit, astfel că, în cazul protejării unui interes general, calitatea reclamantului nu mai are nicio relevanță, ci doar justificarea interesului. În speța de față, interesul este suficient în stabilirea calității. Să admitem contrariul înseamnă să acceptăm că, în adunările generale, asociații pot hotărî cu nesocotirea tuturor dispozițiilor legale, fie ele de ordine publică sau ordine privată, soluție care nu poate fi îmbrățișată, tocmai ținând cont de finalitatea instituirii unor astfel de dispoziții, fie prin Legea nr. 31/1990, fie prin alte legi care constituie osatura dreptului societăților; dacă nu acceptăm acest raționament, înseamnă că nu recunoaștem, în materie societară, existența unui interes general, a dispozițiilor imperative de ordine publică care să-i privească inclusiv pe asociați, susținere contrazisă chiar de întreaga practică judiciară care a aplicat constant sancțiunea nulității absolute hotărârilor AGA.
În concluzie, față de argumentele invocate, apreciem că asociații au calitate procesuală activă în promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unei hotărâri AGA, în cazul încălcării normelor imperative de ordine publică, chiar dacă au fost prezenți și au votat ”pentru” sau au fost prezenți și nu și-au exprimat votul.
Lucian SĂULEANU
avocat, Baroul Dolj
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
