« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
4 comentarii

Stabilirea paternitatii. E necesara expertiza judiciara?
13.05.2008 | JURIDICE.ro, Lucian-Cosmin Manoloiu

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Tribunalul Olt, prin Decizia civila nr. 197 din 20 aprilie 2007, publicata in baza de date EuRoLex, a retinut ca, din declaratiile martorilor audiati, la instanta de fond, a rezultat, cu prisosinta, faptul ca au existat legaturi intime intre reclamanta si pârât, in perioada conceptiei minorei si ca admisibilitatea actiunii in stabilirea paternitatii are la baza, posibilitatea administrarii tuturor mijloacelor de proba: inscrisuri, declaratii de martori, prezumtii din care sa rezulte ca pârâtul este tatal copilului.

Instanta de control a retinut ca declaratiile martorilor audiati au dovedit convietuirea dintre parti, in perioada conceptiei copilului si ca relatia partilor era de notorietate, intrucât acestea urmau sa se casatoreasca. Astfel, fata de ansamblul probator mentionat, admisibilitatea actiunii nu era conditionata si de efectuarea unei expertize medico-judiciare, astfel incat solutia la care s-a oprit instanta a fost ca a admis apelul declarat de reclamanta si a schimbata sentinta atacata, in sensul ca, a admis actiunea si a stabilit ca pârâtul este tatal minorei.

In cauza, prin Sentinta civila nr. 49 din 12 ianuarie 2007, Judecatoria Caracal a respins actiunea reclamantei, inregistrata pe rolul instantei, prin care aceasta, in numele si ca reprezentant legal al minorei D.S.L. a chemat in judecata pârâtul N.S.R. si a solicitat instantei sa constate ca acesta este tatal minorei. In motivare, a aratat ca, in perioada de conceptie a copilului a trait in concubinaj cu pârâtul, relatia fiind de notorietate si existând promisiunea din partea acestuia, ca va perfecta casatoria. Instanta a retinut, ca afirmatiile reclamantei si depozitiile martorilor audiati, nemijlocit, in instanta sunt insuficiente pentru stabilirea cu certitudine a paternitatii minorei si ca este necesara efectuarea unei expertize stiintifice din care sa rezulte alte elemente pentru stabilirea certa a paternitatii.

Raportat la cele de mai sus, trebuie sa retinem ca simplul fapt al relatiilor intime dintre pretinsul tata si mama minorului nu sunt suficiente pentru a determina admiterea actiunii. Pentru aceasta sunt necesare si alte probe care sa formeze intima convingere a instantei de judecata daca barbatul parat care a intretinut relatii cu mama copilului este sau nu tatal acestuia (a se vedea Tribunalul Suprem, Sectia civila, Decizia nr. 1046/18.06.1971, in Repertoriu II, pag. 41, nr. 107) de aceea este indicat sa se recurga la orice mijloc de proba admis de lege, spre a se dovedi ca legaturile intime dintre mama si pretinsul tata sunt de natura sa-l indice pe ultimul, in mod concret si neechivoc, ca tata al minorului, astfel incat este necesara administarea probei cu expertiza medico-legala de specialitate pentru stabilirea paternitatii, in coroborare cu administarea de alte probe, care impreuna sa duca la reliefarea adevarului in cauza.

Textele de lege din Codul familiei aplicabile in speta de fata sunt:
Art. 53. alin. (1) Copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.
Art. 54. alin. (1) Paternitatea poate fi tagaduita, daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.
Alin. (2) Actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita numai de sot; mostenitorii acestuia pot continua actiunea pornita de el.
Art. 56 Filiatia fata de tata se stabileste, in afara de cazurile prevazute in art. 53, prin recunoastere sau hotarâre judecatoreasca.
Art. 57 alin. (1) Copilul conceput si nascut in afara de casatorie poate fi recunoscut de catre tatal sau; dupa moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai daca a lasat descendenti firesti.
Alin. (2) Recunoasterea se face prin declaratie facuta la serviciul de stare civila, fie odata cu inregistrarea nasterii, fie dupa aceasta data; recunoasterea poate fi facuta si prin inscris autentic sau prin testament.
Alin. (3) Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
Art. 58 alin. (1) Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata.
Alin. (2) Daca recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este in sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai.
Art. 59 alin. (1) Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se porneste in numele sau de catre mama, chiar daca este minora, ori de reprezentantul lui legal.
Alin. (2) Dreptul de a porni actiunea in stabilirea paternitatii nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornita de acesta.
Alin. (3) Actiunea in stabilirea paternitatii poate fi pornita si impotriva mostenitorilor pretinsului tata.
Art. 61 Timpul cuprins intre a trei sute si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteste de la zi la zi.

Prin Decizia nr. 349/2001, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 54 alin. (2) din Codul familiei sunt neconstitutionale in masura in care nu recunosc decât tatalui, iar nu si mamei si copilului nascut in timpul casatoriei, dreptul de a porni actiunea in tagaduirea paternitatii.

Curtea a retinut ca invocarea neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei vizeaza dreptul constitutional la viata familiala si privata, reglementat ca atare in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Astfel, art. 8 din aceasta conventie prevede ca: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decât in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.
"

Având a se pronunta asupra faptului daca interdictia instituita de o lege nationala pentru femeia casatorita, de a contesta prezumtia de paternitate a sotului sau cu privire la copilul conceput in timpul casatoriei, contravine art. 8 mai sus mentionat din conventie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis in sens afirmativ in cazul Kroon si altii impotriva Olandei.

In acest sens, prin Hotarârea din 27 octombrie 1994, s-a statuat ca "respectul fata de viata de familie cere ca realitatea biologica si sociala sa prevaleze asupra unei prezumtii legale care loveste frontal atât faptele stabilite cât si dorintele persoanelor in cauza, fara a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având in vedere marja de apreciere de care se bucura, Olanda a omis sa garanteze petitionarilor respectul fata de viata de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o incalcare a art. 8".

Fata de aceasta interpretare si aplicare a Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Constitutionala a apreciat ca se impune o reconsiderare a jurisprudentei sale cu privire la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (2) din Codul familiei (Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995), astfel incat a constatat ca textul in cauza contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) si ale art. 45 alin. (1) din Constitutie.

Analizand, in raport de cele de mai sus, exceptia cu care a fost investita, Curtea Constitutionala a retinut ca intr-adevar, consacrarea prin dispozitiile art. 54 alin. (2) din Codul familiei a dreptului la promovarea unei actiuni in tagaduirea paternitatii prezumate doar in favoarea tatalui prezumtiv, cu excluderea mamei si a copilului nascut in timpul casatoriei, in egala masura titulari ai unui interes legitim in promovarea unei asemenea actiuni, constituie o incalcare a principiului egalitatii in drepturi prevazut la art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Faptul de necontestat ca tatal prezumtiv si mama copilului pot avea si, de regula, au fiecare o motivatie proprie si distincta in rasturnarea prezumtiei de paternitate nu poate fi retinut ca un argument peremptoriu in justificarea regimului discriminatoriu instituit prin textul criticat. Esentiala din punctul de vedere care intereseaza aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, ratiunea comuna constând in asigurarea prevalentei realitatii asupra fictiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maxima generalitate, identitatea de ratiune impune identitate de solutii.
Totodata prevederile art. 54 alin. (2) din Codul familiei, in masura in care refuza recunoasterea si pentru mama a dreptului la actiune in tagaduirea paternitatii prezumate, contravin si dispozitiilor art. 44 alin. (1) din Constitutie care consacra egalitatea dintre soti ca unul dintre principiile pe care se intemeiaza institutia familiei.

Cu referire la dispozitiile art. 26 din Constitutie Curtea a constatat ca, prin consacrarea monopolului tatalui prezumtiv in promovarea actiunii in tagaduirea paternitatii prezumate, art. 54 alin. (2) din Codul familiei nu da expresie exigentelor alin. (1) al textului constitutional, de a ocroti viata intima, familiala si privata, ci, dimpotriva, releva o imixtiune in aceasta, in masura in care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificatie juridica unei realitati biologice, facând-o dependenta exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime si ale altor persoane.

Curtea a retinut, de asemenea, ca textul criticat contravine si alin. (2) al art. 26 din Constitutie, in conditiile in care nu recunoaste si copilului dreptul la actiune in contestarea paternitatii prezumate, imprejurare de natura sa ii impuna acestuia un anumit statut juridic stabilit prin vointa altuia, pe care este tinut sa il accepte in mod pasiv, fara a putea actiona in sensul modificarii sale, ceea ce nu poate avea decât semnificatia unei negari a dreptului recunoscut oricarei persoane fizice prin articolul constitutional mai sus mentionat, de a dispune de ea insasi.

Curtea a considerat ca recunoasterea, in favoarea copilului, a dreptului la actiune in contestarea paternitatii prezumate, ca expresie a dreptului constitutional al oricarei persoane de a dispune de ea insasi, nu este de natura sa incalce drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri si, ca atare, nu retine nicio justificare pentru incalcarea dispozitiei constitutionale, constatand, totodata, ca art. 54 alin. (2) din Codul familiei contravine si art. 45 alin. (1) din Constitutie, asupra caruia observa ca intr-adevar, acest text recunoaste copiilor si tinerilor un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificatia instituirii in sarcina statului a obligatiei de a le asigura mijloace juridice mai numeroase si mai eficiente decât cele aflate la dispozitia persoanelor fizice mature, in vederea realizarii finalitatii urmarite.

Referitor la prezumtia legala de paternitate prevazuta de art. 53 din Codul familiei, jurisprudenta s-a pronuntat de multe ori, astfel, s-a retinut ca prezumtia legala de paternitate, potrivit careia copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei, priveste pe copilul din casatorie, care sa fi fost conceput si nascut in timpul casatoriei, paternitatea rezultând din faptul conceptiei si nu din acela al nasterii. Aceasta prezumtie legala de paternitate are un caracter relativ si, in conformitate cu art. 54 alin. (1) din Codul familiei, paternitatea poate fi tagaduita, daca este cu neputinta ca sotul sa fie tatal copilului. Fiind vorba de o chestiune de o importanta deosebita pentru statutul civil al unei persoane, instanta de judecata este obligata sa puna in vedere partilor sa-si propuna toate mijloacele de aparare, iar, in masura in care probele administrate nu ar fi de natura sa formeze o convingere sigura cu privire la faptul dezbatut, sa dispuna din oficiu si efectuarea altor probe.

Daca se demonstreaza ca prezumtivul tata a fost despartit in fapt de sotia sa in perioada conceptiei minorului, fiind plecat in Germania cu mult inaintea acestei perioade, incât era cu neputinta ca el sa fie tatal minorului, atunci prezumtia relativa de paternitate prevazuta de art. 53 din Codul familiei este inlaturata, astfel incat actiunea in tagada paternitatii va fi admisa. (Sectia civila a Curtii de apel Craiova, Decizia nr. 3801 din 11/11/1998).

In mod justificat, in speta, dupa administrarea de probe in rejudecare, s-a constatat ca despartirea in fapt a sotilor, invocata de tata ca motiv in combaterea prezumtiei de paternitate a avut loc dupa conceptia minorului, fapt de necontestat, demonstrat cu expertiza medico-legala. (Sectia civila a Curtii de apel Craiova, Decizia nr. 2072 din 18/03/1997).

Referitor la corelatia cu actele de stare civila a prezumtiei de paternitate, s-a subliniat, in primul rând, conform art. 8 din Decretul nr. 32/1954 ca stabilirea filiatiei, ca tagaduirea paternitatii sau orice actiune privitoare la starea civila este supusa dispozitiilor Codului familiei si produce efectele prevazute de acest cod si in cazul copiilor nascuti inainte de intrarea lui in vigoare.

In aceasta situatie, este indiscutabila incidenta dispozitiilor art. 53 din Codul familiei, care a consacrat prezumtia de paternitate, conform careia copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei, prezumtie operanta independent de mentiunile din actul de nastere al copiilor, chiar daca acesta arata ca tatal copilului este necunoscut.

In consecinta, demonstrându-se ca persoana respectiva s-a nascut in timpul casatoriei parintilor sai, deci faptul generator al starii civile fiind probat prin prezumtia prevazuta de textul mentionat si necombatut prin proba contrara, este lipsita de relevanta mentiunea cuprinsa in actul de nastere, ca tatal copilului nu este cunoscut. (Sectia civila a Curtii de apel Brasov, Decizia nr. 593/R din 15/10/1996).

Referitor la perioada de conceptie, retinem ca potrivit dispozitiilor art. 61 din Codul familiei, timpul cuprins intre a treia suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului, este timpul legal al conceptiei, care se socoteste de la zi la zi.

In considerarea si aplicarea acestei dispozitii legale, ca si prezumtie legala absoluta si irefragabila, s-a retinut ca imprejurarea ca reclamanta a facut dovada intretinerii unui singur raport intim cu paratul nu duce la concluzia ca nu se poate stabili perioada de conceptie a copilului, atâta vreme cât din probele dosarului s-a constatat ca relatia partilor a avut loc in perioada prevazuta de textul legal mentionat. (Sectia civila a Curtii de apel Bacau, Decizia nr. 776 din 14/08/1996).

Pentru dovedirea raporturilor dintre parti prin intermediul probei testimoniale, observam ca in conditiile dispozitiilor art. 189 din Codul de procedura civila, nu pot fi ascultati ca martori, printre altii, rudele si afinii pâna la gradul al treilea inclusiv. Cu toate acestea, in conformitate cu dispozitiile art. 190 din acelasi cod, in cauzele referitoare la starea civila si divort, persoanele mentionate pot sa depuna marturie, in afara descendentilor.

Actiunea in stabilirea paternitatii, fiind o cerere referitoare la statutul civil al persoanei, poate fi dovedita si cu martori care sunt rude cu partile. Instanta chemata sa solutioneze o asemenea cerere, judecând fara a avea alte temeiuri, inlaturand depozitiile parintilor reclamantei, considerând ca ei sunt interesati in cauza si respingand actiunea, desi se impunea nu inlaturarea acestor depozitii ci suplimentarea probatoriilor, respectiv audierea si a altor martori, precum si efectuarea unei expertize serologice, completata eventual cu o expertiza antropologica, ar pronunta o hotarare nelegala.

Avand in vedere considerentele deciziei care a stat la baza comenatariului de fata, retinem ca daca din probele administrative rezulta ca intre parti au existat relatii intime in perioada conceptiei, asa cum rezulta si din declaratiile martorilor audiati la instanta de fond, care au atestat, cu prisosinta, faptul ca au existat legaturi intime intre reclamanta si pârât, in perioada conceptiei minorei, pentru lamurirea pe deplin a situatiei de fapt reliefate de catre parti si in virtutea rolului activ al instantei de judecata, asa cum acesta este reglementat de dispoz. imperative cuprinse in art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se impunea efectuarea unei expertize medico-legale de specialitate, care sa ateste daca era cu putinta ca paratul sa fie tatal copilului a carui paternitate se solicita in cauza, pentru pronuntarea unei solutii legale si temeinice, care sa cuprinda un ansamblu probator cat mai diversificat si care sa inlature orice urma de indoiala in speta, in considerarea si a imprejurarii ca proba stiintifica de specialitate are o forta probanta covarsitoare in cauze similare celei de fata, in detrimentul celei testimoniale, care lasa loc de subiectivism si care, singura, nu poate duce la stabilirea cu certitudine a faptului ca paratul este cu adevarat tatal minorului.

Avem in vedere si imprejurarea ca daca expetiza medico-legala nu il exclude pe parat de la paternitatea minorului, imprejurarea ca acesta are o capacitate redusa de procreare, dar care nu s-a dovedit a fi existat la data conceptiei, nu este de natura sa inlature prezumtia de paternitate (art. 53 din Codul familiei). In speta s-a retinut ca dupa relatiile intime din perioada conceptiei, partile s-au casatorit, dar, ulterior, sotul a introdus actiunea de tagaduire a paternitatii. (Sectia IV-a civila a Tribunalului Mun. Bucurest, Decizia nr. 150 din 31/12/1991).

Aceasta solutie se impune si pe considerentul ca solutionarea unei cauze civile se face in limita investirii – art. 129 alin. (6) C.proc.civ., iar probele se administreaza in raport de obiectul dedus judecatii, cu respectarea principiului contradictorialitatii in procesul civil, care consta in posibilitatea acordata partilor de a participa in mod activ la prezentarea si argumentarea drepturilor lor si dovedirea acestora in cursul desfasurarii judecatii. Avand in vedere ca procesul civil este construit pe imbinarea initiativei si activitatii procesuale a partilor cu initiativa si activitatea instantei, rezulta ca, principiul contradictorialitatii are un rol creator, aceasta neimpiedicand instanta sa-si exercite rolul de conducere a procesului. Rezulta ca desfasurarea normala a judecatii nu este conceputa fara ca instanta sa asculte concluziile fiecarei parti in toate fazele procesuale.

Acest principiu domina intreaga activitate de solutionare a litigiului. Exigenta fundamentala a contradictorialitatii impune cerinta ca nicio masura sa nu fie dispusa de instanta inainte ca aceasta sa fie pusa in discutia partilor. Instanta trebuie sa asigure partilor posibilitatea de a-si sustine si argumenta dovezile, de a invoca probe, de a cunoaste dovezile solicitate de adversar, de a ridica si cunoaste exceptiile de procedura.

In realizarea acestui principiu, instanta este obligata sa incuviinteze probele solicitate de parti numai in sedinta, dupa ce partile se pronunta asupra admisibilitatii lor. Nicio proba nu poate fi opusa celeilalte parti daca nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta, astfel incât o hotarâre nu se poate intemeia pe un act depus dupa inchiderea dezbaterilor fara a fi pus in discutie, nerespectarea principiului contradictorialitatii atragand nulitatea hotarârii pronuntate.

Doctrina a retinut ca a proba inseamna, in genere, a stabili adevarul in privinta faptului contestat din care rezulta dreptul. Dar notiunea de “proba” poate avea mai multe acceptiuni, atât in sens larg cât si in sens restrâns. In sens larg, prin proba intelegem fie actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui anumit raport juridic, fie mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit, fie rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba, adica masura in care acestea au reusit sa formeze convingerea judecatorului cu privire la existenta sau inexistenta raportului juridic concret. (a se vedea: M. Eliescu, Curs de drept civil român. Teoria generala a probelor, Bucuresti, p.195 ; A.Ionascu, Probele in procesul civil, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969; E.Mihuleac, Sistemul probator in procesul civil, Editura Academiei, Bucuresti 1970; R.Dumitru, D.C.Tudorache, Probele in procesul civil, Editura Ankarom, Iasi, 1996).

In sens restrâns, notiunea de proba este utilizata in doua acceptiuni (a se vedea in acest sens I.Stoenescu, Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, E.D.P., Bucuresti, 1933, p.337; E.Mihuleac, op.cit., pp.91-92; Gh.Beleiu, op.cit, p.112; G.Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol.I, Editura Stiintifica, 1960, p.370). Prima acceptiune este aceea de mijloc de proba, adica mijlocul prevazut de lege prin care se poate dovedi un raport juridic. In acest sens, art. 1170 C.civ. prevede ca dovada se poate face prin inscrisuri, martori, prezumtii si marturisirea uneia din parti, iar Codul de procedura civila mai reglementeaza expertiza si cercetarea la fata locului, la toate acestea urmând a se mai adauga si probele materiale. A doua acceptiune este aceea de fapt probator, adica un fapt material care, odata dovedit printr-un mijloc de proba, este folosit, la rândul sau, pentru a dovedi un alt fapt material, determinant in solutionarea pricinii. Din acest punct de vedere, faptele sunt de doua categorii: fapte principale (facta probanda sau res probandae), care constituie raportul juridic dedus judecatii si care trebuie dovedite, precum si fapte probatorii (facta probantia sau res probantei), care nu constituie raportul litigios, dar care contribuie la dovedirea existentei sau inexistentei acestuia. Cuvântul „proba” sau „a proba” inseamna in esenta a convinge instanta ca situatia de fapt de care depinde recunoasterea dreptului pretins a existat sau nu in realitate. Probele lucreaza asupra facultatilor de perceptie si de rationament ale judecatorului.

Oricine pretinde un drept trebuie sa dovedeasca existenta acestuia, caci astfel dreptul sau este lipsit de orice eficienta juridica; in practica, a nu dovedi un drept este ca si cum acesta nu ar exista: idem est non esse et non probari. Aceasta invedereaza importanta capitala a probei in cadrul raporturilor juridice. Probele sunt o institutie centrala in proces, ele fiind unul dintre cei mai importanti factori in opera de distribuire a justitiei, pentru ca fara probe pronunatrea hotarârii judecatoresti este practic imposibila.

In jurisprudenta relativa la acest aspect este de mentionat o speta a carei forta de convingere exprima multa putere juridica, in combaterea punctului de vedere ce se degaja din considerentele hotararii judecatoresti ce a stat la baza prezentului comentariu. Astfel, Tribunalul Suprem, prin Decizia nr. 237 din 02/02/1977, a retinut ca starea de "neputinta" prevazuta de lege priveste existenta unei situatii obiective ce se cere a fi dovedita si din care sa rezulte fie ca sotul s-a aflat intr-o imposibilitate ce urmeaza a fi confirmata pe calea probei stiintifice, fie ca el s-a aflat, din alte cauze, de asemenea, obiective, in imposibilitate de a avea legaturi cu sotia sa in perioada conceptiei.

In speta, nu s-a facut nicio dovada in sensul celor aratate mai sus, actiunea fiind pronuntata pe baza simplei recunoasteri a sotiei ca sotul nu este tatal copilului nascut in timpul casatoriei. Or, recunoasterea sotiei este prin ea insasi neproducatoare de efecte juridice, atâta vreme cât nu s-a facut dovada ca reclamantul nu a putut avea in mod obiectiv legaturi intime cu pârâta in perioada conceptiei.

Solutia de admitere a actiunii, pronuntata de instante in conditiile aratate, echivaleaza, in final, cu stabilirea statutului civil al minorului pe baza recunoasterii mamei acestuia, ceea ce este inadmisibil, deoarece statutul civil rezulta din dispozitiile legale ce reglementeaza materia, neputându-se tranzactiona asupra acestuia. Simpla actiune in tagaduire a paternitatii si recunoasterea temeiniciei acesteia de catre sotie pot reprezenta un act de coniventa a partilor, neinteresând din care motive si de care instantele nu pot lua act, ele fiind obligate a efectua toate probele in vederea stabilirii corecte a starii de fapt, in sensul stabilirii prin probe daca reclamantul este sau nu tatal minorului facându-se referire la prezumtia legala de paternitate prevazuta de art. 53 din Codul familiei, cât si la situatia de exceptie necesara in combaterea acesteia inscrisa in art. 54 din acelasi cod.

Aceasta deoarece prezumtia legala de paternitate prevazuta in art. 53 din Codul familiei, potrivit careia copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei, intemeindu-se pe un interes general – apararea intereselor copiilor si familiei – nu poate fi rasturnata decât pe calea unei actiuni in justitie si numai pe baza probelor administrate, statutul civil al persoanei neputând forma obiectul tranzactiei intre partile in proces.

Astfel fiind, numai cu nesocotirea prevederilor legale mai sus aratate se poate lua act de intelegerea intervenita intre soti, prin care se infirma prezumtia de paternitate prevazuta in art. 53 din Codul familiei, pronuntarea unei hotarâri de expedient ce modifica statutul civil al minorului in aceasta modalitate aducand atingere intereselor legitime ale acestuia. (Sectia civila a Tribunalului Suprem, Decizia nr. 1501 din 31/12/1968, publicata in "Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem", p. 62.).

Recunoasterea paternitatii poate fi facuta si prin testament, conform art. 57 alin. (2) din Codul familiei. In lipsa oricarei precizari de text si fata de exprimarea generica intrebuintata de art. 48 alin. (2) si 57 alin. (2) din Codul familiei, trebuie admis ca recunoasterea filiatiei se poate realiza folosind oricare din cele trei forme de testament reglementate de art. 858 si urmatorii din Codul civil, respectiv autentic, olograf sau mistic.

Tot astfel, urmeaza a se vedea ca valorificarea efectelor juridice ale unui testament olograf, in astfel de litigii, urmeaza a se face pe calea unei actiuni in constatare, initiata de catre beneficiarul recunoasterii.

In sfirsit, mai este de observat ca alegerea formei testamentului olograf pentru a face o recunoastere de paternitate ramine la optiunea celui care face recunoasterea, aceasta fiind valabila chiar daca actul astfel intocmit, nu include dispozitii pentru cauza de moarte, deoarece in conceptia actuala a dreptului testamentul nu este decit un tipar juridic, care poate sa cuprinda chiar acte ce nu sint de ultima vointa, ca recunoasterea unui copil din afara casatoriei. O asemenea recunoastere este valabila, chiar daca testamentul nu cuprinde, in nici o masura alte dispozitii, cu conditia ca actul respectiv sa fi fost scris in intregime, datat si semnat de mina autorului recunoasterii, respectindu-se astfel in totul forma testamentului olograf.

Asa fiind, autobiografia defunctului poate servi ca act valabil de recunoasterea paternitatii, sub forma unui testament olograf, daca se face dovada ca autobiografia a fost scrisa, datata si semnata de catre cel decedat. (Sectia civila a Tribunalului Suprem, Decizia nr. 856 din 08/04/1989, publicata in "Dreptul" nr. 3/1990, p. 68.).

Totodata, este de precizat ca actiunea in stabilirea paternitatii formulata de catre mama in numele copilului acesteia, odata formulata nu mai poate fi retrasa, prin renuntarea la cererea de chemare in judecata, principiul disponibilitatii in acest caz suferind o ingradire justificata de imprejurarea ca actiunea apartine copilului, iar, pe de alta parte, daca introducerea actiunii este neindoios un act in interesul copilului, renuntarea la aceasta – indiferent de motivele ce o determina – poate dauna copilului.

Aceasta actiune are un caracter strict personal, astfel ca singurul ei titular este copilul, nicio alta persoana neavind calitatea de a porni actiunea, in numele ei propriu. Pana la implinirea virstei de 14 ani, copilul fiind lipsit de capacitatea de exercitiu, actiunea se porneste in numele sau de catre mama, chiar daca este minora (art. 59 alin. (1) din Codul familiei). In cazul in care mama a decedat, este disparuta sau incapabila, actiunea se porneste de reprezentantul legal al copilului (art. 59 alin. (1) din Codul familiei), fara a fi necesara incuviintarea autoritatii tutelare.

Actiunea in stabilirea paternitatii priveste starea civila si numai unele consecinte derivate din obligatia ce se urmareste a se stabili sunt de ordin patrimonial. Prin urmare, luând act de declaratia reclamantei de renuntare la actiune si dispunând inchiderea dosarului, judecatoria a pronuntat o hotarâre cu incalcarea esentiala a legii. Mama sau reprezentantul legal al copilului nu are calitatea de a renunta la judecata, deoarece, actiunea apartinând copilului, ei nu pot dispune de dreptul acestuia. O atare renuntare este si contrara intereselor copilului minor, al carui statut civil se cere a fi stabilit.

Renuntarea la actiune sau chiar la dreptul subiectiv dedus judecatii, ca si achiesarea si tranzactia, sunt acte prin care se poate pune capat litigiilor al caror obiect este susceptibil de astfel de acte, intrucât priveste drepturi de care partea poate sa dispuna. Actiunea in stabilirea paternitatii priveste insa starea civila a copilului si, cu privire la aceasta, dreptul de dispozitie nu functioneaza, orice persoana având starea civila dobândita potrivit legii sau stabilita judecatoreste. Astfel fiind, mama, indrituita de lege sa exercite actiunea in numele copilului, nu poate renunta la judecata, nici chiar cu avizul autoritatii tutelare.
(Sectia civila a Tribunalului Suprem, Decizia nr. 1184 din 09/08/1978 si Decizia nr. 1077 din 04/05/1989, ultima publicata in "Dreptul" nr. 4/1990, p. 72.).

Fata de cele de mai sus, apreciez ca in cauzele privind stabilirea/recunoasterea/contestarea de paternitate, in anumite conditii, respectiv in cazul in care se contesta de catre partea adversa adevarul celor sustinute de catre partea reclamanta sau nu se invoca expres o asemenea aparare, se impune ca alaturi de proba testimoniala sa se administreze si cea prin expertiza tehnica de specialitate, intrucat numai din coroborarea acestor probe poate de rezulte cu certitudine paternitatea unei persoane in contextul codului familiei, in caz contrar fiind incalcate regulile unui proces echitabil, astfel cum acesta este consacrat in dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in speta art. 6 coroborat cu 8 din Conventie.

Despre Lucian-Cosmin Manoloiu >> 

Cuvinte cheie:
Secţiuni/categorii: Opinii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Stabilirea paternitatii. E necesara expertiza judiciara?”

  1. Carmen spune:

    Surprinzator este faptul ca judecatorii din noua generatie, avand deschidere, in sensul de "open mind"-ul american, si pregatiti la "scoala " lui Briciu si B.Dumitrache au inceput sa treaca peste formalismul exagerat si sa aplece legea in spiritul ei si in echitate.Ati fi mirat daca v-as spune ca am introdus o actiune in tagada paternitatii in anul 2007 la Jud.Sect.2, mama copilului fiind reclamanta( ca reprezentanta a minorei care avea la acel moment 8 ani ) si "culmea" a fost admisa.Ma pregatisem de la inceput pentru invocarea neconstitutionalitatii unor texte din Codul Familiei, insa nu a fost cazul. Bineinteles ca am administrat si o expertiza ADN la dosar, insa un judecator mai retrograd si mai rigid in gandire ar fi trecut foarte greu peste textele incidente in cauza, sau poate nici n-ar fi trecut.

  2. Liviu Zidaru spune:

    Articolul este mult prea lung. Este citata decizia Curtii Constitutionale din 2001, a carei legatura cu speta concreta nu este evidenta; la fel, unele decizii mai vechi cu privire la care se poate face aceeasi observatie.
    La fel, toata teoria cu privire la administrarea probelor in conditii de contradictorialitate nu este concludenta, adica nu are o legatura logica cu concluzia trasa in final.
    In esenta, autorul observa in mod just ca s-ar fi impus efectuarea unei expertize medico-legale, la nevoie dispusa chiar din oficiu; in mod evident, instanta de apel avea caderea sa o faca, in raport de efectul devolutiv al apelului. Nu stiu totusi daca este de neconceput ca in unele cazuri de exceptie, in conditiile unui probatoriu univoc, o atare expertiza sa nu fie necesara.
    Nu inteleg insa de unde incalcarea dreptului la un proces echitabil – partile nu au solicitat expertiza medico-legala, iar probele administrate au fost dezbatute de parti, nu? O concluzie de genul neadministrarea unei probe din oficiu lipseste procesul de caracterul sau echitabil nu are acoperire in jurisprudenta CEDO, pare o simpla afirmatie "neprobata" – si incorecta, imi pare mie.

  3. Andreea Ruca spune:

    Da, sunt intru totul de acord cu Liviu in privinta articolului.Intr-o astfel de speta, mi se pare esentiala expertiza medico – legala/test ADN, fiind o proba absoluta si de necombatut, spre deosebire de proba testiomoniala, pe care as elimina-o de tot din cadrul probelor, intrucat fiecare are reprezentarea propriei realitati si oricum nu poate fi obiectiv in cauza, fiind de partea uneia sau alteia dintre parti.
    Ai dreptate si tu Carmen cand spui ca noua generatie de judecatori este "open mind" si asta pentru faptul ca daca nu au studiat, macar un stagiu peste hotare tot au facut.
    Oricum sper sa avem parte de astfel de "judecati" la mai toate instantele de orice grad, pentru a nu mai fi nevoiti a ajunge mai mereu la CEDO sa ni se faca dreptate.

  4. Cornelia Leonte spune:

    Atunci ce se întâmplă în cazul în care, în cazul unei acţiuni în stabilirea paternităţii, pârâtul nu se prezintă la judecată şi nici la efectuarea probei cu expertiza?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD