Camerele de comerț bilaterale. Excepție de neconstituționalitate respinsă
29 decembrie 2014 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 839 din data de 18 noiembrie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 470 din 23 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi ale art. II din Legea nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi pentru completarea art. 511 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Asociaţia Camera de Comerţ şi Industrie Bilaterală România – Republica Democratică Congo Kinshasa din Bucureşti într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 – Secţia civilă.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. I pct. 6 şi ale art. 2 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi prevederile art. 62 – Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază, Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, precum şi cele ale art. II din Legea nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi pentru completarea art. 511 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, prevederi care au următorul conţinut:
– Art. 46 din Legea nr. 335/2007: „Camerele de comerţ bilaterale, denumite în continuare camere bilaterale, sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, cu caracter nonprofit, cu personalitate juridică, recunoscute de utilitate publică conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Camerele bilaterale sunt create în scopul dezvoltării relaţiilor economice ale României cu ţările pentru care au fost create şi al promovării, apărării şi susţinerii intereselor economice ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate.”;
– Art. II din Legea nr. 39/2011: „(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, camerele de comerţ bilaterale sunt obligate să prezinte Camerei de Comerţ şi Industrie a României toate documentele care să ateste îndeplinirea condiţiilor de organizare şi funcţionare prevăzute de Legea nr. 335/2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.
(2) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), Camera de Comerţ şi Industrie a României va proceda la retragerea avizului camerelor de comerţ bilaterale care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, şi va aviza persoanele juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.”
Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că acest text de lege aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, dar s-a mai pronunţat asupra unei soluţii legislative similare, prin raportare la alte dispoziţii constituţionale. Pe de altă parte, raţionamentul din Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, este aplicabil, mutatis mutandis, şi în cauza de faţă.
Astfel, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că modificarea denumirii asociaţiei sau fundaţiei şi punerea de acord a acestei denumiri cu regulile introduse prin legea criticată se realizează cu autorizarea instanţei judecătoreşti, printr-o încheiere, prin care judecătorul verifică legalitatea actelor depuse şi dispune înscrierea modificării referitoare la denumirea asociaţiei sau fundaţiei în registru. Curtea a constatat că legea similară criticată nu desfiinţa hotărâri judecătoreşti, şi anume încheierile prin care se dispune înscrierea asociaţiei sau fundaţiei în registru, şi nici nu intervenea asupra executării acestor hotărâri judecătoreşti, ci doar stabilea că asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a acesteia aveau obligaţia să îşi modifice denumirea, punând-o de acord cu noile dispoziţii, într-un anumit termen de la intrarea ei în vigoare. Curtea a considerat că această normă, concretizată în legea criticată, nu echivalează cu o imixtiune a legislativului în activitatea puterii judecătoreşti, de vreme ce hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus înscrierea asociaţiei sau fundaţiei în registru înainte de intrarea în vigoare a legii criticate au fost, sunt şi vor fi executate până la dizolvarea sau lichidarea acestora, în condiţiile cap. IX – „Dizolvarea şi lichidarea” din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Într-o astfel de situaţie, în care se are în vedere modificarea – în ceea ce priveşte denumirea – a actului constitutiv sau a statutului asociaţiei sau fundaţiei, se vor pronunţa noi hotărâri judecătoreşti, cu un obiect diferit faţă de cele prin care s-a dispus înregistrarea în registru, şi anume încheieri prin care se dispune înscrierea în registru a modificărilor privind denumirea asociaţiei sau fundaţiei, fără ca legea criticată să reglementeze cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus înscrierea asociaţiei sau fundaţiei respective, astfel încât, printr-o atare procedură nu se stabilesc cazuri de rediscutare a soluţiilor definitive, ci se are în vedere reglementarea unor cauze noi, având ca obiect cererile formulate în temeiul legii noi, prin care se solicită modificarea denumirii asociaţiei sau fundaţiei, pentru a o pune de acord cu noile prevederi legale.
Curtea Constituţională a reţinut că s-a pronunţat – în cadrul controlului de constituţionalitate a priori – asupra dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (devenită Legea nr. 305/2008), constatând că dispoziţiile criticate sunt aplicabile numai acelor asociaţii care conţin în denumirea lor cuvinte de natură să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine că, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, sunt încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, întrucât, printr-o normă imperativă, legiuitorul poate da prioritate interesului public. Condiţiile impuse prin lege în ceea ce priveşte denumirea unor asociaţii nu aduc atingere dreptului de asociere, ci constituie o măsură necesară prevăzută de legiuitor într-o societate democratică pentru protejarea instituţiilor publice de interes naţional sau local, datorită faptului că există riscul să se creeze confuzie între acestea şi asociaţii cu denumire similară.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. 46 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi ale art. II din Legea nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi pentru completarea art. 511 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
