BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Managementul defectuos al aplicării Legii stării civile. Era obligatorie şi, mai ales, legală amendarea rudelor pilotului decedat la Siutghiol? UPDATE: Sancționarea funcționarilor publici

06.04.2015 | Adrian-Relu TĂNASE
Newsletter
Instagram
Facebook

6 aprilie 2015: Urmare a demersurilor unui cetăţean revoltat de maniera eronată şi abuzivă de aplicare a Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, care a sesizat comisia disciplinară a Primăriei Mun.Constanţa cu privire la posibilele abateri disciplinare comise de funcţionarii acestei instituţii, s-a procedat la constituirea comisiei de disciplină la nivelul Primăriei Mun. Constanţa. Aceasta, în urma verificărilor efectuate, a constatat că agentul constatator a calculat greşit împlinirea termenului de 48 de ore statuat în lege. De asemenea, comisia disciplinară a mai constatat că şefa serviciului de stare civilă Constanţa a avizat eronat procesul-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor. Primarul Mun. Constanţa a aplicat două sancţiuni disciplinare funcţionarilor publici vinovaţi de greşita aplicare a Legii nr. 119/1996 R2, respectiv diminuarea salariului cu 10% pentru două luni aplicată funcţionarului care a constatat contravenţia şi diminuarea salariului cu 15% pentru două luni aplicată şefei serviciului de stare civilă Constanţa.

Sperăm ca exemplul eronat de exces de zel şi rigoare prost înţeleasă administrate cetăţenilor de către colegii noştri de la SPCLEP Constanţa să constituie un model de neurmat pentru ceilalţi colegi din ţară. Interesul superior al cetăţeanului trebuie servit cu onestitate, profesionalism, moderaţie şi mult discernământ, pentru ca astfel de episoade nefericite să nu se mai repete în viitor.

Adrian-Relu TĂNASE
Director executiv-adjunct, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Buzău

***

31 decembrie 2015: Rezumat

Principiul nimeni nu e mai presus de lege[1], într-un stat de drept, trebuie să se aplice fără excepţie, în aplicarea mai vechiului principiu dura lex, sed lex. Totuşi, aplicarea rigidă, inflexibilă a unor texte de lege, fără o individualizare, in concreto, a sancţiunii aplicate, potrivit altor prevederi legale, deplin ignorate de funcţionarii implicaţi, e de natură a atrage calificative neonorante unor funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea pe linie de stare civilă. Sancţionarea cu amendă a rudelor pilotului mort în misiune la lacul Siutghiol, fără împlinirea termenului de 48 de ore statuat în lege, ni se pare, în condiţiile concrete date, excesivă, imorală, ilegală, abuzivă, nepermis de apăsătoare pentru familiile aflate în suferinţă şi pentru societate, în general. După eşecul lamentabil al echipelor de intervenţie de a reuşi salvarea vieţii unor salvatori, a aplica sec, fără discernământ un text de lege şi “a premia cu o amendă” familiile îndoliate e un gest exagerat, lipsit de omenie, o veritabilă palmă dată de instituţiile statului, “în compensaţie”, pentru neputinţa manifestată în salvarea unor medici şi poate aduce atingere memoriei victimelor teribilului accident.

I. Declararea decesului persoanelor fizice în România

Aspecte de ordin legislativ ale declarării morţii persoanelor fizice în România

Potrivit art. 32 din Legea nr. 119 din 1996 R2, întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a declaraţiei verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane:
a) medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
b) orice persoană care are cunoştinţă despre deces.
(2) Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, documentul de identitate şi, după caz, documentul de evidenţă militară ale celui decedat.

Conform art. 33 din Legea nr. 119 din 1996 R2, Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei. În acest termen, se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.
(2) Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), pentru întocmirea actului de deces este necesară şi dovada eliberată de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
(4) În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, la alin. (2), întocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului.

Conform art. 35 din Legea nr. 119 din 1996 R2, certificatul medical constatator al decesului, în care se consemnează cauza decesului, se întocmeşte şi se semnează de către medic sau, în lipsa acestuia, de către un cadru mediu sanitar care a făcut constatarea.
(2) Dacă decesul s-a produs pe o navă sau pe o aeronavă şi nu există medic la bord, constatarea decesului se va face în primul port sau aeroport de escală, de către un medic.
(3) În situaţia când durata călătoriei navei până la primul port de escală este mai mare de 24 de ore, constatarea decesului se face de către comandant, împreună cu consiliul de bord, şi se consemnează în jurnalul de bord. În caz de moarte violentă, comandantul navei va efectua cercetări, potrivit legii.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 119 din 1996 R2, documentul cu care se face dovada identităţii persoanei decedate şi documentele de evidenţă militară ale acesteia, după caz, se reţin de către ofiţerul de stare civilă şi se înaintează serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor la care este arondată unitatea administrativ-teritorială, respectiv centru militar zonal/judeţean/de sector, pe raza căreia/căruia persoana decedată a avut ultimul domiciliu, în termen de 10 zile de la data înregistrării decesului.
(2) În cazul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, documentul cu care se face dovada identităţii persoanei decedate se transmite cu primul curier diplomatic, organizat de la data înregistrării decesului.
(3) În cazurile în care declarantul nu poate prezenta documentul prevăzut la alin. (1) şi (2), precizează în scris motivul neprezentării acestuia şi datele de stare civilă ale decedatului. Declaraţia se înaintează autorităţii prevăzute la alin. (1).

Conform art. 38 din Legea nr. 119 din 1996 R2, Ofiţerul de stare civilă, după întocmirea actului de deces, eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau de incinerare a cadavrului.
(2) Înhumarea sau incinerarea unui cetăţean român, al cărui deces s-a produs şi s-a înregistrat în străinătate, se face pe baza adeverinţei eliberate de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază urmează să se facă înhumarea ori incinerarea. Adeverinţa se întocmeşte pe baza certificatului de deces eliberat de autorităţile străine, precum şi a traducerii legalizate a acestuia. Când decesul cetăţeanului român s-a înregistrat la misiunea diplomatică a României, adeverinţa se întocmeşte pe baza certificatului de deces emis de misiunea diplomatică sau de oficiul consular de carieră.
(3) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) şi (2) se eliberează într-un singur exemplar. În cazul în care declarantul decesului nu mai deţine adeverinţa de înhumare sau de incinerare, la solicitarea acestuia, autorităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) îi eliberează un duplicat.
(4) Dacă decesul unui cetăţean român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara teritoriului României sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar cadavrul este transportat în ţară, înhumarea sau incinerarea se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau al aeronavei, potrivit art. 7 alin. (6).

Prevederile Legii nr. 119 din 1996 R2 se completează cu cele ale Metodologiei aprobate prin HG nr. 64 din 2011. Astfel, potrivit prevederilor art. 54 din Metodologie, actul de deces se întocmește la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei raza s-a produs decesul ori s-a găsit cadavrul.
(2) Declaraţia de deces, pentru situaţia în care cauza decesului este naturală, se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei, de către persoanele prevăzute de lege; în acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua în care se face declaraţia.

Conform art. 55 din Metodologie, Odată cu declaraţia de deces, declarantul depune următoarele acte:
a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, data certă, semnătura şi parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule;
b) certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;
c) actul de identitate al decedatului;
d) livretul militar sau, după caz, adeverinţa de recrutare a celui decedat;
e) fotocopia actului de identitate al declarantului.
(2) În cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau actul de identitate al persoanei decedate, acesta declară, în scris, motivul neprezentării acestora, precum şi datele de stare civilă ale decedatului.

Potrivit art. 59 din Normele metodologice, când decesul se datorează[2] unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, fie că este sau nu identificat, declaraţia se face în termen de 48 de ore, calculat din momentul decesului sau al găsirii cadavrului.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), înregistrarea se face în baza certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 31, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
(3) În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 48 de ore, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului, iar declaraţia se face în scris, arătând motivele întârzierii.

1.2. Moartea, perspective filosofice

Referitor la moarte, care atestă sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, s-a afirmat, cu temei, în literatura de specialitate[3] că „acest accident şi pe care-l credem că se întâmplă numai altora a incitat nu numai minţile folosofilor şi teologilor, dar şi ale juriştilor”.

Sfârşitul capacităţii de folosinţă este fixat de momentul morţii care – după cum spunea Marraux – „schimbă poate viaţa în destin”, dar face din corpul uman un lucru. Moartea este – ca fenomen individual – răul absolut, poate nu atât pentru mort, cât pentru rudele sale şi pentru cei care l-au iubit. Moartea înseamnă a nu mai fi. Ea ne duce în nefiinţă şi ne apropie de toate lucrurile care au încetat a mai fi. Vom afla, astfel, că întreaga viaţă este un zbor intens spre nefiinţă, un moment de lumină înainte de moartea care ne va apropia de adevăratul înţeles al lucrurilor şi a valorii lor[4].

Potrivit lui Octavian Paler[5], “viaţa însăşi este o stare de tranzit între naştere şi moarte, un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren”.

Conform afirmaţiilor lui Johannes von Tepl, „de îndată ce omul se naşte, a şi încheiat târgul care-l face să moară. Sfârşitul este fratele începutului. Cel care a fost trimis este îndatorat să se şi întoarcă. La ceea ce trebuie să se întâmple, nimeni nu se poate împotrivi. Un singur om nu poate contrazice ceea ce îndură întreaga omenire. Ceea ce este împrumutat trebuie dat înapoi. Omul, pe pământ, se află în loc străin. Din ceva, toţi sunt sortiţi să ajungă nimic. Viaţa omului pe picioare repezi se rostogoleşte: acum îl vezi în viaţă şi, cât ai bate din palme, a şi murit. Pe scurt, drept încheiere: fiecare om ne este dator cu moartea sa. Pentru că moartea i-a fost dată drept moştenire. Din clipa în care se naşte, omul este destul de bătrân ca să moară”.

Emil Cioran[6] afirma, într-o carte, că “un pas în viaţă este şi un pas în moarte”. Într-o poezie, marele nostru poet naţional, nepereche, Mihai Eminescu, afirma[7] că “toţi se nasc spre a muri şi mor spre a se naşte”. După Schopenhauer, “moartea este marele rezervor al vieţii”. Cu privire la legătura morţii cu timpul, sunt cunoscute unele adagii: mors certa, hora incerta (moartea-i certă, ora-i incertă) sau “orice oră doare, ultima ucide[8]”.

În noul Cod civil, ca drept al personalităţii, a fost reglementat respectul persoanei după decesul său, respectul datorat persoanei decedate[9] (art. 78), interzicerea atingerii memoriei persoanei decedate[10] (art. 79), respectarea voinţei persoanei decedate[11] (art. 80), prelevarea de la persoanele decedate[12] (art. 81). Memoria persoanei decedate este, potrivit doctrinei[13], “amintirea pe care cei rămaşi în viaţă o păstrează despre aceasta. Protejarea memoriei persoanei decedate se face prin trimitere la normele juridice consacrate dreptului la imagine (art. 73 NCC) şi dreptului la reputaţie (art. 72 alin. 2 din NCC) ale persoanei aflate în viaţă, care se aplică în mod corespunzător”. S-a mai afirmat[14], cu temei, faptul că “respectul datorat persoanei decedate priveşte două mari aspecte: corpul şi memoria”.

II. Când sancţionăm cu sadism, fără discernământ, în loc să respectăm eroii plecaţi mult prea devreme în mormânt

După toate informaţiile oficiale, comunicate până la acest moment[15], s-a stabilit cu certitudine faptul că luni, 15 decembrie 2014, la orele 16:11, un elicopter SMURD, având la bord un medic, o asistentă medicală, pilotul şi copilotul, s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, niciuna dintre cele patru persoane nesupravieţuind tragicului accident. Primul cadavru a fost găsit în lac în jurul orelor 18:00, cadavrul pilotului fiind găsit tot luni, 15 decembrie 2014, cu puţin înainte de miezul nopţii (ora 23:50, mai exact).

După găsirea cadavrelor, acestea au fost duse la SML Constanţa, în vederea efectuării necropsiei, fiind, evident, vorba de o moarte violentă. Marţi, 16 decembrie, rudele victimelor au contactat telefonic spitalul judeţean Constanţa şi li s-a transmis că certificatele medico-legale constatatoare ale decesului se vor elibera după ora 14:00. Această informaţie nu s-a verificat în realitate, deoarece s-au eliberat aceste certificate marţi, 16 decembrie 2014, la ora 16:30.

Pe data de 17 decembrie 2014, la ora 10:00 AM, (deci, la mai puţin de 48 de ore de la data prăbuşirii elicopterului, 15 decembrie 2014, ora 16:11, şi la şi mai puţine ore de la data găsirii victimelor la doar 24 de ore de la data oficială a decesului înscrisă în constatatorul de deces al unora dintre victime, în care apare data decesului 16 decembrie 2014 n.n.) cumnatul pilotului decedat s-a deplasat la Serviciul de Stare Civilă Constanţa pentru a declara decesul pilotului elicopterului prăbuşit.

Fiind vorba de o anchetă penală în desfăşurare, procurorul a considerat că se impune ridicarea actelor de identitate ale victimelor şi păstrarea acestora la dosar, până la finalizarea anchetei. Din acest motiv, declarantul nu a putut prezenta, în original, actul de identitate al persoanei decedate. Deşi, există text de lege (Metodologie, art. 55 alin. 2) expres, care prevede faptul că în cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau actul de identitate al persoanei decedate, acesta declară, în scris, motivul neprezentării acestora, precum şi datele de stare civilă ale decedatului, ofiţerul de stare civilă era decis ca în acea zi să aplice legea, la sânge, fără să-i scape niciun detaliu. Are loc o discuţie contradictorie între declarant şi ofiţerul de stare civilă, acesta din urmă nu se lasă uşor convins că poate întocmi actul de deces în condiţiile lipsei actului de identitate, astfel că este sunat procurorul de caz, persoană serioasă şi implicată, care se prezintă personal la Serviciul de Stare Civilă, având asupra dumnealui şi o adresă oficială din care rezultă că actele de identitate ale victimelor se află în păstrare la dosarul penal, până la soluţionarea cazului.

Ofiţerul de stare civilă, fiind convins că stăpâneşte la perfecţie subtilităţile meseriei, nu se lasă uşor impresionat nici de prezenţa procurorului şi a unui ofiţer MAI şi doreşte să aplice declarantului o corecţie legală, afirmând, dintr-un foc, pe negândite, că decesul s-a declarat tardiv (peste 48 de ore n.n.) şi că este obligat de viaţă şi, mai ales, de Legea stării civile să aplice, cu talent, o amendă. Declarantul şi procurorul încearcă, pe un ton decent şi politicos, să convingă ofiţereasa stării civile că termenul se calculează de la data înscrisă în constatator (16 decembrie 2014) şi că nu au trecut 48 de ore nici de la 15 decembrie 2014, ora 16:11, ora prăbuşirii elicopterului, dar de la 16 decembrie 2014, data oficială a morţii pilotului înscrisă în constatatorul de deces… Ofiţerul de stare civilă o ţine pe a sa, e tardiv şi avem ordine şi reglementări clare să amendăm pe toată lumea, unde-i lege nu-i tocmeală, aţi înţeles, domnu’ declarant şi domnu’ procuror de caz, de faţă la aplicarea riguroasă a legii, prezent?

Minutele treceau încet şi fără rost, iar ofiţerul de stare civilă era în plin elan al aplicării in concreto a Legii stării civile, a Metodologiei şi a altor reglementări, numai de ea cunoscute. Declarantul, afectat de moartea cumnatului său şi procurorul, implicat într-o anchetă complicată, aflată în plină desfăşurare, sunt năuciţi de aplombul şi tupeul nemăsurat al doamnei de la Starea Civilă. La un moment dat, domnul procuror întreabă, retoric, “ce ar mai trebui să facem să eliberaţi, în sfârşit, certificatul de deces?” şi îi ridică mingea la fileu distinsei şi ultracompetentei colege de la Starea Civilă să recite poezia sa favorită pe subiectul înregistrării decesului:

“Aveţi nevoie”, zise doamna de la Starea Civilă pe un ton ferm, ”să completaţi mai multe formulare dacă doriţi certificatul de deces…”

Cu un talent nemăsurat, scoate de sub ghişeul de lucru cu publicul un formular/declaraţie prin care declarantul “să declare că mortul nu se sustrage încorporării”(!). Păi, distinsă şi aprigă în aplicarea legii colegă, de unde aţi moşţenit acest formular? Că pe la noi nu a ajuns şi nu l-am găsit nici în anexele la Metodologia stării civile ori în textele care reglementează de lege lata problematica decesului în România. Oricum, e clar că avem multe de învăţat în plan profesional de la dvs., aşa cum o să observe şi cititorii-jurişti ai prezentului articol…

Urmează formularul nr. 2 la completat, prin care se solicită ca eliberarea certificatului de deces să se facă pe loc, astfel că volens-nolens declarantul era prins de nas să plătească şi taxa de urgenţă de 23 de lei, stabilită printr-o înţeleaptă hotărâre de consiliu local, care nouă ni se pare un pic ilegală… Trecând în registru serios, de esenţa întocmirii actului de deces şi a eliberării certificatului de deces stă urgenţa acestei activităţi, reclamată de înmormântarea persoanelor decedate… a pretinde că eliberarea pe loc a certificatului de deces e motiv de (răs)plată suplimentară, mi se pare o bătaie de joc la adresa cetăţenilor al cărui interes superior pretindem că în deservim… desigur, unde-i hotărâre de consiliu local (Constanţa) nu-i tocmeală, aşa că s-a completat formularul şi s-a achitat banul… urgent!

Urmează partea cea mai frumoasă, completarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Cum, care contravenţie? Aia cu nedeclararea decesului în termen de maximum 48 de ore…. Păi trecuseră 48 de ore de la data şi ora catastrofei? După ceasul nostru nu, dar după cel oficial, al arbitrei de la Starea Civilă, categoric, DA!

Distinsa colegă, decisă să radă tot ce prinde la ghişeu, afirmă în procesul-verbal, la descrierea stării de fapt, că sancţiunea s-a aplicat deoarece declarantul a „depăşit termen(ul n.n.) legal (de n.n.) declarare (a n.n.) deces (ului n.n.)”.

Prima observaţie, colegă dragă, care ai avut în faţă constatatorul naşterii, după care se calculează de către profesioniştii stării civile termenele pe zile şi ore, din 16 decembrie 2014 până pe 17 decembrie 2014 nu au trecut 48 de ore decât în mintea dumitale plină de termene eronat socotite, astfel încât trebuie să admiţi, când te dumireşti, că sancţiunea aplicată de dumneata e vădit abuzivă, pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei, prevăzute de art. 63 alin. 1 lit. b din Legea nr. 119/1996 R2.

A doua observaţie, cele 48 de ore nu trecuseră nici dacă luai în calcul ziua de 15 decembrie 2014, ora 16:11, adică ziua, ora şi minutul catastrofei, a fortiori, dacă ţineai cont, fiindcă tot eşti foarte legistă, de prevederile Legii nr. 119/1996 R2 şi ale Metodologiei, potrivit cărora termenul de 48 de ore este socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. Cadavrele au fost găsite la ore multe după ora 16:11 (data 15 decembrie 2014) şi medicul legist a înscris data decesului ca 16 decembrie 2014 la unele dintre victime, astfel că oricum ai socoti, tot pe lângă lege vei nimeri!

Pentru rigoarea analizei, merită să afle şi ofiţerul de stare civilă, aflat în culpă, că, potrivit dreptului comun, art. 181 din NCPC, termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:
a) când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare; potrivit doctrinei[16], “din acel moment, ele curg de la oră la oră, hora ad horam. Termenul de 24 de ore se calculează tot astfel, aşa încât el nu trebuie confundat cu termenul de o zi”. S-a mai afirmat în doctrină[17], cu temei, că “ora zero a zilei următoare”, la care face referire noul Cod, înlătură contradicţiile existente în jurisprudenţă în privinţa noţiunii de „miezul nopţii zilei următoare” prevăzută de reglementarea anterioară în art. 101 alin. 2. Ora zero a zilei următoare începe, într-adevăr, la miezul nopţii, dar a zilei curente. Ora zero este prima oră a zilei, întrucât la împlinirea orei 24:00, ziua se schimbă”.
b) când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;
c) când termenul se socoteşte pe saptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
(2)
Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

A treia observaţie, în condiţiile deosebite ale speţei, când nişte oameni suferă atât de mult de pe urma unei catastrofe, şi de s-ar fi împlinit cele 48 de ore, tot nu era moral şi nici legal să aplici, după obiectiva individualizare a sancţiunii, prin raportare la speţă, mai mult decât un avertisment, scris sau mai indicat, verbal, potrivit OG nr. 2/2001. Nu ştiţi care e legea asta? E cea pe care o aplici dumneata după bunul plac ori interes, atunci când vrei să ierţi de o amendă un prieten, o rudă sau o pilă trimisă de la centru, de la primărie de un manager sau altul, la eliberarea unui duplicat…

Potrivit art. 7 din OG nr. 2/2001, avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.
(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Eu sunt foarte curios câte avertismente verbale sau scrise a aplicat într-un an Starea Civilă Constanţa… poate că cineva va fi la fel de curios şi va formula o cerere, potrivit Legii nr. 544 din 2001, să ne lămurim dacă se aplică legea egal, nepărtinitor şi nediscriminatoriu tuturor sau doar la cine avem mai mult chef…

În speţa dată, având în vedere că, după orice socoteală, nu trecuseră cele 48 de ore, mie mi se pare evident că era la fel de ilegal să fi aplicat şi avertismentul, ca primă sancţiune, deoarece nu sancţionezi cu amendă sau avertisment o faptă care nu există ori la care nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de lege.

III. În loc de concluzii

Am fost extrem de afectat de tragedia aviatică în urma căreia un medic, o asistentă medicală, pilotul şi copilotul au încetat din viaţă, sfârşindu-şi trist, cu zile, nobila misiune de a salva alte vieţi, în condiţiile în care sistemul de intervenţie în regim de urgenţă nu a acţionat atât de “urgent” pe cât ar fi trebuit, într-o ţară cu adevărat integrată în Uniunea Europeană. În urma lor au rămas doar amintirile, familiile îndurerate, colegii, prietenii şi cunoştinţele, care, nici astăzi, nu înţeleg de ce s-a întâmplat tragedia şi, mai ales, de ce salvatorii, care salvează atât de multe vieţi omeneşti, nu beneficiază de aceeaşi onestă şansă de a fi salvaţi, atunci când şi ei au nevoie, o dată în viaţă, de asta…

Am făcut un efort de imaginaţie, văzând o casetă video difuzată la TV, cu imagini şi, mai ales, cu dialoguri tulburătoare dintre salvatorii căzuţi în lac, care se agăţau cu disperare de un fir de păr pentru a se salva, singuri, în lipsă de ajutoarele care nu mai veneau, şi câţiva oameni aflaţi pe malul lacului… Mi-am închipuit că, în mintea lor, la acel moment, se derulau sutele de ore în care s-au pregătit în facultățile de medicină, zilele nenumărate în care şi-au sacrificat familiile, viaţa privată, dreptul de a fi oameni printre oameni şi a se mai şi relaxa, uneori, dar au preferat să îşi rişte propriile vieţi şi să plece în multele dintre misiunile în care au salvat vieţile altora, care acum le sunt recunoscători… toată viaţa…

După toată această tragedie, popularizată în regim de breaking news de televiziunile de ştiri, mi se pare inuman ca, în calitate de ofiţer de stare civilă, să nu calculezi corect un termen de 48 de ore şi să aplici cu sadism o sancţiune contravenţională în afara cadrului legal, doar de dragul de a-ţi face, pe deplin, datoria

Stimată colegă de la Starea Civilă, înţelegeţi greşit menirea dvs., comunicarea cu publicul deservit şi aplicarea in concreto a legii… Dacă, la dvs., principiul suntem în interesul cetăţenilor, publicul nostru, stăpânul nostru s-a transformat în ofiţerul nostru (de stare civilă) jupânul nostru, atunci nu aţi înţeles mai nimic din această frumoasă şi nobilă meserie…

Am rămas neplăcut surprins şi de comunicarea publică la unul din posturile TV a şefei dvs… de la care vă adăpaţi cu multă ştiinţă, desigur… Citez din domnia sa: „noi nu am făcut Legea nr. 119 din 1996 (era cam greu “să o faceţi”, nu sunteţi/suntem nici Guvern, nici Parlament… deşi, de data asta, aţi făcut-o, aplicând-o eronat şi abuziv), dar suntem obligaţi să o respectăm (dar nu dând dovadă de exces de zel ori aplicând-o unde nu e aplicabilă). Eu nu cred că s-a făcut nicio infracţiune, eu cred că s-a respectat legea, am să verific actele luni dimineaţa, când ajung la birou.” Păi distinsă colegă cu funcţie de manager, de vreme ce nu s-au calculat corect cele 48 de ore şi s-a aplicat eronat o sancţiune contravenţională, cu atât mai grav în circumstanţele tragice date, categoric nu s-a respectat procedura şi s-a aplicat abuziv legea, prin sancţionarea contravenţională a rudelor victimelor tragicului accident. Apoi, eraţi tot şefă când s-a aprobat marea Hotărâre de consiliu prin care vămuiţi, la Starea Civilă Constanţa, şi morţii, pretinzând 23 de lei dacă se eliberează pe loc certificatul de deces? Vi se pare legală o astfel de taxă? Adică, e conformă cu prevederile Legii nr. 119 din 1996 instituirea taxei prin HCL? E moral ca de la rudele decedatului, care pornesc cu mortul la groapă, să li se mai pretindă un bacşiş, aparent legal, de doar 23 de lei? Sau poate chiar dvs. aţi fost cea care a propus-o, pentru a ieşi în evidenţă, în faţa şefilor, cu propuneri constructive care aduc mai mulţi bani la buget, alături de “taxa de barieră de la Mamaia”, această taxă fiind tot una de mare efect şi impact financiar…

Nu amenda va fi contestată de vinovaţii fără vină… deşi ar fi maxime şanse de a fi anulată în instanţă, nu de contencios, cum aţi declarat, distinsă colegă, ci la judecătorie, în instanţa de drept comun… dacă puteţi face diferenţa… ce e de contestat e extraordinara hotărâre de a pune sare pe rană, de a ne bate joc de oamenii aflaţi în suferinţă, în loc să îi ajutăm măcar cu o privire plină de compasiune, dacă nu şi cu o vorbă bună… e stilul îmbâcsit, ca să citez dintr-un coleg, funcţionăresc, mojic, inflexibil, rigid, rudimentar, lipsit de eleganţă, grobian, golănesc în care unii dintre noi acţionăm în relaţia cu publicul…

Un astfel de comportament, abrupt, lipsit de politeţe, empatie şi minimă înţelegere a suferinţelor umane, e de natură să aducă atingere memoriei victimelor accidentului, fiind o reacţie total inadecvată a statului neputincios, care, prin intermediul instituţiilor plătite din bani publici, în compensaţie, nereuşind să salveze nişte oameni care au murit cu zile şi ar fi avut şanse reale de supravieţuire dacă sistemul de reacţie rapidă ar fi fost manageriat la un nivel profesionist, oferă un premiu de consolare, o amendă aplicată în batjocură şi bătaie de joc rudelor victimelor de către un funcţionar, care, pur şi simplu, printr-un tupeu demn de o cauză mai bună, a sfidat regulile elementare, legale şi ale bunului simţ.

Eu personal, în calitate de coleg de sistem cu colega de la SPCLEP Constanţa, îmi cer scuze, public, în locul dumneaei, în faţa rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor eroilor morţi la datorie pe 15 decembrie 2014 pe lacul Siutghiol.

Sunteţi oare, după fapta reprobabilă comisă, mândră că sunteţi româncă şi că aveţi calitatea de ofiţer de stare civilă, care sancţionează tot ce prinde în cale şi când e legal şi când nu e, de dragul de a vă afla în treabă?


[1] Prevăzut de art. 16 alin. 2 din Constituţia României.
[2] Înţelegând că decesul survenit ca urmare a sinuciderii, accidentului sau altor cauze violente e o consecinţă eminamente şi esenţialmente negativă, exprimarea se datorează ni se pare nepotrivită, propunem a se înlocui cu “ca urmare/din cauza”.
[3] Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, 2011, p. 96 şi urm.
[4] L. Cocora, B. Ioan, V. Astărăstoaie, Bioetica stărilor terminale, Ed. Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004, p. 3.
[5] Octavial Paler, Viaţa pe un peron, Ed. Albatros, Bucureşti, 1991, p. 132.
[6] E. Cioran, Singurătate şi destin, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 103.
[7] “Părând pe veci a răsări/ Din urmă moartea-l paşte/ Căci toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte”, strofă din poezia Luceafărul, de Mihai Eminescu.
[8] Citat în O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit, p. 98, nota 2 de subsol.
[9] Potrivit art. 78 din NCC, Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său.
[10] Conform art. 79 din NCC, Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei aflate în viaţă.
[11] Potrivit art. 80 din NCC, Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau al celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, este necesar şi consimţământul scris al părinţilor sau, după caz, al tutorelui.
(2) În lipsa unei opţiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile, se va ţine seama de apartenenţa confesională a persoanei decedate.
[12] Conform art. 81 din NCC, Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific, de la persoanele decedate se efectuează numai în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vieţii, al persoanei decedate sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres dat, în ordine, de soţul supravieţuitor, de părinţi, de descendenţi ori, în sfârşit, de rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
[13] Chelaru Eugen, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, 2012, p. 89.
[14] Chelaru Eugen, Drepturile personalităţii în reglementarea Noului Cod Civil, revista Dreptul nr. 10/2011, p. 57.
[15] Filmul accidentului aviatic.
[16] Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed.Universul Juridic, 2013, p. 815.
[17] Delia Narcisa Teohari, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, 2013, p. 181.


Adrian-Relu TĂNASE
Director executiv-adjunct, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Buzău

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate