Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Prorogarea termenului de declarare a bonurilor fiscale mai mici de 100 de euro
05.01.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Fiscalitate, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din data de 29 decembrie 2014 a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 4019/2014 privind prorogarea termenului prevăzut la pct. 1 lit. a) şi b) din anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

Ordinul ANAF prorogă, până la data de 31 decembrie 2016, termenul până la care facturile emise prin autofacturare şi bonurile fiscale, care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate conform prevederilor art. 155 alin. (11), (12) și (20) din Codul fiscal, nu se înscriu în formularul (394) „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”. În acest sens, bonurile fiscale mai mici de 100 de euro, care, potrivit vechii legislaţii, nu se raportau în formularul 394 până la 31 decembrie 2014, sunt scutite de la declarare până la data de 31 decembrie 2016.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti