Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
06.01.2015 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din data de 30 decembrie 2014 a fost publicată Legea nr. 187/2014 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015.
Legea prevede, pentru anul bugetar 2015, veniturile pe capitole şi subcapitole şi, la cheltuieli, pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2015.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, aferent sistemului public de pensii, se stabileşte la venituri în sumă de 54.724,5 milioane lei, iar, la cheltuieli, în sumă de 54.724,5 milioane lei.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 este de 2.415 lei.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
– asiguratului sau pensionarului, la 2.415 lei;
– unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.208 lei.
În anul 2015, valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei.
În anul 2015, indicele de corecţie, prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,07.
Pentru anul 2015, cotele de contribuţii pentru asigurările sociale, asigurările pentru şomaj, asigurările pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale rămân aceleași, fiind cele prevăzute la art. 29618 alin. (3) lit. a), d), e) şi f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale prevăzută de Codul fiscal este inclusă şi cota de 5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată.
În anul 2015 nu se acordă credite, respectiv fonduri nerambursabile prevăzute la art. 86 şi 861 din Legea nr. 76/2002 (credite în condiții avantajoase și fonduri nerambursabile pentru crearea de locuri de muncă).