Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




6 comentarii

O țară care nu respectă legea și justiția este o țară fără-de-lege, o țară a fărădelegii
06.01.2015 | Cristi DANILEȚ

JURIDICE - In Law We Trust

Momentul bilanțului de activitate este nu numai un moment de reflecție cu privire la ce a fost, ci și un moment de comunicare a unei viziuni cu privire la ce va să fie.

Domnule Președinte! Când ați depus jurământul în Parlament, v-ați fixat ca țel creșterea încrederii în autoritatea statului – în mod corect, căci lipsa de încredere în instituțiile statului duce la disoluția autorității lor și, în final, la legea bunului plac și la abuzuri. Tot atunci, dar și azi, ne-ați anunțat, ca o prioritate, respectarea și consolidarea statului de drept. În alocuțiunea mea, vreau vă sugerez câteva argumente în susținerea demersului pe care vi l-ați asumat, argumente care se bazează pe promovarea unui anumit tip de cultură civică – cea a lui rule of law (tradusă impropriu prin „stat de drept”, când corect ar fi fost mai degrabă „preeminența legii”).

Grație reformei inițiate în anii 2004-2005, justiția s-a separat aproape complet de politic; din punct de vedere organizatoric, mai sunt unele chestiuni de discutat, dar, din punct de vedere funcțional, justiția este independentă de politic. Scopul acestei independențe nu este conservarea unor drepturi ale magistraților – deși, afirm răspicat că ele sunt necesare pentru asigurarea unui statut economic și social confortabil magistratului. Ci aceasta independență este necesară ca o precondiție a imparțialității judecătorilor și procurorilor, ca ei să fie obiectivi în soluționarea cauzelor pe care le instrumentează. Dar numai magistrații trebuie să fie așa, nu și Justiția – căci ea, Justiția, trebuie să fie întotdeauna de partea legii.

În zilele noastre, este foarte vizibilă latura represivă a Justiției. Deși penalul constituie doar 12% din totalul dosarelor soluționate de noi, interesul public este maxim asupra acestora. Dar grosul cauzelor soluționate de instanțe îl reprezintă materia civilă, cu problemele zilnice ale cetățenilor. Cu toate acestea, s-a mers până într-acolo încât se vorbește de un război al magistraților cu politicienii, de o republică a procurorilor, chiar despre o magistocrație sau dictatură a justiției. Eu cred că se ignoră misiunea noastră constituțională, se uită rolul fundamental al justiției – de a menține, ocroti și restaura drepturile încălcate, de a proteja libertatea fizică și politică a omului, de a restabili ordinea în societate. Justiția îi ocrotește pe cei corecți, pe cei mulți. Doar cei care încalcă legea pot vedea în magistrați niște inamici. Iar noi trebuie să înfăptuim dreptatea chiar dacă ar fi să piară lumea, fără niciun fel de parti-pris-uri, fără a favoriza și fără a defavoriza pe nimeni. Noi nu trebuie să fim populari, iar deciziile noastre nu trebuie supuse sufragiului. Ci trebuie să dăm hotărâri exclusiv pe baza legii.

Cred că trebuie să conlucrăm cu toții pentru a reda justiției demnitatea pe care o merită. Putem regândi și restaura în mod corect justiția prin două modalități:

1. Recunoscând rolul Justiției în democrație. Justiția este pilon de bază al societății; unii spun chiar coloana vertebrală a societății, fără de care democrația s-ar prăbuși instantaneu. Este putere egală cu celelalte două și toate trei trebuie să colaboreze instituțional în Interes Public, pentru Binele comun. Cele trei puteri sunt ramuri ale conducerii statului – deci, este paradoxal să se atace unele pe altele, căci asta ar înseamna o dinamitare a Statului chiar din interiorul său. Justiția nu este în război cu Legislativul și Executivul, dar este chemată și să sancționeze parlamentarii sau miniștrii care încalcă legea. Căci statul de drept reclamă ca primii care trebuie să fie obedienți legii să fie chiar organele care au elaborat-o și o aplică. Așa se explică sancțiunile aspre și adecvate primite de politicieni și magistrați, sancționați în ultimii ani. Astfel se explică reacțiile CSM ori de câte ori un magistrat este atacat în mod nedrept sau vreo hotărâre judecătorească este criticată în mod nefondat în spațiul public (cu o mențiune specială: primului-ministru și ministrului justiției le este cu desăvârșire interzis să comenteze decizii judiciare sau să atace magistrații în mod individual). Și tot astfel se explică de ce nu poate fi acceptată blocarea nemotivată de către Parlament a unor măsuri procesuale în cauzele penale interesând parlamentari sau miniștri ori foști miniștri – acest lucru este contrar principiului statului de drept, ce impune separația puterilor: așa cum sistemul de justiție nu are voie să adopte legi sau să se substituie administrației, tot astfel, celelalte două puteri nu au voie să blocheze cursul unei cauze demarate legal sau să nu execute hotărârile judecătorești definitive.

2. Respectând oamenii care activează în sistemul de justiție. Am văzut că în noul Președinte 60% dintre români au încredere (datele sunt din decembrie 2014). Cu referire la Justiție, există două feluri de sondaje: cele privind percepția populației – Eurobarometrul Comisiei Europene a constatat că 44% are încredere în justiția română (datele sunt din octombrie 2013) – și cele privind experiența celor care au contact direct cu justiția – sunt mulțumiți de atitudinea, onestitatea și profesionalismul magistraților peste 80% dintre avocați, respectiv 60-70% dintre justițiabili (datele sunt din iulie 2014). Așadar, oamenii au încredere mare în alesul lor direct, dar și în cei care împart dreptatea – care nu sunt aleși direct, dar care, prin această încredere, sunt legitimați. Să nu uităm că Președintele este mediator între puteri, iar CSM este garant al independenței justiției și, de aici, rezultă necesitatea unui parteneriat continuu pentru ca justiția să fie o prioritate strategică națională – așa cum trebuie să fie Educația, Sănătatea și, poate, chiar Protecția Mediului.

Dacă este să ne dorim ca oamenii să respecte statul și, în ce ne privește, justiția, atunci trebuie promovate în mod constant mesaje care să le explice cum funcționează acestea. Trebuie să explicăm că, într-o republică, suveran este nu un individ, ci însuși poporul; că cele trei puteri sunt, de fapt, funcții care lucrează în numele poporului pentru acest popor; că Guvernul nu este al unui individ, ci al României; că Justiția protejează oamenii corecți și îi sancționează pe cei care încalcă legea; că magistrații își îndeplinesc obligațiile nu după bunul plac, ci potrivit legii, iar cei care, din rândul lor, sunt descoperiți încălcând legea sunt la rândul lor sancționați (în perioada 2005-2014 au fost sancționați pentru comiterea de infracțiuni peste 50 de magistrați și pentru comiterea de abateri disciplinare peste 140 de magistrați).

Legea trebuie cunoscută și aplicată. Judecătorii și procurorii trebuie respectați și cetățenii să se supună autorității lor exercitate legal. O țară care nu respectă legea și justiția este o țară fără-de-lege, o țară a fărădelegii.

Eu cred că cel puțin din anul 2012 înșiși românii au arătat în mod deschis că își doresc o Românie a statului de drept, în care justiția să fie independentă de politic, iar magistrații să fie onești și profesioniști. Românii își doresc o țară în care legea să fie respectată de toată lumea și în care justiția să se înfăptuiască în mod egal. Eu sunt convins că, numai respectând legea, țara poate progresa economic și poate astfel deveni un cadru sigur pentru cei care locuiesc deja aici și, de ce nu, un motiv de întoarcere al celor plecați. Avem datoria să îi convingem pe toți aceștia că în România domină nu bunul plac, ci regulile; nu abuzul, ci ordinea; nu interesul privat, ci cel public.

Justiția trebuie acceptată ca o nevoie socială. Dar legea trebuie să devină o valoare socială. Prevenția este mai importantă decât combaterea. Internalizând fiecare dintre noi legea, ea devine morala noastră: oamenii trebuie, în final, să respecte legea nu pentru că există o forță de constrângere care ar duce la sancționarea lor dacă ar încălca-o, ci pur și simplu pentru că legea există. Căci ea reprezintă voința generală prin faptul că este dată de înșiși aleșii poporului, desemnați astfel printr-un mecanism care este definitoriu pentru democrație. Doar respectând legea, suntem liberi (o spun clar Rousseau, Hobbes și Kant).

Fără a uita trecutul, cred că e timpul să ne concentrăm mai mult pe viitor. Aristotel spunea, acum 2300 de ani, că principiul oricărui stat este educația copiilor. Eu cred că însăși legea poate deveni un instrument de educare morală a societății. Iar oamenii vor putea astfel să înțeleagă că dreptul statului asupra lor a fost înlocuit cu statul de drept aplicabil lor. Că domnia oamenilor asupra oamenilor a fost înlocuită cu domnia legii asupra oamenilor.

Dr. Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM

* discurs ținut cu ocazia ședinței Plenului CSM de prezentare a Raportului de activitate pe anul 2014, la care a luat parte și Președintele României, în data de 6 ianuarie 2015

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “O țară care nu respectă legea și justiția este o țară fără-de-lege, o țară a fărădelegii”

  1. Mihai IONESCU spune:

    Un bun prieten m-a rugat sa-i atrag atentia domnului Danilet de doua greseli fundamentale pe care le-a sustinut in discursul de mai sus.
    Prima se refera la faptul ca „rule of law” este un concept care poate fi cu mare greutate tradus exact in alta limba, astfel incit sa se potriveasca perfect in semantica doctrinara a fiecarui sistem juridic care foloseste acea limba. In fapt, problema echivalentelor dintre Rechtsstaat, état de droit, statto diritto si rule of law au facut subiectul unor ample studii, iar rezolvarile propuse sunt numai contextuale. Mai mult, conceptele au diverse sensuri functie de diferite curente filozofice ale dreptului, aparind, de exemplu, diferente majore intre sensul din curentul naturalist si cel pozitivist. Arat, nu numai cu titlu de curiozitate, faptul ca intr-o anumita doctrina, expresia „stat de drept” este pleonastica. Drept urmare, dl Danilet s-a aventurat cam nepermis de mult cand a apreciat faptul ca ar fi fost mai degraba corecta traducerea prin „preeminența legii” a expresiei „rule of law”. Pentru verificare dl Danilet poate sa faca operatiunea inversa: sa traduca in limba engleza, in sistemul juridic anglo-saxon, termenul „stat de drept”. Ii uram succes.
    A doua greseala dovedeste o cunoastere superficiala a filozofiei lui Aristotel, deoarece este gresita afirmatia dlui Danilet cum ca „Aristotel spunea, acum 2300 de ani, că principiul oricărui stat este educația copiilor”.

  2. Spuneți-i prietenului Dvs sa fie mai atent la articolele mele, căci deseori indic prin link-uri sursele bibliografice. Prin urmare, indicați-i sa reciteasca postarea mea si sa acceseze Rezoluția APCE indicată, apoi sa dea un ochi prin ‘Politica’ lui Aristotel. După care sa revină, dar când ma combate data viitoare sa aibă argumente serioase, nu simple pareri.

    • Corin SUTA spune:

      Cateva observatii, cu prietenie:

      Din Res. 1594/2007 reiese clar ca traducerea lui ‘rule of law’ prin ‘stat de drept’ (etat de droit) e preferabila traducerii prin expresia ‘preeminenta legii’. Recomandarea terminologica de la para. 3 e mai degraba ‘preeminenta dreptului’ (preeminence du droit). Mai mult, rezolutia pune un stegulet rosu la para. 4, adresandu-se in special tinerelor democratii din Europa de Est(sic!) carora li se recomanda expres sa evite traducerea lui ‘rule of law’ prin ‘preeminence de la loi’.

      Discursul dv. pare extrem de legalist: „-legea- trebuie sa devina o valoare sociala” (sublinierea va apartine), ca trebuie „sa internalizam legea” astfel incat sa devina „morala noastra”, ca „legea trebuie respectata pur si simplu pentru ca legea exista” si pentru ca ‘reprezinta vointa generala’ rezultata dintr-un proces democratic. Problema e ca nu toate statele in care se organizeaza alegeri in mod democratic sunt realmente democratii, nu toate democratiile sunt si liberale (apud. amicul nostru de la apus, V. Orban), si nu toate legile reflecta neaparat valori sociale. Unele legi pot reflecta valori antisociale sau pot limita/incalca abuziv drepturi fundamentale. Spuneti ca rolul constitutional al justitiei e sa apere drepturile, dar in acelasi timp judecatorii trebuie sa dea hotarari exclusiv pe baza legii. O fi oare acelasi lucru?

      Lasand la o parte problemele logice „justiția îi ocrotește pe cei corecți, pe cei mulți” sau exprimarile potential patologice „noi trebuie să înfăptuim dreptatea chiar dacă ar fi să piară lumea”, nu-mi place discursul dv si va spun si de ce. Cu tot respectul, folositi o retorica arhaica imbracata intr-un limbaj de lemn, pe alocuri patetic, cu formulari care, obiectiv si fara malitie vorbind, ar putea suna ca venind din gura lui Stalin (nu vreau sa fac nicio altfel de asociere, si nici sa va atribui intentii oculte). Mi-ar fi placut ca in viziunea dv. asupra educatiei civice sa gasesc in primul rand ceva despre informarea in legatura cu drepturile fundamentale. Democratiile liberale sunt in primul rand culturi ale drepturilor si nu ale preeminentei legalitatii de dragul legalitatii.

      E un castig enorm faptul ca justitia a facut progrese in privinta consolidarii integritatii judiciare, dar integritatea sau obiectivitatea judecatorilor nu se defineste doar prin independenta lor. Ati daramat tot felul de pseudo-mituri facile (cauze penale vs cauze civile etc.), dar mi-ar fi placut sa va complicati putin si cu mitul conform caruia judecatorul roman sufera de provincialism, legalism, partinire fata de statul roman, lipsa de imaginatie si in general aversiune fata de orice element exogen de cultura juridica, asta in conditiile in care au aparut recent carti serioase care discuta tema asta, iar juristi foarte respectabili de pe aceasta platforma se intreaba cu voce tare de ce „onorata instanta nu aplica jurisprudenta X”.

      O alta chestiune pe care nu o inteleg in discursul dv.: de ce simtiti nevoia sa faceti exercitii gratuite de eruditie? Modul frivol in care atribuiti conceptii caricaturale unora ca Hobbes sau Kant, care ar trebui sa vina in asentimentul discursului dv., sunt niste vulgarizari care arata ori ca nu le intelegeti ideile si contextul lor, ori ca sunteti nesigur de ideile dvs. si va bazati pe incultura cititorilor dvs. Platon a fost un mare filosof, asta inseamna ca trebuie sa ne ghidam dupa oroarea distopica care e Republica? Ce se intelegea in epoca lui Aristotel prin stat? Hobbes a fost apologetul monarhiei absolute in Anglia sec. XVII macinata de Razboiul civil englez, ce facem, il punem acum sa ne vorbeasca despre libertate prin legalitate si stat de drept in sec XXI? Sa nu mai zic de ce-ati facut cu Kant…

      • Rule of law se traduce cu regula legii – în sensul că este principiul juridic potrivit căruia legea trebuie să guverneze o națiune şi reprezintă influența și autoritatea legii în societate, cu subîntelesul că orice cetăţean este supus legii. Ea este valabila sistemului Anglo-Saxon si izvoraste din legi clare testate de timp. In nici un caz nu este valabila sistemului romanesc, care se schimba de ieri pe azi.

        Ce facem când legea este făcută prost? Exemplu art 233^1 alin (1) din Codul fiscal care trimite către nimic. Ce facem când legea încalcă drepturi? Ce facem cu legea când ea se contrazice cu altă lege? Ce facem cu legea naţională care încalcă tratatele internaţionale?

        Ce facem cu actele puterii publice – calificate complicitate la infractiuni – ca acte succesive al căror efect cumulat afectează dreptul de proprietate, deși fiecare dintre acele acte, luate individual, nu îndeplinesc condiția afectării dreptului?

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          In preambulul Conventiei Europene a Drepturilor Omului avem notiunea de rule of law care in romana, este tradusa preeminenta dreptului. Avem aceasta notiune de rule of law si in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (in preambul) iar in romana este tradusa ca fiind stat de drept.

          Carta DFUE (in engleza):

          Conscious of its spiritual and moral heritage, the Union is founded on the indivisible, universal values of human dignity, freedom, equality and solidarity; it is based on the principles of democracy and the rule of law.

          Carta DFUE (in romana):

          Conștientă de patrimoniul său spiritual și moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile democrației și statului de drept.

          Conventia (in engleza):

          Being resolved, as the governments of European countries which are likeminded and have a common heritage of political traditions, ideals, freedom and the rule of law, to take the first steps for the collective enforcement of certain of the rights stated in the Universal Declaration,

          Conventia (in romana)

          Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri pentru garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală;

          Cu stima,

  3. Răspuns pentru studdentURA,

    Voi trece peste jignirile unui testosteron ridicat al dinozaurului din jurasic şi voi rămâne la puterea argumentului. Deci până să mă judecaţi şi să aruncaţi cu noroi într-o persoană (Dl Săvescu) pe care nici măcar nu o cunosc personal, să ne rezumăm la articol şi situaţia în cauză. Nu mă ţine în braţe nimeni în braţe şi vă doresc măcar să vizitaţi ţările în care eu am ţinut prelegeri, în domeniul în care sunt expert. Frustrările dvoastră sunt de altă natură. Facultatea am făcut-o în America şi limba engleză juridică îmi este foarte cunoscută pentru că acolo am învăţat principiul lui „rule of law,” pe care doresc să vi-l exemplific citat corect de pe sit-ul institutului australian:

    „Relevanța lui „rule of law” este demonstrată prin aplicarea următoarelor principii în practică:
    • separarea puterilor între legislativ, executiv și judiciar.
    • Legea este făcută de reprezentanți ai poporului într-un mod deschis și transparent.
    • Legea și administrația sa este supusă criticii gratuit a poporului, care se poate întâlni fără frică.
    • Legea se aplică în mod egal și echitabil, astfel încât nimeni nu este mai presus de lege.
    • Legea este capabilă de a fi cunoscută de toată lumea, astfel încât toată lumea să o poată respecta.
    • Nimeni nu este supusă nici unei acțiuni de către orice agenție guvernamentală decât în conformitate cu legea și cu regulile modelul procesual, nimeni nu este supusă nici unei torturi. (în mandatul Băsescu şi Macovei, cetăţeni au fost torturaţi pe teritoriul României).
    • Sistemul judiciar este independent, imparțial, deschis și transparent și oferă un proces echitabil și prompt.
    • Toți oamenii sunt consideraţi a fi nevinovaţi până la proba contrarie și au dreptul de a păstra tăcerea și nu sunt obligaţi să se incrimineze.
    • Nimeni nu poate fi urmărit penal, civil sau penal, pentru oricare infracțiune care nu este recunoscută de lege atunci când este comisă.
    • Nimeni nu este judecat de o schimbare retroactivă a legii”

    Gândirea anglo-saxonă, cu privire “la rule of law” pe care noi îl traducem cu statul de drept, preeminenţă a dreptului sau cum Dl Dănilet îl doreste ca preeminenţa legii, include de obicei o clară separare a puterilor în stat, securitate juridică, principiul încrederii legitime și egalității tuturor în fața legii. Traducerea mea regula legii se poate extinde şi la regula respectării legii, care poate fi o traduce mai pe înţelesul celor fără carte. Cum aş putea spune eu că se aplică „rule of law” clienţilor mei în domeniul fiscal sau al urmăririi penale pentru fapte economice, când văd clar că CEDO ne condamnă şi spune că România nu aplică principiul securităţii juridice sau CJUE are o jurisprudenţă pe care inspectorii sau procurorii nici nu vor să audă că există. De exemplu, pt dvoastră, simpla factură neştampilată sau nesemnată este impusă, chiar dacă codul fiscal spune altceva sau CJUE spune că trebuie şi noi să iesim din epoca feudală sau comunistă a ştampilelor şi să folosim computerele, fapt pe care Dl Dănileţ îl impută clientului pentru binele general, chiar dacă dreptul individual este masacrat de o eroare a unui funcţionar, pe care tot Dl Dănileţ îl consideră elită, puterea elitei judecătoreşti fiind în accepţiunea domniei sale mai putere decât celelalte?

    Aş fi preferat ca Dl Dănileţ să-mi spună ce spun anglo-saxonii:

    „The rule of law” este un principiu care asigură că „cetăţenii” sunt guvernaţi de legi, în sensul în care se respectă regula legii pe care reprezentanţii pe care i-am votat le promulgă şi care reflectă „the rule of law,” care are ca cerinţă ca legile să fie administrate just şi echitabil. Să-mi spună Dl Dănileţ că executivul nu poate da legi (OUG) pentru că nu a fost votat să mă reprezinte pentru asta, dar PARLAMENTUL să îşi exercite prerogativul.

    Nu pot fi de acord cu Dl Dănileţ din care citez: „legea trebuie respectată pur şi simplu pentru că legea există” şi pentru că ‘reprezintă voinţa generală rezultată dintr-un proces democratic.” Sunt însă de acord cu Dl SUTA şi trimiterea la principii, la drepturi constituţionale pe care legile mărunte le defăimează, ca să le aplice Dl Dănileţ în instanţă în sensul de „rule of law” românizat. Eu aş prefera ca să fiţi judecat pe drepturile constituţionale şi apoi să fiţi judecat pe legi, norme sau ordine. Dacă ajungeţi să-mi cereţi ajutorul profesional în cazuri în care actele puterii publice – calificate complicitate la infracţiuni – ca acte succesive al căror efect cumulat afectează dreptul dvoastră, deși fiecare dintre acele acte, luate individual, nu îndeplinesc condiția afectării dreptului, sunt convins că vreţi şi dvoastră să vi se aplice principii de drept corecte.

    Să vă mai dau un exemplu: Există un vid legislativ în care operează parchetul, respectiv între data procesului verbal al DGAF, care nu este act administrativ fiscal şi deci nu poate fi contestat în contenciosul fiscal şi data raportului de inspecţie fiscală al ANAF, care este act administrativ fiscal şi poate fi contestat, în care pot trece luni sau ani, timp în care Parchetul demarează cercetarea penală, arestează administratori sau contabili, sechestrează, popresc, fără o dovadă certă. De regulă, administratorii sau contabilii, fiind arestaţi, nu pot participa la inspecţia fiscală. De multe ori, datorită măsurilor impuse, societatea este ori închisă ori în insolvenţă, mii de locuri de muncă fiind astfel pierdute pentru o lipsă de proceduri corecte. Articolul 13 CEDO este încălcat în acest vid între DGAF/Parchet/ANAF în care contribuabilul nu poate să conteste actul DGAF, pentru că Parchetul cercetează cu arestaţi, care nu pot fi prezenţi la inspecţia fiscală în care pot produce probe, sau cărora probele le-au fost sechestrate:

    Dreptul la un remediu efectiv

    Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

    Dar cum să ajungi acolo (în condiţiile Dlui Dănileţ – „legea trebuie respectată pur şi simplu pentru că legea există” şi pentru că ‘reprezintă voinţa generală rezultată dintr-un proces democratic), dacă mulţi nu pot pricepe situaţia sau percepe „cheia” specialistului inspector/procuror/judecător (în sensul golănesc în care „cheie” este cursa pe care o întinde funcţionarul public contribuabilului) că este un act de complicitate la infracţiuni împotriva interesului privat, prin aplicarea unei legislaţii neclare în care ţi se impune să respecţi legea (care lege?), văzută de funcţionar într-un fel şi de contribuabil în alt fel.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.