Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 10/2013: Decizia Comisiei Europene privind distribuția de cărți în format electronic. Comentariu asupra aplicării procedurii de acceptare a angajamentelor într-un caz privind pretinse înțelegeri între concurenți | Alexandru Potlog
8 ianuarie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Avocat Alexandru Potlog a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 10/2013 articolul intitulat „Decizia Comisiei Europene privind distribuția de cărți în format electronic. Comentariu asupra aplicării procedurii de acceptare a angajamentelor într-un caz privind pretinse înțelegeri între concurenți”.
În relațiile concurențiale ce se manifestă în mod obișnuit pe anumite piețe, între întreprinderi, de o importanță mai mare sau mai mică, apar, deseori, probleme în legătură cu sancțiunea ce ar trebui aplicată în cazul în care acestea nu ar dezvolta un comportament corect. În practică, autoritățile de concurență au două posibilități în vederea sancționării agenților care își orientează activitatea către practici anticoncurențiale. Pe de o parte, acestea pot recurge la sancțiunile propriu-zise, prevăzute în normele legale în vigoare. Pe de altă parte, însă, acestea au la dispoziție un fel de sancțiune indirectă, pe care o pot aplica, în general, doar în anumite situații. Această ultimă posibilitate se referă la atitudinea pe care o pot adopta întreprinderile față de suspiciunile de practici neloiale. Astfel, pentru a evita să i se aplice sancțiuni mai grave, o întreprindere poate propune anumite amendamente ce vizează îndreptarea comportamentului anticoncurențial. Aceste amendamente reprezintă chiar obiectul articolului citat și sunt dezbătute de autor.
Pentru început, trebuie menționat faptul că analiza întreprinsă de autorul articolului se bazează pe unul dintre cazurile ce au ajuns în atenția Comisiei Europene, mai exact, pretinsa practică concertată existentă între compania Apple și o serie de edituri. Acest acord are drept țintă comercializarea cărților în format electronic. În materie de legislație aplicabilă, se poate menționa art. 9 din Regulamentul Consiliului nr. 1/2003, în coroborare cu dispozițiile Comunicării privind cele mai bune practici de desfășurare a procedurilor inițiate în aplicarea articolelor 101 și 102 TFUE. Aceste norme, alături de legile interne în materie (art. 46 din Legea concurenței nr. 21/1996), permit autorităților de concurență să accepte angajamentele propuse de întreprinderile bănuite de practici neloiale. Cu toate acestea, există anumite de categorii de practici anticoncurențiale care, din varii motive, nu se pretează la aplicarea unor astfel de măsuri.
În principiu, întreprinderile pot propune angajamente, iar autoritățile naționale de concurență sau Comisia, după caz, pot fi de acord cu ele, fie în cazul în care încălcările produse sunt mai puțin grave, fie apar sub forma unor înțelegeri anticoncurențiale verticale sau ca abuz de poziție dominantă. De fapt, criteriul care se consideră a sta la baza acestei posibilități ar fi dat de analiza pieței respective, pentru a se observa condițiile și termenul în care mediul concurențial normal ar putea fi restabilit. Astfel, dacă, prin compararea situației asumării și aplicării angajamentelor cu situația aplicării unei amenzi, se ajunge la concluzia că prima măsură ar fi suficientă și chiar mai eficientă, autoritatea de concurență o va prefera pe aceasta în detrimentul unei sancțiuni propriu-zise. În acest context, trebuie remarcat faptul că angajamentele reprezintă un caz de excepție, în ciuda faptului că, în general, autoritățile competente par a avea o anumită flexibilitate în aprecierea cazurilor cu care se confruntă. Mai mult decât atât, scopul politicii de concurență nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a menține relații concurențiale corecte, urmărindu-se, practic, protecția intereselor consumatorilor.
Autorul face referire la distincția dintre procedura de clemență, valabilă în cazul cartelurilor, și decizia de acceptare a angajamentelor. Astfel, în cadrul procedurii de clemență, unuia dintre membrii cartelului i se dă șansa de a denunța existența cartelului în cauză, având, de asemenea, obligația de a aduce probe concludente în acest sens. Acestui participant la cartel i se acordă imunitate la amenzi, în schimbul depoziției sale. Cu alte cuvinte, în cazul unei decizii privind angajamentele, nu se mai demonstrează dacă a avut loc sau continuă să aibă loc anumite încălcări, ci, pur și simplu, sunt acceptate o serie de măsuri propuse chiar de către entitățile vizate. Tocmai de aceea, angajamentele apar ca o soluție viabilă, chiar si pentru anumite înțelegeri anticoncurențiale orizontale, dacă este posibil, în măsura în care, de cele mai multe ori, practicile astfel sancționate nu pot fi dovedite în mod facil. Acest aspect constituie și o diferențiere între angajamentele acceptate în temeiul art. 9 din Regulament și o decizie de interzicere (art. 7 din același Regulament), deoarece, în cazul ultimei, se constată o serie de încălcări, care urmează a fi sancționate în mod corespunzător.
Ca o concluzie, autorul articolului este de părere că niciun model de afaceri sau aranjament comercial nu poate fi considerat a fi problematic per se, ci, dimpotrivă, trebuie analizate specificitățile fiecărui caz în parte. Mai mult decât atât, sunt situații care pot fi rezolvate mult mai decât convenabil dacă se decide aplicarea de angajamente, mediul concurențial având, astfel, posibilitatea de a reveni mai repede la condițiile normale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
