ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Cum e turcu’ și pistolu’

09.01.2015 | Aurel DESPA

Se termina anul 2014 si, prin minte, imi treceau fel de fel de intrebari la care nu gaseam un raspuns. Ma intrebam, de exemplu, ce ne-a trebuit noua un nou Cod Civil; cum sa aducem noi o legislatie din Canada, taman de la Quebec, si sa o lipim cu mastic pe o realitate romaneasca sau, altfel spus, cum sa iei o codificare capitalista pentru a fi aplicata unor relatii sociale atat de alambicate cum s-au creat la noi in 25 de ani de capitalism construit cu comunistii in frunte. Ma tot gandeam daca nu cumva ar fi trebuit sa imi dau cu pumnii in cap ca vechiul nostru cod civil nu avea cauza de preciput si din cauza asta treburile mergeau prost, al dracului de prost. Nu intelegeam, de asemenea, sa ma fi picat cu ceara, de ce ne-ar impune cineva sa avem un nou cod civil, cand, in realitate, nu ne-a impus nimeni acest lucru, asa cum nimeni n-a impus Frantei sa-si schimbe Codul civil la care Napoleon tinea atat de mult.

O alta nedumerire a mea se referea la scopul ascuns al modificarii procedurii civile; nu intelegeam, ca un idiot, cum se face ca, printre principiile acestui nou cod de procedura civila, la loc de frunte este trecut principiul celeritatii, pompos exprimat in articolul 6 prin sintagma „dreptul la un proces echitabil in termen optim si previzibil”. Ma lamurisem in parte, in perioada ce a urmat punerii in aplicare acestui nou cod, ca termenul optim si previzibil insemna sa introduci actiunea astazi si, ca la Judecatoria Buftea, sa ai termen de recomandare peste doi ani; intamplarea a facut ca eu sa introduc o plangere contraventionala, in nume propriu, care a avut termen de recomandare un an si jumatate. Vazand aceasta „celeritate”, va dati seama ca nu am putut decat sa o respect.

La finele anului trecut, priveam in urma cu o ironie amara si imi aminteam cum, cu ceva timp in urma, la un Congres al avocatilor, alaturi de Ion Turculeanu de la Dolj, de Bianca Predescu, de Bratu de la Giurgiu, de Ioanovici de la Vrancea, ma straduiam sa obtin o rezolutie care sa aduca in atentia celor cu initiativa legislativa faptul ca accesul la justitie in aceste conditii a devenit un lux. Nimeni nu-si permite sa piarda doi ani din viata spre a astepta inceputul procesului sau. Asa se pierde increderea in actul de justitie si, daca mai ai in vedere si fiscalizarea excesiva ce a sosit in anul 2013, prin OUG 80, iti dai seama ca in curand salile de judecata vor deveni muzee. Ne luptam atunci, in Congres, cu un alt curent de opinie, al celor care contribuisera din plin la introducerea in noul cod a acestei sinistre proceduri a regularizarii, de fapt o procedura ce nu poate fi controlata, un voucher dat judecatorilor.

Dar cea mai mare nedumerire a mea, care ma facea sa ma consider un ignorant desavarsit, era cea legata de aparitia si punerea in aplicare a noii legislatii penale. Nu pricepeam in ruptul capului cum aplicau instantele celebrul articol 5 din Codul penal – si l-au aplicat ceva vreme, pana cand s-au rezolvat niste treburi – adica o bucatica de lege mai favorabila dintr-un cod, o bucatica de lege mai favorabila dintr-altul, pedepse frumoase, cu modalitati de executare pe masura. Nu pricepeam cum exista posibilitatea, la furt, spre exemplu, in anumite conditii, sa te impaci cu partea vatamata, sa scapi de raspundere penala, iar cel care a cumparat bunul furat, in conditiile art. 270 CP, sa devina tainuitor si sa raspunda penal. Nu intelegeam cum este posibil sa raspunzi penal pentru ca ai condus un vehicul sub influenta alcoolului, iar alcoolemia sa fie cea din momentul prelevarii; pentru cine se introdusese o asemenea aberanta incriminare? Oare nu pentru cei care, intr-un fel sau altul, puteau sa iti recolteze proba de sange dupa ce trageai un somn bun si, eventual, ti se mai facea si o spalare a intestinelor?

Nu pricepeam nici procedura dupa care un judecator iti judeca o contestatie fara participarea ta, in camera preliminara. Mi-o inchipuiam ca pe o justitie privata, care nu-mi dadea niciun fel de garantie ca omul acela, pus sa-mi judece cauza, o judeca cu adevarat, intr-o stare de spirit adecvata, intr-o anume solemnitate minima sau, cel putin, ca mi-o judeca in pretoriul instantei. Curtea Constitutionala imi lamurise, in buna masura, intrebarile mele, insa ele ramaneau, atunci cand ma gandeam cum a putut sa fie posibil ca aceasta lege sa intre in vigoare prin asumarea raspunderii guvermentale. Si tot intrebandu-ma, ma gandeam ca aceasta legislatie penala, care va fi ciuruita de Curtea Constitutionala, seamana cu un om de zapada pe care il faci in luna martie, din zapada aia ultima, a mieilor, si care pana in seara se topeste.

La toate aceste intrebari un singur om mi-a dat raspunsul; la finele anului, tolanit intr-un fotoliu, urmaream unul din ultimele interviuri ale celui care a creat statul de drepti in Romania, nimeni altul decat Traian Basescu. Cu o zi sau doua inainte sa plece de la Cotroceni, acesta si-a prezentul bilantul celor doua mandate, iar la final, un ziarist mai indraznet, dar care nu era de la Antena 3, l-a intrebat cum isi explica faptul ca a fost de acord ca stimabila doamna Alina Bica sa fie numita sefa DIICOT. A iesit repede din incurcatura, cu celebrul domniei sale ras, si a argumentat ca hotararea i-a fost marcata si de faptul ca individa a fost un secretar de stat la justitie, foarte activ, si a constatat acest lucru din modul in care s-a implicat onorabila doamna in implementarea acestei legislatii penale. Sigur ca da, imi este greu acum sa spun cine este parintele codului penal si al procedurii penale: sa fie domnul viitor prim-ministru, Catalin Predoiu, sa fie domnul premier sau sa-l cred pe Traian Basescu si sa inteleg ca, de fapt, tatal legislatiei penale este o mama, pe numele ei Alina Bica? Las la o parte faptul ca nimeni din lumea buna a justitiei nu prea a auzit despre faptele ei de vitejie in materia dreptului, dar cu totii stim cat de corecte retrocedari a facut domnia sa. Si asta o stim din media.

De abia atunci l-am inteles pe Grigore Alexandrescu, care spunea ceva despre mantaua domneasca de oaie si despre slujitorii care sigur despoaie. Omul asta nu a fost un geniu, dar acum aproape 200 de ani poporul asta era la fel de naravit ca si acum; avea aceleasi metehne pe care le are si astazi. De aia spun ca pistolul nu poate sa fie altcumva decat este si purtatorul lui, adica turcul. Din aceasta simbioza perfecta se naste progresul si, cum un stat adevarat de drept trebuie sa aiba niste norme de drept adevarate, as face o propunere doamnei Bica, nimeni alta decat fosta sefa a DIICOT-ului, adica a Directiei pentru combaterea criminalitatii organizate din Romania, sa incerce, cat are timp, sa mai scrie o carte, pentru ca tot se poarta, si, cine stie, poate vreunul din cei care isi asuma paternitatea legislatiei noastre penale, ii va scrie un Cuvant inainte. Este numai un sfat, el nu trebuie si urmat.

Aurel DESPA
Avocat, membru al Consiliului UNBR


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.