Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Dreptul absolvenţilor de studii juridice de a se angaja ca personal auxiliar în cadrul unei forme de exercitare a profesiei de avocat
13.01.2015 | Raul MIRON

Prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 19 decembrie 2011 – Statutul profesiei de avocat – la art. 186, teza a doua s-a prevăzut interdicţia în sarcina formelor de exercitare a profesiei de avocat de a angaja personal auxiliar cu studii juridice superioare.

Această interdicţie, aplicabilă teoretic şi controversat tuturor absolvenţilor de studii de licenţă în specializarea drept, vine în mod abuziv în completarea Legii nr. 51/1995 ce reglementează exercitarea profesiei de avocat şi astfel, cum vom vedea, este nelegală, contravenind atât prevederilor legale interne cât şi europene. Practic, această prevedere desfiinţează aşa numita instituţia a paralegal-ului[1], originară şi consacrată în jurisdicţiile anglo-saxone. Această poziţie era destinată absolvenţilor de studii juridice care nu au promovat examenul de intrare în profesie pentru a îşi consolida cunoştinţele prin angajarea în cadrul unei societăţi de avocatură, în vederea înscrierii în viitor la o nouă sesiune a examenului. În timp, această instituţie dezvoltată de practică a devenit o profesie de sine stătătoare, vitală pentru societăţile de avocatură performante[2].

Aşadar, această interdicţie, care, astfel cum vom vedea, este impusă printr-o normă ineficientă teoretic şi juridic, încalcă în fapt dreptul absolvenţilor de studii juridice de a accesa piaţa muncii în domeniul de specializare, pe de o parte, precum şi dreptul acestora la instruire, pe de altă parte.

Acest articol doreşte a evidenţia sintetic neviabilitatea juridică a interdicţiei instituie prin Statutul profesiei de avocat.

Prezenta situaţie este simplistă în esenţa sa practică, datorită mecanismului prin care normă prohibitivă a prins contur. Plecând de la premisa nelegalităţii ei, observăm că întâmpinăm o suită de controverse teoretice şi practice pentru sancţionarea ei eficientă. În această secţiune, vom urmări să analizăm în principal viabilitatea juridică a acestei norme în cadrul instituit de actul normativ care o consacră, ca în secţiunile viitoare să ne îndreptăm către alte mecanisme şi instituţii juridice la care am putea apela în vederea cenzurării acesteia.

Astfel, aşa cum am precizat şi mai sus, interdicţia în discuţie este consacrată de art. 186 din Statutul Profesiei de Avocat, act administrativ normativ, adoptat de o autoritate publică[3], în completarea Legii de organizare a profesiei[4]. Este lesne de observat, şi probabil redundant de afirmat, că din punct de vedere normativ există un raport de subordonare legislativă, în sensul că Statutul are menirea de a urmări punerea în aplicare a Legii şi nicidecum de completare sau derogare de la aceasta[5]. Or, o lectură a Legii nr. 51/1995 va arăta că aceasta nu conţine nicio prevedere în sensul statuat de art. 186 din Statutul Profesiei de Avocat. Pe cale de consecinţă, de plano, se ridică problema nelegalităţii acesteia în sensul arătat de art. 1 din Legea nr. 554/2004, chestiune pe care urmează să o dezvoltăm ulterior.

În plus, această observaţie conduce la o altă concluzie importantă, în plan sancţionatoriu. Astfel, date fiind premisele indicate mai sus, în lipsa unei interdicţii în Legea nr. 51/1995, urmează să recurgem la analiza Statutului pentru a evalua regimul sancţionatoriu în cazul încălcării acestei interdicţii.

Un studiu sumar asupra Statutului va releva tehnica normativă adoptată de către Consiliul UNBR în privinţa indicării faptelor care constituie abateri în sensul arătat de Statut şi Legea nr. 51/1995. Aşadar, se observă că ori de câte ori s-a dorit sancţionarea unei anumite conduite, acest aspect a fost statuat expres în actul normativ[6]. Or, o astfel de construcţie sintactică nu se regăseşte în art. 186 din Statut care instituie interdicţia de a angaja ca personal auxiliar absolvenţi de studii juridice superioare. O concluzie precară, care se impune în baza principiului de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, este că această interdicţie impune o sancţiune de ordin moral şi nicidecum una în sensul arătat de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 sau art. 265 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Aşadar, în practică, teoretic cel puţin, coordonatorii formelor de exercitare a profesiei de avocat ar fi protejaţi de o sancţiune disciplinară în sensul arătat de art. 89 din Legea nr. 51/1995.

Ab absurdum, chiar şi în ipoteza în care am admite că angajarea unui absolvent de drept în cadrul unei forme de exercitare a profesiei de avocat ar constitui o încălcare a Statutului care atrage aplicarea unei sancţiuni disciplinare, o analiză a clauzei umbrelă conduce la o concluzie, pe care o considerăm noi, nepermisă. Art. 265 alin. (2) din Statut, care preia art. 89 din Legea nr. 51/1995, arată că: „Fapta săvârşită de avocat, în nume propriu sau în numele şi pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel naţional sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta îşi are sediul secundar şi care este de natură să prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocaţi constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit art. 89 din Lege.” Este adevărat că, în concret, angajarea unui absolvent de studii juridice superioare ar constitui o încălcare a dispoziţiilor statutului profesiei. Însă, în ce priveşte condiţia prejudiciului adus onoarei ori prestigiului profesiei sau al corpului de avocaţi, avem dificultăţi în a cuantifica acest prejudiciu raportat la fapta în discuţie. Articolul 265 condiţionează sancţionarea unui avocat de împlinirea cumulativă a două condiţii: (i) o încălcare a prevederilor legii sau ale statutului şi (ii) natura faptei să aducă un prejudiciu profesiei. Considerăm că cea de a doua condiţie nu poate fi împlinită în ipoteza angajării unui absolvent de studii juridice superioare. O concluzie contrară ar însemna că angajarea unei astfel de persoane, în condiţiile legale instituite de legislaţia muncii, în vederea instruirii şi perfecţionării ei în domeniul în care urmează să activeze într-una din formele de exercitare a profesiilor juridice, ar fi o faptă de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Or, o astfel de concluzie, considerăm noi, este absurdă indiferent de standardele deontologice la care ne raportăm, fie ele specifice profesiei de avocat.

Pe cale de consecinţă, considerăm că norma juridica prohibitivă instituită de articolul 186 din Statut este neviabilă juridic, în principal pentru lipsa unei sancţiuni eficiente şi, în secundar, pentru piedicile procedurale şi materiale pe care actul normativ le prezintă în tragerea la răspundere a avocaţilor care se fac vinovaţi de angajarea unei absolvent de studii juridice superioare.

O altă discuţie pe care dorim să o abordăm vizează noţiunea de persoană cu studii juridice superioare. Teza pe care o susţinem este că textul legal nu vizează persoanele licenţiate în drept, ci absolvenţii de studii masterale sau doctorale în domeniul juridic.

Ne fundamentăm această susţinere făcând trimitere la prevederile Legii nr. 1/2011[7] şi uzând de principiile generale de interpretare a normelor juridice. Astfel, art. 2 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 indică repartizarea învăţământului în România în învăţământ preuniversitar şi învăţământ superior. Art. 114 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 arată că învăţământul superior „este organizat în universităţi, academii de studii, institute, şcoli de studii superioare şi altele asemenea, denumite în continuare instituţii de învăţământ superior sau universităţi.”. În consecinţă, aflăm că învăţământul superior se poate realiza doar în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, astfel cum indică art. 115 alin. (1) din Lege.

Această observaţie este necesară în contextul în care vedem din Hotărârea Guvernului nr. 580/2014 privind aprobarea nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2014-2015 că învăţământul juridic de specialitate se face doar în cadrul învăţământului superior. Această concluzie derivă şi din raportul realizat cu privire la Activităţile de edcuaţie juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar, realizate în baza protocolului de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar[8]. Aşadar, nu se poate vorbi de un învăţământ juridic preuniversitar instituţionalizat, ci doar de învăţământ juridic în cadrul unei instituţii de învăţământ superior.

Aşadar, rămâne să analizăm intenţia Consiliului UNBR în formularea din art. 186 din Statut, unde a arătat că interdicţia priveşte persoanele cu studii juridice superioare. Utilizând criteriile de interpretare gramaticale, logice şi sistematice, considerăm că interdicţia nu vizează absolvenţii de studii superioare licenţiaţi în drept. Această excludere reiese din sintactica frazei. Considerăm că în cazul în care se dorea ca această interdicţie să vizeze şi licenţiaţii în drept fără studii masterale sau doctorale în domeniu, construcţia sintactică ar fi trebuit să aibă următoarea formă: studii superioare juridice. O astfel de construcţie sintactică ar fi permis identificarea celor două condiţii distincte: (i) ca persoana să fie absolventă de studii superioare şi (ii) domeniul de specializare să fie ştiinţele juridice. Pe cale de consecinţă, am fi înţeles că art. 186 din Statut vizează orice licenţiat în drept. Or, acesta nu este cazul. Din construcţia sintactică actuală, înţelegem următoarele: (i) condiţia studiilor superioare este subînţeleasă, din moment ce, aşa cum am arătat mai sus, studiile juridice se pot dobândi doar în cadrul învăţământului superior; (ii) condiţia ca aceste studii să fie superioare, în temeiul principiului de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distingure debemus, nu poate primi alt înţeles decât acela că studiile juridice trebuie să fie superioare nivelului de licenţă.

Aşadar, considerăm că în reglementarea actuală, nu există nicio interdicţie în privinţa angajării unui absolvent de studii juridice, fără studii masterale în domeniu, în cadrul unei forme de exercitare a profesiei de avocat.


[1] Definiţie a conceptului de paralegal. Pentru informaţii cu privire la importanţa acestei funcţii în cadrul societăţilor de avocatură, a se vedea articolul G. M. Filisko, Paralegal and legal assistants are taking on expanded duties.
[2] Pentru o apreciere statistică a profesiei de paralegal, a se vedea datele publicate pe website-ul Ministerului Muncii al Statelor Unite ale Americii.
[3] A se vedea Decizia nr. 83/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal pronunţată în 14 ianuarie 2014, unde Curtea a reţinut următoarele: “Pârâta, U.N.B.R. este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
[4] Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 6 martie 2001.
[5] Avem în vedere, aşadar, ierarhia actelor normative, astfel cum este statuată în art. 1 alin. 5 din Constituţie şi art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Pentru o dezbatere jurisprudenţială a principiului, a se vedea Decizia nr. 7/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, din 8 ianuarie 2013.
[6] Ca exemplu de tehnică normativă utilizată, arătăm art. 134, alin. 6 din Statut: “(6) Neglijarea cauzelor clientului, absenţa nejustificată în mod repetat, fără asigurarea unei substituiri legale şi competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinară”.
[7] Legea educației naționale. Legea nr. 1/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
[8] Ca urmare a semnării Protocolului MEN nr. 10576/30.10.2013 de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar, între Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, având drept obiectiv general cooperarea instituțiilor, mai sus menționate, în vederea promovării unor activități de educație juridică în unitățile de învățământ preuniversitar, în anul şcolar 2013-2014, au fost realizate o serie de documente şi activități în sensul indicat în protocol.


Raul MIRON
Masterand, Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureş


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Dreptul absolvenţilor de studii juridice de a se angaja ca personal auxiliar în cadrul unei forme de exercitare a profesiei de avocat”

  1. Vasile BLOJ spune:

    Frumos si documentat articol. Felicitari Raul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.