Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2013: Înțelegerile anticoncurențiale grave (hard core) – caracteristici și efecte juridice | Alexandru Rățoi
15 ianuarie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Avocat Alexandru Rățoi a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2013 articolul intitulat „Înțelegerile anticoncurențiale grave (hard core) – caracteristici și efecte juridice”.
Mediul concurențial contemporan, mai ales, în contextul crizei economice fără precedent, a suferit o serie de modificări substanțiale, nu neapărat de bun augur. În doctrina de specialitate, dar și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a autorităților naționale de concurență, s-au conturat două tipuri de practici antitrust. Pe de o parte, sunt acele practici mai puțin periculoase – practicile verticale –, iar, pe de altă parte, există practici orizontale, considerate a aduce cele mai mari prejudicii relațiilor concurențiale normale. Studiul acestora din urmă constituie și subiectul articolului citat, încercându-se să se stabilească o serie de astfel de comportamente care să poată fi încadrate în această ultimă categorie, a așa-numitelor practici hard core.
Pentru început, așa cum se afirmă în literatura de specialitate, concurența este un „joc al șanselor”, ceea ce înseamnă că orice întreprindere care se dovedește a fi neprofitabilă este scoasă automat de pe piață. În acest mod, se urmărește păstrarea unei economii sănătoase, din care consumatorii să aibă de câștigat. Cu toate acestea, în mod inevitabil, la un moment dat, se pot manifesta anumite tipuri de comportamente din partea întreprinderilor, comportamente care se abat de la reguli, prin instituirea anumitor înțelegeri mai mult sau mai puțin secrete. Chiar și în această situație, anumite practici anti-concurențiale pot fi înăbușite prin propunerea de amendamente, de către entitățile care se fac vinovate. Aceste practici sunt cele verticale, echilibrul putând fi restabilit într-un mod relativ facil, prin corijarea conduitei întreprinderilor implicate. În contrapartidă, se manifestă acele practici orizontale, apărute între întreprinderi care au același domeniu de activitate, deci, concurează pe aceeași piață. Eventualele înțelegeri ce pot surveni între acestea sunt de natură a pune în pericol întregul sistem concurențial. Sancțiunile care se impun în acest caz sunt, pe de o parte, declararea acordurilor încheiate între entitățile în cauză ca fiind nule absolut, iar, pe de altă parte, aplicarea unor amenzi semnificative membrilor unor astfel de grupări.
Pentru prezentarea cât mai corectă și detaliată a practicilor anticoncurențiale grave, autorul articolului a considerat necesară invocarea câtorva exemple pertinente în acest sens. Un prim astfel de caz este, așa cum reiese chiar din art. 101 din TFUE, reprezentat de înțelegerile de tip cartel. Potrivit practicii constante a Consiliului Concurenței, acestea constituie „acorduri, în general, secrete, încheiate între operatorii economici concurenți, care au ca obiect fixarea de prețuri, limitarea producției, împărțirea piețelor, alocarea clienților și teritoriilor”. În afara acestor carteluri, se poate întâmpla ca, între operatorii existenți pe o piață determinată, să aibă loc un schimb regulat de informații, schimb ce poate fi interpretat ca o dorință de a controla piața. Aceste acțiuni concertate presupun o coordonare între comportamentele pe care întreprinderile membre le adoptă în desfășurarea activităților curente. Ca acorduri distincte, se mai pot aduce în discuție și înțelegerile anticoncurențiale care împiedică posibilitatea consumatorilor de a se aproviziona la prețurile cele mai avantajoase.
În ciuda faptului că acordurile care se încheie între agenți economici care operează pe aceeași piață, chiar la același nivel al procesului economic, având în permanență vocația de a se afla în concurență, sunt unele dintre cele mai grave practici antitrust, totuși, acestea sunt și cele care pot fi dovedite cel mai greu. Cu toate acestea, tocmai din prisma denaturărilor concurențiale semnificative, care pot apărea ca urmare a acestor practici, angajamentele nu sunt o soluție viabilă de sancționare a întreprinderilor implicate. Mai mult, acestea sunt exceptate de la aplicarea regulilor de minimis sau a pragurilor de sensibilitate fixate de Comisia Europeană, așa cum sunt prevăzute în Comunicările succesive ale Comisiei cu privire la acordurile de importanță minoră, care permit exceptarea unor înțelegeri orizontale dacă gradul de afectare a pieței nu este semnificativ (părţile cumulate ale participanţilor la înţelegere nu depăşesc 10% din piaţa vizată).
În concluzie, autorul articolului este de părere că, în general, înțelegerile orizontale hard core figurează pe o adevărată listă neagră, fiind excluse de la aplicarea angajamentelor, ca măsură sancționatorie. În plus, situația dificilă a mediului economic, provocată de actuala criză mondială, nu este acceptată ca fiind o motivație suficientă pentru implicarea în astfel de acorduri.
