Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Temeinicie vs. legalitate
15.01.2015 | Corina CIOROABĂ

Secţiuni: Jurisprudența ÎCCJ, Procedură civilă, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, într-un litigiu având ca obiect acordarea de daune morale ca urmare a atingerii aduse onoarei şi reputaţiei prin publicarea în presă a unor afirmaţii defăimătoare, că modalitatea în care instanţele de fond au interpretat probele referitoare la evaluarea vătămării nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs. Sub acest aspect, Înalta Curte a precizat că, în condiţiile în care recurentul nu invocă forme ale prejudiciului, din cele reglementate de lege, ce nu ar fi fost acoperite, ci cuantumul redus al acestuia şi cere instanţei de recurs să reanalizeze elemente de fapt care ar determina majorarea acestui prejudiciu, toate aceste împrejurări ţin de temeinicia şi nu de nelegalitatea hotărârii şi exced cadrului procesual al unei căi extraordinare de atac. (Decizia nr. 1829 din 11 iunie 2011 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea la plata de daune morale)

Corina CIOROABĂ

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti