Cazurile de casare anterioare intrării în vigoare a NCPC. Excepție de neconstituționalitate respinsă
16 ianuarie 2015 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României nr. 856 din data de 24 noiembrie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 488 din 25 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Takacs Gabriella şi Takacsne Gladis Maria într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.”
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarele excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat constituie o normă de drept procesual penal, supusă regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură, ceea ce exclude încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Situaţia reglementată de dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 este una tranzitorie şi priveşte doar cauzele penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv pe cele aflate în termenul de declarare a recursului, iar nu şi cauzele aflate în fond sau în apel, în privinţa cărora devin incidente – referitor la exercitarea căilor de atac – dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării hotărârii. Astfel, hotărârile supuse casării, pronunţate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, rămân supuse motivelor de casare prevăzute de legea sub care au fost pronunţate, potrivit regulii „tempus regit actum”.
Astfel, între dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 şi principiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil şi folosirea căilor de atac nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea motivelor de casare a hotărârilor pronunţate în materie penală, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii”, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege”.
Referitor la presupusa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.
Prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de faţă.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
