BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contravenţii
CărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Locul săvârșirii faptei omisive

26.01.2015 | Corina CIOROABĂ
Abonare newsletter

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul acțiunii având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție prin care societatea petentă a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligației de a prezenta documentele și a da relațiile solicitate de inspectorii de muncă, obligație prevăzută de art. 13 lit. m) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, locul săvârșirii faptei omisive este cel al sediului angajatorului, astfel că, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei de la sediul petentei. (Decizia nr. 1998 din 29 aprilie 2014 pronunţată de Secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competență)

Corina CIOROABĂ

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week