Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Mediere
Mediere
DezbateriCărţiProfesionişti

Mandatul membrilor Consiliului de Mediere. Excepție de neconstituționalitate admisă


26 ianuarie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din data de 23 ianuarie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 713/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 9 iulie 2012, prevederi care au următoarea redactare:
„Dispoziţiile art. 17 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se aplică şi mandatelor în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reține că legea criticată încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

În sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine şi faptul că aceste prevederi transformă, practic, un mandat eligibil, obţinut în urma unor alegeri interne ale mediatorilor, într-un mandat numit în privinţa perioadei care excedează duratei iniţiale a mandatelor, prin prelungirea lor de la 2 la 4 ani şi prin lipsirea mediatorilor de posibilitatea de a-şi alege un nou Consiliu de Mediere la expirarea celor 2 ani prevăzuţi iniţial de lege.

În privinţa efectelor prezentei decizii, Curtea reţine că, având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, mandatele membrilor Consiliului de Mediere, configurate conform legii criticate, încetează de drept.

Pentru considerentele de mai sus, Curte admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii