Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
4 comentarii

Legea privind insolvența persoanelor fizice
26.01.2015 | Horatius DUMBRAVĂ

JURIDICE - In Law We Trust

A se vedea și dezbaterea juridică din 29 septembrie 2014, cu titlul: Insolvența persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este înrudit cu creditorul, din cadrul proiectului Dezbateri juridice.

Luni, 26 ianuarie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat în discuţie intenţia Parlamentului de a adopta Legea insolvenţei persoanei fizice.

Este atributul legiuitorului de a adopta acele acte normative pe care le consideră apte să reglementeze raporturi sociale.

Trebuie însă spus foarte clar, pentru ca cetăţenii să ştie: Legea insolvenţei persoanelor fizice, aşa cum arată cele patru proiecte de Lege în Parlament, nu rezolvă problemele grave sociale şi economice cu care se confruntă zeci de mii de cetăţeni români, în special cei care au datorii bancare sau se confruntă cu insurmontabile dificultăţi (şomaj, lipsă de venituri, familii numeroase etc).

Dimpotrivă, românii trebuie să ştie că insolvenţa reprezintă ultima soluţie, şi cea mai gravă, la care trebuie să apeleze atunci când nu fac faţă datoriilor în raport cu veniturile pe care le au. Iată de ce:
– Insolvenţa reprezintă un veritabil cazier, un stigmat pe care persoana fizică îl va suporta o perioadă lungă, dacă nu o viaţă întreagă. Orice intenţie de angajare pe piaţa muncii, obţinerea unui credit, ori cumpărarea unui produs în rate va fi greu, dacă nu imposibil de obţinut odată ce persoana este sau a fost în insolvenţă, pentru că aceste informaţii vor fi accesate de angajatori, de creditori;
– Insolvenţa reprezintă pentru persoana fizică şi un stigmat social, pentru vecini, prieteni, cei apropiaţi: o sursă de neîncredere, de respingere socială, în lipsa unor mecanisme adecvate asociate care să prevină astfel de situaţii;
– Insolvenţa persoanei fizice nu priveşte doar imposibilitatea de a plăti ratele la bănci, ci poate cuprinde o sferă mult mai largă de persoane fizice, spre exemplu, cele care nu-şi pot plăti impozitele şi celelalte taxe datorate bugetului local, întreţinerea pentru cheltuieli de bloc (personale şi comune), în relaţiile ca şi consumator cu un contractor (achiziţionarea unui frigider şi televizor, spre exemplu);
– Persoana fizică aflată în insolvenţă este o veritabilă persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Averea întreagă îi va fi gestionată de o altă persoană: nu va putea să-şi achiziţioneze, spre exemplu, bunuri personale de o anumită valoare, inclusiv veniturile alocate familiei (copiilor, spre exemplu) vor fi filtrare de o persoană străină de familie, vacanţele/excursiile în ţară sau în afara ţării nu vor putea fi făcute fără o justificare faţă de această persoană ce-i va gestiona bunurile.
– Cei apropiaţi, membrii familiei persoanei fizice ce a intrat în insolvenţă, vor avea de suferit, stigmatul social extinzându-se şi asupra acestora.

În niciun caz insolvenţa persoanelor fizice nu le va rezolva situaţia creditelor la bănci. Statul român trebuie să se gândească la alte măsuri pentru a preveni veritabilul jaf la care au fost supuşi cetăţenii români, debitori la bănci. Fie cum a făcut Croaţia – conversia pe timp de un an la cursul iniţial al leului cu francul, fie chiar prin declanşarea unor anchete penale de amploare, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria. Fără discuţie că sunt mult prea multe coincidenţe în spaţiul est european, ţări emergente ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană: ar putea fi vorba de grupuri organizate infracţionale transfrontaliere, iar statul român are datoria să cerceteze dacă nu cumva cetăţenii români au căzut pradă unor astfel de grupuri infracţionale.

Revenind la proiectele de Lege privind insolvenţa persoanelor fizice, este evident, lucru de altfel constatat de Consiliul Legislativ, că aceste proiecte sunt prost scrise. De altfel, dintr-o simplă citire a proiectului de Lege rezultă că se impune revizuirea drastică a propunerii legislative.

Un proiect de o asemenea importanţă capitală nu poate fi gândit fără un studiu de impact: câte astfel de posibile cazuri ar putea ajunge în faţa judecătorului? Infrastructura şi schemele de personal ale instanţelor ar putea rezista la o asemenea avalanşă de zeci de mii sau sute de mii de cauze, aşa cum se vehiculează în studiile de specialitate economică? S-ar putea să asistăm la tot ce s-a întâmplat deja cu celebrele deja taxe auto sau litigii de muncă: schimbări legislative peste noapte cu consecinţa că și acum se judecă ani de zile litigii pe rolul instanţelor. Oare nu vor pierde şi creditorii şi debitorii persoane fizice, prin durata prelungită a acestor proceduri, pentru că instanţele sunt foarte încărcate şi aşa şi se va ajunge la concluzia că, în fapt, s-a adâncit problema economică cu care se confruntă persoana fizică?

O soluţie, pentru protecţia şi ajutorul adecvat pe care statul să-l dea cetăţeanului, este aceea a prevederii unei proceduri prealabile, care să fie parcursă până la declararea unei persoane fizice, de către un judecător, ca fiind în insolvenţă.

În plus, ar trebui văzut cum funcţionează astfel de legi în ţările Uniunii Europene, care au o asemenea legislaţie, pentru a reflecta asupra celei mai bune soluţii pentru cetăţenii români. Spre exemplu, în Germania este prevăzută o procedură extrajudiciară tocmai pentru a proteja cetăţeanul ameninţat de insolvenţă şi doar dacă această procedură a eşuat, persoana în cauză ajunge în faţa judecătorului. În Franţa, procedura se desfăşoară numai după parcurgerea unei proceduri prealabile extrajudiciare gratuite, în faţa „comisiei pentru populaţia îndatorată”, la Banca Centrală franceză. De altfel, legea franceză pune un accent puternic pe negocierea unui plan de rambursare amiabil, înainte de luarea altor măsuri suplimentare în cadrul procedurii falimentului. În Olanda, de asemenea, trebuie parcursă o procedură extrajudiciară, respectiv completarea unei declaraţii de către municipalitate, care să evidenţieze faptul că au existat încercări de a ajunge la o soluţionare amiabilă.

Consiliul Superior al Magistraturii nu se opune unei asemenea legi, nici nu este atributul lui de a pune în discuţie adoptarea unui act normativ. Însă, nu poate să nu tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că, în astfel de situaţii, fără o matură chibzuinţă, graba poate aduce mai multe prejudicii cetăţenilor, cărora le este adresat proiectul de Lege, decât beneficii.

E nevoie de a gândi „plase de siguranţă” pentru cetăţeni, inclusiv măsuri asociate, de a face faţă unei situaţii nedorite, cea a insolvenţei. Iar pentru asta trebuie ca toate instituţiile implicate, nu doar Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi ANAF, Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României să găsească instrumente apte pentru a proteja cetăţenii.

Jud. Horațius DUMBRAVĂ
Membru CSM

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Legea privind insolvența persoanelor fizice”

  1. Constantin STANCU spune:

    Dar pe ceilalţi cetăţeni, cine îi ajută? Unii se întind mai mult decât plapuma, aici este raţiunea unei astfel de legi. Prin executare silită o bancă se poate intinde şi pe o durată de 30 de ani, orice act de executare silită, întrerupe executarea. Când tragi linie după 30 de ani, constaţi că ai plătit de 10 ori creditul, plus tensiunea asupra familiei. Pentru firmele de recuperarea creanţelor, acestea se pot vinde şi cu 2-5% din sumă, dar pentru clienţi, nu! Nu credeţi că este discriminarea clienţilor în faţa băncilor? Prin inoslvenţa PF, se trage undeva o linie, clientul se disciplinează, banca o ia de la început, dacă mai are resurse, dacă nu, nu. Suntem în economia de piaţă. Trebuie să fim atenţi la procedură, la lege, dar nu putem admite că se fac mereu acumulări care pot duce la un punct critic social din care toţi avem de pierdut. Primele legi din capitalism în 1990 trebuiau să fie aceste două: insolvenţa PF şi PJ, nu să admitem o injustiţie care s-a format prin lipsa unor legi!

  2. Angela PETRESCU spune:

    Situația împovărătoare în raport cu băncile în care au ajuns împrumutații (clienții băncilor) în CHF poate să se datoreze doar creșterii excesive a cursului acestei monede în raport cu leul, chiar fără a exista în contractul de împrumut clauze abuzive privitoare la variația dobânzii.
    Altfel spus și doar simpla creștere excesivă a valorii CHF-ului în raport de leu poate conduce la riscul ruinării uneia dintre părțile contractante, respectiv a clientului împrumutat, chiar dacă contractul de împrumut nu cuprinde clauze abuzive.
    Problema, în acest caz, este cea a găsirii soluțiilor care să înlăture ruinarea împrumutatului (debitorului) defavorizat în mod excesiv și să conducă la reechilibrarea contractului de împrumut, prin înlăturarea onerozității excesive suportate de împrumutat.
    Soluțiile pot fi realizate pe cale convențională (client-bancă), judiciară (prin proces intentat de client în instanță) și legală (prin intervenția legislativă a statului; evident, așa cum statul intervine și ajută instituțiile financiare private în momente de criză, tot atât de bine poate interveni și pentru sprijinirea, în situații extreme, a unui număr foarte mare de împrumutați).
    În cazul concret al împrumutului în CHF, soluțiile adecvate și suple sunt:
    Adaptarea contractului de împrumut prin determinarea valorii dobânzii ce trebuie plătită de împrumutat la un nivel mai scăzut decât cel la care se ajunge atunci când se ia în considerare cursul ridicat, din prezent ori din viitor, al CHF-ului (există mai multe posibilități de realizare).
    Adaptarea contractului prin prelungirea duratei acestuia (obligația de plată a dobânzilor calculate în raport de cursul din prezent foarte ridicat al CHF-ului subzistă, nereducându-se suma totală datorată de client cu titlu de dobândă, sumă stabilită prin raportare la acest curs foarte ridicat al CHF-ului, însă perioada în care trebuie achitate aceste dobânzi de către client băncii se prelungește cu o anumită perioadă de timp, obligația de plată a sumelor de mai sus întinzându-se pe o perioadă mai lungă de timp fără a se adăuga datorii suplimentare, ceea ce ar conduce la scăderea sumei datorate lunar de împrumutat băncii). Momentul de expirare al contractului de împrumut stabilit inițial de părți este prelungit pentru un moment ulterior, fără a se adăuga alte datorii suplimentare în sarcina clientului-împrumutat, efectul fiind acela că suma ce trebuie plătită lunar de client s-ar reduce, chiar dacă banca încasează, în final, o dobândă calculată în funcție de cursul mai ridicat al CHF-ului.
    Are loc o distribuire echitabilă între părți a pierderilor și beneficiilor ce rezultă din schimbarea bruscă și semnificativă a cursului CHF-ului.
    Soluția executării prin anticipare a obligației împrumutatului (debitorului), adică restituirea restului din capitalul împrumutat, pentru a se evita plata în continuare a dobânzilor mult prea împovărătoare, este improprie dacă restul de capital rămas de restituit este consistent.
    Lăsarea caselor la dispoziția băncilor este peste mână iar o lege a insolvenței persoanei fizice nu rezolvă, desigur, problema.
    Dar să vedem dacă și în ce fel va interveni Statul.
    Ori poate că românii or fi mai interesați de legile Big Brother și nu de situația creditelor proprii care îi împovărează.

  3. Anca BUTA spune:

    Raportat la ideea de insolvenţă, în general, implicarea, voluntară sau involuntară, a oricărei persoane, profesionist sau nu, în realitatea anului 2015 nu se poate face fără antamarea, chiar şi teoretică, a situaţiei financiare puse sub semnul incertitudinii (S-a propus implementarea ideii de faliment al statelor, de către preşedintele Germaniei, fost preşedinte al FMI, Horst Koeler, discutând în vara anului 2010 de situaţia economică a Greciei, de mare actualitate şi în prezent, http://www.tv-net.ro. ).
    Dar, insolvenţa nu este decât un eşec al afacerii debitorului. Orice blamare a unui întreprinzător, de bună credinţă, a ieşit din cotidianul procedurii, lăsând loc, de multe ori, redresării acestuia şi speranţei unui nou început. De altfel, „noua” linie politică şi legislativă a Uniunii Europene a impus o schimbare pozitivă a atitudinii generale faţă de asumarea riscului şi a eşecului în afaceri. În comunicatul prezentat de Comisia Europeană (Communication from the European Commision – Chalenge for entreprise policy in the knoledgedriven economy – Proposal for a Council Desicion on a Mutual Program for Entreprise and Entrepreuneurship 2001 – 2005, citat de Philippe & Partners în Bancruptcy and a fresh start: stigma on failure and legal consequences of bancruptcy, Brussels, iulie 2002) privind politica managerială s-a apreciat că Europa ar trebui să îşi reaşeze poziţia avută anterior faţă de risc, eşec şi succesul în afaceri. Fiind adesea reticentă în a acorda încă o şansă celor ce au eşuat în afacerea desfăşurată, orientarea politicii ar trebui îndreptată spre încurajarea celor ce îşi asumă riscuri, spre reducerea imaginii negative impuse de o astfel de situaţie şi spre examinarea condiţiilor în care aceştia ar putea să o ia de la început (În acelaşi document se precizează că aceste ţinte fiind stabilite, Comisia Europeană încearcă să impună competitivitatea în mediul de afaceri pe care să îl ghideze spre adoptarea unor reguli simple şi eficiente, scop în care este necesară examinarea condiţiilor în care, cei care nu au reuşit în afacere să nu rămână cu o tară şi să încurajeze statele membre în revizuirea unor dispoziţii legale în domeniul falimentului.).
    Faţă de diversitatea procedurilor aplicabile în acest caz, mai multe state au adoptat deja, sau sunt pe cale să adopte măsuri de consiliere în cazul unei iminente crize financiare sau care permit debitorilor o înţelegere cu creditorii ori îi încurajează să adopte măsuri de restructurare a afacerii (Fletcher, F. Ian, Cross-border insolvency, 1998, p. 272, în P. Gottwald (Ed), Aktuelle Entwicklungen des europaischen und internationalen Zivilverfahrensrechts (Gieseking-Verlag, Bielefeld, 2002), p.279-326.). Dând curs iniţiativei Uniunii Europene, 27 de state membre au colaborat în scopul stabilirii unui program comun de reformare a legislaţiilor naţionale, rezultatul fiind creşterea posibilităţii de restructurare şi continuarea afacerii, punând pe un plan secundar lichidarea (S. H. Rada, coautor la The Insolvency Law of Central Europe, Publicat de Insol Europe, Vol.2/2007, p. 23; ar fi mai multe documente de înşirat, dar am convingerea că persoanele interesate le cunosc).
    Şi atunci, de ce nu s-ar reforma modul de abordare a incapacităţii de plată a persoanei fizice din moment ce orice „afacerist” are şansa de a se redresa şi de a o lua de la zero?
    Sunt surprinsă de faptul că autorul consideră ca fiind un stigmat sau o tară faptul că o persoană fizică ar falimenta. Aceasta este o concepţie atât de veche, cel puţin pentru participanţii la viaţa economică, de depăşită, pentru cei care au studiat subiectul şi de lipsită de realitate încât, în mediile de specialitate ea nici măcar nu mai este combătută/susţinută.
    Chiar mi se pare oportună o astfel de reglementare, cu atât mai mult cu cât, şansa este acordată oricărui debitor de altă natură decât persoana fizică, împiedicarea falimentului personal devenind echivalent cu o discriminare.
    În fine, comparând datoriile neplătite ale societăţilor insolvente cu cele ale persoanelor fizice nu cred că a doua categorie este mai mare sau mai împovărătoare.
    Şi atunci, de unde atâta înverşunare…

  4. Proiectul de lege privind insolventa persoanelor fizice din 2014 este propunerea deputatului Ana Birchal specializata in domeniul dreptului, totusi trebuie sa avem in vedere drepturile omului din Constitutia Romaniei dar si cele care sunt prevazute in Principiile Uniunii Europene s-au in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sau Declaratia Universala a Drepturilor Omului dar si in legislatia Europeana antidiscriminare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.