Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Grupul infracțional organizat. Legea penală mai favorabilă. Oare există?
27.01.2015 | Felix CORNOIU

A se vedea și dezbaterea CCR vs. ICCJ. Legea penală mai favorabilă [DEZBATERI JURIDICE].  

In situatia in care sunt in curs de judecata pe rolul instantelor fapte si acte materiale care ar constitui infractiunea de grup infractional organizat, se pune in discutie, mai inainte de toate, incadrarea juridica legala incidenta.

Este de precizat ca exista doua norme legale posibil aplicabile in aceasta situatie, si anume art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, legea veche, si, respectiv, art. 367 din Codul penal, norma actuala. Opinia quasi unanima in literatura si chiar si in practica putem spune pana in acest moment este ca legea penala mai favorabila este cea noua, avand in vedere regimul sanctionator, considerat mai bland. Se pare totusi ca lucrurile stau altfel.

1. Cadrul legal pentru acest scop

Astfel, in raport de prevederile art. 15 alin. 2 coroborat cu art. 16 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, tinand cont de suveranitatea absoluta a Legii, se impune a se avea in vedere prevederile art. 5 alin. 1 C. pen., norma conform careia „In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila”. Fata de acest text de lege, Curtea Constitutionala s-a pronuntat printr-o decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, si anume Decizia nr. 265 din data de 6 mai 2014 publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, definitiva si general obligatorie. Potrivit acesteia, „Doar interpretarea prevederilor art. 5 C. pen. in sensul ca legea penala mai favorabila se aplica in ansamblul ei este singura care poate inlatura viciul de neconstitutionalitate care apare la eventuala combinare intre dispozitiile Codului penal din 1969 si cel actual, combinare care contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. 4 privind separatia si echilibrul puterilor in stat, precum si ale art. 61 alin. 1 privind rolul Parlamentului ca unica autoritate legiuitoare a tarii”. S-a pus in discutie calitatea de putere legiuitoare, intrucat in eventualitatea combinarii prevederilor din norme legale diferite, chiar si coduri fiind, se ajunge la o a treia lege (lex tertia). De asemenea, prin decizia mentionata, s-a mai stabilit ca „suspectii/inculpatii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecati sub imperiul legii noi trebuie sa aiba, in functie de legea mai favorabila, o situatie juridica identica ori cu cei condamnati anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor savarsi infractiuni potrivit legii noi, nefiind permisa o a treia forma de tratament sanctionator ce combina dispozitii din ambele coduri”. Prin urmare, pentru a satisface cerintele constitutionale ale art. 16 alin. (1) potrivit carora „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, este interzisa alternarea institutiilor de drept penal din cele doua legi, deoarece, in caz contrar, in aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitiva cu consecinta crearii unui privilegiu pentru infractorul care este judecat in perioada de tranzitie a legii. In aceeasi decizie s-a mai stabilit si ca „Prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca, in aplicarea art. 5 din Codul penal, prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, in interpretarea data, valente neconstitutionale. Curtea constata ca, odata cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instantei supreme inceteaza in conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie si cu cele ale art. 477 indice 1 din Codul de procedura penala”.

In acelasi sens al necombinarii prevederilor legale din legi penale succesive si respectiv al aplicarii principiului legii penale mai favorabile stricto sensu, in ansamblul ei, s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, intr-o speta relativ recenta, desi nu a menționat in terminis acest lucru, a statuat ca respectarea dispozitiilor art. 7 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale impun, in cazul legilor penale succesive, alegerea globala a legii penale mai favorabile. Astfel, prin Hotararea din 18 iulie 2013, pronuntata in cauza Maktouf si Damjanović impotriva Bosniei si Hertegovina, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg, observand ca ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor si pana la judecarea definitiva (Codul penal din 1976 si Codul penal din 2003) „prevad game diferite de pedepse pentru crime de razboi”, a constatat ca a existat „posibilitatea reala ca aplicarea retroactiva a Codului din 2003 sa fi fost in detrimentul reclamantilor in ceea ce priveste impunerea pedepselor”, astfel ca „nu se poate afirma ca acestia au beneficiat, in conformitate cu art. 7 din Conventie, de garantii efective impotriva impunerii unei pedepse mai severe”. Prin urmare, instanta europeana a hotarat, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 7 din Conventie, precizand totodata ca aceasta hotarare „trebuie inteleasa ca indicand pur si simplu faptul ca, in ceea ce priveste stabilirea pedepselor, reclamantilor ar fi trebuit sa li se aplice dispozitiile codului din 1976 (in ansamblu, n.n.) si nu faptul ca ar fi trebuit sa fie impuse pedepse mai blande”. Mentionez ca hotararea C.E.D.O. prezentata a fost avuta in vedere si in cadrul deciziei Curtii Constitutionale detaliate mai sus.

Avand in vedere toate acestea, se impune cu prisosinta a analiza si a stabili legea penala mai favorabila in ansamblul ei, sub toate aspectele, de la conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, pana la conditiile referitoare la pedeapsa, acestea fiind criteriile de determinare a legii penale mai favorabile.

2. Stabilirea legii penale mai favorabile intre norma actuala si cea anterioara

Analizand comparativ prevederea din Legea speciala nr. 39/2003 in raport de prevederea actuala, art. 367 Cod Penal, intrata in vigoare la 1 februarie 2014, aceasta noua pare a fi mai favorabila avand ca si criteriu exclusiv pedepsele stabilite – de la 1 la 5 ani fata de limitele normei anterioare, de la 5 la 20 de ani. Doar ca aceasta abordare este destul de superficiala, chiar si daca ne raportam strict la sanctiunile prevazute de cele doua norme. Aceasta concluzie se impune in raport strict de prevederile legale amintite si anume definitiile folosite de catre legiuitor in cele doua norme potential incidente.

A. Sa le analizam pe rand. In art. 2 din Legea nr. 39/2003 este legiferat ca prin ”grup infractional organizat” se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada si actioneaza in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”. Potrivit art. 367 alin. 6 C. pen., „prin ”grup infractional organizat” se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni”. Cele doua norme legale par asemanatoare si totusi prezinta diferente. In primul rand, se observa faptul ca in legea veche, scopul constituirii grupului este „comiterea uneia sau mai multora infractiuni grave” si, in cea noua, doar „uneia sau mai multor infractiuni”. De vreme ce norma veche limiteaza cadrul legal doar la infractiuni „grave”, fata de cea noua, conform careia scopul este doar comiterea de infractiuni, indiferent de care ar fi acestea, este absolut evident ca legea penala mai favorabila este cea anterioara, fiind mult mai restrictiva decat cea actuala.

B. Mai departe, acelasi art. 2 din Legea nr. 39/2003 defineste scopul comiterii infractiunilor grave: „pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”. Actualei incriminari ii lipseste complet acest scop al comiterii infractiunilor, ori care ar fi ele. Din nou, si din aceasta perspectiva, legea penala mai favorabila este cea anterioara din aceleasi considerente de restrictie si limitare.

C. Mai mult decat atat, in norma anterioara de definire a „grupului infractional organizat” exista si o exceptie de la aceasta incadrare juridica: „Nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului”. Cum in legea actuala aceasta delimitare lipseste, se impune cu prisosinta si pentru acest argument certitudinea ca legea penala mai favorabila este cea anterioara.

D. Suplimentar fata de toate cele de mai sus, va rog sa observati ca si daca ne raportam la pedepsele prevazute de cele doua norme legale, concluzia este aceeasi. Astfel, in norma anterioara, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, pedeapsa este de la 5 la 20 de ani. Doar ca aceasta pedeapsa este maximul special prevazut de lege!! Si asta pentru ca la art. 2, legiuitorul a stabilit ca „Pedeapsa pentru faptele prevazute de art. 1 nu poate fi mai mare decat sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea cea mai grava care intra in scopul grupului infractional organizat”. In aceasta situatie, vointa legiuitorului este ca norma legiferata de alin. 1 al art. 7 din Legea cadru sa se aiba in vedere la individualizarea pedepsei in mod exclusiv, limitele maxime fiind cele mentionate acolo. In legea noua este complet invers! La alin. 1 al art. 367 C. pen., pedeapsa prevazuta este de la 1 la 5 ani, iar la alin. 2 este legiferata varianta agravanta: „Cand infractiunea care intra in scopul grupului infractional organizat este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani”. Asadar, pedeapsa cadru este minimul special al legii actuale, in conditiile in care in norma anterioara in pedeapsa cadru este maximul special. Doar ca, in alegerea normei mai favorabile, este complet ilogic, anormal sa compari doua norme diferite intre ele! Este ca si cum ai compara mere cu pere. Poate seamana intre ele, sunt fructe si unele si altele, si totusi sunt diferite. La fel se intampla si in prezenta situatie: sunt ambele primele aliniate al normelor incriminatoare, prevad ambele pedepse si totusi sunt diferite intre ele!! Diametral opuse.

Ca legiuitorul a ramas constant in vointa sa in realitate reiese cu prisosinta din observatia ca minimul pedepsei din maximul special prevazut in norma anterioara este fix acelasi cu maximul pedepsei din minimul special al normei actuale, respectiv 5 ani. Foarte probabil ca, din practica instantelor de judecata, legiuitorul a stabilit ca acestea au reale dificultati in aplicarea concreta a legii, in sensul de a avea in vedere alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 39/2003, care este de fapt norma de aplicare, context in care se au in vedere in realitate limitele de pedeapsa pentru infractiunea scop, cea grava, avandu-se intr-adevar limitele din incriminarea cadru cu maximele speciale. Astfel, punctul de plecare erau cei 5 ani de la alin. 1 si aplicandu-se alin. 3 al aceluiasi text de lege privind concursul de infractiuni, pedepsele erau destul de mari.

In general, reprezentantii Ministerului Public, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, D.I.I.C.O.T. (organul de urmarire penala competent sa cerceteze aceste infractiuni), sustin sus si tare ca legea penala mai favorabila este norma actuala. S-ar parea ca si Ministerul Public are aceeasi opinie. Doar ca si institutia si reprezentantii ei se afla intr-o mare eroare. Astfel, in studiul intitulat „Material de analiza redactat de Grupul de lucru constituit la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Ordin al procurorului general pentru asigurarea unui instrument de lucru in cadrul Ministerului Public in scopul interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor noilor coduri, penal si de procedura penala”, se sustine, nici mai mult nici mai putin, cum ca „Prin reglementarea din Noul Cod penal s-a preluat continutul constitutiv al infractiunii, astfel cum este reglementat de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, fiind reduse limitele de pedeapsa prevazute pentru sanctionarea acesteia, prin urmare legea noua este mai favorabila.” – a se vedea pagina 321, partea finala. Sunt doua neadevaruri in aceeasi fraza! In primul rand, continutul constitutiv al infractiunii in sine este identic doar in ceea ce priveste alin. 1 al art. 7 din Legea nr. 39/2003 si, respectiv, al art. 367 C. pen. In schimb, definitia si astfel continutul constitutiv al infractiunii este identica doar pana la jumatate! Astfel, intre art. 2 lit. a din Legea nr. 39/2003 si art. 367 alin. 6 C. pen., texte care prezinta definitiile termenilor utilizati si astfel si continutul constituiv al infractiunii in sine, sunt in raport de jumatate identice si jumatate complet diferite si chiar mai mult decat atat, incluzand definitia negativa. Diferentele sunt urmatoarele: in norma anterioara, scopul grupului infractional este „de a comite infractiuni grave”, pe cand in norma actuala, scopul grupului este „de a comite infractiuni”. Primul este un caz special, sa-i zicem asa, pe cand norma actuala este norma generala. Urmatoarea diferenta se refera la scopul infractiunilor comise de grupul infractional organizat: in norma anterioara, acesta este „pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material” si, in norma actuala, acest scop lipseste. Din nou avem raport lege speciala, cea veche – lege generala, cea noua. O a treia diferenta este exceptia prevazuta de norma anterioara: „Nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului”, exceptie care, de asemenea, lipseste in norma actuala. Iarasi avem raportul lege speciala, cea veche – lege generala, cea noua. Si pedepsele sunt diferite intre ele ca si concept. Astfel, in norma anterioara sunt stabilite limitele maximale ale pedepsei, prin prisma alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 39/2003. Or, in norma actuala, limitele de pedeapsa sunt cele minimale, avand in vedere alin. 2 al art. 367 C. pen., care este forma agravanta a normei noi.

Cele doua erori pe care le contine fraza din materialul Ministerului Public avut in vedere in aceasta analiza sunt, in primul rand, pentru ca in realitate nu s-au redus pedepsele, chiar daca asa pare: de la 1 la 5 ani pentru infractiuni in sens generic si general la care se adauga situatia formei agravante – de la 3 la 10 ani si evident concursul de infractiuni, care, in legea actuala, pedepsei cele mai grele i se adauga obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, care, spor, duce cu usurinta spre limitele de pedeapsa din art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, care, atentie, sunt limite maximale, adica foarte rar, chiar niciodata atinse in practica instantelor de judecata. In aceeasi fraza citata mai sus este si eroarea „Prin reglementarea din Noul Cod penal s-a preluat continutul constitutiv al infractiunii, astfel cum este reglementat de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003”, avand in vedere definitiile diferite in proportie mare, chiar foarte mare – din punct de vedere cantitativ, norma anterioara este dubla fata de cea actuala!!

Chiar daca se insista, in raport de definitie, in sensul ca „S-a preluat in linii mari definitia grupului infractional organizat existenta in art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003”, evident aceasta sustinere este complet fara vreun temei, de fapt sau de drept. Liniile mari sunt de fapt mici – a se vedea, cu titlu de exemplu, analiza cantitativa; evident se impune si o analiza calitativa!

Concluzia care se impune in materialul prezentat este complet in afara legii: „Prin urmare, legea noua este mai favorabila”. Favorabila din ce punct de vedere? Ca este mai scurta ca si cuvinte, respectiv prevederi? Am aratat cu prisosinta ca din toate punctele de vedere, oricum am analiza, legea penala mai favorabila, prin prisma normelor constitutionale si ale deciziei instantei de specialitate sunt cele din legea anterioara, cea veche.

Ministerul Public stie ceva si foarte probabil stie chiar bine, in sensul ca, in ansamblu, in Codul penal nou, intrat in vigoare la 1 februarie 2014, limitele de pedeapsa s-au redus in mod evident. Asta apare si intr-un mic studiu referitor la tratamentul sanctionator. Si totusi, in realitate lucrurile stau tocmai invers in ceea ce priveste legea penala mai favorabila.

Ca este asa – legea veche, in ansamblu, este mai favorabila fata de legea noua – o atesta concluziile acestui studiu al Ministerului Public, in partea sa finala: „Aparent, noul Cod penal este o lege mai blanda in ceea ce priveste limitele pedepselor pe care le prevede, o analiza atenta si completa dovedeste ca reglementarea tratamentului sanctionator in ansamblu, corelata cu regimul cauzelor care inlatura raspunderea penala, ii confera acestuia un caracter chiar mai sever decat al legii vechi”. Si cred ca acest studiu a fost facut anterior deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din data de 6 mai 2014! Oricum, se pare ca reprezentantii D.I.I.C.O.T. isi cam depasesc atributiile si respectiv mandatele acordate de catre institutia pe care o reprezinta de vreme ce sustin ca prevederile legii noi sunt cele favorabile. Este adevarat ca in studiul publicat pe site-ul oficial al institutiei se analizeaza doar global caracterul de norma severa al legii noi si totusi am aratat fara putinta de tagada ca intr-adevar, si in ceea ce priveste strict infractiunea „grup infrational organizat”, norma veche este mai favorabila cauzelor in curs de judecata.

Este de remarcat faptul ca studiul privind tratamentul sanctionator mentionat mai sus are in vedere inclusiv expunerea de motive a noului Cod penal: „Intervalul extrem de larg dintre limita minima si cea maxima a pedepsei (de la 1 la 12 ani, de la 3 la 15 ani, de la 4 la 18 ani, de la 5 la 20 de ani) a dus in practica la solutii mult diferite in ceea ce priveste pedepsele concret aplicate pentru fapte asemanatoare ori la pedepse mari pentru infractiuni cu o periculozitate scazuta, fapt care nu asigura caracterul previzibil al actului de justitie.”. Astfel incat, acest interval dintre limitele pedepselor in legea noua a fost redus in mod semnificativ, teoretic, inclusiv in noua incrimare a „grupului infractional organizat”, unde este de doar 4 ani.

Ministerul Public, in raport de decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, deja aplica la nivelul unitatilor din subordinea sa in mod concret prevederile art. 5 C. pen. Astfel, in adresa nr. 2679/C/2014 (nr. 174/II-7/2014) din data de 4 decembrie 2014 a Serviciului de indrumare si control din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie din Ministerul Public intitulata „Sinteza problemelor de drept ridicate de catre procurori in materia Noilor coduri (1 iulie – 1 decembrie 2014)” la capitolul I intitulat „Aplicarea legii penale mai favorabile”, avand sediul materiei în art. 5 C. pen. si, respectiv, Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale, in sectiunea B, numita „Incadrarea juridica”, este enumerata intrebarea pusa de una dintre unitatile din subordinea Ministerului Public si, respectiv, raspunsul pe care il da institutia, care, cu siguranta, prezinta punctul oficial de vedere al acesteia: „Fata de o infractiune comisa anterior datei de 1 februarie 2014, incriminata in continuare de legea noua si in raport cu care am stabilit ca legea veche este mai favorabila – care este incadrarea juridica a faptei pe care organele judiciare trebuie sa o dea/sub ce incadrare urmeaza sa se pronunte solutia instantei?”, intrebare la care raspunsul este clar si neechivoc: „Suntem de parere ca incadrarea juridica a faptei va fi facuta potrivit legii vechi care, in ciuda faptului ca nu mai este in vigoare, ultraactiveaza prin efectul art. 5 din Codul penal”. Mentionez ca „Sinteza” mentionata este structurata in sensul „intrebare ridicata – raspuns formulat”.

Oricum, de vreme ce pe site-ul oficial al Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie apar atat documente care sustin ca legea penala mai favorabila ar fi cea noua – a se vedea primul document mentionat, intitulat „Material …” si in acelasi timp apar si documente care sustin contrariul, ca, de fapt, legea actuala este mai aspra, se impune a solicita lamuriri Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Pana la urma, este legea veche mai favorabila a fi aplicata infractiunilor de „grup infractional organizat” sau legea noua?

Mergand mai departe, tot in a alege incadrarea juridica legala potential incidenta in situatia in care ar fi vorba despre „grup infractional organizat”, in sensul de lege penala mai favorabila, care pare ca se impune a fi legea anterioara, si anume art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, intr-o situatie in care, de exemplu, prin rechizitoriu, instanta de judecata este investita strict cu aplicarea art. 7 alin. 1 din Lege, se pune intrebarea: oare poate exista un real grup infractional organizat in sensul normei legale in absenta indeplinirii conditiilor prevazute de art. 2 lit. a raportat la lit. b a aceluiasi art. 2 al Legii? Exista cu adevarat, din punct de vedere legal, grup infractional organizat ca infractiune prevazuta de legea speciala, indepenedent de infractiunea scop, una grava, prevazuta si definita expressis verbis in art. 2, literele a si b? Cu siguranta ca tine de esenta infractiunii prevazute de art. 7 alin. 1 al legii indeplinirea a minim lit. a si una dintre cele 20 de variante ale literei b! Per a contrario, ne aflam ori in situatia prevazuta de art. 8 al legii, ori de exceptia de la incriminarea speciala, respectiv definitia negativa de la art. 2 lit. a, exceptie la lege. Adica, ori este vorba doar despre un grup – „Initierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui grup, in vederea savarsirii de infractiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infractional organizat” sau chiar situatia si mai buna, „Nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului”. Prin urmare, norma speciala in materia prevenirii si combaterii criminalitatii organizate are prevedere expresa in ceea ce priveste incriminarea grupului infractional organizat, care, in ceea ce priveste existenta sa juridica sa are mai multe conditii cauzale succesive definitorii si invariabil existentiale – este grupul care exista si actioneaza in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave – primul scop care este la randul sau cauza pentru scopul infractiunilor – pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. O alta situatie este atunci cand vreuna dintre conditii nu este indeplinita: ori suntem in situatia formei simple a incriminarii speciale – „Initierea/constituirea/aderarea/sprijinirea sub orice forma a unui grup, in vederea savarsirii de infractiuni”, prin urmare, deja iese de sub incidenta normei speciale a legii speciale, intarita si confirmata prin adaugarea „care nu este potrivit prezentei legi un grup organizat infractional” ori suntem in situatia dezincriminata de legea speciala – a se vedea teza a doua, lit. a), art. 2 din Legea nr. 39/2003.

In raport de aceste norme generale, cadru, pedepsele prevazute in art. 7 sunt si ele in raport de varianta agravanta si cea simpla. Astfel, la alin. 1 sunt limitele extreme ale infractiunii speciale ale legii si la alin. 2 este varianta simpla a infractiunii speciale a aceleiasi legi. Ca este asa o confirma prevederile alin. 2 ale art. 7 care limiteaza pedeapsa pentru infractiunea cadru la limitele pedepsei pentru infractiunea scop a celei cadru, care, limite, nu le pot depasi pe cele extreme stabilite tot ca si cadru general maximal in alin. 1 al art. 7. Mai mult decat atat, se observa cu usurinta ca infractiunea prevazuta de art. 7 alin. 1 din Lege este imposibil de a avea o existenta de sine statatoare, independent de infractiunea scop. Este de esenta infractiunii de grup infractional organizat ca grupul sa comita infractiuni grave si acelea la randul lor cu un scop anume. Lipsa vreuneia dintre cele doua conditii scop lipseste de elemente constitutive norma de incriminare speciala, sens in care se aplica legea generala, prevazuta si pedepsita de art. 8 din Lege. Astfel, exista o norma generala, art. 8, o norma agravanta, art. 7 alin. 2 raportat la alin. 1, si o exceptie, dezincriminarea normei speciale, teza a doua, lit. a) din art. 2 al Legii.

Doar ca alin. 3 al Legii defineste concursul de infractiuni intre norma generala, cadru, cu limitele maximale, si cea pentru infractiunea (infractiunile scop), definite de art. alin. 2 al art. 7 din Lege. Prin urmare, este imposibila, din punct de vedere juridic, existenta de sine statatoare si independenta a art. 7 alin. 1 din Lege, care este in mod exclusiv un cadrul general maximal de pedeapsa si atat.

Ca este asa o dovedeste un recurs in interesul legii promovat si admis, este adevarat cu un text de lege din procedura penala, care face referire la norma de incriminare a grupului infractional organizat. Astfel, conform deciziei nr. 7/2009 din 9 februarie pronuntata de catre Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in dosarul nr. 36/2008, s-a stabilit ca: „Pedeapsa prevazuta de lege in cazul infractiunii incriminate in cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003 se determina prin coroborarea dispozitiilor de sanctionare din primele doua alineate ale acestui text de lege, pentru a nu fi mai mare decat aceea prevazuta de lege in cazul infractiunii celei mai grave care intra in scopul grupului infractional organizat”.

Si instanta suprema a stabilit in mod identic acelasi lucru si indic cu titlu de exemplu sentinta penala nr. 1327 din 26 aprilie 2012 a Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie: „In cazul in care limita minima speciala a pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea cea mai grava care intra in scopul grupului infractional organizat este inferioara limitei minime de 5 ani inchisoare prevazuta in art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, instanta poate aplica o pedeapsa mai mica de 5 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta in art. 7 alin. (1), raportandu-se la minimul special al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea cea mai grava care intra in scopul grupului infractional organizat”. De vreme ce pentru stabilirea limitelor pedepselor aplicate, mai intai, se constata care sunt limitele pentru infractiunea scop, acelea fiind reperul in raport de care se socotesc si limitele pentru pedeapsa prevazuta pentru infractiunea cadru, este absolut evident ca aceasta infractiune, prevazuta si pedepsita de art. 7 alin. 1 din Lege este dependenta ombilical si indisolubil de infractiunea scop. Ca atare, mai inainte de toate este de stabilit care este (sau sunt) infractiunea (ile) scop ale grupului infractional organizat si, abia ulterior, individualizarea pedepselor aplicate si in raport de infractiunea cadru.

De asemenea, este de discutat daca textul de lege amintit, respectiv art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, poate avea o existenta de sine statatoare, autonoma, independenta si in lipsa unei (sau unor) infractiuni scop, care fac parte din esenta grupului infractional organizat. Este de stabilit raportul norma generala, norma speciala si exceptie intre prevederile exprese ale art. 2 lit. a si b, partea a doua din art. 2, lit. a, art. 7 cu alin. 1, 2, 3 si, respectiv, art. 8 din Legea speciala nr. 39/2003. Dar oare alin. 3 din art. 7 din Lege este in realitate o indicatie de calcul a pedepselor rezultante in urma individualizarii pedepsei in loc de conditie, asa cum pare la prima vedere? Se poate presupune, per a contrario, in cazul neindeplinirii conditiei, ca infractiunea prevazuta de art. 7 alin. 1 poate avea o existenta de sine statatoare, fara infractiune scop, chiar daca este de esenta grupului infractional organizat sa comita infractiuni grave, limitate potrivit alin. 2 al art. 7 din Lege.

Intra in definitia „grupului infractional organizat” elementele constitutive ale acestei infractiuni: „Este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista si actioneaza in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material” – a se vedea art. 2 lit. a si b. Din simpla lectura a normei legale de definire a „grupului infractional organizat” reiese cu prisosinta faptul ca pentru a fi indeplinite conditiile prevazute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 este imperios necesar a avea scopul grupului – infractiuni grave -, care, la randul lor, sa aiba si ele un scop – beneficiu financiar sau material. Ca atare, se impune in mod natural concluzia ca in situatia in care lipseste infractiunea grava, scopul grupului infractional organizat, sunt lipsite de incidenta si aplicabilitate prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. Astfel sunt definite de art. 8 situatiile in care este vorba de „grup constituit pentru savarsirea de infractiuni, care nu este grup infractional organizat”, context in care sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 323 C. pen.

In raport de prevederile art. 7 alin. 2 din aceeasi Lege, este absolut evident ca alin. 1 al art. 7 se raporteaza intotdeauna la art. 2 lit. a si b.

Este adevarat ca prin prisma alin. 3 al aceluiasi art. 7 pare ca totusi alin. 1 ar putea avea o existenta juridica proprie, de sine statatoare. Avand in vedere cuvantul de debut al textului de lege, „daca”, putem presupune ca exista si varianta ca faptele prevazute de alin. 1 sa se opreasca mai inainte de savarsirea unei infractiuni grave. Intrucat acesta este scopul grupului infractional organizat, conform art. 2 lit. a si b, pare ca alin. 1 al art. 7 din Lege face referire la tentativa. Doar ca lipseste eventuala incriminare in mod expres a acesteia. Apare intrebarea: cand este consumata infractiunea de initiere/constituire/aderare/sprijinire a unui grup infractional organizat?. La savarsirea infractiunii grave (evident tot consumata si aceasta infractiune) sau la atingerea scopului savarsirii infractiunii grave, adica realizarea beneficiului financiar sau material? In mod absolut evident, avand in vedere prevederile exprese ale art. 2 lit. a si b din Legea nr. 39/2003, infractiunea prevazuta de art. 7 alin. 1 din Lege este consumata in momentul in care este obtinut, atins scopul infractiunii grave, scop a grupului infractional organizat, respectiv beneficiul financiar sau material. Orice alta varianta intermediara, inclusiv cea a consumarii infractiunii grave, fara a atinge insa scopul aceleia, obtinerea beneficiului material, este doar tentativa sau alta infractiune cu alta incadrare juridica – a se vedea art. 8 din Lege.

Ideea de tentativa a initierii/constituirii/aderarii/sprijinirii unui grup infractional organizat este intarita de alin. 3 al art. 7 din Lege, conform caruia „Daca faptele prevazute la alin. 1 au fost urmate de savarsirea unei infractiuni grave, se aplica regulile de la concursul de infractiuni”. Fiind o prevedere conditionata, in mod teoretic se ia in calcul ca se poate intampla si situatia diferita, chiar opusa. Adica doar initiere/constituire/aderare/sprijinire a unui grup infractional organizat, conform art. 7 alin. 1 din Lege. Doar ca, in acel moment, acest text de lege intra in conflict cu art. 2 lit. a si b care are toate caracteristicile grupului infractional organizat. Daca este vorba de alte infractiuni scop ale grupului decat cele grave, sunt incidente prevederile art. 8 din Lege. Intrucat nu se consuma nici macar debutul infractiunii scop de grup organizat infractional, adica savarsirea de infractiuni grave, pare ca intr-adevar este vorba de tentativa. Si, totusi, nefiind precizata o eventuala incriminare a acesteia, este greu de crezut ca art. 7 alin. 1 din Lege prevede tentativa. Cu atat mai mult cu cat limitele de pedeapsa sunt foarte mari: de la 5 la 20 de ani.

In raport de art. 2 lit a si b, sunt de parere ca ne aflam in cazul unei pluralitati naturale de infractiuni, cea de grup infractional organizat si infractiunea grava care este scopul grupului, astfel incat existenta infractiunii de initiere/constituire/aderare/sprijinire unui grup infractional organizat este complet dependenta existential de savarsirea infractiunii grave, scop al grupului, si aceasta, la randul ei, sa-si atinga scopul, respectiv sa obtina beneficii financiare sau materiale. In orice alte forme este vorba despre tentativa sau alte infractiuni. Totusi, consider ca tentativa la infractiunea de initiere/constituire/aderare/sprijinire a unui grup infractional organizat este imposibila din punct de vedere legal. Acesta este motivul pentru care nu este prevazuta de lege.

Oricum, de vreme ce tentativa nu este incriminata in mod expres, apreciez ca este imposibila existenta autonoma, de sine statatoare, a infractiunii de initiere/constituire/aderare/sprijinire a unui grup infractional organizat din punct de vedere juridic. Ori este doar o incadrare juridica a infractiunii cu limitele maxime de pedeapsa? Consumarea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 7 alin. 1 este conditionata, mai intai, de consumarea scopului imediat al grupului, savarsirea de infractiuni grave, sau de atingerea scopului comiterii de infractiuni grave, respectiv obtinerea de beneficiu financiar sau material? Ce sunt celelalte variante intermediare? Tentative sau alte infractiuni? Cum se procedeaza la individualizarea pedepselor? Mai intai se stabilesc cele pentru infractiunea grava si ulterior cea pentru grupul infractional organizat, dupa care se aplica regulile de la concursul de infractiuni? Sau, mai intai se stabileste pedeapsa pentru grupul infractional organizat, ulterior, pe cea pentru infractiunea grava care intra in continutul constitutiv al infractiunii de grup infractional organizat si eventual se aplica regulile de la concursul de infractiuni? Cand este consumata infractiunea de initiere/constituire/aderare/sprijinire a unui grup infractional organizat? Exista consumare partiala sau este imposibila aceasta varianta, avand in vedere prevederile art. 2 lit. a?

In ceea ce priveste norma legala noua, art. 367 C. pen. reprezentantii Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – D.I.I.C.O.T. si chiar si partile, in general, sustin la unison ca aceasta este legea penala mai favorabila, in intelesul art. 5 C. pen., avand in vedere limitele de pedeapsa de la alin. 1, respectiv de la 1 la 5 ani. Cred ca toti isi exprima aceste opinii fara sa cunoasca prevederile Deciziei Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, care a stabilit, fara echivoc, faptul ca in aplicarea art. 5 C. pen., pentru a alege legea penala mai favorabila, se analizeaza fiecare norma in parte in ansamblul ei, sub toate aspectele. De asemenea, cred ca au ignorat si Decizia nr. 5 din 26 mai 2014 pronuntata de catre Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Inaltei Curti de Casatie si Justitie in dosarul nr. 5/1/2014/HP/P, in cadrul careia s-a stabilit ca: „In aplicarea art. 5 din Codul penal, se are in vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile” si, de asemenea, ca: „Nu este permisa combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la conditiile de existenta si sanctionare ale infractiunii in forma continuata”. In acelasi spirit este si Decizia nr. 10 din 2 iunie 2014 pronuntata de catre acelasi Complet in cauza nr. 9/1/2014/HP/P, in cadrul careia este deja stabilit ca: „In aplicarea art. 5 Cod penal, circumstantele atenuante se apreciaza global in raport de incriminare si sanctiune. In situatia intrarii in vigoare a unei noi legi, ce aduce modificari atat cu privire la pedepse, cat si cu privire la circumstante atenuante, circumstantele, ca parte din institutia sanctiunii unei infractiuni, nu pot fi privite si analizate distinct fata de institutia pedepsei”. In acelasi sens al analizei globale, unitare si complete a prevederilor legale posibil aplicabile este si Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014 pronuntata de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in dosarul nr. 23/1/2014/HP/P. Aceasta hotarare a instantei supreme dispune foarte clar: „Stabileste ca dispozitiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv in materia prescriptiei raspunderii penale, in sensul ca legea penala mai favorabila este aplicabila in cazul infractiunilor savarsite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost inca judecate definitiv, in conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale”.

In ceea ce priveste literatura de specialitate, lucrurile stau putin diferit. Marea majoritate a autorilor apreciaza ca legea penala mai favorabila este cea actuala, din pacate, in raport strict de limitele de pedeapsa. Exista insa si pareri nuantate. De exemplu in „Drept penal. Partea speciala. Prezentare comparativa a noului Cod penal si a Codului penal din 1968”, Petre Dungan si altii, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, se sustine ca „Sub aspectul conditiilor de incriminare vechiul Cod penal (n.b. Se pare ca este o eroare de redactare. Este vorba de norma veche. Infractiunea de „grup infractional organizat” nu era legiferata in vechiul cod.) constituie o lege mai favorabila decat noua incriminare.” (pag. 311). In schimb, sunt autori care au sesizat ca „In practica, s-a observat tendinta organelor judiciare de a incadra in art. 7 din Legea nr. 39/2003 aproape orice fapta, savarsita de trei sau mai multe persoane impreuna, daca facea parte dintre cele prevazute la art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 39/2003 si care era considerata in reglementarea anterioara o infractiune grava. Aceasta desi, in concret, nici gravitatea faptei, nici modalitatea de asociere a faptuitorilor nu corespundea exigentelor a ceea ce in mod obisnuit se apreciaza a fi crima organizata” – a se vedea „Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni”, Corina Voicu s.a., Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 540. Si atunci „Pentru a elimina aceasta deficienta a suprapunerii de reglementare si a interpretarii grupului infractional organizat, legiuitorul a modificat textul care defineste notiunea de grup infractional organizat”.

In „Expunerea de motive a Codului penal” este mentionat ca: „In privinta gruparilor infractionale, proiectul propune renuntarea la paralelismul existent astazi intre textele care incrimineaza acest gen de fapte (grup infractional organizat, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, complot, grupare terorista) in favoarea instituirii unei incriminari cadru – constituirea unui grup infractional organizat – cu posibilitatea mentinerii ca incriminare distincta a asociatiei teroriste, dat fiind specificul acesteia.” – a se vedea punctul 2.87.

Oare este un paralelism? Sau, mai degraba, este vorba in realitate despre nivele diferite de pericol si, in raport strict de acest aspect, incriminarile sunt si ele diferite si este cazul sa ramana exact asa cum sunt? Se intampla ca la gradele de comparatie ale adjectivului, de exemplu: exista pozitiv – infractiunea de baza, gradul comparativ, care la randul sau este de trei feluri (de inferioritate, de egalitate, de superioritate) – aici intra pluralitatile si/sau circumstantele, atat cele agravante cat si cele favorizante, si chiar si asocierile si respectiv gradul superlativ, care de asemenea este de doua feluri, relativ si absolut – aici s-ar incadra complotul, grupul infractional organizat si asocierea terorista, infractiuni dintre cele mai grave. Este unanim acceptat: „Criminalitatea organizata este una dintre cele mai grave specii de pluralitate constituita de infractori.” – a se vedea „Infractiuni prevazute in legi speciale. Comentarii si explicatii”, editia a treia, coord. Mihai Adrian Hotca, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2013, pag. 65. Asadar, este absolut sigur ca atunci cand punem in discutie eventuala incadrare juridica de „grup infractional organizat”, suntem intr-un caz de gravitate extrema.

Pana la noul Cod penal, legiuitorul roman prevazuse aceeasi infractiune in Legea speciala nr. 39/2003. Doar ca acea norma legala a fost adoptata strict ca efect al ratificarii Conventiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii organizate transnationale din 15 noiembrie 2000 de la New York, prin Legea nr. 565/2002, publicata in Monitorul Oficial nr. 813 din 8 noiembrie 2002. Anterior acestei legi speciale, lipsea cu desavarsire din legislatia romana incriminarea acestei forme exceptionale a pluralitatii de infractori, de gravitate extrema.

„In preambulul Conventiei, Kofi Annan, secretarul general al O.N.U. la acea data, atragea atentia asupra fenomenului numit ”internationalizarea crimei”, in sensul ca grupurile infractionale au inceput sa-si gaseasca noi piete de desfacere. Reprezentantii statelor au considerat in mod just ca sunt necesare mecanisme de cooperare la nivel international si, pentru ca aceasta actiune comuna sa aiba sorti de izbanda, era necesar un limbaj comun valabil in toate statele semnatare. Zeci de sisteme de drept mai mult sau mai putin similare trebuiau sa inteleaga in acelasi mod ce inseamna, de exemplu, un grup infractional organizat.” – a se vedea „Infractiunea de constituire a unui grup infractional organizat prevazuta de art. 367 din noul Cod penal”, de Alexandru Tiliciu in „Caiete de drept penal nr. 2/2014”, pag. 76.

Ca atare, izvorul de drept in ceea ce priveste conceptul de „grup infractional organizat” este in mod exclusiv Conventia Natiunilor Unite din 15 noiembrie 2000 de la New York.

Prin urmare, este cazul sa verificam daca intr-adevar norma speciala, cea veche, si anume Legea nr. 39/2003, si, respectiv, legiferarea actuala, art. 367 C. pen. respecta intocmai Conventia. Inca din titlu este de remarcat conceptul folosit – „crima organizata transnationala”, pana la urma obiectul Conventiei. La articolul 1, intitulat „Obiect”, din Legea nr. 565/2002 de ratificare a Conventiei se spune foarte clar: „Obiectul prezentei conventii este promovarea cooperarii in scopul prevenirii si combaterii mai eficiente a criminalitatii transnationale organizate”. Asadar, subiectul central si singurul al Conventiei este „criminalitatea transnationala organizata”. In articolul 2, numit „terminologie”, sunt definitiile tuturor termenilor folositi in cuprinsul legii. Astfel, „Expresia grup infractional organizat desemneaza un grup structurat alcatuit din trei sau mai multe persoane, care exista de o perioada si actioneaza in intelegere, in scopul savarsirii uneia ori mai multor infractiuni grave sau infractiuni prevazute de prezenta conventie pentru a obtine direct sau indirect un avantaj financiar sau in alt avantaj material”. In Legea speciala nr. 39/2003, definitia aceluiasi grup infractional organizat pare similara: „Este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada si actioneaza in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material” – a se vedea art. 2 lit. a, teza I. Am spus par similare cele doua texte, deoarece exista unele diferente. In primul rand, in Legea de ratificare a Conventiei, textul este „grupul exista de o perioada”, ceea ce indica o vechime pe care acesta sa o aiba deja la eventualul moment al cercetarii, fata de „grupul exista pentru o perioada”, care arata de fapt un scop al constituirii grupului, cumva opus vechimii. A doua diferenta este si mai substantiala: „grupul actioneaza in intelegere”, in Legea de ratificare a Conventiei, iar in Legea speciala, „grupul actioneaza in mod coordonat”. „Intelegerea” presupune egalitate, mai mult sau mai putin, pe cand „coordonarea” implica subordonare sau minim un coordonator si executanti. Intelesurile celor doua cuvinte sunt diferite.

Mergand mai departe, la art. 3 din Legea de ratificare a Conventiei, intitulat „Sfera de aplicare”, este mentionat ca „Prezenta conventie se aplica (…) infractiunilor grave, cum sunt cele prevazute la art. 2 din prezenta conventie, in cazul in care aceste infractiuni sunt de natura transnationala, implicand un grup infractional organizat”. In Legea speciala nr. 39/2003 exista doar definitia „infractiunii cu caracter transnational” – a se vedea art. 2 lit. c, definitie care se regaseste si in Legea de ratificare a Conventiei la punctul 2 al art. 3. Doar ca apare invariabil intrebarea: pana la urma este un grup infractional organizat exclusiv cel care savarseste infractiuni de natura transnationala sau doar infractiuni grave, asa cum este prevazut in Legea nr. 39/2003? In acest act normativ de ce se mai da definitia caracterului de „transnational” daca acest termen lipseste din tot cuprinsul actului, fara a se face vreo alta minima referire la el, daramite incriminare? Omisiunea este absolut evidenta si ridica deja mari semne de intrebare asupra Legii speciale.

Pentru clarificare am apelat la norma originala, Conventia O.N.U. in limba engleza. Astfel, la art. 3 intitulat „Scope of application”, care poate fi tradus „Domeniu de aplicare”, la punctul 1, se stabileste ca „Aceasta Conventie se aplica pentru prevenirea, anchetarea si urmarirea judiciara a: Infractiunilor stabilite conform cu art. 5, 6, 8 si 23 din Conventie si b) Infractiunilor grave, asa cum sunt ele definite in articolul 2 din aceasta Conventie” si apare conditia esentiala a tuturor acestor infractiuni, atat de la lit. a) cat si de la lit. b): „in cazul in care infractiunea este de natura transnationala si implica un grup infractional organizat”, conditie aplicabila ambelor tipuri de infractiuni, atat celor grave, definite de art. 2 din Conventie, cat si celor special prevazute in art. 5, 6, 8 si 23. Ca atare, orice alte infractiuni, de orice fel ar fi ele, grave sau mai putin grave, in situatia in care le lipseste natura transnationala cu siguranta le sunt aplicabile cu totul alte norme decat Conventia O.N.U., respectiv normele interne care se bazeaza pe aceasta.

In mod absolut evident, scopul Conventiei a fost, atat la momentul adoptarii ei, 15 noiembrie 2000, cat si in prezent, colaborarea tuturor statelor lumii in ceea ce privesc infractiunile strict de natura transnationala, transfrontaliera si-atat. A fi facut altfel insemna incalcarea suveranitatii statelor semnatare ale Conventiei.

In acest context, ne aflam intr-o situatie de-a dreptul halucinanta: Romania nu are o lege speciala privind criminalitatea infractionala transnationala, pe de o parte, si, pe de alta, toate infractiunile judecate in temeiul acestei norme de fapt sunt altceva decat „grup infractional organizat”. Asa cum am aratat deja, prin intermediul acestei Conventii, printre altele, s-au pus bazele unui limbaj comun valabil in toate statele semnatare. Ca atare „grup infractional organizat” are acelasi inteles in orice tara de pe mapamond, evident tara semnatara a Conventiei. Din pacate, in Romania, intelesul este cu totul si cu totul altul! Daca, initial, in Legea speciala nr. 39/2003 era macar vorba de mai multe conditii care apropiau cumva, cat de cat definitia de cea originala, adevarata, in noul Cod penal lucrurile sunt de-a dreptul incredibile: s-ar incrimina orice asociere pentru savarsirea oricarei infractiuni, indiferent de scopul acelei infractiuni! Complet absurd! Situatia a fost sesizata si de catre literatura de specialitate inca dinainte de intrarea in vigoare a noului Cod penal: „Astfel, orice grup de trei persoane care fura o perioada de timp gaini intr-un sat oarecare devine un grup infractional organizat, ceea ce este ridicol avand in vedere ceea ce inseamna in mod real infractionalitatea organizata. In acest fel, in cativa ani, statisticile judiciare vor arata ca Romania are cel mai ridicat indice al criminalitatii organizate.” – a se vedea „Drept penal. Partea speciala. Prezentare comparativa a noului Cod penal si a Codului penal din 1968”, Petre Dungan s.a., vol II, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013, pag. 312. Aceasta, in conditiile in care art. 5 al Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii organizate transnationale prevede obligatia statelor semnatare de a lua masuri de incriminare a structurilor criminalitatii transnationale organizate, in mod efectiv.

De asemenea, diferentele majore dintre textul original al Conventiei O.N.U. si norma speciala, Legea nr. 39/2003, au mai fost sesizate in literatura de specialitate. Astfel, analizand continutul constitutiv, si anume latura obiectiva, respectiv elementul material al infractiunii de „grup infractional organizat”, „Acesta se poate realiza prin una dintre urmatoarele modalitati normative: initiere, constituire, aderare sau sprijinire sub orice forma a uni astfel de grup. Prin initiere se intelege punerea in aplicare a planului de organizare a unui grup infractional. Apreciem ca varianta acestei modalitati normative reprezinta un exces de reglementare, deoarece sanctionarea efectiva a initiatorului va fi posibila doar daca actiunile acestuia ar conduce la constituirea grupului si ar avea sens daca initiatorul ar fi pedepsit mai sever. Conventia internationala se refera la ”intelegerea” (agreeing in engleza, s’entendre in franceza) dintre persoane pentru a savarsi infractiuni grave in grup criminal organizat si cu scopurile precizate, si nu la simpla initiere, care, de altfel, poate sa nu fie urmata de constituirea grupului, legea romana nefacand vreo precizare discriminatorie in acest sens.” – a se vedea „Noul Cod penal comentat. Partea speciala”, editia a II-a, revazuta si adaugita, Vasile Dobrinoiu s.a., Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, pag. 862-863.

Parcurgand mai departe Conventia O.N.U., in original, la art. 5, punctul 1, litera a, (i) gasim exprimarea prezentata putin mai sus: „Agreeing with one or more other persons (…)” care, „agreeing”, inseamna „in acord”, „convenirea”. Chiar si traducerea care apare in cadrul Legii de ratificare nr. 565/2002, respectiv „intelegerea”, se apropie cumva de forma originala a Conventiei. Doar ca atat in legea speciala, cea anterioara, nr. 39/2003, cat si in cea noua, Codul penal, lipseste complet aceasta incriminare. Si se pare este inlocuita cu initierea. Evident este in afara legii aceasta inlocuire.

O diferenta majora observata intre cele trei norme legale, care era cazul sa fie identice, si este vorba de cea originala – Conventia O.N.U., traducerea ei – Legea de ratificare a Conventiei si respectiv legea de punere in aplicare a celor continute in Conventie, Legea nr. 39/2003, consta in ceea ce priveste cuvantul „benefit”. Acesta este tradus in Legea de ratificare ca „avantaj” pe cand, in Legea de aplicare, apare cuvantul „beneficiu”. Oare de ce a dorit legiuitorul sa fie altfel decat in Legea de ratificare norma in care deja se tradusese Conventia? Chiar daca sa zicem cele doua cuvinte par sau chiar sunt sinonime, de vreme ce sunt diferite intre ele ca si cuvinte in sine, este evident ca Legea de aplicare a normelor Conventiei nu se bazeaza pe Legea de ratificare a aceleiasi Conventii.

O alta diferenta, mai mult decat evidenta intre norma originala de definire a grupului infractional organizat, Conventia O.N.U., fata de Legea de ratificare, se regaseste la art. 3, „Sfera de aplicare”. La alin. 1 lit. b) textul legii de ratificare este „Infractiunile grave, cum sunt cele prevazute la art. 2 din prezenta conventie, in cazul in care aceste infractiuni sunt de natura transnationala, implicand un grup infractional organizat.” De aici se deduce ca referirea este strict la infractiunile grave. Doar ca, in realitate, textul original atribuie caracterul de „transnational” ambelor variante, atat pentru infractiunile stabilite potrivit art. 5, 6, 8 si 23 din Conventie, conform alin. 1 lit. a), cat si celor grave, definite de art. 2 din Conventie, asa cum sunt ele legiferate la alin. 1 lit. b). Se observa cu usurinta aceasta, daca ne uitam la asezarea in pagina a normei precizate, respectiv art. 3 alin. 1 din Conventie.

Deoarece scopul prezentului este cu totul altul decat a prezenta toate diferentele intre Conventia O.N.U., Legea de ratificare si, respectiv, Legea de aplicare a celor stabilite in norma internationala, indiferent ca sunt de traducere, sunt omisiuni sau lipsuri, ca este vorba despre asezare in pagina sau de schimbare fundamentala de sens a normei, este limpede ca lumina zilei faptul ca legea penala mai favorabila in ceea ce priveste „grupul infractional organizat” este Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii organizate transnationale din 15 noiembrie 2000, in raport de prevederile art. 11 alin. 2 din Constitutia Romaniei, in realitate, singura norma care defineste „grupul infractional organizat”, potrivit legislatiei internationale. De asemenea, se observa ca ambele norme legale, teoretic incidente, potential aplicabile, incalca in mod grav notiunea si conceptul de „grup infractional grav”, schimband in mod substantial si neindoielnic sensul acestei sintagme. Astfel, este absolut evident ca ambele norme, teoretic de incriminare, art. 7 coroborat cu art. 2 lit. a si b din Legea nr. 39/2003, norma veche, precum si cea actuala, art. 367 C. pen., sunt anacronice, caduce, inoperabile, inaplicabile in orice dosar care ar avea ca obiect dedus judecatii „grupul infractional organizat”, indiferent ca este vorba despre dosare finalizate sau doar aflate in faza de urmarire penala sau chiar in stare de judecata. Pentru toate statele din lumea intreaga aceasta constructie lexicala are un anumit sens, un inteles distinct, foarte clar definit si delimitat. Doar in Romania s-a ajuns la o generalizare si in acelasi timp o bagatelizare a tot ceea ce inseamna asociere infractionala. „Generalizarile sunt periculoase” este o axioma care se aplica si in situatia detaliata. A da curs normelor actuale sau cele vechi si a le aplica, in conditiile in care textele de lege sunt contrare sau/si diferite, mult altfel decat celor stabilite in cadrul Conventiei, echivaleaza cu a nesocoti Constitutia Romaniei, care consemneaza ca tratatele internationale ratificate de catre Parlament fac parte din dreptul intern, conform art. 11 alin. 2. Mai mult decat atat, a condamna pe cineva pentru pretinsa infractiune de „grup infractional organizat”, in conditiile in care doar in Romania are un inteles si in toate celelalte state ale lumii aceeasi sintagma are alta semnificatie si alt inteles, ne pozitioneaza intr-o situatie complet dificila inclusiv din punct de vedere diplomatic – am ratificat o conventie a Organizatiei Natiunilor Unite si totusi pana acum n-am pus-o in aplicare. In acest moment, singura norma aplicabila in ceea ce priveste „grupul infractional organizat” este Conventia O.N.U. (varianta originala) si toate celelalte norme care fac referire si unele chiar se straduiesc sa si defineasca sintagma de „grup infractional organizat” sunt caduce, anacronice, inaplicabile.

Mai exista si alte pericole majore potentiale. Generalizarea incriminarii tuturor asocierilor pentru savarsirea de infractiuni poate conduce cu mare usurinta la stabilirea unui procent insemnat din populatia Romaniei ca facand parte din crima organizata. Procentul insemnat, stabilit statistic, dintre locuitorii Romaniei, care se stabileste astfel ca fac parte din grupuri infractionale organizate, atrage dupa sine pentru Romania statutul de stat terorist. In mod oficial! Despre aceste situatii absurde, deja unii autori au atras deja atentia. In articolul „Constituirea unui grup infractional organizat in conceptia noului Cod penal”, de Constantin Duvac, aparut in revista „Dreptul nr. 1/2013”, autorul opineaza ca „Mentinerea unei denumiri marginale (incriminarea din art. 367 C. pen.) ar putea avea un anumit impact psihologic asupra opiniei publice, putand induce ideea ca Romania ar putea fi o tara dominata de structuri de crima organizata, ceea ce ar fi contrar realitatii”. Si asta in conditiile in care „Legislatia privind combaterea criminalitatii organizate trebuie sa ramana o reglementare speciala cu efecte restranse pe plan procesual la domeniul cercetat”. Si asta pentru ca „Asemenea generalizare a criminalitatii organizate va permite extinderea tehnicilor speciale de investigare la nivelul tuturor formelor de manifestare a infractionalitatii, punand in pericol drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor”, spune acelasi autor.

Un alt autor, chiar in cunostinta de cauza se poate spune, sustine ca „Aceasta noua abordare (cea din noul Cod penal) poate avea drept consecinta doua categorii de disfunctii majore: in primul rand, va genera probleme de fond in activitatea concreta de combatere a criminalitatii organizate, prin aglomerarea nejustificata a structurilor de la nivelul Ministerului Public Roman (D.I.I.C.O.T.), respectiv ale Inspectoratului General al Politiei Romane (D.C.C.O.), entitati specializate in investigarea cauzelor complexe si a caror competenta materiala este construita pe ideea destructurarii grupurilor infractionale organizate ce comit infractiuni grave; in subsidiar, vor fi generate statistici alarmante si nerealiste in planul principalilor indicatori criminogeni referitori la documentarea informativ-operativa a adevaratelor grupari criminale, fapt posibil prin aceea ca se va da posibilitatea cuantificarilor statistice si pentru acele grupuri infractionale organizate ce nu comit infractiuni grave.” – „Particularitatile criminalitatii organizate in Romania”, Codrut Olaru, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 82.

Prin urmare, situatia este grava, chiar foarte grava. Pe de o parte, inca din 2002, ne lipseste o legislatie specifica pentru „grupul infractional organizat” in intelesul si continutul universal valabil, desi angajamentele asumate au fost ca implementam in legislatia interna prevederile Conventiei si, in acelasi timp, au fost condamnate si, respectiv, se afla in curs de cercetare si de judecata foarte multe persoane care n-au nicio legatura cu „grupurile infractionale organizate”. Se impune ca Presedintele Romaniei, Guvernul, Parlamentul si inclusiv Ministerul Justitiei sa intervina de indata pentru intrarea in legalitate, atat fata de comunitatea internationala, cat si fata de cetatenii tarii. Si asta cu atat mai mult cu cat, in masura in care lucrurile raman asa cum sunt acum, foarte curand o proportie mare, insemnata din populatia Romaniei se va trezi membra a „grupurilor infractionale organizate”, care, proportie, atrage dupa sine catalogarea de „stat terorist”. Ca si cum n-am fi avut suficiente etichete pana acum!

Si ca sa revenim la titlul articolului, se impune cu prisosinta concluzia indubitabila ca legea penala mai favorabila aplicabila cauzelor care au ca obiect dedus judecatii „grupul infractional organizat” este Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptata la New York la 15 noiembrie 2000 si ratificata de tara noastra prin Legea nr. 565/2002, publicata in Monitorul Oficial nr. 813 din 8 noiembrie 20002, parte integranta a dreptului intern, indiferent ca faptele au fost savarsite sub imperiul legii vechi sau a celei noi.


Materialele bibliografice studiate
I. Coduri, ghiduri
1. „Noul Cod penal adnotat”, Voicu Puscasu, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 775-779.
2. „Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni”, Corina Voicu s.a., Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 538-542.
II. Coduri comentate
1. „Codul penal. Comentariu pe articole”, Vasile Francisca-Maria, Nedelcu Iuliana, Manea Teodor, Lefterache Lavinia, Kuglay Irina, Valerian Cioclei, Bodoroncea Georgina, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2014, pag. 789-791.
2. „Noul Cod penal comentat. Partea speciala”, Editia a II-a revazuta si adaugita, Vasile Dobrinoiu si altii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, pag. 857-865.
3. „Noul Cod penal. Comentarii pe articole”, Tudorel Toader si altii, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 561-563.
4. „ Noul Cod Penal. Partea speciala. Analize, explicatii, comentarii. Perspectiva clujeana”, Sergiu Bogdan, Doris Alina Serban, George Zlati, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2014, pag. 702-709.
5. „Noul Cod penal si Codul penal anterior. Adnotari, situatii tranzitorii, noutati”, Mihai Adrian Hotca, Radu Slavoiu, Editura Universul Juridic, BUcuresti, 2014, pag. 481-483.
6. „Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior”, Adina Vlasceanu, Alina Barbu, Editura Hamagiu, Bucuresti, 2014, pag. 837-845.
III. Cursuri
1. „Drept penal. Partea speciala. Prezentare comparativa a noului Cod penal si a Codului penal din 1968”, Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Pasca, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2013, pag. 310-319.
IV. Carti
1. „Infractiunile prevazute in legile speciale – reglementare, doctrina, decizii ale Curtii Constitutionale, jurisprudenta”, Tudorel Toader, Editia a 5-a revizuita si actualizata, Editura Hamagiu, Bucuresti, 2012, pag. 276-281.
2. „Infractiuni prevazute in legi speciale. Comentarii si explicatii”, coordonator Mihai Adrian Hotca, editia a 3a, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2013, pag. 65-74.
V. Monografii
1. „Particularitatile criminalitatii organizate in Romania”, Codrut Olaru, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 73-77, 80-83, 87-88.
2. „Criminalitatea organizata sau pluralitatea constituita de infractori in reglementarea noului Cod penal si a legislatiei anterioare”, Maximilian Balasescu, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014, pag. 42-52, 78-91, 96-107.
VI. Articole
1. „Constituirea unui grup infractional organizat in conceptia Noului Cod penal”, Constantin Duvac, Dreptul nr. 1/2013, pag. 69 – 85
2. „Incriminarea grupului criminal organizat in legea penala italiana si belgiana”, Florin Daniel Casuneanu, Revista de drept penal nr. 3/2012, pag. 150-165
3. „Distinctia dintre grupul infractional si asocierea in vedere savarsirii de infractiuni”, Cristinel Ghiheci, Adina Daria Lupea, Caiete de Drept Penal nr. 4/2011, pag. 26-35.
4. „Infractiunea de constituire a unui grup infractional organizat prevazuta de articolul 367 din noul Cod penal”, Alexandru Tiliciu, Caiete de Drept Penal nr. 2/2014, pag. 73-84.
5. „Art. 7 si art. 8 din Legea nr. 39/2003. Art. 323 C.pen. Trei infractiuni distincte? Probleme de interpretare odata cu intrarea in vigoare a noului Cod penal. Dezincriminare”, Alexandru Rasnita, Revista Romana de Jurisprudenta nr. 5/2013.
6. „Grup infractional organizat. Art. 8 din Legea nr. 39/2003. Abrogare. Dezincriminare”, Rodica Cosma, Revista Romana de Jurisprudenta nr. 2/2014.


Avocat Felix CORNOIU
Baroul București


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.