CSM ref. proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice
27 ianuarie 2015 | JURIDICE.ro
A se vedea și dezbaterea Insolvența persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este înrudit cu creditorul [DEZBATERI JURIDICE].
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit observaţiile formulate în cadrul şedinţei Comisiei nr. 1 din 22 ianuarie 2015, cu privire la Proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor fizice, respectiv:
1. Plenul nu se opune, de principiu, adoptării unui act normativ privind insolvenţa persoanelor fizice, însă acesta ar trebui să fie elaborat doar după pregătirea sistemului judiciar şi prin luarea în considerare a legislaţiei în materie a altor state europene;
2. În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze cererile privind insolvenţa persoanelor fizice, Plenul a apreciat că aceasta nu poate fi stabilită decât după realizarea unui studiu de impact privind efectele unui astfel de act normativ, pentru a se estima efortul bugetar pe care îl presupune derularea întregii proceduri, atât pentru instanţe, cât şi pentru plata administratorilor judiciari şi în ce condiţii aceste costuri vor fi suportate sau nu de către debitor;
3. Plenul a apreciat că este necesară reglementarea unei proceduri preliminare, preponderent extrajudiciare, supusă, în anumite momente, controlului judecătoresc;
4. Plenul a apreciat că sfera persoanelor cărora ar urma să li se aplice Legea insolvenţei persoanei fizice este cea a consumatorilor de servicii financiare;
5. Plenul a apreciat că adoptarea unui act normativ de o asemenea importanţă, într-o formă imperfectă şi într-un timp foarte scurt, care nu permite o reală dezbatere asupra textelor de lege şi îmbunătăţirea acestora, va afecta nu numai activitatea sistemului judiciar, ci chiar scopul propus şi pe destinatarii reglementării.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro