Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
26 comentarii

De ce OUG sunt nelegale în domeniul fiscal
28.01.2015 | Daniel UDRESCU

Secţiuni: Drept constitutional, Fiscalitate, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Cel mai grav lucru este că la nivel de Parlament (comisii) nu se ştie că ne aflăm în faţa unui ansamblu de legi care reglementează domeniul fiscal şi Bugetul României, trimiterile fiind strict pentru Codul fiscal ca entitate individuală, cu referire că ar fi lege ordinară. Mai mult, Consiliul Legislativ nu atrage atenţia asupra ansamblului de legi ce sunt modificate fără aprobarea Parlamentului, ca şi cum Legea nr. 500/2002, Legea Bugetului Public Naţional sau Legile de rectificare bugetară nu ar exista.

Încălcarea dispoziţiilor art. 102 alin. (1), art. 138 alin. (2) cu trimitere la art. 31 din Constituţia României, coroborat cu art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 500/2002

Art. 138 alin. (2) din Constituţia României prevede următoarele: Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului. 

Drepturile constituţionale se judecă, de regulă, individual, uneori, comun şi, rareori, colectiv. Resursele financiare ale statului implică complexitate legislativă şi necesită o abordare constituţională pentru un ansamblu de legi, pentru care Parlamentul trebuie să legifereze colectiv. Prin trimitere directă şi Curtea Constituţională ar trebui să judece constituţionalitatea ansamblului tot colectiv. Codul fiscal nu poate fi modificat de Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă, pentru că Parlamentul trebuie să adopte toate modificările din Cod şi modificările din Bugetul Public Naţional, pe care modificările din Codul fiscal le creează. Adică, odată cu Ordonanţa de Urgenţă, trebuie automat respectată Legea nr. 500/2002, Legile de rectificare a Bugetelor Publice Nationale şi/sau Legile anuale ale Bugetelor Publice Naţionale.

Parlamentul însă poate să modifice Codul fiscal, pentru că odată cu modificarea Codului fiscal, aplică prevederi din Legea nr. 500/2002, iar modificarea componentelor de venituri şi cheltuieli se poate modifica numai dacă se reflectă în Legile anuale ale Bugetelor Publice Naţionale dar şi în Legile de rectificare a Bugetelor Publice Naţionale. Acest aspect nu a fost înţeles nici de CCR, nici de Guvern. Legea nr. 571/2003 – în momentul adoptării nu avea un caracter organic, însă, în urma completării acesteia cu Titlul IX – Infracţiuni, prin Legea nr. 494/2004, a căpătat un caracter de lege organică – faţă de exigenţele art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia României, adaugă la complexitatea problemei. Codul Fiscal, împreună cu Legea nr. 500/2002 – Legea Finanţelor Publice, precum şi Legile anuale ale Bugetelor Publice Naţionale, dar şi Legile de rectificare a Bugetelor Publice Nationale sunt componente ale unui ansamblu care legiferează împreună resursele financiare ale statului, ele izvorând din următoarele articole din Constituţie: art. 56 – Contribuții financiare; art. 111 – Informarea Parlamentului; art. 115 aliniat (6)art. 137 – Sistemul Financiar; art. 138 – Bugetul Public Naţional şi art. 139 – Impozite, taxe şi alte contribuţii.

Dreptul fiscal, diferit de cel comercial sau civil, se dezvoltă nelegal, prin Curtea Constituţională, într-o direcţie permisivă Guvernului, cu consecinţe devastatoare la adresa economiei naţionale. Înţelegerea corespunzătoare a noţiunilor de drepturi, libertăţi şi îndatoriri prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie delimitează clar sistemul fiscal, care este o componentă a Bugetului Public Naţional şi interzice modificarea acestuia prin ordonanțe de urgenţă. România are legi clare cu privire la Bugetul Public Naţional, respectiv în baza art. 2 pct. 32 al Legii nr. 500/2002, rectificarea bugetară se face prin lege de rectificare – lege care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea bugetară anuală.

În domeniul veniturilor la bugetul de stat din taxe, sintagma „orientarea nouă a Curţii Constituţionale” (Decizia CCR nr. 1072/2009) – parte lege organică, parte lege ordinară, în contradictoriu cu Decizia nr. 545/2005 a CCR -, este incorectă, pentru că indiferent ce este trebuiau judecate şi implicaţiile Legii nr. 500/2002 şi ale legilor de rectificare bugetară. Ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, conform cărora, „În România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie”, dar şi în baza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,” deoarece prin două decizii contradictorii, Curtea Constituţională se contrazice în îndrumarea oferită ca izvor de lege, a doua decizie încălcând legea în favoarea Guvernului.

Codul Fiscal este pentru Curtea Constituţională o struţo-cămilă, parte lege organică şi parte lege ordinară. Toate ordonanţele de urgenţă au modificat componenta Venituri la Bugetul de Stat fără a avea legi de rectificare ale Bugetului de stat, operând modificări fără a fi aprobate de Parlament cu consecinţe deosebit de grave asupra economiei româneşti şi cu încălcarea Legii nr. 500/2002.

Noţiunea „prin lege” a fost interpretată greşit în domeniul fiscal neetic şi neprofesional de Ioan Muraru. Avocatul Poporului Ioan Muraru citează o decizie a Curţii Constituţionale nr. 65/1995 dată specific pentru condiţiile OUG nr. 1/1995, semnată de acelaşi Ioan Muraru, în calitate de Preşedinte CCR, decizie care a pervertit Constituţia cu caracterul excepţional al ordonanţei de urgenţă, transformat în ordinar de Decizia CCR nr. 65/1995, care, apoi, fără o analiză corectă a Constituţiei, a fost extrapolat şi aplicat la domenii reglementate de Constituţie, pentru care ordonanţele de urgenţă nu sunt permise, în mod specific. Cu alte cuvinte, Ion Muraru se făcea vinovat, în calitate de Avocat al Poporului, de extrapolarea unei Decizii CCR, fără să considere că, în domeniul fiscal, Ordonanţele de Urgenţă nu pot să aprobe BUGETUL, deci sintagma „prin lege” nu este corectă în domeniul fiscal. Am spus că nu pot să aprobe bugetul, pentru că în momentul în care o ordonanţă de urgenţă modifică o taxă, automat taxa are efect asupra Bugetului Public Naţional, ori bugetul poate fi rectificat numai printr-o lege de rectificare aprobată de Parlament.

Din punct de vedere constituţional, taxele şi impozitele fac parte din categoria de venituri reglementate prin bugetul anual al României, conform Legii nr. 500/2002. Formarea resurselor financiare ale statului reprezintă sistemul de impuneri, care se aprobă de Parlament sub forma unui buget de stat propus de Guvern şi votat în lege de Parlament. Luând în considerare prevederile constituţionale, rezultă că, în conformitate cu art. 56 din Constituţie, „Taxele şi impozitele sunt îndatoriri fundamentale.”; art. 137, „Formarea (…) resurselor financiare ale statului (…) sunt reglementate prin lege.”; şi art. 115 alin. (6), „Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, (…) şi îndatoririle prevăzute de Constituţie”, rezultă că formarea resurselor financiare ale statului (sistemul de taxare şi impozitare, ca resursă a bugetului de stat votată PRIN LEGE de PARLAMENT) nu poate fi reglementat de ordonanţe de urgenţă. Noţiunea „prin lege” se referă indubitabil numai la acţiunea Parlamentului în conjunctura art. 138 alin. 2 din Constituţie. GUVERNUL NU ESTE LEGIUITOR.

Modificările art. 4 ale Codului Fiscal au o CONDIŢIONALITATE expresă şi specială la aprobarea de către Parlament, pentru că orice modificare a veniturilor fiscale rectifică Bugetul de Stat cu trimitere la Legea Finanţelor Publice nr. 500/2002, dar şi la Legile de stabilire a Bugetului de Stat precum şi la Legile de rectificare a Bugetului de Stat. Pentru ca Legea nr. 163/2005, care introduce elemente ale unei ordonanţe de urgenţă (nr. 24/2005) respinse, să fie constituţională, aceasta trebuia să facă referire şi la o lege de rectificare bugetară care modifică Bugetul de Stat pe anul 2005, dar Repertoriul Legislativ al Camerei Deputaţilor nu arată că Legea nr. 163/2005 ar fi rectificat veniturile fiscale din impozitul pe venit din tranzacţii imobiliare, care erau parte a Bugetului Ministerului Justiţiei. Legea nr. 500/2002, Legea Finanţelor Publice, prevede:
„Legile de rectificare
Art. 6 – Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.”

Modificarea Codului Fiscal şi a Bugetului Public Naţional, prin ordonanţe de urgenţă, este o practică nelegală a Guvernului, încălcându-se astfel dreptul la dezbatere publică. Art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie prevede:
„(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

Chiar dacă am merge atât de departe încât să considerăm că Informarea Parlamentului a fost făcută cu Ordonanţa nr. 138/2004, care are încorporată Ordonanţa nr. 24/2005 cu privire la Legea nr. 163/2005, şi că Legea nr. 163/2005 ar putea fi Lege de Rectificare Bugetară, aceasta este nelegală, pentru că a încălcat dreptul la dezbatere publică în relaţie cu dezbaterea conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor:
„Principiul publicităţii
Art. 9. – Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:
a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;
c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora.”

cu încălcarea prerogativelor Parlamentului:
„Rolul Parlamentului
Art. 17. alin. (1) – Parlamentul adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.

Pentru utilitatea demersului logic, apreciez că este necesar a fi făcută următoarea prezentare a procesului legislativ în ceea ce priveşte Legea nr. 163/2005, faţă de care îmi voi detalia criticile de neconstituţionalitate. Astfel, prin actul normativ sus-indicat s-a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138 din 29 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.281 din 30 decembrie 2004. Acest act normativ este unul dintre cele ce au adus modificări substanţiale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr. 571/2003. Anterior, OUG nr. 138/2004 a introdus unele modificări în Codul fiscal, însă fără niciuna dintre dispoziţiile ce ulterior se vor regăsi în textul Capitolului VIII^1 din Titlul III al Codului fiscal. Textul acestor modificări a fost avut în vederea legiferării abia prin OUG nr. 24/2005. Însă, acest ultim act normativ, deşi a cunoscut o perioadă în care a fost în activitate (între 1 aprilie 2005, data avută în vedere de art. III din OUG nr. 24/2005, şi data de 1 iunie 2005, data Legii nr. 164/2005), a fost respins de Parlament, prin Legea nr. 164/2005. Anterior, Comisia de buget finanţe a camerei parlamentare decizionale (Camera Deputaţilor) adoptase un raport de respingere a acestui act normativ (aşa cum rezultă din Repertoriul legislativ al Camerei Deputaţilor, în şedinţa din data de 17 mai 2005 cu nr. 21/150, pentru care Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a emis avizul nefavorabil pentru OUG nr. 24/2005, ulterior, Legea nr. 164/2005 respingând această ordonanţă, de altfel, OUG nr. 45/2005 abrogând-o).

Este util a mai fi arătat că anterior supunerii votului plenului în Camera Deputaţilor a textului Legii nr. 163/2005, acesta făcuse obiectul votului şi în Senat, însă într-o altă formulă (cuprinzând numai textul OUG nr. 138/2004). Aceasta formulă nu cuprindea şi textul Capitolului VIII^1 din Titlul III al Codului fiscal. În consecinţă, faţă de prevederile art. 81 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, textul ar fi trebuit să facă obiectul unei medieri. Acest lucru nu s-a întâmplat.

În plus, în Comisia de buget finanţe a Camerei Deputaţilor, initial, în şedinţa din data de 2 februarie 2005, se adoptase un raport nefavorabil textului legii de aprobare a OUG nr. 138/2004. În data de 2 februarie 2005, cu nr. P.L.X-2, Preşedintele Comisiei Juridice, de Disciplină şi Imunităţi, Sergiu Andon, consiliat de Cristea Geanina, comisie compusă din Iordache Florin, Ştirbeţ Cornel, Dumitrescu Cristian-Sorin, Jipa Florina Ruxandra, Bolcaş Lucian Augustin, Buda Daniel, Buda Ioan, Călin Petru, Ciucă Liviu-Bogdan, Dobre Traian, Dumitrescu Liana, Gabor Gheorghe, Gonţea Ion, Mate Andras-Levente, Pardău Dumitru, Sârb Gheorghe, Timiş Ioan, Ujeniuc Dragoş, Ungureanu Petre şi Zegrean Augustin avizează favorabil proiectul de lege în forma adoptată de Senat, adică numai pentru OUG nr. 138/2004. După această şedinţă, Comisia de buget finanţe nu a întrunit cvorumul sub conducerea preşedintelui Tănăsescu. Prin manevrele vicepreşedintelui comisiei de buget finanţe Nicolăescu (acesta convocând încă o dată comisia, cu o altă componenţă) s-a supus la vot, încă o dată raportul, de această dată votul fiind favorabil, însă în legătură cu un text care includea şi textul respins al OUG nr. 24/2005. Astfel cum rezultă din Repertoriul legislativ al Camerei Deputaţilor, în data de 19 mai 2005 s-a întocmit raportul nr. 22/229 emis de Comisia pentru buget finanţe şi bănci, care nu este semnat şi care nu are prezentat procesul-verbal al şedinţei. Gheorghe Eugen Nicolăescu, Vicepreşedinte al Comisiei, susține în stenograma Camerei Deputaţilor că în Comisia pentru buget, finanţe bănci au participat 14 din 26 de deputaţi. Mihai Nicolae Tănăsescu, Preşedinte al Comisiei, susţine că au participat 14 deputaţi, doi fiind absenţi motivaţi şi 12 fiind lipsă adică un total de 28 şi deputaţii Partidului Social Democrat au părăsit sala de şedinţe, şedinţa fiind închisă, datorită lipsei de cvorum. „În calitatea mea de preşedinte al comisiei, constatând această lipsă de cvorum, am suspendat şedinţa, propunând comisiei reluarea discuţiilor a doua zi dimineaţă.” Dacă şedinţa din 18-19 mai 2005 nu a avut cvorum, atunci s-a încălcat legea. Textul supus la vot în a doua şedinţă a inclus şi textul Capitolului VIII^1 din Titlul III al Codului fiscal. Acest lucru s-a întâmplat, deşi anterior (astfel cum am mai arătat) textul OUG nr. 24/2005 (ce cuprindea textul Capitolului VIII^1) primise vot negativ. Este un fals în acte publice?

De menţionat că s-au cerut la CCR două excepţii de neconstituţionalitate pe aspectele menţionate mai sus, pentru care, la prima, judecătorul Augustin Zegrean, neetic şi neprofesional, nu s-a abţinut, cum ar fi fost normal, ci, în bătaie de joc, aceste aspecte au fost respinse politic:
– Decizia nr. 750/2012 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
– Decizia nr. 2/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Ambele decizii au avut la bază cereri amplu formulate. Însă, în stilul caracteristic, CCR a preluat individual şi a trunchiat numai ce i-a convenit şi a dat o decizie motivată pe unele drepturi individuale. Ceea ce CCR nu a făcut niciodată, mai ales, pentru că sistemul fiscal este un sistem colectiv de legi, nu a analizat modificările art. 4 ale Codului Fiscal, care au o trimitere specială la aprobarea de către Parlament, pentru că orice modificare a veniturilor fiscale rectifică Bugetul de Stat cu trimitere la Legea Finanţelor Publice nr. 500/2002, dar şi la Legile de stabilire a Bugetului de Stat, precum şi la Legile de rectificare a Bugetului de Stat, care fac parte dintr-un colectiv de legi, care compun un ansamblu. Probabil că din lipsă de cunoștințe economice, CCR a motivat componentele ansamblului încercând să motiveze politic. Ansamblu care legiferează resursele financiare ale statului nu poate fi tratat decât împreună şi pentru acest lucru este nevoie de Parlament ca să le legifereze. CCR a demonstrat că temeiul motivărilor nu a fost pentru adevăr, ci pentru necesitatea unei soluţii politice.

Şi împotriva lui Gheorghe Eugen Nicolăescu s-a făcut plângere penală la DNA pentru fals, încadrată ca tardiv formulată şi respinsă de ÎCCJ (Dosar nr. 9401/1/2011).

Primul aspect ţine de legalitatea constituirii Comisiei pentru Buget, Finanţe, Bănci. Aşa cum a menţionat deputatul Tănăsescu, acesta a încheiat o şedinţă printr-un proces verbal, şedinţă care nu a întrunit cvorumul, pentru aprobarea Ordonanţei nr. 138/2004. Şedinţa deputatului Tănăsescu nu avea pe ordinea de zi Ordonanţa nr. 24/2005. Depuatul Nicolăescu se face vinovat de fals intelectual, abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale, întrunind abuziv o pseudo comisie pentru Buget, Finanţe, Bănci, prin care a schimbat ordinea de zi de aprobare a Ordonanţei nr. 138/2004 şi a introdus pe ordinea de zi Ordonanţa nr. 24/2005, care deja fusese respinsă de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pe data de 17 mai 2005, ducând în eroare Parlamentul că aceasta ar fi cea dezbătută.

Al doilea aspect ţine de faptul că raportul cu privire la aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 138/2004 care încorporează şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 24/2005, al Comisiei pentru Buget, Finanţe, Bănci, aşa cum a fost retrimis de pseudo Comisie este nesemnat şi nu are avizele necesare, respectiv al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică economică. Comisia pentru Buget, Finanţe, Bănci a trimis primul raport în data de 1 februarie 2005, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi l-a avizat pe 2 februarie 2005, pe cel trimis de SENAT, dar raportul nu a fost avizat Comisiei pentru Buget, Finanţe, Bănci de către Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, acesta fiind prelungit în 30 martie 2005 de către Biroul Permanent. În 24 mai 2005, pseudo Comisia pentru Buget, Finanţe, Bănci l-a trimis fără reavizarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare ca fiind pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Comisia pentru Buget, Finanţe, Bănci a prezentat Parlamentului un raport al OUG nr. 24/2005, ordonanţă care a fost respinsă de Parlament, şi pe care Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi l-a respins. Validitatea raportului Comisiei pentru Buget, Finanţe, Bănci, conduse neregulamentar de Gheorghe Nicolăescu, a fost confirmată nelegal printr-un vot de 93 de deputaţi pentru netrimitere la Comisia pentru Buget, Finanţe, Bănci. Nimeni nu a votat pentru retrimiterea raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Al treilea motiv de nelegalitate este cel al modului în care o schimbare a Legii nr. 571/2003 a fost efectuată nelegal. Menţiunile mai sunt incorecte în baza principiului simetriei formelor în adoptarea actelor normative prin Legea nr. 24/2000, deoarece modificările legilor fiscale nu se fac în sensul prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţie ci ale art. 139 alin. (1) din Constituţie şi, ca urmare, aceste două legi nu îndeplinesc condiţiile de adoptare în condiţiile art. 76 alin. 1, respectiv pentru dezbaterile Legii nr. 163/2005 din Camera deputaţilor (cameră decizională), Parlamentul prevedea 331 deputaţi, dar au fost prezenţi numai 207 membri. Dintre aceştia, au votat art. 41 (punctul 12) 98 de deputati pentru, art. 42 (punctul 13) 108 de deputaţi pentru şi cap. VIII1 (punctul 49, al căror responsabili morali au fost Gonţea Ion şi Ciucă Bogdan ca iniţiatori) 109 de deputaţi pentru, numărul fiind insuficient faţă de 166 necesari legii organice. Mai mult, modificările Legii nr. 571/2003 mai sunt condiţionate de art. 4 alin. 1 şi 2 al Legii nr. 571/2003.

Chiar dacă prin Decizia Curţii Constituţionale s-ar considera corectă respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoritatea publică responsabilă cu protecţia cetăţeanului României ar fi trebuit sesizată cu întreaga procedură de aprobare a acestei legi, raportul Comisiei Finanţe Bănci fiind nelegal trimis spre vot plenului, încălcându-se procedura parlamentară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care fac parte din a treia putere în STAT – Justitia, alături de cea legislativă (Parlamentul) şi cea executivă (Guvernul), fiind obligate să apere cetăţeanul ROMÂN.

Neregulile de ordin procedural în comisie au făcut obiectul discuţiilor şi în plen. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin Legea nr. 163/2005, au fost nelegale plecând de la procedură.

Domnul Tănăsescu, preşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe, Bănci, în argumentele din plen s-a axat prea mult pe introducerea cotei unice de 16% pentru a observa capcana impozitării tranzacţiilor imobiliare şi nu a cerut nelegalitatea raportului comisiei care a fost nelegal constituită, iar Miron Mitrea „a uitat” să trimită la comisie recomandarea lui Sergiu Andon. Secretarul de stat Doina Dascălu a menţionat în plen că ”prin acest act normativ, s-au impozitat unele venituri care nu erau fiscalizate, cum ar fi venituri din realizarea transferului proprietăţilor imobiliare…”

Deputatul Mihai Nicolae Tănăsescu a menţionat în dezbaterile parlamentare înregistrate că:
„Miercuri, 18 mai, când am avut pe agendă Codul fiscal, au început lucrările Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Această ordine de zi a fost stabilită de către Biroul comisiei şi au fost prezenţi 14 deputaţi, au absentat doi deputaţi motivat şi 12 deputaţi nemotivat.
În urma discuţiilor din cadrul lucrărilor comisiei, deputaţii Partidului Social Democrat au părăsit sala de şedinţe, şedinţa fiind închisă datorită lipsei de cvorum. În calitatea mea de preşedinte al comisiei, constatând această lipsă de cvorum, am suspendat şedinţa, propunând comisiei reluarea discuţiilor a doua zi dimineaţă.
Ulterior acestei suspendări de şedinţă, vicepreşedintele comisiei, domnul Nicolăescu, din punctul meu de vedere neregulamentar, a convocat o nouă şedinţă, înlocuind membrii absenţi cu alţi deputaţi, cărora, sigur, le-a făcut acele împuterniciri scrise.
Considerăm că această şedinţă, din punctul meu de vedere, este neregulamentară, în primul rând, pentru că ordinea de zi a acestei noi şedinţe, stabilite de către biroul comisiei la ora 14:00, deci după o oră după începerea şi suspendarea primei şedinţe de către mine, în calitate de preşedinte, nu a respectat Regulamentul Camerei Deputaţilor, prevederile art. 44.
Totodată, nu au fost respectate condiţiile art. 48 alin. 1, şi anume, convocarea şedinţelor, care trebuie să fie făcută cu cel puţin 24 de ore înainte, convocarea se face de către preşedinte, iar convocarea şedinţelor de către vicepreşedinte se face doar în lipsa preşedintelui, ceea ce nu era cazul. Au fost încălcate şi prevederile art. 46, în care se spune „Vicepreşedinţii comisiilor îndeplinesc pe rând, în lipsa preşedintelui…”, ceea ce nu era cazul, „… atribuţiile acestuia”.
În acest sens, prin nerespectarea art. 44 lit. a), art. 45 lit. a), art. 46 şi art. 48 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi dezbaterii şi atenţiei acest moment al dezbaterilor din cadrul comisiei, din punctul meu de vedere considerând că este neregulamentară această şedinţă a comisiei care a avut loc.”

Apoi„În calitate de preşedinte am închis, am suspendat lucrările, rămânând deci la această şedinţă, constatând că nu este cvorum. În momentul acela, când am suspendat aceste lucrări, colegul nostru distins, domnul Nicolăescu, a început să sune la telefoane ca să-şi aducă alţi colegi, să facă cvorum. Este vorba nu de o continuare a şedinţei, ci de o nouă şedinţă, ca să înţelegem foarte clar, stimaţi colegi. În momentul în care am închis şedinţa şi ea a fost suspendată, şi există proces-verbal de suspendare a şedinţei, s-a convocat o nouă şedinţă, nu s-a continuat cea veche. De aceea, rog să analizăm cu multă atenţie şi cu multă, cred eu, dorinţă de a face regulile cât mai clare, ca în viitor să nu se mai întâmple aşa ceva.
Vreau, domnule coleg, să vă spun că mi-am păstrat calitatea până la suspendarea şedinţei, în calitatea pe care am avut-o de preşedinte, şi anume, în momentul în care cvorumul n-a mai fost atins, lucrările s-au suspendat şi, cu atât mai mult, am propus ca lucrările să fie reluate a doua zi dimineaţa, când speram să avem acest cvorum. Dar faptul să convoci o nouă şedinţă, în cazul în care preşedintele era în Cameră, era prezent, cred că este o încălcare a regulamentului”.

Apoi… „preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, domnul Andon, care, prin votul său, a demonstrat încă o dată că ceea ce am spus şi că ceea ce am relatat astăzi este corect şi împotriva regulamentului.”

Miron Mitrea a replicat: „am să studiez dacă se poate supune Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi legalitatea raportului.”

Deputatul Gheorghe Eugen Nicolăescu a condus votarea Legii nr. 163/2005, clasificând incorect că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În treacăt fie spus, chiar edictarea dispoziţiilor OUG nr. 138/2004 de către Guvernul României s-a făcut neconstituțional, cu încălcarea cerințelor art. 115 alin. (4), art. 115 alin. (5), precum şi cele ale art. 111 din Constituţia României. Astfel, cum a reţinut şi Consiliul Legislativ în punctul nr. 2 al Avizului cu nr. 2126/2004, în textul ordonanţei nu au fost indicate motive care să întemeieze situaţia extraordinară în care reglementarea prin lege nu ar mai putea fi amânată (Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora):
– au fost încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie;
– au fost încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, în sensul că a fost încălcată interdicţia de a se reglementa prin ordonanţă de urgenţă în domeniul “îndatoririlor prevăzute de Constituţie” (or, obligatia de plată a impozitului pe venit – domeniul de reglementare al OUG nr. 138/2004 – este o astfel de îndatorire, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţia României). De altfel, o asemenea interpretare a fost avută în vedere şi de Curtea Constituţionala în Decizia nr. 82/2009;
– au fost încălcate dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Ne întemeiem această teză pe argumentul că prin modificarea prevederilor cu privire la nivelul taxelor se modifică implicit şi partea de venituri a legii bugetului de stat (Legea nr. 511/2004, care stabileşte Bugetul de stat pe anul 2005);
– s-au încălcat dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Constituţia României;
– s-au încălcat dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţia României.

Cum acest act normativ și-a încetat aplicabilitatea înainte de perioada avută în vedere de actele a căror desființare noi am solicitat-o în prezenta procedura, nu este admisibil a invoca acest motiv extrinsec de neconstituționalitate.

Față de această situație a procesului legislativ, suntem în măsura a întemeia următoarele critici de neconstituționalitate:

Încălcarea art. 61 din Constituția României

Textul constituţional încălcat este următorul: “(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”. Acest text legal instituie regula bicameralismului în procesul legislativ, ca o consecinţă a căreia un text legal de competenţa Parlamentului trebuie adoptat, în aceeaşi formulă de către ambele camere parlamentare.

Pe de altă parte, situaţia de fapt de la care pornim ţine de împrejurarea că între forma legii (ce ulterior a dobândit nr. 163/2005) adoptată în Senat, astfel cum aceasta este prezentată în Repertoriul legislativ al Camerei Deputaţilor şi forma votată în Camera Deputaţilor, există diferenţe majore. Dispoziţiile Capitolului VIII^1 al Titlului III al Codului fiscal pot fi calificate în acest sens.

Or, tocmai diferenţa de formă este de natură a întemeia critica de neconstituţionalitate, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 61 din Constituţia României. În sensul acestei interpretări este şi art. 80 alin. (1) al Regulamentului Camerei Deputaţilor, care prevede că trebuia să se formeze o Comisie de mediere, pentru situația indicată anterior în baza art. 80 alin. (1) din Regulament: „Dacă una dintre Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului vor iniţia procedura de mediere.”

Chiar Curtea Constituţională a avut în vedere o asemenea interpretare în motivarea Deciziei nr. 710/2009: “Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca prima Cameră, de reflecţie, a Senatului, sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Camera decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu a exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării. Totodată, alin. (4) și (5) ale art. 75 din Constituţie prevăd modul de rezolvare a posibilelor „conflicte de competenţă” între prima Cameră sesizată şi Camera decizională, dar nu există un text în Constituţie care să permită Camerei decizionale să se îndepărteze de la „limitele sesizării” date de soluţia adoptată de către prima Cameră sesizată.
Aşa cum s-a arătat deja, diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca primă Camera sesizată, şi a legii adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finala a legii, în redactarea adoptată de Camera decizională, se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie, ceea ce echivalează practic cu excluderea acesteia din urmă de la procesul de legiferare. Or, legea trebuie să fie rezultanta manifestării de voinţă concordante a ambelor Camere ale Parlamentului.”

Încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României

Art. 76 alin. (1) din Constituția României prevede următoarele: “(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.”

Esenţa acestei critici de neconstituţionalitate vizează împrejurarea că Legea nr. 163/2005 a fost adoptată cu majoritatea specifică legilor ordinare, deşi această lege avea un caracter de lege organică, astfel cum rezultă din Repertoriul legislativ al Camerei Deputaţilor. Pentru adoptarea Legii nr. 163/2005 în Camera Deputaţilor (cameră decizională) din totalul de 331 deputaţi au fost prezenţi în plen numai 207 membri. Dintre aceştia, au votat 108 de deputaţi „pentru”. Este adevărat că în momentul adoptării, Legea nr. 571/2003 nu avea un caracter organic, însă, în urma completării acesteia cu Titlul IX – Infracțiuni, prin Legea nr. 494/2004, Legea a căpătat un caracter de lege organică (faţă de exigenţele art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia României) şi pentru că orice modificare a veniturilor fiscale rectifică Bugetul de Stat cu trimitere la Legea Finanţelor Publice nr. 500/2002, dar şi la Legile de stabilire a Bugetului de Stat, precum şi la Legile de rectificare a Bugetului de Stat. Pentru ca Legea care introduce elemente ale unei ordonanţe de urgenţă să fie constituţională aceasta trebuia să facă referire şi la o lege de rectificare bugetară:
Pentru Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2004, adoptată cu Legea nr. 163/2005;
Pentru Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 106/2007, adoptată cu Legea nr. 61/2010;
Pentru Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, adoptată cu Legea nr. 227/2009;

Care nu îndeplinesc condiţia de urgenţă, modificând Codul fiscal până la apariţia Legilor care le adoptă. Aceaste OUG modifică structural art. 771, art. 127, art. 141 alin. (2) lit. (f) cu privire la persoanele scutite, afectând nelegal drepturile cetăţeneşti.

Încălcări ale noţiunilor constituţionale incontestabile:
– supremaţia Constituţiei,
– separaţia puterilor în stat,
– ierarhia legilor,
– raporturile dintre lege şi actele normative ale executivului.

Articolul 22, alineatul 2 din Noul Cod de procedură civilă prevede că: „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale”. În materie fiscală neclarităţile legii ar urma să-i profite întotdeauna contribuabilului.

Plecăm de la două puncte de vedere simple de analiză, deoarece acestea încalcă drepturile şi obligaţiile prevăzute de Constituţie:
1. Guvernul, nu poate modifica legislaţia fiscală, pentru că modifică Bugetul Public Naţional, şi orice modificare a Bugetul Public Naţional se poate face numai prin LEGE de Rectificare Bugetară, aprobată de Parlament. Din 29 de ordonanţe de urgenţă care modifică Codul fiscal, până în 2010, niciuna nu face referire la o Lege de Rectificare Bugetară şi nicio lege de adoptare a ordonanţelor de urgenţă nu face referire la o Lege de Rectificare Bugetară, fiind ilegale.

2. Dacă ordonanţele de urgenţă nu îndeplinesc cerinţele adoptării în regim de urgenţă şi nu cuprind elementele de fapt şi de drept care să motiveze situaţia extraordinară şi urgenţa ce se impune la ordonanţa de urgenţă, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţia României, ne aflăm în faţa unei nelegalităţi administrative, aşa cum arată:
– Punctul 2 din Avizul Consiliului Legislativ nr. 2126/29.12.2004 pentru adoptarea Legii nr. 163/2005
– Punctul 3 din Avizul Consiliului Legislativ nr. 1298/28.09.2007 pentru adoptarea Legii nr. 61/2010
– Punctul 2 din Avizul Consiliului Legislativ 316/13.04.2009 pentru adoptarea Legii nr. 227/2009.

Supremaţia Constituţiei

Curtea Constituţională s-a pronunţat în Decizia nr. 545/2006 cu privire la adoptarea ordonanţelor de urgenţă în conformitate cu art. 75 alin. (1) din Constituţia României. Invocăm încălcarea supremaţiei Constituţiei, care trebuia analizată cu prioritate pentru încălcarea drepturilor şi îndatoririlor constituţionale. Dacă se încălcată Constituţia prin măsurile autorităţilor publice prezumate ca fiind legale, trebuie să se aplice art. 1 alin. 5 din Constituţie („În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”)Îndatorirea cetățeanului din art. 56 alin. (1) din Constituție reglementează obligaţia cetăţenilor de a contribui cu impozite și taxe la bugetul de stat. Deci, obligațiile de a plăti taxe și impozite sunt parte a îndatoririlor fundamentale, reglementate cu caracter de principiu, la nivel constituţional, pentru a se asigura predictibilitatea legilor şi prevalenţa Constituţiei ca suport obligatoriu al legii şi în vederea apărării legalităţii şi a stabilităţii economice. Acest articol din Constituţie nu a dat Guvernului autoritate în domeniul fiscal, ci, dimpotrivă, 4 articole din Constituţie arată clar că Parlamentul aprobă proiectul bugetului de stat elaborat de Guvern, iar Guvernul nu poate modifica Bugetul Public Naţional, deci nici Codul fiscal prin ordonanţe de urgenţă, ordonanţe sau hotărâri:
art. 138 alin. (2): „Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.”;
art. 139 alin. (1): „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.”;
art. 102 alin. (1): „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.”;
art. 115 alin. (6): „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta (…) îndatoririle prevăzute de Constituţie”.

Modificarările Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, date prin Ordonanţe, Hotărâri şi Ordonanţe de Urgenţă se plasează deasupra LEGII, încălcând Constituţia, drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti. Toate modificările se fac cu încălcarea Rectificarii Bugetare descrise în Legea nr. 500/2002, art. 6, fiind astfel neaprobate de Parlament pentru exerciţiul bugetar al anului în care a avut loc modificarea şi sunt nelegale şi/sau neconstituţionale. De exemplu, OUG nr. 106/2007 a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 61/2010, modificările aduse de un act ilegal, afectând Bugetul Public Naţional pentru 2007, 2008, 2009 şi 2010, fără acceptul Parlamentului, cu rezultate dezastruoase pentru economia României. Problema legală care se ridică este că fără aprobarea Parlamentului, prin Lege de Rectificare Bugetară, Bugetul Public Naţional este modificat de actele Guvernului, nelegal.

Separația puterilor în stat

Din punct de vedere economic, Bugetul Public Naţional este modul în care Legislativul controlează activitatea economică a Executivului, conform art. 102 alin. (1) din Constituţie şi este aprobat de Parlament în fiecare an, în baza art. 138 alin. (2) din Constituţie, precum adunare generală a acţionarilor controlează activitatea unei societăţi. Justiţia (NU Curtea Constituţională) este a treia putere în stat şi trebuie să corecteze aplicarea legii, acolo unde celelalte puteri o încalcă, pentru nelegalitatea ordonanţelor de urgenţă, ordonanţelor şi hotărârilor, chiar şi pentru nelegalitatea legilor.

Cele două categorii mari ale Bugetului Public Naţional sunt veniturile, stabilite conform art. 139 alin. (1) numai prin lege, şi cheltuielile (fiind un buget de execuţie are o procedură strictă cu privire la cheltuieli (art. 138 alin. 5) – „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”). Orice modificare a Bugetul Public Naţional se poate face numai conform Legii nr. 500/2002 – Legea Finanţelor Publice, care prevede:
„Legile de rectificare
Art. 6. – Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale, cu excepţia termenelor din calendarul bugetar.”

Nicio modificare a Bugetul Public Naţional nu se poate face fără a fi aprobată de Parlament printr-o Lege de Rectificare Bugetară, nici chiar prin altă lege pentru că s-ar încălca supremaţia Constituţiei. Din punct de vedere macroeconomic, Bugetul Public National este actul primar al Parlamentului cu privire la Rezultatul financiar (Contul de profit şi pierdere) – Veniturile şi Cheltuielile României, Codul Fiscal si Codul de procedură fiscală fiind o descriere (note explicative) a capitolelor şi subcapitolelor de venituri sau cheltuieli.

Prin modificările de taxe (adaugi o taxă sau elimini o taxă sau o procedură), din partea explicativă (Codul fiscal sau Codul de procedură fiscală), se modifică Programul de Guvernare acceptat de Parlament pentru Guvern (art. 102 alin. (1) din Constituţie), Bugetul Public National, fără aprobarea Parlamentului (art. 138 alin. (2) din Constituţie) şi fără a respecta legea (Legea de Rectificare Bugetară şi art. 6 şi 9 din Legea nr. 500/2002), schimbând Exercițiul Bugetar pe anul în curs.

Modificările art. 4 din Codul Fiscal au o trimitere specială la aprobarea de către Parlament, pentru că orice modificare a veniturilor fiscale rectifică Bugetul de Stat cu trimitere la Legea organică a Finanţelor Publice nr. 500/2002, dar şi la Legile de stabilire a Bugetului de Stat, precum şi la Legile de rectificare a Bugetului de Stat.

Ierarhia legilor

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă arată că actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte, fiind, conform alin. 2, stabilite prin Constituţia României. Art. 139 alin. (1) din Constituţia României prevede că „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege,” pentru a se asigura predictibilitatea legilor şi prevalenţa Constituţiei ca suport obligatoriu al legii şi în vederea apărării legalităţii şi a stabilităţii economice. Acest articol din Constituţie nu a dat Guvernului autoritate în domeniul fiscal.

Prin această precizare, sesizăm opinia publică şi PARCHETUL cu practica incorectă din Contenciosul Fiscal, în legătură cu art. 138 alin. (2) din Constituţie – „Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.” Prin nelegalitatea Ordonanţelor de Urgenţă se încalcă Constituţia şi practic aproape orice decizie în Contenciosul Fiscal este o soluţie viciată.

Prin acceptarea tacită a acestor practici se încalcă legea, respectiv art. 1 alin. (5) – „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”; şi art. 16 alin. (2) – „Nimeni nu este mai presus de lege”, din Constituţie. Am solicitat instanţei să se pronunţe asupra situaţiei de fapt cu privire la toate modificările Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, care îmi afectează drepturile şi îndatoririle constituţionale, efectuate prin ordonanţe, hotărâri şi ordonanţe de urgenţă.

Am invocat excepţia de nelegalitate a motivării situatiei extraordinare şi urgenţei pentru OUG nr. 106/2007. Cât priveşte fondul criticii, arătăm că nici una din împrejurările indicate în partea introductivă a ordonanţei de urgenţă nu poate fi calificată în sensul unei „situaţii excepţionale”. În ceea ce priveşte OUG nr. 106/2007, existenţa unor pretinse împrejurări (nedefinite în concret) precum necesitarea elaborării în termen real a bugetului pe anul 2008, perfecţionarea continuă a legislaţiei fiscale, imposibilitatea respectării calendarului bugetar stabilit prin Legea nr. 500/2002, imposibilitatea elaborării în timp util a legislaţiei secundare nu pot fi calificate în sensul unor situaţii excepţionale.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 nu îndeplineşte prerogativele art. 115 alin. (4) din Constituţie, respectiv condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei, promulgă modificările unei legi prevăzute de Constituţie la art. 139 alin. (1) şi Codul Fiscal la art. 4, care nu se pot modifica decât prin lege şi nu întruneşte condiţiile de modificare a unei legi ordinare. Punctul 3 din Avizul Consiliului Legislativ nr. 1298/2007, arată neîndeplinirea formei pentru a fi promulgată urgenţa, ordonanţa primind aviz negativ și de la Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare. Legea nr. 61/2010, care o aprobă după 4 ani, nu respectă Constituţia, aprobând o ordonanţă de urgenţă care nu este urgentă, fiind neconstituţională. „Situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată şi motivaţia urgenţei”, cerute de art. 115 alin (4) din Constituţie ca motivare, este atât de penibilă încât din cuprinsul ei nu rezultă altceva decât incapacitatea de administrare a Guvernului şi nicidecum o situaţie extraordinară.

Considerăm că OUG nr. 106/2007 nu îndeplineşte:
– Condiţiile de situaţie extraordinară şi urgenţă ale art. 115 alin. 4 din Constituţie, putând fi amânate;
– Condiţiile art. 139 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 138 alin. (2) ale Constituţiei;
– Condiţiile art. 4 alin. 1 al Legii nr. 571/2003;
– Condiţiile art. 4 alin. 2 al Legii nr. 571/2003;
– Condiţiile art. 78 al Constituţiei.

Intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2008, a modificărilor OUG nr. 106/2007 este nelegală, pentru că nu cuprinde în cadrul ei o derogare de la alin. 1 şi 2 al art. 4 Cod fiscal, nu îndeplineşte aceste aliniate şi nu respectă principiul eficienţei impunerii al art. 3 lit. d) Cod fiscal. Alin. 1 şi 2 al art. 4 pot fi interpretate numai stricto sensu, pentru că o ordonanţă care nu mai este de urgenţă nu poate modifica aceste aliniate, condiţia legii fiind foarte clară, modificarea sau completarea Legii nr. 571/2003 va putea avea loc în cel mai bun caz NUMAI DUPĂ ADOPTARE de către Parlament. În această situaţie, ordonanţa a îndeplinit condiţiile de modificare prin adoptare de către Parlament prin Legea nr. 61/31.03.2010, fiind deci aplicabilă din 1 ianuarie 2011.

Această ordonanţă mai încalcă şi art. 26 din Legea nr. 24/2000, pentru că nu cuprinde soluţii legislative tranzitorii pentru situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectul.

Urgenţa măsurii nu poate fi justificată nici de nevoia armonizării legislaţiei române cu cea comunitară, Curtea Constituţională statuând în practica sa că „modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifică, prin ea însăşi, emiterea unei ordonanţe de urgenţă” (Decizia CCR nr. 34/1998). În cazul existenţei reale a unei asemenea necesităţi, aceasta îşi poate găsi rezolvarea în condiţiile obişnuite, prevăzute de legislaţia în vigoare, fără a se recurge la emiterea unei ordonanţe de urgenţă.

În practica statală, emiterea de ordonanţe de urgenţă s-a transformat dintr-o excepţie constituţională într-o regulă comună, care a căpătat aspectul unei „avalanşe de zăpadă” scăpate de sub control. Guvernul decide adoptarea ordonanţei de urgenţă şi, apoi, Parlamentul, ulterior, aprobă sau respinge prin lege acea ordonanţă de urgenţă. În ambele situaţii, existenţa ori inexistenţa cazului excepţional constituie o situaţie de fapt, a cărei identificare se realizează de către cele două autorităţi publice prin mijloacele specifice ce le stau la dispoziţie, ţinându-se seama şi de raţiuni de oportunitate. Dar amândouă greşesc în domeniul fiscal, pentru că amândouă autorităţi publice ignoră Legea de rectificare bugetară.

În ceea ce priveşte competenţa aprecierilor pentru determinarea încălcarii drepturilor constituţionale ale individului de către o ordonanţă de urgenţă – o situaţie de fapt – dacă există sau nu un caz excepţional, se poate face de puterea judecătorească pe principiul separației puterilor în stat. Aceasta este o problemă de nelegalitate şi nu una de neconstituţionalitate. Potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997), „În exercitarea controlului [de constituţionalitate], Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept […].” Aşa fiind, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale efectuarea controlului asupra existenţei sau inexistenţei unei situaţii de fapt, adică, precum în speţă, asupra existenţei ori inexistenţei „cazurilor excepţionale” care permit recurgerea la dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie în vederea emiterii ordonanţelor de urgenţă. În sensul că jurisdicţia constituţională nu are ca obiect verificarea situaţiilor de fapt, au fost pronunţate mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, printre care Decizia nr. 61 din 31 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 23 iulie 1998, şi Decizia nr. 183 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 15 aprilie 1999.

Menţionez că o eroare de interpretare a legislaţiei fiscale, aşa cum am detaliat-o la începutul acestor precizări, a condus la introducerea unor metode ilegale de modificare a Codului fiscal şi de procedură fiscală prin acte ale Guvernului (OG, HG şi OUG), când acest lucru nu era posibil, pentru că o hotărâre simplă, o ordonanţă simplă, ori o ordonanţă de urgenţă nu poate modifica Bugetul Public Naţional, fără a fi aprobată de Parlament printr-o Lege de Rectificare Bugetară. Faptele pe care le-am criticat cu excepţiile invocate au răsturnat categoriile constituţionale incontestabile, prin acceptarea modificărilor Codului fiscal, care, nefiind aprobate de Parlament, modifică Bugetul Public Naţional, încălcând Constituţia, fără a fi aprobate de Parlament printr-o Lege de Rectificare Bugetară, dar şi raporturile dintre LEGE şi actele normative ale executivului: OG, HG, OUG.

Părţile constitutive ale unui act normativ sub forma ordonanţelor, în baza dreptului de iniţiativă legislativă, fac parte dintr-un proiect legislativ iniţiat de Guvern. Ordonanţa simplă sau de urgenţă nu este un act normativ definitiv, ci o componentă a proiectului legislativ, care are finalitate numai în adoptarea unei LEGI. Considerăm că modificările Codului fiscal făcute de Guvern reprezintă iniţiative legislative definite conform art. 6 alin. 4 din Legea nr. 24/2000, care nu sunt legi şi nu au putere de lege în domeniul fiscal. Alin. 1 şi 2 ale art. 3 Cod Procedură Fiscală pot fi interpretate numai stricto sensu, pentru că o hotărâre, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă nu pot modifica aceste aliniate, condiţia legii fiind foarte clară, modificarea sau completarea Legii nr. 174/2004 va putea avea loc NUMAI DUPĂ ADOPTARE de către Parlament, deoarece orice modificare prin ordonanţă de urgenţă afectează Bugetul Public Naţional, care nu poate fi implimentată fără aprobarea Parlamentului.

Sensul general al cuvântului lege nu poate reprezenta toate actele normative în materie fiscală, pentru că afectează exact Legea specială nr. 174/2003 care prevede conceptul de modificare în parametri stricţi ai principiului de stabilitate economică. Ordonanţele ordinare şi de urgență sunt iniţiative legislative, care intră sub cerinţele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă până la adoptarea de Parlament în LEGE. Deci termenul de lege în Constituţie, la fel cum este strict diferenţiat în cadrul Legii nr. 24/2000, reprezintă numai un act al singurului organ competent, respectiv Parlamentul, care poate aproba modificările Bugetului Public Naţional. Delegarea Constituţiei către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă este o măsură limitată numai la cazuri excepţionale, altele decât Legea nr. 174/2003, deoarece Constituţia nu a delegat EXPRES ACEST DOMENIU GUVERNULUI.

Actul administrativ fiscal se bucură de prezumţia de legalitate, care, la rândul ei, se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi un titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă ca autoritatea publică să nu încalce legea. În procesul executării actelor administrative trebuie un anumit echilibru şi garanţii de echitate, iar legea trebuie să ofere individului o protectie adecvată împotriva arbitrariului. Dacă construcţia legii este nelegală şi actele subsecvente sunt nelegale. Până azi, 45 de Ordonanţe de Urgenţă, 8 Ordonanţe simple şi 6 Hotărâri de Guvern au măcelărit Codul fiscal, schimbările aducând haos în economia românească.

Daniel UDRESCU

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

26 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti