Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Istoria nelegalităţii Codului de procedură fiscală
02.02.2015 | Daniel UDRESCU

Secţiuni: C. administrativ, Drept constitutional, Fiscalitate, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Codul de procedură fiscală se bazează pe un act normativ care a fost delegat nelegal de Parlament către Guvern, încălcându-se art. 1 alin. 5 din Constituţie, deoarece nu s-a respectat procedura de delegare prevăzută de art. 115 alin. 1 din Constituţie. În acest sens, prin delegare, s-au schimbat camerele decizionale, dar şi numărul de voturi la iniţierea proiectului (prin delegare s-a folosit numărul de voturi pentru lege ordinară în loc de cel pentru lege organică).

Am în vedere motivul ce ţine de împrejurarea că, în temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, este interzisă Parlamentului delegarea în domeniul legilor organice şi Guvernului emiterea de ordonanţe de guvern (ordonanţe simple) în domeniul legilor organice. Or, Codul de procedură fiscală, cuprinde un Titlu special (IX), în care se reglementează procedura contencios fiscală, de altfel, un caz particular al procedurii contenciosului administrativ definit de Legea nr. 554/2004 republicată.

Pe de alta parte, art. 73 alin. (3) lit. k)[1] din Constituţie este foarte clar în a statua că legile ce reglementează în domeniul contenciosului administrativ sunt legi esenţialmente organice, camera decizională fiind Senatul, conform art. 75 alin. 1 din Constituţie. Pe cale de consecinţă, în considerarea tezei anterioare, Codul de procedură fiscală reglementează în domeniul legilor organice. De aici şi teza mea, în sensul că O.G. nr. 92/2003 (de adoptare a Codului de procedură fiscală) a fost emisă de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Constituţie, camera decizională fiind Camera Deputaţilor.

În contextul Legii nr. 174/2004 de aprobare a O.G. nr. 92/2003, se ridică întrebarea dacă adoptarea legii de aprobare este de natură a înlătura viciul extrinsec de neconstituţionalitate. Răspunsul nu poate fi decât unul negativ, astfel cum şi Curtea Constituţională a statuat în mod constant în practica sa (în acest sens, citez Decizia Curţii Constituţionale cu nr. 1257 din 7 octombrie 2009 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial 758 din 6 noiembrie 2009. În concluzie, adoptarea unei ordonanţe de guvern prin lege nu este de natură a înlătura neconstitutionalitatea ordonanţei. Dimpotrivă, viciul de neconstituţionalitate se strămută şi asupra legii de aprobare.

Prin Legea nr. 559/2003, Parlamentul a delegat Guvernului, la punctul II alin. 5, proiectul Codului de procedură fiscală, care a fost emis de Guvern ca O.G. nr. 92/2003, care a fost adoptat de Parlament ca Legea nr. 174/2004, sub numele de Codul de procedură fiscală. Prin această procedură s-a inversat camera decizională, Senatul devenind prima cameră sesizată. Legea organică nu poate fi delegată, art. 115 alin. (1): ”Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”. Codul de Procedură Fiscală este lege organică, pentru că reglementează şi în contenciosul administrativ şi Constituţia este strictă cu privire la delegarea legilor organice. Mai mult, Legea nr. 358/2003, abrogată de O.G. nr. 92/2003, ca parte a proiectului delegat de Parlament, întăreşte faptul că Ordonaţa afectează o lege organică. Parlamentul avea responsabilitatea promovării Legii ORGANICE, conform Constituţiei, prin procedura de aprobare a legilor organice, respectiv Camera Deputaţilor fiind prima cameră sesizată, conform art. 75 alin. 1 din Constituţie, pentru că ne aflăm în faţa unei Legi organice care reglementează contenciosul administrativ, conform art. 73 alin. (3) lit. k), şi nu prin lege de aprobare a unei ordonanţe simple, în care prima cameră sesizată a fost Senatul. Parlamentul a încălcat CONSTITUŢIA, când a delegat proiectul Codului de Procedură Civilă pentru o lege organică, O.G. nr. 92/2003 şi Legea de adoptare nr. 174/2004 fiind nule de drept. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi prevederile O.G. nr. 92/2003 şi Legea de adoptare nr. 174/2004 nu pot fi invocate împotriva mea, atâta timp cât nu respectă legea.

Ordonanța de urgență nr. 92/2003 a Guvernului, aşa cum a fost delegată, contravine prevederilor art. 44 din Constituţie, referitor la dreptul de proprietate privată, precum si ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care este consacrat şi protejat dreptul de proprietate. Potrivit jurisprudenţei Curtii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în cauza Bucheň contra Cehiei, notiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la un sistem fiscal pentru a se asigura predictibilitatea legilor şi prevalenţa Constituţiei, ca suport obligatoriu al legii şi în vederea apărării legalităţii, poate fi asimilat unui drept de proprietate. Aşa fiind, modificarea nelegală a sistemului fiscal echivalează practic cu un abuz economic, fapt ce contravine art. 44 din Constituţie. Actul normativ criticat nu poate desfiinţa un drept câştigat, de vreme ce dreptul la proprietate este un drept garantat de art. 44 din Legea fundamentală.

Neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale ale Codului de procedură fiscală se aplică la dispoziţii din Cod cu privire la raportul de inspecţie şi a deciziei de impunere pentru persoane fizice (art. 86 şi 87, precum şi aplicarea art. 94-109 din Codul de procedură fiscală) cu privire la obligativitatea de a da informaţii, care să determine angajarea răspunderii fiscale, deoarece răspunderea fiscală poate determina sau implica şi răspunderea penală (coabitare), în materie penală, subiectul are dreptul de a refuza furnizarea de informaţii care să conducă la propria angajare a răspunderii (art. 70 Cod procedură penală), iar din punct de vedere al drepturilor omului, art. 20 din Constituţie trimite la prioritatea dispoziţiilor CEDO cu privire la dreptul la apărare. Avem în vedere nerespectarea art. 3 din O.G. nr. 92/2003 aprobată cu Legea nr. 174/2004.


[1] Art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie: ”Prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ”.


Daniel UDRESCU

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti