Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 3/2013: Caracterul identic pe fond al prevederilor dreptului concurenţei la nivel naţional şi a celui supranaţional. Care este incidenţa acestuia asupra admisibilităţii cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare? | Emanuela Matei
30 ianuarie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Drd. Emanuela Matei a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 3/2013 articolul intitulat „Caracterul identic pe fond al prevederilor dreptului concurenţei la nivel naţional şi a celui supranaţional. Care este incidenţa acestuia asupra admisibilităţii cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare?”.
În domeniul dreptului concurențial, pentru statele membre ale Uniunii Europene, pe lângă dispozițiile existente în legislațiile naționale, sunt aplicabile, de asemenea, normele corespunzătoare din tratatele Uniunii (în acest caz, este vorba despre art. 101 și 102 din TFUE). Statele membre au dreptul ca, în baza suveranității naționale, să adopte anumite reglementări proprii, în cazul în care nu este vorba despre unul dintre domeniile de competență exclusivă a Uniunii și, în anumite condiții, în ceea ce privește competența partajată. Mai mult, acestea se pot orienta către reguli identice atât pentru situațiile pur interne, cât și pentru cele cu caracter transfrontalier. În acest context, se impune a se stabili ce se întâmplă, mai exact, în momentul în care, în cazul unei practici antitrust, ar fi incidente două astfel de prevederi legale. Astfel, autorul articolului, pe baza răspunsurilor CJUE la o serie de întrebări preliminare care i-au fost adresate pentru soluționarea acestui conflict, urmărește a clarifica această problemă.
Chiar înainte de adoptarea unui regulament care să dezvolte prevederile art. 101 și 102 TFUE, în jurisprudența CJUE, au fost instituite anumite linii directoare în această privință. Pe de o parte, există doctrina Dzodzi, care are drept obiectiv interpretarea unitară a legislației (în speță, cea care vizează dreptul concurenței), indiferent de originea unională sau națională a acestor prevederi. De cealaltă parte, se remarcă o altă doctrină, aparent opusă, și anume, Kleinwort Benson, care pune accent pe faptul că trimiterea la dreptul Uniunii Europene trebuie să fie „directă și necondiționată”. În legătură cu aceste două doctrine, unul dintre avocații generali ai Curții este de părere că ar trebui aplicate simultan. Această ipoteză nu poate fi admisă, pe baza unui considerent simplu – statele membre, deși au acceptat intruziunea reglementărilor Uniunii în dreptul intern, totuși, nu au consimțit ca dreptul național să fie asimilat de cel supranațional, ceea ce s-ar întâmpla dacă am lua în considerare opinia prezentată anterior.
În plus, autorul articolului prezintă cele trei criterii primordiale pentru aplicarea art. 101 TFUE: practici multilaterale, afectarea comerțului intracomunitar și, implicit, a concurenței pe piața comună. La o simplă observație a acestor criterii, se poate pune problema stabilirii situațiilor în care să se producă, în mod efectiv, o denaturare a comerțului intracomunitar. Acest subiect este relativ controversat în doctrină, însă, la nivel jurisprudențial, s-a ajuns la concluzia că trebuie să se verifice de la caz la caz. Motivul pentru care nu există o opinie universal împărtășită rezidă în faptul că, în anumite situații determinate, chiar și afectarea unui stat sau a unei părți a teritoriului unui stat, poate avea repercusiuni asupra comerțului de la nivelul Uniunii. Această ipoteză este explicabilă, dacă se ia în considerare legătura particulară dintre legile interne care reglementează relațiile concurențiale și dreptul Uniunii. Mai mult, un efect potențial negativ este, de asemenea, suficient pentru ca CJUE să ia în considerare o astfel de acțiune în interpretare.
În ceea ce privește cazurile în care normele unionale nu ar fi incidente în cauza pendinte în fața instanței naționale, în jurisprudența CJUE, se arată că cererile preliminare sunt admisibile, dacă aceste dispoziții au fost declarate ca fiind aplicabile fie de dreptul intern, fie chiar de convenția părților. În continuare, referitor la obligația statelor de a respecta hotărârea Curții există o serie de controverse. Pe de o parte, se susține că efortul Curții nu se justifică, în măsura în care nu se dovedește a fi util pentru soluționarea litigiului pendinte. Cu toate acestea, autorul articolului este de părere că și în cazul în care interpretarea instanței naționale este contrară celei a CJUE, totuși, nu se poate vorbi despre încălcarea unui drept al particularilor, pe care aceștia, în calitate de justițiabili, l-ar putea susține în justiție. Totuși, acesta admite că statele membre ar trebui să respecte principiul cooperării loiale, deci, instituțiile naționale se presupune că ar trebui să coopereze cu cele ale Uniunii Europene.
În concluzie, chiar dacă spețele analizate nu vizează neapărat dreptul concurenței, totuși, autorul articolului reușește să demonstreze, pe baza acestora, faptul că se poate să se ceară interpretarea art. 101 și 102 TFUE, de către CJUE, chiar dacă aceste norme, la o primă vedere, par a nu fi incidente în caz. Mai mult, instanța națională nu trebuie să respecte neapărat răspunsul primit, însă, este recomandabil a nu se proceda în acest mod, pentru că, în caz contrar, ar fi afectată cooperarea instituțiilor Uniunii cu cele naționale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
