CSM ref. învestirea cu formulă executorie. Solicitarea originalului titlului executoriu
30.01.2015 | JURIDICE.ro

Comisia nr. 1 – Independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis în ședința de marți, 27 ianuarie 2015, cu privire la solicitarea Tribunalului București vizând stabilirea unitară la nivel național, dacă pentru învestirea cu formulă executorie se solicită sau nu originalul titlului executoriu și dacă se mai aplică ștampila pe titlul executoriu că analiza problemei nu intră în competențele CSM, ci trebuie expusă INM în cadrul activităților de formare profesională.
Comisia a mai decis comunicarea către instanțe, spre informare, a studiului ”Verificarea înscrisului original în cadrul procedurii de învestire cu formulă executorie”, elaborat de prof. dr. Gabriel Boroi și jud. asist. drd. Carla Alexandra Anghelescu.