« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Dreptul la imagine în contextul distribuirii fotografiilor pe rețelele de socializare
30.01.2015 | Andreea LISIEVICI, Andreea LISIEVICI, Bogdan HALCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Explozia de popularitate a aplicațiilor de social media a înlăturat aproape în totalitate barierele comunicării de masă. Cu un slide și două-trei tap-uri pe ecranul telefonului, utilizatorul Facebook poate distribui gânduri sau imagini de zeci de ori mai repede decât redactorii oricărei publicații și-ar fi închipuit nu cu foarte mulți ani în urmă. Libertatea de exprimare, augmentată de succesul aplicațiilor de social media nu înseamnă totuși renunțarea la sau limitarea protecției valorilor sociale tradiționale, inclusiv a dreptului la ocrotirea vieții private.

I. Dreptul la imagine

La nivel de principiu, captarea imaginii (fotografierea) unei persoane ori utilizarea acestei imagini (inclusiv prin distribuiri pe site-urile de socializare) sunt interzise în absența consimțământului prealabil al persoanei fotografiate, sau, în cazul minorilor, în absența consimțământului prealabil al reprezentanților legali. Totuși, dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar fotografierea și utilizarea imaginii unei persoane sunt permise chiar în lipsa unui consimțământ prealabil atunci când acestea se fac cu bună credință în exercitarea altor drepturi fundamentale cum este, de exemplu, dreptul la libera exprimare.

Delimitarea dreptului la imagine de dreptul la liberă exprimare nu este un exercițiu simplu, iar instanțele de judecată sunt de multe ori puse în situația de a cântări atent limitele acestor drepturi fundamentale atunci când sunt chemate să decidă dacă utilizarea imaginii unei persoane satisface sau nu exigențele legale. În efortul de a trasa granița între dreptul la imagine și dreptul la liberă exprimare, legea și practica judiciară au definit câteva reguli principiale.

Fotografierea unei persoane aflate într-un spațiu privat, indiferent că acel spațiu îi aparține ei sau altei persoane, fără acordul acesteia, este de principiu interzisă, indiferent dacă este urmată sau nu de utilizarea acelei imagini sau înregistrări (art. 74 lit. c) din Noul Cod Civil). Mai mult decât atât, în condițiile Codului Penal[1], fotografierea unei persoane aflate în spații private fără consimțământul său ar putea reprezenta infracțiune pedepsită cu amendă sau chiar închisoare.

La polul opus se află situația fotografierii/utilizării imaginii unei persoane surprinse într-un loc public în desfășurarea unei activități publice (artiștii care susțin un concert, sportivii care participă la un eveniment sportiv etc.), caz în care, de principiu, utilizarea imaginii persoanei respective fără acordul său nu încalcă legea dacă nu aduce atingere reputației ori demnității sale.

Situațiile cel mai des întâlnite și care generează conflicte legale sunt acelea când, fără acordul său, se utilizează imaginea unei persoane surprinse într-un loc public, însă în desfășurarea unei activități private (de exemplu, persoanele din publicul unui concert sau unui eveniment sportiv). Legea nu consacră regula conform cu care tot ce se întâmplă pe domeniul public poate fi filmat sau fotografiat. Dreptul la imagine ar suferi o restrângere nejustificată dacă el ar putea fi exercitat numai în limitele spațiilor private. Activitățile curente presupun deplasarea și prezența individului în spații și locuri publice, iar a considera că această alegere reprezintă o opțiune în sensul acceptării unei expuneri către publicul larg ar conduce la concluzia forțată că o persoană va putea să păstreze intimitatea activităților sale zilnice numai dacă ar rămâne în permanență în securitatea unui spațiu privat[2]. Din acest motiv, fotografierea și utilizarea imaginilor cu activități private desfășurate în locuri publice sunt legale numai dacă înregistrările sunt utilizate cu bună-credință. Aceasta impune existența unui interes legitim[3] care să justifice fotografierea și utilizarea, interes care trebuie să existe inclusiv la momentul fotografierii (de ex. surprinderea unor fapte nelegale). În caz contrar, utilizarea cu bună-credință este pusă sub semnul întrebării, iar persoana în cauză se va putea opune utilizării imaginii sale.

Într-o situație specială se află persoanele general cunoscute, fie deoarece ocupă o funcție care implică desfășurarea unor activități publice (de exemplu membrii Parlamentului, Guvernului și ai altor autorități publice), fie datorită domeniului în care profesează (actori, cântăreți sau alte categorii de artiști și persoane larg cunoscute). În primul caz, fotografierea și utilizarea imaginilor sunt mai permisive, notorietatea persoanei conferind o notă de „publicitate” activităților sale, corespunzătoare unei nevoi de informare mai acute a publicului larg. În cel de-al doilea caz, activitățile private ale persoanelor general cunoscute vor putea fi surprinse fără acordul lor dacă există un interes legitim al publicului larg de a cunoaște conduita acestora în timpul nealocat activității ce presupune expunere.

Reglementări similare există și în alte state. De exemplu, în Franța a fost sancționată situația în care imaginea unei persoane, surprinsă în public, a fost utilizată fără acordul său într-un context care urmărește să dea o altă dimensiune imaginii, plasând individul într-o ipostază diferită de cea inițială[4]. De asemenea, instanța supremă franceză a decis[5] că informarea publicului cu privire la consecințele unui eveniment trebuie să se facă cu respectarea demnității persoanei[6].

Jurisprudența franceză recunoaște la rândul său un regim special pentru persoanele publice[7]; este prezumată existența consimțământului ca parte a activității publice sau profesiei, cu condiția ca imaginea să fie utilizată în scopuri de informare și non-comerciale. În aceeași notă, doctrina italiană susține principiul conform cu care publicarea imaginii unei persoane fără consimțământul acesteia este permisă atunci când subiectul este o persoană cunoscută, dacă publicarea este necesară pentru înfăptuirea justiției sau pentru realizarea unor interese generale ale societății[8].

II. Distribuirea portretelor în general

Fotografierea și distribuirea imaginii unei persoane fără acordul acesteia trebuie să se facă cu responsabilitate, astfel încât să se asigure un just echilibru între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare și respectarea vieții private. O relație de prietenie între cel care utilizează imaginea și persoana vizată nu este de natură să „legalizeze” utilizarea imaginii primului fără acordul său, însă ar putea să aibă relevanță sub aspectul existenței unui acord implicit al persoanei portretizate[9]. De asemenea, art. 76 din Codul civil prezumă acordul persoanei fotografiate pentru utilizarea imaginii sale, atunci când respectiva persoană a oferit fotografia unei persoane despre care cunoștea că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului (de exemplu, unui fotoreporter).

În plus față de cele de mai sus, publicarea fotografiei unei persoane constituie prelucrare a datelor cu caracter personal ale persoanei în cauză. În conformitate cu legislația specială în materia prelucrării datelor personale (Legea nr. 677/2001[10]), persoanele vizate au dreptul să se opună prelucrării datelor lor (în cazul de față, utilizarea imaginii), putând obliga pe cel care publică imaginile în cauză să le șteargă. În măsura în care persoana vizată suferă o vătămare morală, iar încetarea utilizării imaginii nu este suficientă pentru a acoperi această vătămare, instanța de judecată poate obliga pe autorul utilizării să plătească daune morale. În plus, refuzul de a șterge imaginile relevante conform dispozițiilor instanței poate atrage obligarea celui în cauză să plătească o amendă stabilită pe zi de întârziere până la conformarea cu decizia instanței de judecată.

III. Distribuirea portretelor în cazul particular al rețelelor de socializare

Pe lângă considerentele de ordin juridic general expuse mai sus, rețelele de socializare au și condiții proprii referitoare la distribuirea de fotografii, inclusiv cele în care sunt portretizate persoane. În cele ce urmează vom analiza situația particulară a distribuirii fotografiilor pe Facebook, fiind rețeaua de socializare cu cei mai mulți utilizatori și, deci, cea mai reprezentativă.

Politica Facebook este, în linii mari, că utilizatorii sunt răspunzători pentru legalitatea conținutului postat. Cu titlu special, Standardele Comunității Facebook[11] prevăd faptul că înainte să distribui conținut pe Facebook trebuie să te asiguri că ai dreptul să faci acest lucru și totodată că nu trebuie să publici informațiile personale ale altor persoane dacă nu ai consimțământul acestora, ceea ce înseamnă că fiecare utilizator în parte trebuie să aibă consimțământul persoanelor fotografiate pentru a le distribui pe Facebook. Facebook are implementate și remedii pentru situațiile în care cerințele indicate nu sunt respectate. Mai exact, persoanele care se consideră lezate prin publicarea unor imagini fără acordul lor au la îndemână posibilitatea raportării imaginilor[12]. În cazul în care raportarea se întemeiază pe încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, există două opțiuni: solicitarea ca utilizatorul să șteargă imaginea sau raportarea către Facebook pe motiv că imaginea încalcă drepturile persoanei vizate. În cel de-al doilea caz dacă, în urma verificării, Facebook constată că într-adevăr au fost încălcate Standardele Facebook, atunci va înlătura imaginea respectivă fără a solicita implicarea utilizatorului care a distribuit imaginea.

O chestiune mai puțin perceptibilă utilizatorilor obișnuiți ai rețelelor de socializare este faptul că termenii și condițiile serviciilor respective pot prevedea faptul că utilizatorii acordă deținătorilor rețelei dreptul de a utiliza fotografiile postate. De exemplu, în 2013 s-a creat ceva vâlvă, atunci când Facebook a propus modificarea condițiilor sale pentru a dobândi dreptul de a folosi conținutul utilizatorilor în legătură cu publicitatea făcută de terți pe rețeaua de socializare, însă limbajul foarte invaziv a fost modificat. La fel, termenii Instagram se doreau modificați în așa fel încât rețeaua (deținută tot de Facebook) să poată folosi fotografiile postate.

Este important de precizat că Facebook poate fi considerat spațiu public, cu unele nuanțări. Cea mai clară situație este cea în care postările au setarea de audiență ca „public”. Aceasta deoarece postarea respectivă devine accesibilă oricui, fie că vorbim de prieteni sau followeri, cărora postarea le apare în fluxul de știri, de alți utilizatori care au un link direct la postarea respectivă sau chiar persoane care nu sunt logate sau nu au cont de Facebook și care găsesc postarea respectivă prin motoare de căutare sau linkuri postate pe alte pagini de internet. Practic, în momentul în care un utilizator distribuie ceva pe Facebook cu setare de audiență publică, diseminarea informației respective este teoretic nelimitată.

Situația mai puțin clară este cea în care utilizatorul are setarea de audiență limitată la prieteni. Într-o decizie recentă[13], Curtea de Apel Mureș a decis că „rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuță poștală electronică”, iar profilul personal pe Facebook „chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre „prieteni” putând distribui informațiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul îl cunoștea”. Cu alte cuvinte, în opinia instanței, nici setarea de audiență limitată la prieteni nu modifică publicitatea conținutului distribuit, pentru simplul motiv că oricare dintre acei prieteni poate redistribui conținutul în cauză. Raționamentul este însă discutabil pentru că, în cazul redistribuirii de către un prieten (B) unei poze pe care titularul (A) a distribuit-o prietenilor săi, redistribuirea lui B va fi vizibilă numai prietenilor comuni ai celor două persoane (care aveau acces la conținutul cu pricina după prima distribuire), pentru toți ceilalți prieteni doar ai lui B apărând cel mult un mesaj care anunță că respectivul conținut nu este disponibil. Totuși, din motivarea Curții de Apel Mureș putem întrevedea și posibila rezolvare a problemei: dacă titularul restricționează audiența, în așa fel încât din punct de vedere tehnic să dispară posibilitatea redistribuirii[14], ar rezulta că acel conținut nu mai are caracter public.

IV. Remedii pentru încălcarea dreptului la imagine prin distribuire pe rețele de socializare

În măsura în care un terț folosește fără drept datele personale și/sau fotografiile unei persoane, există mai multe remedii de ordin juridic la care se poate recurge. Mai întâi, în ce privește protecția datelor cu caracter personal, persoana poate face plângere la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care poate face controale și aplica sancțiuni operatorilor din România care prelucrează contrar legii date cu caracter personal (cum este imaginea). În măsura în care operatorul de date este în străinătate, însă, lucrurile se complică, mai ales dacă este în afara Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe[15] prevede că utilizarea unei opere (inclusiv fotografie), care conține un portret fără consimțământul persoanei reprezentate în acest portret și fără ca acest consimțământ să fie implicit, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei (suma se dublează în cazul persoanelor juridice care folosesc fără drept portrete în scop comercial). Constatarea și sancționarea contravenției intră în sarcina Poliției, către care trebuie înaintată plângerea de către persoana care se consideră lezată.

Bineînțeles, în toate cazurile, persoana care consideră că a suferit un prejudiciu prin folosirea unei fotografii în care este portretizată se poate adresa instanței pentru a solicita încetarea vătămării și acoperirea prejudiciului suferit. Poate fi vorba atât de un prejudiciu material (cum este cazul în care fotografia ar fi folosită în scop comercial) cât și de un prejudiciu moral (atingeri aduse reputației, de exemplu).


[1] Conform art. 226 alin (1) din Noul Cod Penal: „Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.”
[2] În același sens, Curtea de Apel București reține în cuprinsul Deciziei nr. 119/R/2009 că „a considera că persoanele publice aflate în spații publice desfășoară în mod obligatoriu activități publice ar conduce la o limitare a prevederilor Legii nr. 8/1996 [decizia este dată în contextul reglementării anterioare, n.n.] deoarece ar echivala cu protecția acestei categorii de persoane numai cât timp ele se află într-un spațiu privat, chiar dacă în mod obiectiv acestea sunt nevoite să iasă din aceste spații (private) pentru desfășurarea unor activități necesare derulării vieții lor private”.
[3] În ceea ce privește analiza interesului legitim al persoanei care ar folosi fotografia și balanța între acesta și interesele persoanei portretizate, este relevant Avizul Grupului de Lucru Art. 29 nr. 06/2014 cu privire la noțiunea de interese legitime ale operatorului în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE (WP 217).
[4] Fotografierea unui copil în cadrul unui festival de folk este posibilă, chiar și fără acordul părinților, dacă el este surprins în acel context, în acea ipostază. În momentul în care poza inițială este transformată într-un portret, fotografia capătă o valență cu totul nouă, ce nu putea fi anticipată în mod rezonabil la momentul luării deciziei de a participa la festival, pentru care este nevoie de acordul părinților – Cour de Cassation, Chambre civile 1, 12 decembrie 2000, 98-21.311.
[5] Cour de Cassation, Chambre civile 1, 20 februarie 2001, 98-23.471.
[6] Această limitare este consacrată expres în alin. (6) al art. 30 din Constituția României.
[7] Cour de Cassation, 1ère Chambre Civile, 3 aprilie 2002, apel nr. 99-19852.
[8] Luigi Tramontano, „Codice Civile spiegato”, decima edizione, pag. 81.
[9] „Le consentement donné par l’intéressé sur la diffusion de son image doit être interprété de façon restrictive. Ainsi, constitue une atteinte à la vie privée la publication de photographies ne respectant pas la finalité visée dans l’autorisation donnée par l’intéressé”. Cass. Civ. 1ère, 30 mai 2000 (JCP 2001.II.10524, note Montels). Chiar dacă în speță nu se menționează modul în care a fost dat acordul, considerăm ca raționamentul este pertinent pentru oricare din cazuri: utilizarea fotografiei trebuie să se păstreze în limita definită prin autorizare, fie ea expresă sau tacită; cu privire la cea tacită nu putem considera că ea ar avea un caracter general, deoarece codul circumstanţiază scopul prin calitatea persoanei beneficiare, „în domeniul informării publicului”.
[10] Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
[11] Standardele comunității Facebook.
[12] Mai multe informații se pot găsi pe pagina dedicată.
[13] Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 21 din 17 ianuarie 2013. Decizia a fost menţinută şi în calea de atac de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie din 27 noiembrie 2014, încă nepublicată.
[14] Acest lucru se poate realiza prin restrângerea audienței la liste de prieteni sau la anumiți prieteni, cazuri în care (cel puțin în prezent) nici persoanele respective nu mai au posibilitatea redistribuirii.
[15] Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările și completările ulterioare.


Avocat Andreea LISIEVICI
Managing Associate al ȚUCA ZBÂRCEA ȘI ASOCIAȚII
Bogdan HALCU
Managing Associate al ȚUCA ZBÂRCEA ȘI ASOCIAȚII

* Articol publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 12/2014.

 
Secţiuni: Cyberlaw, Data protection, Drept civil, Media & Publicitate, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD