Revista Română de Drept Privat nr. 4/2014: Decăderea în procesul civil. Scurte considerații critice din perspectiva NCPC | Paul Pop
3 februarie 2015 | Ioana-Bianca TOFAN
Avocat drd. Paul Pop a publicat, în Revista Română de Drept Privat nr. 4/2014, articolul intitulat „Decăderea în procesul civil. Scurte considerații critice din perspectiva noului Cod de procedură civilă”.
În dreptul procesual, noțiunea de decădere semnifică, pe de o parte, ideea pierderii unui drept neexercitat la timp sau pentru conservarea căruia nu s-au făcut, la timp, formalitățile prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, semnifică imposibilitatea juridică de a exercita acel drept peste termen.
Decăderea constituie atât efectul, cât și sancțiunea nerespectării termenelor procedurale legale imperative absolute, astfel încât decăderea împiedică partea să mai săvârșească acte de procedură după expirarea termenului, din cauza faptului că actul tardiv, fiind lipsit de efecte, va fi întotdeauna considerat nul.
Decăderea este indisolubil legată de termenele de procedură, funcțiile acesteia decurgând chiar din scopul acestor termene. Prima funcție a acesteia este cea preventivă care atenționează părțile referitor la consecințele ce pot să apară în situația nerespectării termenelor procedurale, obligându-le, totodată să-și exercite drepturile cu bună credință. A doua funcție este cea sancționatorie, prin care titularul dreptului este sancționat pentru nesăvârșirea unui act într-un termen legal, decăderea stingând astfel orice altă tentativă a părții de a-și valorifica dreptul procesual. Aceasta intervine în caz de nerespectare, de către partea obligată la îndeplinirea unui act de procedură, a termenului legal imperativ prevăzut de lege. Cu toate acestea, există situații în care decăderea nu intervine, în sensul că decăderea intervine doar atunci când legea nu dispune altfel.
Pentru a putea opera decăderea, trebuie îndeplinite următoarele trei condiții de existență, respectiv existența unui termen legal imperativ care să impună obligația exercitării dreptului înăuntrul său, neexercitarea dreptului procesual înăuntrul termenului și inexistența unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii.
Sancțiunea decăderii implică pierderea unui drept procesual neexercitat în termenul prevăzut de lege, se pierde dreptul procesual care trebuie exercitat în termenul prevăzut de lege. Dispozițiile legale reglementează, de asemenea, cazul în care decăderea poate fi evitată, ipoteza repunerii în termen, respectiv când partea dovedește că întârzierea în efectuarea unui act de procedură într-un termen determinat se datorează unor motive temeinic justificate.
În ceea e privește modalitatea de invocare a decăderii, acesta este excepția de procedură, dar trebuie distins după cum procesul este în curs sau în faza căilor de atac. Astfel dacă procesul este în curs, decăderea se invocă exclusiv pe cale de excepție, dacă s-a pronunțat o hotărâre de prima instanță, nedefinitivă, decăderea va putea fi invocată în calea de atac a apelului, prin cererea de apel, ca motiv, iar dacă s-a pronunțat o hotărâre de apel, decăderea va putea fi invocată în recurs.
Privitor la modalitățile de constatare a decăderii, legislația procesual-civilă prevede faptul că decăderile sunt exclusiv judiciare și, pe cale de consecință ele se constată de instanța de judecată, fie pe cale de excepție, fie prin intermediul căilor de atac.
În ceea ce privește efectele decăderii în procesul civil, efectul principal al cesteia constă în pierderea dreptului în sens procesual neexercitat în termenul legal imperativ. Un alt efect se referă la faptul că ineficiența actului de procedură ca urmare a constatării și pronunțării decăderii va afecta imediat și actele de procedură subsecvente actului tardiv, cu condiția ca actele subsecvente să fie dependente de actul nul. Decăderea lipsește actul de procedură de efecte exclusiv în raport cu funcția sa procesuală. Astfel dacă respectivul act cuprinde manifestări de voință, declarații, acestea își vor produce efectele.
