Indemnizatiile magistratilor. Efectul RIL asupra prescriptiei extinctive

A. Premise

Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti magistratii si personalul auxiliar „pentru vechimea in munca, personalul beneficiaza de un spor de vechime de pana la 25%, calculat la salariul de baza brut corespunzator timpului efectiv lucrat in program normal de lucru“. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din O.G. nr. 83/2000. Prin RIL nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistratilor la acest spor de vechime.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti magistratii si personalul auxiliar beneficiaza de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din O.G. nr. 83/2000. Prin RIL nr. 21/2008 magistratilor li s-a recunscut magistratilor dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropshica.

Asadar in baza de calcul a indemnizatiilor magistratilor au fost incluse sporul de vechime de risc si suprasolicitare neuropsihica. Conform dispozitivului RIL nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt  recunoscute „si dupa intrarea in vigoare a O.G. nr. 83/2000”.

Cu privire la aspectul privind termenul de prescriptie facem precizarea ca, alaturi de o jurisprudenta bogata in sensul acordarii acestor drepturi incepand cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le vom dezvolta in continuare apreciem ca termenul de prescriptie nu a inceput sa curga decat din momentul pronuntarii RIL, pana la momentul pronuntarii RIL nu a curs si nu a inceput sa curga termenul de prescriptie.

B. Curgerea termenului de prescriptie de la data pronuntarii RIL

Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozitiile acestuia se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatie muncii si in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozitiile legislatiei civile. Cum Codul mucii nu contine prevederi privind prescriptia dreptului material la actiune se aplica dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privind prescriptia exctinctiva.

Analiza cursului prescriptiei extinctive presupune, inainte de toate, cunoasterea inceputului si sfarsitului acestei prescriptii, adica a datei de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva si, bineinteles, a datei la care ea urnneaza sa se implineasca [M. Nicolae „Prescriptia extinctiva”, ed. Rosetti, 2004, p. 491].

Asadar, in cazul nostru trebuie analizata data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: „Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune. “(s.n.), iar potrivit art. 1886: „Nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.” (s.n.)

In esenta, deci, conform acestei reguli, prescriptia extinctiva incepe sa curga la data nasterii dreptului material la actiune. Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la actiune carora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si gaseste incidenta vreo regula speciala, edictata pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineinteles, in toate cazurile in care dreptul subiectiv material este incalcat, negat sau contestat (si cu conditia ca dreptul la actiune corespunzator sa fie supus prescriptiei extinctive), pe de alta parte [Idem]. In speta dreptul magistratilor nu a fost niciodata nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozitiile art. I. pct. 32 si 42 au fost abrogate in mod expres dispozitiile din Legea nr. 50/2006.

Asadar, regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive avand ca obiect dreptul material la actiune este aceasta: prescriptia incepe sa curga la data nasterii dreptului la actiune [Cf. A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, TUB, 1980, p. 470, dupa care „data nasterii dreptului la actiune este data la care dreptul subiectiv este incalcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv – chiar in lipsa unei contestatii ori incalcari – trebuie exercitat”. Adde Ana Boar, Drept civil. Teoria generala, Ed. Servo-Sat, Arad („Cand se naste dreptul la actiune: atunci cand dreptul subiectiv este incalcat, negat sau contestat sau chiar in lipsa unei astfel de incalcari, negari sau contestari, el trebuia exercitat.”). V. si C. Ap. Iasi, s. civ., dec. nr. 2086/2000, in Jurisprudenta Curtii de Apel Iasi in materie civila 2000, p. 186, nr. 112 („Momentul nasterii dreptului la actiune il constituie data la care dreptul subiectiv este incalcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.”).]. Evident ca pur teoretic putem sustine ca dreptul la actiune s-a nascut la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a O.G. nr. 83/2000, insa unul din principiile fundamentale ale statului de drept [Prin stat de drept intelegm un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridica. In statul de drept, statul este garantul libertatilor si drepturilor individuale, totodata, asigurand securitatea interna si externa a cetatenilor prin institutii democratice. Prin mecanismele democratice de control prevazute intr-un stat de drept este asigurata conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.] il constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creaza starea de legalitate. A sustine ca in vederea prezervarii drepturilor lor, magistratii aveau obligatia la actiune, la aparitia actului normativ care aborga in mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare neuropsihica, insemna pur si simplu la a obliga toti cetatenii la actiune impotriva unui text al legii, chiar si atunci cand prin lege se abroga in mod expres anumite drepturi. Este evident ca in acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justitiabilul are obligatia de a nu invoca necunoasterea legii, insu nu se creaza o obligatia la a analiza cu mare atentie legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales in situatia in care se creaza premisa de legalitate.

In acelasi timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula inceputului prescriptiei extinctive o data cu nasterea dreptului la actiune este cat se poate de naturala, de fireasca: premisa aplicarii efectului sanctionator al prescriptiei extinctive consta tocmai in existenta posibilitatii de a actiona pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situatii juridice sau realizarea unui interes legitim [M. Nicolae „Prescriptia extinctiva”, ed. Rosetti, 2004, p. 491]. Se poate sustine ca dreptul la actiune trebuia exercitat in conditiile in care prin lege s-a abrogat in mod expres un drept? A sustine ca dreptul la actiune trebuie exercitat atunci cand legea abroga expres un drept inseamna sa se impuna justitiabilului mai mult decat o diligenta rezonabila, inseamna chiar obligarea justitiabilului sa intenteze impotriva tuturor actelor normative o actiune preventiva, ceea ce evident ca nu poate fi admisibil.  

Or, atata timp cat dreptul la actiune nu s-a nascut inca, nu se poate spune ca titularul sau este neglijent si, in consecinta, nu se justifica nici cugerea prescriptiei extinctive si, cu atat mai mult, producerea urmarilor pe care le atrage implinirea termenului de prescriptie: stingerea dreptului la actiune .

In fapt, institutia prescriptiei extinctive constitue un adevarat instrument de sanctiune impotriva titularului dreptului care un isi exercita drepturile intr-un anumit termen, stabilit in mod imperativ de lege.

Trebuie observa ca dispozitiile art. I pct. 32 si pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, prin tehnica de redactare creaza in mod evident „aparenta de nedrept” cu privire la sporul de vechime, sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, prin faptul ca abroga in mod expres dispozitiile din Legea nr. 50/1996 privind salariazarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti.

In conditiile in care prin lege se aborga in mod expres un drept nu se poate sustine rezonabil ca persoanele in cauza au fost neglijente in valorificarea drepturilor lor. Aceasta idee este intarita de faptul ca prin RIL nr. 36/2007 si nr. 21/2008 nu se recunoaste dreptul ci se constata faptul ca O.G. nr. 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de catre Guvern a legii prin care era abilitat sa adopte ordonante. Astfel se precizeaza ca „prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici partial. In acest fel, prin emiterea O.G. nr. 83/2000 au fost depasite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul Romaniei, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constitutia Romaniei”.

Asadar, motivul pe care se fundamenteaza recunoaste dreptului magistratilor la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare il constituie constatarea incalcarii dispozitiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adica depasirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament catre Guvern. Adica actul subsidiar [Legea nr. 125/2000] normei principale [O.G. nr. 83/2000] prin care se abroga drepturile magistratilor pe sporuri. In aceste conditii, orice persoana rezonabila cerceteaza in primul rand legalitatea normei cu dispozitiile constitutionale, creandu-se o prezumtie extrem de puternica, ca Guvernul cand a edictat norma legala a respectat limitele mandatului care i-a fost incredintat. A impune justitiabilului sa cerceteze daca institutiile statului, atunci cand legifereaza, indeplinesc cu adevarat conditiile si limitele mandatului, inseamna a crea o neincredere si o suspiciune continua cu privire la legalitatea demersurilor acestor institutii, inseamna a impune o continua cercetare a fundamentelor acestor institutii, care practic inseamna o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Aceasta sustinere este inadmisibila intr-un stat cu mecanisme constitutionale de functionare, astfel incat cetatenii nu poti fi sanctionati pentru lipsa de suspiciune, iar aceasta lipsa de suspiciune nu poate fi calificata ca fiind lipsa de actiune, delasare sau nepasare in apararea drepturilor si intereselor lor, cu atat mai mult cu cat competenta verificarii indeplinirii conditiilor de adoptare a unui act normativ revine justitiei si nu cetatenilor.

In aceste conditii, nu se poate sustine ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data da 01.01.2000, in conditiile in care actul normativ care abroga drepturile magistratilor avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a O.G. nr. 83/2000. Culpa adoptarii O.G. nr. 83/2000 cu nerespectarea dispozitiilor legii de abilitare nu poate fi transferata justitiabilului. Culpa apartine organelor statului prin adoptarea unor acte normative fara a avea competenta necesara, iar aceasta culpa a statului nu trebuie sa priveze cetateanul de drepturile sale legale si legitime, pe care le-ar fi obtinut in lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Daca legea nu ar fi creat o puternica aparenta de nedrept, atunci am fi fost in fata culpei magistratilor de lasare a curgerii termenului de prescriptie. Asadar, nu poate fi sanctionat un cetatean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpa a statului.

In masura in care ar fi fost previzibil ca legea va fi interpretata in sensul recunoasterii dreptului la sporuri anulate in mod expres de O.G. nr. 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia ca a inceput sa curga prescriptia la data adoptarii acestui act normativ, sanctionand justitiabilul pentru lipsa lui de diligenta in vederea apararii drepturilor si intereselor sale. Insa norma legala nu a fost previzibila, dovada interpretarile diferite data de insatnte.

Avand in vedere faptul ca drepturile magistratilor la sporuri au fost abrogate in mod expres prin O.G. nr. 85/2000 se creaza o puternica „aparenta de nedrept” prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legislativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca “o norma este «previzibila» numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate – sa isi corecteze conduita” (Cazul Rotaru impotriva Romaniei, 2000), iar ” [ … ] cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila” (Cazul Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).

In cazul de fata, trebuie constat ca textele legale examinate nu indeplinesc conditiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa isi poata conforma conduita, astfel incat sa evite consecintele nerespectarii lor, adica sa introduca o cerere de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescriptie.

Norma legala nu este previzibila, cu privire la viitorul interdictiei dreptului. Este de forta evidentei faptul ca in conditiile in care ar fi fost previzibila o interpretare in sensul celei date de Inalta Curte de Justitie si Casatie, atunci fiecare persoana (diligenta) afectata de dispozitiile O.G. nr. 83/2000 nu ar fi stat in pasivitate, ci ar fi actionat in vederea apararii propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de sapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. In acest context, al ambiguitatilor juridice, al nesigurantei interpretarii un poate fi sanctionat titularul dreptului, drept care, pana la data interpretarii oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la actiune curge de la data recunoasterii dreptului.

In masura in care am considera ca dreptul la actiune al reclamantilor s-ar fi nascut odata cu aparitia O.G. nr. 83/2000 ar presupune, dupa cum am mai mentionat, ca in lipsa previzibilitatii legii, orice justitiabil ar trebui, in mod preventiv, sa introduca cerere de chemare in judecata pentru a nu pierde anumite drepturi, in situatia in care, prin interpretarea oficiala data de puterea judecatoreasca li s-ar naste dreptrui care ar fi lipsite de aparare, daca nu ar fi actionat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibila deoarece ar incalca unul din principiile funamentale ale unui stat de drept: principiul securitatii juridice, care ca obiect principal protejarea cetatenilor impotriva efectelor negative secundare ale normei legale.

In speta, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesati de dreptul la actiune, avand in vedere faptul ca norma legala creaza „aparenta de nederept”.

In concluzie, avand in vedere toate cele de mai sus, rezulta fara nici o urma de indoiala ca dreptul la actiune nu se poate naste decat la data data pronuntarii RIL nr. 36/2007 si 21/2008.

Despre Costel Gilca >>