« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
 1 comentariu

Ingerinta statului Roman in drepturile personalului ce activeaza in sistemul justitiei
24.06.2008 | JURIDICE.ro, Lucian-Cosmin Manoloiu

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

In primul rand tin sa remarc totala contradictie care exista intre preambulul ordonantei de urgenta care reglementeaza stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei si textul propriu-zis al acesteia, intrucat desi in preambul se face referire la faptul ca justitia trebuie sa reprezinte un factor de echilibru si stabilitate sociala intr-un stat de drept etc., ce urmeaza e de-a dreptul bizar, ca sa nu spun de o nesimtire crasa, care nu are nicio legatura cu stabilitatea raporturilor juridice intr-un stat de drept, care se vrea a fi parte din lumea democratica, intrucat ce se continua in textul ordonantei nu este altceva decat o lunga insiruire de ingradiri si restrictii impuse de-a valma celor care activeaza in domeniul justitiei, modificandu-se procedura de solutionare a litigiilor de dreptul muncii in privinta drepturilor salariale – chipurile pentru unificarea practicii judiciare.

In acest fel se modifica printr-o simpla « virgula » competenta de solutionare a conflictelor de munca care, potrivit art. 284 alin. (1) Codul muncii, este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila. Nu vad rostul unor asemenea modificari in aceasta privinta, intrucat nu asa se unifica practica judiciara, iar textul este ambiguu, intrucat nu face referire la dispozitiile din Codul muncii care nu mai sunt de actualitate. Cred ca singurul substrat al acestei modificari de competenta materiala in solutionarea acestor cereri este cel reprezentat de prelungirea solutionarii acestor dosare, intrucat aproape toate dosarele se vor duce la ICCJ, care va fi sufocata de numarul impresionant al acestora, asa cum s-a intamplat in urma cu ceva ani cand toate recursurile erau in date in competenta Inaltei Curti, tot printr-o modificare „geniala” de competenta. La fel cu aspectul privind necompetenta CNCD-ului de a se mai pronunta asupra discriminarilor salariale.

Deci, nu unificarea practicii este resortul acestei modificari, ci chiar prelungirea solutionarii cauzelor, dosarele urmand sa fie inaintate talmes-balmes in bloc catre instantele competente, respectiv de la tribunale la curti de apel si de aici la curtea suprema. Totodata, dosarele ar urma sa fie solutionate de mai multe complete, care nu vor fi „legate” de motivarile altora, astfel incat nici in aceasta privinta nu s-ar putea invoca unificarea practicii. Concluzie pe acest aspect: praf in ochi. Bine ca exista dispozitia „salvatoare” din art. 1 alin. (2) din Codul muncii care atesta ca prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

In continuare vine bomba care distruge tot ce mai ramasese din statutul nostru de stat democratic. Se prevede in art. III din ordonanta de trista amintire ca plata sumelor prevazute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a acestei ordonante se va realiza in mod esalonat, in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a actului normativ!!! De unde au scos acest termen de gratie de care „beneficiaza” bugetul statului? Probabil la fel cum l-au gasit si pe cel de 6 luni care era aplicabil pana in prezent, ce, la fel ca si acesta nou introdus, era neconstitutional, intrucat se incalcau in mod grosolan dispoz. art. 16 din Constitutie prin instituirea unui regim discriminatoriu intre cetatenii statului si cel din urma.

Aducand in discutie imposibilitatea de a obtine executarea hotararilor judecatoresti defintive si/sau irevocabile, invoc art. 6 alin. 1 din Conventia EDO, , care preved urmatoarele :

"Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (…) de catre o instanta (…) care va hotari (…) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (…)"

Fata de aceste aspecte, Curtea EDO a amintit ca dreptul de acces la o instanta asigurat de art. 6 alin. 1 din Conventie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana ineficienta in detrimentul unei parti (a se vedea Imobiliara Saffi impotriva Italiei [GC], nr. 22774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V, Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, Colectie de hotarari si decizii 1997-II, pag. 510-511, paragraful 40 si urm. si Karahalios impotriva Greciei, nr. 62503/00, paragraful 29, 11 decembrie 2003), cu atat mai multa putere cu cat este vorba chiar de stat, care ar trebuie sa dea ajutor activ unei parti in obtinerea creantei sale. In jurisprudenta Curtii, se admite, de asemenea, ca dreptul de acces la instanta nu poate obliga un stat sa dispuna executarea fiecarei sentinte cu caracter civil, indiferent de imprejurari (Sanglier impotriva Frantei, nr. 50342/99, paragraful 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, se constata in foarte multe hotarari pronuntate impotriva statului Roman ca daca administratia refuza sau omite sa se supuna sau intarzie sa o faca, garantiile articolului 6 de care a beneficiat justitiabilul in timpul fazei judiciare a procedurii isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, paragraful 41).

Multi dintre noi detinem hotarari definitive si/sau irevocabile, care nu sunt susceptibile sa fie atacate printr-o alta cale ordinara de atac (per a contrario Ioannis Karahalios impotriva Greciei (decizie), nr. 62499/00, 26 septembrie 2002).

Curtea EDO a admis faptul ca a nu executa o sentinta definitiva din cauza unei sentinte (si aici putem extrapola la situatia de fapt prin prisma OUG nr. 75/2008), care dispune amanarea executarii, poate fi conform cu principiul unei bune administrari a justitiei. In aceasta privinta Curtea a constatat ca procedura contestatiilor la executare reprezinta garantii specifice prevazute de lege in favoarea debitorului care se aplica de asemenea statului atunci cand se afla in aceasta situatie. Astfel, trebuie sa fie posibil pentru un debitor, indiferent daca este o persoana privata sau un organ administrativ, sa mentioneze in procedura de executare noile informatii aparute dupa pronuntarea hotararii definitive a carei executare este analizata, chiar daca aceasta poate intarzia putin executarea sentintei definitive.

Cu toate acestea Curtea a considerat ca atunci cand mizele procedurii sunt importante pentru reclamant si cu atat mai mult atunci cand este vorba despre aspecte de contencios al muncii, autoritatilor nationale le revine sarcina de a actiona cu sarguinta si de a-si organiza sistemul judiciar astfel incat sa asigure executarea intr-un termen rezonabil asa cum prevede art. 6 din Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Ruotolo impotriva Italiei, Hotararea din 27 februarie 1992, seria A nr. 230-D, pag. 39, paragraful 17 si Araç impotriva Turciei, nr. 69037/01, paragraful 25, 21 septembrie 2006).

Curtea EDO a considerat ca o perioada de amanare a executarii unei sentinte judecatoresti, care in urma adoptarii OUG nr. 75/2008 se prevede a fi de 18 luni, ar prelungi pentru o perioada anormal de lunga executarea acesteia, cu atat mai mult cu cat e vorba de drepturi banesti, si ca autoritatile nationale trebuie sa actioneze cu mai multa sarguinta pentru a evita ca partea reclamanta sa sufere o situatie de incertitudine juridica o perioada atat de lunga (vezi Durdan impotriva Romaniei, nr. 6098/03, paragraful 80, 26 aprilie 2007 si Miclici impotriva Romaniei, nr. 23657/03 din 20 decembrie 2007, paragraful 50).

Totodata, in hotararea pronuntata in cauza SC Pilot Service S.A. Constanta c. Romaniei (3 iunie 2008), Curtea a reaminitit ca executarea unei hotarari judecatoresti trebuie considerata ca facand parte din « proces » in sensul art. 6 al Conventiei (vezi Hornsby c. Greciei). Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu, arata in continuare Curtea, daca in ordinea juriridica interna a unui stat contractant s-ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana nepusa in executare in defavoarea unei parti (mutatis mutandis Hornsby c. Greciei, Immobliare Saffi c. Italiei).

De asemenea, Curtea a reaminitit, in cauza Iera Moni Profitou Iliou Thiras c. Greciei, ca articolul 6 § 1 din Conventie nu face nicio distinctie intre hotararile prin care se admite actiunea si cele prin care se respinge actiunea si ca indiferent de rezultat, hotararea trebuie sa fie respectata si aplicata. Ori la noi se vede faptul ca in cazul in care statul este condamnat, acesta nu doreste nici macar prin executare silita sa-si indeplineasca obligatiile debitorului, insa, in schimb, ori de cate ori are ocazia ne aminteste ca trebuie sa ne conformam titlurilor executorii. Cum doreste statul Roman ca cetatenii sai sa-si indeplineasca obligatiile legale, cand tocmai el nu si le indeplineste? Ce exemplu ne da?… Intrebari, desigur, retorice.

Curtea EDO a reamintit, in cauza Zazanis si altii c. Greciei, ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitivul acesteia, iar autoritatile nu pot impiedica si cu atat mai mult nu pot repune in discutie fondul problemei solutionate prin hotararea judecatoreasca.

In privinta neexecutarii unor hotarari judecatoresti, Curtea a reaminitit ca in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 notiunea de « bunuri » se refera nu numai la bunuri corporale. In acest fel, arata ca echilibrul intre interesul general si imperativul protejarii drepturilor individuale a fost rupt. Prin urmare, constatam ca si sub acest aspect a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 in privinta ordonantei de trista amintire.

In plus, desi procedurile privind suspendarea executarii sentintelor definitive sunt deschise autoritatilor administrative, Curtea considera ca trebuie sa se foloseasca in mod rezonabil si intemeiat de dispozitiile aplicabile, si nu in modul in care procedeaza Guvernul procedeaza in mod total neconstitutional fata de cei care activam in domeniul justitiei, iar motivarea acestui gest al statului prin agentii sai un are o justificare rezonabila, nefiind necesara intr-o societate democratica.

Prin urmare, prin atitudinea manifestata de catre stat in privinta OUG 75/2008, organele administrative au “reusit performanta”, rara ce-i drept, sa prelungeasca in mod constient si pe nedrept durata executarii hotararilor pronuntate in litigiile de dreptul muncii formulate de catre personalul ce activeaza in sistemul justitiei.

In considerarea celor de mai sus si pe baza mizei litigiului pentru noi, consider ca statul a demonstrat un comportament ce ne priveaza de efectele dispoz. art. 6 alin. 1 din Conventie, care sunt lipsite de orice efect util, astfel incat s-au incalcat aceste dispozitii in mod grosolan, dreptul nostru de acces la justitie fiind iluzoriu in conditiile date.

Totodata, a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat din cauza unei utilitati publice si in conditiile prevazute de lege si principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care il detin statele de a pune in vigoare legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor in conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contributii sau amenzilor.”

Nebazandu-se pe nicio justificare valabila, aceasta ingerinta a statului este arbitrara si implica in speta incalcarea principiului legalitatii (a se vedea, printre multe altele, Burdov impotriva Rusiei, nr. 59498/00, paragraful 40, CEDO 2002-III, Kanayev impotriva Rusiei, nr. 43726/02, paragrafele 26-29, 27 iulie 2006 si Mykhaylenky si altii impotriva Ucrainei, nr. 35091/02, 35196/02, 35201/02, 35204/02, 35945/02, 35949/02, 35953/02, 36800/02, 38296/02 si 42814/02, paragrafele 60-64, CEDO 2004-XII).

Despre Lucian-Cosmin Manoloiu >>

Cuvinte cheie:
Secţiuni/categorii: Opinii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Ingerinta statului Roman in drepturile personalului ce activeaza in sistemul justitiei”

  1. maria spune:

    Este regretabil ca noi magistratii am ajuns niste cersetori cand este vorba de drepturile noastre salariale.
    Umilinta este cu atat mai mare in conditiile in care avem titluri executorii pe care "ONORATUL GUVERN" nu intelege sa le execute.Oare la fel ar fi procedat si daca era vorba de drepturile donniilor lor???

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD