Soluționarea contestației împotriva măsurilor asigurătorii în cadrul procesului penal. CONSTITUȚIONALITATE
9 februarie 2015 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României nr. 916 din data de 16 decembrie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale 659 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Traian Don într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.”
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că încheierea pronunţată în soluţionarea contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia este definitivă, fără a fi prevăzută vreo cale de atac împotriva acesteia.
Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită „în condiţiile legii”.
Împrejurarea că împotriva încheierii instanţei, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că instanţa europeană a stabilit că măsura sechestrului asigurător nu intră sub incidenţa prevederilor convenţionale menţionate. Aceasta vizează, în principal, garantarea executării unei eventuale creanţe ce va fi recunoscută în favoarea unor terţi lezaţi prin infracţiunea ce face obiectul judecăţii. De asemenea, Curtea a statuat că luarea măsurii asigurătorii, luate de sine stătător, nu avea niciun impact asupra cazierului reclamantului. În aceste circumstanţe, instanţa europeană a considerat că măsura nu poate fi privită ca o „acuzaţie în materie penală” adusă reclamantului în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
