Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 12/2013: O întreprindere nu se poate prevala de opinia juridică a unui avocat sau de decizia unei autorități naționale de concurență pentru a justifica o încălcare a dispozițiilor dreptului european al concurenței | Nicoleta Tuominen
12 februarie 2015 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Avocat drd. Nicoleta Tuominen a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 12/2013 articolul intitulat „O întreprindere nu se poate prevala de opinia juridică a unui avocat sau de decizia unei autorități naționale de concurență pentru a justifica o încălcare a dispozițiilor dreptului european al concurenței”.
De-a lungul timpului, s-a demonstrat faptul că, pe tărâmul dreptului concurențial, existența sau nu a unei practici neloiale trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de circumstanțele concrete. Prin adoptarea Regulamentului Consiliului nr. 1/2003, întreprinderilor li s-a dat posibilitatea de a-și autoanaliza comportamentul, pentru a stabili dacă acesta aduce sau nu atingeri concurenței normale. Autorul articolului, prezentând soluția Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE în continuare), precum și opinia unuia dintre avocații generali, în speța Schenker & Co. AG şi alţii, își propune a stabili care sunt, în mod efectiv, posibilitățile unei întreprinderi, în această situație. Contează părerea unui consilier juridic specializat în dreptul concurenței sau decizia autorității naționale de concurență? Mai mult, se pune problema dacă o întreprindere poate fi amendată în cazul în care nu a încălcat dispozițiile de drept concurențial cu intenție sau din culpă.
Paradoxal, în speța menționată, avocatul general și Curtea par a avea opinii divergente în ceea ce privește caracterul exonerator de răspundere al erorii scuzabile. Astfel, avocatul general susține că o întreprindere nu poate fi sancționată cu amendă, în măsura în care s-a aflat în eroare în legătură cu legalitatea comportamentului său, eroarea trebuind să fie inevitabilă. Prin urmare, „întreprinderea în cauză a luat toate măsurile posibile şi rezonabile pentru a evita încălcarea dreptului Uniunii în materie de înţelegeri care îi este imputată”. În contrapartidă, prin răspunsul la întrebările preliminare adresate de către instanța națională, CJUE pare să statueze exact contrariul, refuzând să ia în considerare criteriile propuse de avocatul general. Indiferent de cunoașterea sau nu a încălcării prevederilor dreptului Uniunii, o întreprindere va răspunde întotdeauna, în special, în cazul în care comportamentul adoptat este unul de natură vădit anticoncurențială.
Pe de altă parte, importanța opiniei juridice a unui avocat specializat în domeniu sau a deciziei autorității naționale de concurență în legătură cu calificarea unei practici ca fiind conformă regulilor concurențiale reprezintă un alt aspect controversat. Avocatul general al Curții, care se pronunță în speță, propune o serie de condiții ce trebuie repectate pentru a putea lua în considerare consilierea juridică la care apelează o întreprindere, în vederea stabilirii caracterului de practică loială a comportamentului său. Astfel, opinia furnizată de un avocat nu trebuie să fie una de complezență, fiind necesar să provină de la un avocat independent (nu de la consilierul juridic al întreprinderii), specializat în dreptul concurenței și trebuind să se bazeze pe date corecte și complete ale stării de fapt a întreprinderii. În plus, trebuie să nu fie vorba despre o opinie vădit incorectă. Cu toate acestea, întreprinderile sunt încurajate să se autoevalueze, și nu să apeleze la consultanță juridică din exterior. În privința deciziilor autorităților naționale de concurență, se va aplica principiul protecției încrederii legitime. Acesta presupune ca autoritatea respectivă să fie abilitată să aplice dreptul european în materie de concurență, decizia trebuie să fructifice elemente de fapt corecte. Ca și în cazul opiniei juridice de specialitate, este necesar ca decizia să nu fie vădit eronată, iar întreprinderea să fi acționat cu bună-credință.
Hotărârea Curții răstoarnă, practic, considerentele amintite anterior. CJUE stabilește faptul că autoritățile naționale de concurență nu dispun de competența necesară pentru a stabili încălcarea dispozițiilor Uniunii în materie de concurență. A fortiori, opiniile juridice furnizate de către avocați nu pot viza acest aspect. Prin urmare, o întreprindere nu se poate prevala de aceste modalități pentru a-și justifica comportamentul, întrucât acestea nu au potențialul de a genera o încredere legitimă întreprinderilor, în sensul că practicile adoptate sunt conforme prevederilor de drept concurențial de la nivelul Uniunii Europene. Ca atare, întreprinderile în cauză sunt pasibile, în continuare, de sancțiuni pecuniare.
În concluzie, autorul este de părere că hotărârea CJUE este de natură a crea un sentiment de insecuritate întreprinderilor, în contextul în care autoevaluările realizate de către acestea nu sunt în măsură să le ofere nicio certitudine. Totuși, prin poziția adoptată, Curtea înlătură posibilitatea întreprinderilor de a-și justifica comportamentele nelegale pe baza unor opinii juridice aparent favorabile. În același timp, se previne înlocuirea autoevaluării cu anumite decizii ale autorităților naționale de concurență.
