PE. Indicarea țării de origine pentru carnea din alimentele procesate
13 februarie 2015 | JURIDICE.ro
Parlamentul European a aprobat miercuri, 11 februarie 2015, o rezoluție privind indicarea țării de origine pentru carnea utilizată în alimentele procesate, solicitând astfel Comisiei Europene să facă propuneri legislative în acest sens și în conformitate cu raportul publicat în 2013, potrivit unui comunicat.
Rezoluția a fost aprobată cu 532 de voturi la 136 și 36 de abțineri, iar în text se cere Comisiei să facă propuneri legislative prin care să introducă obligativitatea indicării pe etichetă a țării de origine pentru carnea utilizată în alimentele procesate, cum este lasagna. Prin acest demers se dorește creșterea transparenței în lanțul alimentar, o mai bună informare a consumatorilor și recâștigarea încrederii acestora, în urma scandalului cărnii de cal și a altor cazuri de fraudă.
Giovanni La Via, președintele comisiei de mediu: „După scandalul cărnii de cal, trebuie să recâștigăm încrederea consumatorilor. Cerem Comisiei să propună o legislație care să cuprindă obligativitatea menționării țării de origine. Acest lucru va contribui la creșterea trasnparenței și la informarea clară și deplină a consumatorilor. Trebuie să ne asigurăm, totuși, că acest lucru nu va crea probleme suplimentare pentru întreprinderile mici și mijlocii, în acest sector de activitate fiind multe astfel de companii.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro