
Ministerul Justiției a dat publicității joi, 12 februarie 2015, un comunicat cu privire la participarea ministrului Robert Cazanciuc la ședința de bilanț a activității pe anul 2014 a Tribunalului Ilfov.
Robert Cazanciuc: „Acum mulți ani, la Buftea am pledat în fața instanței, ca procuror de ședință, și am ținut să particip la ședința de bilanț a Tribunalului Ilfov și din acest motiv, recunosc, subiectiv. În cei aproape 20 de ani de atunci, societatea și, în special, sistemul judiciar au evoluat enorm, dar toate aceste schimbări în bine nu se văd, de multe ori, și la nivelul infrastructurii instanțelor. Tribunalul Ilfov este, din păcate, un exemplu în acest sens, un exemplu negativ care arată în ce condiții precare se desfășoară actul de justiție în anumite zone. Vestea bună este că prin Programul național de investiții în instanțe și parchete pe care l-am demarat de curând împreună cu Ministerul Dezvoltării vom construi un nou sediu pentru Tribunalul Ilfov, acest obiectiv fiind între cele 25 de sedii de instanță din reședințele de județ cuprinse în programul de reabilitare a infrastructurii”.
Aflaţi mai mult despre bilant, Ministerul Justitiei, procuror de ședință, Programul național de investiții în instanțe și parchete, raport de activitate, Robert Cazanciuc, sediu nou, Tribunalul IlfovJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.