ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
9 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Demitizarea justiției. Ep. 4: Magistrații decid potrivit propriei lor convingeri sau Magistrații decid cum vor ei
16.02.2015 | Cristi DANILEȚ


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Acest mit este exprimat în mod diferit, dar toate formulările exprimă același lucru: foarte des îi auzim chiar pe magistrați spunând că ei decid potrivit propriei lor convingeri, iar pe justițiabilii nemulțumiți de soluțiile acestora îi auzim spunând că magistrații decid cum vor ei. Și unii, și alții se înșală.

În primul rând, trebuie spus că un magistrat, fie judecător, fie procuror, nu poate instrumenta și soluționa o cauză cum vrea el, adică în mod subiectiv, arbitrar, ci numai potrivit unor reguli obiective prescrise, care sunt legile. Astfel, judecătorul face parte dintr-o instituție numită instanță de judecată, care ea și numai ea înfăptuiește justiția (art. 126 alin. 1 Constituție); or, justiția se înfăptuiește în numele legii (art. 124 alin. 1 Constituție) și judecătorii se supun numai legii (art. 124 alin. 3 Constituție). Cerințe asemănătoare există si pentru procurori, care își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității (art. 132 alin. 1 Constituție). Prin urmare, magistratul este obligat să fie călăuzit de voința generală atunci când soluționează o cauză concretă, aceeași care guvernează legea adoptată de popor prin organul său reprezentativ; în acest fel, magistratul însuși exercită în mod legitim puterea cu care a fost învestit de suveran, care e poporul, căci puterea publică există doar în interesul indivizilor care compun societatea.

În al doilea rând, un magistrat nu are voie să se conducă după propria convingere atunci când soluționează o cauză. A te conduce după propria convingere înseamnă a hotărî în mod subiectiv, aspect de neacceptat atunci când e vorba de legi și justiție, pentru care obiectivitatea este principiul ce trebuie urmat. De altfel, în celebra Decizie nr. 171/2001, Curtea Constituțională a României a stabilit în mod neechivoc că judecătorii se supun numai legii (așa cum spune Constituția), nu și propriei lor convingeri (așa cum spunea la acea vreme Codul de procedură penală). De altfel, în anii 1990-1991, atunci când se elabora Constituția, Adunarea Constituantă a respins amendamentele formulate de unii parlamentari cu privire la introducerea şi a altor criterii pentru înfăptuirea justiţiei, cum ar fi acela ca judecătorii să se supună nu numai legii, dar “şi conştiinţei lor” sau “intimei convingeri”, cu motivarea că, într-un stat de drept, legea trebuie să absoarbă, prin puterea ei, inclusiv convingerea intimă a judecătorului sau, altfel spus, intima convingere nu poate să contravină legii. În final, Adunarea Constituantă a adoptat formularea “în activitatea lor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Se întâmplă uneori în practică ca un judecător să aibă o convingere personală diferită de ceea ce dictează legea. Indiferent cât de nedreaptă i s-ar părea o astfel de situație, el e obligat să dea efect legii. Voi da două exemple, unul din materie civilă și unul din materie penală.

1. Primul exemplu: să spunem că X îl împrumută pe Y cu o sumă de bani. Pentru că Y nu restituie suma la termenul convenit, X decide că îl acționeze în judecată civilă. Judecătorul, analizând probele, constată că într-adevăr Y este dator: există un contract de împrumut între X și Y, care nu este contestat de Y, termenul de scadența s-a împlinit. Dar, cercetând procedura urmată, constată că X nu a respectat termenul de 3 ani de zile de la scadență prevăzut de Codul Civil în interiorul căruia trebuie formulată o cerere de chemare în judecată. Ca urmare, judecătorul va respinge acțiunea ca fiind tardivă. Y va fi mulțumit, pe când X va spune că a pierdut „cu dreptatea în mână”.

2. Al doilea exemplu: să spunem că din probele unui dosar rezultă că acuzatul a comis o crimă, astfel că magistratul este convins 100% că respectivul este vinovat și trebuie condamnat. Dar, analizând modul în care au fost obținute probele, constată că acestea sunt nelegale: martorii oculari au fost audiați mai înainte de a se începe procesul penal și, între timp, unul a dispărut și celălalt a decedat, analiza ADN a urmelor de pe cuțit a fost alterată, căci și alte persoane au pus mâna pe acesta înainte de sigilarea lui, interceptările de unde rezulta că acuzatul se lăuda că el a comis fapta nu fuseseră autorizate de un judecător. Logica sau poate chiar intuiția îi spune judecătorului că cel din fața sa este criminalul. Dar regulile care consacră drepturile omului și normele de procedură îi spun clar că nu poate ține cont de probele de la dosar și, în lipsa altora, criminalul trebuie achitat și pus în libertate imediat. Autorul va fi mulțumit, societatea (reprezentată în proces de procuror) nu, mass-media va reacționa acid, iar rudele victimei nu vor accepta niciodată ce s-a întâmplat în proces.

Așadar, al patrulea mit e demontat: magistrații sunt obligați să dea prioritate legii atunci când soluționează cazuri, chiar dacă convingerea lor cu privire la soluția pe care trebuie să o adopte ar fi alta. Acesta este o regulă care derivă din principiul supremației legii (rule of law, statul de drept) și ea constă în aceea că judecătorul și procurorul nu își pot exprima prin actele îndeplinite voința proprie (care prin natura ei tinde spre preferințe), ci numai voința generală (care prin natura ei tinde spre egalitate). Poporul, singurul suveran, le transmite acestora doar puterea de a acționa, nu și voința după care acționează. Iar voința generală este echivalentă cu legea.

Dr. Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Demitizarea justiției. Ep. 4: Magistrații decid potrivit propriei lor convingeri sau Magistrații decid cum vor ei”

  1. Valentin BULIGA spune:

    Retinand generalitatile extreme ce rasbat din cugetarile autorului, cu sfiala indrasnesc a face unele observatii menite a aduce unele nuante ce le socotesc necesare pentru ca, in incercarea de demitizare, sa nu dam nastere unor noi mituri paguboase.
    As dori, intr-un prim rand, ca din cugetarile din top sa nu se traga neaparat si pripit concluzia ca legea ar fi intr-atat de rigida precum un sablon de test grila, testul grila nefiind altceva decat pricina adusa dinaintea judelui, acestuia din urma neramanandu-i decat sa aseze legea-sablon, aidoma unui pat al lui Procust, peste biata pricina, iar de aceasta ar indrazni sa nu fie pe masura nimerita, musai ii ramane judelui strasnica trebusoara de a o schimonosi intr-asa fel incat sa se potriveasca.
    Nu tagaduiesc ca o sumedenie de pricini intalnite prezinta o complexitate redusa ori medie ce, intr-adevar, ar presupune un test facil potrivit cu o anume norma juridica usor de dibuit si unde judelui ii revine doar sarcina de a aseza regulile indicate de legiuitor pentru a da lor cuvenita dezlegare. Astfel de situatii juridice ar putea fi usor inchipuite precum o ecuatie matematica cu una ori maxim doua necunoscute.
    Insa, pe masura ce justitiabilii devin din ce in ce mai educati si sofisticati in privinta drepturilor si intereselor legitime, o asemenea judecata facila n-ar mai fi cu putinta, judele trebuind sa dibuiasca in maruntaiele legislatiei acele edicte care sa cuprinda reguli potrivite cu o asa pricina, nu de putine ori acestea dovedindu-se neindestulatoare prin ele insele si trebuind a fi impletite unele cu altele prin alte reguli anume gandite de legiuitor. Astfel de situatii juridice ar putea fi si acestea inchipuite precum operatiunile matematice matriceale ori cu determinanti, dezlegarea justa a lor gasindu-se in cele din urma dupa cuvenitele socoteli.

    Se ivesc insa destule pricini cu un grad ridicat de complexitate, indeobste acolo unde legiuitorul arata el insusi ca regulile de el prestabilite cuprind si elemente variabile, adica reglementeaza relatiile sociale avute in vedere cu prilejul unui anume edict in asa fel incat sa se tina seama si de posibilitatea ca, la momentul in care ele or sa se iveasca, sa existe si anumite imprejurari de el negandite. Am fi, asadar, dinaintea unor veritabile functii, limite, derivate ori aplicatiile lor – acestea chemând neparat la analiza (matematica).

    Pe buna dreptate, in intelepciunea lui, legiuitorul cu chibzuiala o socotit ca n-or sa fie juzii genii ale stiintelor exacte ori umane si, pentru a-i ajuta sa dea justa socoteala in astfel de pricini cu elemente variabile, le-a aratat prin dispozitiunile art.22 alin.7(final) C.pr.civ.(2010) si cum sa procedeze, adica sa tina musai seama de principiile generale de drept, cerintele echitatii si de buna credinta, repere care insa in mod necesar se adreseaza, nu intru-totul, insa intr-o masura destul de relevanta, si la trasaturi intime fiintei judelui (reprezentarea pe care fiecare o are in raport cu conceptul vast de echitate ori buna credinta, reprezentare critalizata prin educatia si experienta sa de viata), tocmai din cauza generalitatii reperelor in acest fel puse la indemana lui.

    „Dura lex, sed lex” ne avertizeaza asupra duritatii legii, nu ca ea ar fi inflexibila, chibzuind ca oricat de dur ar fi fierul ori granitul, in mainile faurarului dibace, deopotriva piatra ori metalul iau chip macar folositor, chiar de nu o fi tocmai placut privirii.

    Abia din acest punct gasesc ca o eventuala dezbatere ar capata interes pentru cei care, in acest spatiu virtual al juridicelor, si-au gasit un loc comun prietenos.
    Desi sedus de gandul de a dezvolta cele mai degraba aratate, anumite imprejurari ma retin a-i da frau, dar nadajduiesc ca se va ivi cat de curand un nou prilej. V.B.

  2. Corin SUTA spune:

    Interesant. Pe scurt, argumentul articolului e un fel de „ghilotina a lui Hume” in revers: mitul conform caruia „magistratii decid cum vor ei” e fals pentru ca magistratii nu ar trebui sa decida cum vor ei (non-sequitur). Sau intr-o lectura mai binevoitoare, argumentul e ca miturile poporului roman in legatura cu modul in care judecatorul ar trebui sa solutioneze o cauza (i.e.”poporul grait-a: judecatorul trebuie sa fie sclavul propriilor capricii!”) intra in conflict cu ceea ce spune legea, constitutia si CCR (eroare de logica informala de tip „om de paie”).

    Ar fi fost interesanta o analiza critica a Dec. 171/2001 in legatura cu „intima convingere”. Erau necesare acolo niste distinctii si niste nuantari pe care CCR le-a ratat complet si care au ramas ingropate in concluzia articolului. Explicatia de la final – „legile sunt niste reguli obiective pe care magistratii trebuie sa le aplice facand abstractie de convingerile lor” – e la randul ei ticsita de mituri bine pazite.

  3. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Citez din profesorul Barak:

    Public confidence in the judiciary is an important constitutional consideration for any system of interpretation. De Tocqueville is credited with saying that without public confidence, judges are impotent. De Balzac correctly noted that the lack of public confidence in the judiciary is the beginning of the end of society. Without public confidence, there can be no independent, objective judiciary.

    But the need to ensure confidence does not mean the need to ensure popularity. The need for the public confidence is the need to create a feeling among the public that judges act objectively, applying the law neutrally, according to the system’s fundamental values; that judicial activity advances the national credo and not judge’s own personal credos; that judges are not party to the state’s power struggles, and that they do not fight for their own power but rather to keep democracy intact. Public confidence does not require public agreement with judicial decisions, but rather public confidence in the integrity of those decisions. When judges do law, not just the parties, not just the law, but judges themselves stand on trial. In their judicial opinions, judges account for their own actions. As I said in one case, “When we [judges] sit on trial, we also stand on trial.”

    Mihaela Mazilu-Babel

  4. In decizia MODERAT, activele MODERAT SA au fost inregistrate dublu si in imobilizari financiare si in imobilizari corporale duplicandu-se si evaluarea. CSM de ce nu a luat masuri? Judecatorii dupa care principii s-au calauzit: dupa legile obiective pe care magistratii trebuie sa le aplice facand abstractie de convingerile lor sau au decis potrivit propriei lor convingeri? Ca justițiabilul de fata va spune ca nu s-a aplicat nici o lege si spun că magistrații au decis alfel decat este legea, asa cum vor ei.

  5. Constantin STANCU spune:

    Magistratul este un om, ca orice om este limitat. Biblia ne spune că la judecător trebuie să insişti pentru a se pronunţa cumva pentru că el nu are frică de oameni şi nu are ruşine de Dumnezeu. Apostolul Pavel, referindu-se la lege (evident, legea ebraică, dar tot un fel de Codex) afirma lucruri interesante. Puterea păcatului este legea! Apoi că legea este din cale afară de păcătoasă pentru că păcatul se foloseşte de o lege care ar trebui să aducă binele. Cu alte cuvinte, un judecător ştie că trebuie să-şi iubească puţin aproapele, chiar aflat într-o situaţie dificilă în faţa sa. Mulţi judecători înţeleg că fac un act care implică ceva special, afectează viaţa oamenilor. Ca atare, depinde de viziunea judecătorului, de cultura lui juridică şi nu numai. Apoi, depinde de modul de interpretarea legii: este aici o adevărată dezbatere privitoare la adevărul obiectiv, cât de cât. Aceeaşi speţă este tratată diferit de ICCJ faţă de CCR. Altcumva priveşte CEDO problema. Etc. Omul este limitat. Unii magistraţi sunt formaţi la şcoli diferite: Bucureşti, Cluj, Iaşi, etc., etc. Ca atare judecători diferiţi, vor interpreta diferit legea… Plus faptul că magistratul este copleşti de numărul de dosare. În situaţie de stres legea se vede altfel. Omul este limitat… de timp, de spaţiu, de neputinţele sale, de mediu, etc.

  6. Mihai IONESCU spune:

    Stimate domnule dr Danilet,
    Lordul Hewart spunea, cam pe la inceputul secolului XX, ca justitia „should manifestly and undoubtedtly be seen to be done” si cred ca avea dreptate. Cat timp justitia nu arata acest lucru prin fapte, „prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română” nu pot fi indreptate prin cuvinte, oricare ar fi acelea. Daca unii magistrați spun că ei decid potrivit propriei lor convingeri si unii justițiabilii spun, in cauzele lor, că magistrații decid cum vor ei, aceasta nu inseamna ca ei se inseala, ci dau expresie unei experiente practice, particulare, bazate pe fapte si pe interpretarea acestor fapte. Faptul ca unii generalizeaza fara temei, aceasta este o eroare grosolana de argumentare, dar un lucru este foarte clar pentru toti: corectitudinea justitiei se apreciaza prin ceea ce ea face efectiv raportat la ceea ce ar trebui sa faca, potrivit legii si interpretarii corecte date acesteia.
    In articol v-ati referit la ceea ce justitia trebuie sa faca, potrivit legii, nu la ceea ce face efectiv, confundand legea cu justitia. Astfel, ati demonstrat ca, din punctul de vedere al legii, magistratii „sunt obligați să dea prioritate legii atunci când soluționează cazuri, chiar dacă convingerea lor cu privire la soluția pe care trebuie să o adopte ar fi alta.”. Aceasta este obligatia legala, fara indoiala. Ce se intimpla insa in justitie, asta este o alta problema, una de fapt. Astfel, a ramas neatins mitul din justitie potrivit caruia magistratii decid in baza propriei lor convingeri.
    Cu stima,
    Mihai Ionescu

  7. Dan TIMAR spune:

    In penal, principiul IN DUBIO PRO REO e o RARA AVIS, judele preferand cercetarea penala celei judecatoresti. In civil, cam jumatate din juzi nu au fost curiosi de schimbarile din feb 2013, cu atat mai putin de cele din oct 2014, judecand in consecinta. Apropo de cazul civil pomenit de celebrul autor, ar fi interesant sa se faca o campanie TV despre prescriptie. Ca sa o stie tot prostul justitiabil. Ma rog… un prost de asta poate ar intreba QUI PRODEST si de ce e necesara aceasta prescriptie. Tot inainte!

  8. Corin SUTA spune:

    Sunt interesante comentariile utilizatorilor de pe contributors.ro la acelasi articol. Oamenii au detectat eroarea de logica (de ex. constantin.s 14:45 spune ca articolul e „wishful thinking”) dar aparent nimeni nu s-a gandit putin mai creativ. De exemplu nimeni nu s-a gandit ca folosind logica din articol, ar fi suficient „sa se dea o lege domne'” sa fie toti oamenii din tara asta destepti ca sa mai terminam o data si cu mitu asta.

    Favoritul meu e „vitansandu 16:01” despre care nu stiu daca are studii juridice dar pare mult mai istet decat curtea noastra constitutionala. E probabil singurul comentator care a inteles ca un judecator care ia in considerare convingerile personale nu e neaparat un judecator care solutioneaza cauze in mod arbitrar, o cugetare care e la nivel de Dworkin.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate